ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1181/R/2009
Ședința publică din data de 12 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Laura Dima
JUDECĂTOR 3: Ioan Daniel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PROF. DR. împotriva sentinței civile nr. 275 din 5 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind și pe reclamantul -, având ca obiect litigiu de muncă – contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului intimat – avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reprezentanta reclamantului depune la dosar concluzii scrise solicitând cuvântul pe fondul recursului.
Nefiind formulate alte cereri în probațiune sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului solicită ca în temeiul art. 2 din Decizia nr. 231 din 7 mai 2009 să se constate că recursul a rămas fără obiect. Conform acestei prevederi angajatorul a înțeles să anuleze decizia nr. 406 ce face obiectul litigiului. Termenul folosit de angajator este impropriu “anulare”, acesta fiind un atribut al instanței, dar se apreciază că intenția angajatorului este aceea de a revoca unilateral actul pe care l-a emis. În subsidiar solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 275 din 5 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, s-a admis contestația formulată de către contestatorul – în contradictoriu cu intimatul SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ ” ” și în consecință s-a dispus anularea Deciziei nr. 406/09.09.2008 emisă de intimat în sarcina contestatorului și s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior emiterii deciziei, aceea de portar la secția personal de deservire.
Totodată a fost obligată pârâta să plătească contestatorului drepturile salariale majorate, indexate și reactualizate, precum și la plata celorlalte drepturi de care contestatorul ar fi beneficiat, începând cu data de 12.09.2008 și până la reintegrare.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, reclamantul a fost salariatul societății intimate în funcția de portar la Secția Personal de până la data de 12.09.2008 când aceasta a procedat la concedierea disciplinară a contestatorului în temeiul art.61, lit. a, reținând în sarcina acestuia neprezentarea la locul de muncă în data de 11.08.2008.
În speță, nu poate fi considerată ca fiind legală procedura convocării în vederea cercetării, atâta timp cât contestatorul nu a fost convocat la cercetarea disciplinară.
Susținerile intimatului legate de faptul că a fost realizată invitarea salariatului prin Convocarea nr. 11383/22.08.2008, nu pot fi reținute atâta timp cât actul amintit (25) nu poartă semnătura de primire a contestatorului. În aceste condiții, angajatorul avea la dispoziție procedura legală a comunicării convocării prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, însă intimatul nu a uzat de această cale.
Astfel, contestatorul nu a fost în măsură să își formuleze apărările în fața angajatorului, nefiind astfel respectate drepturile conferite de lege salariaților, măsura dispusă fiind astfel nelegală, emisă cu nerespectarea prevederilor stricte ale art.267.
Sub aspectul fondului, instanța reține că prin măsura de concediere, intimatul a reținut în sarcina contestatorului abaterea disciplinară ce a constat în lipsa de la serviciu în ziua de 11.08.2008. Sancțiunea aplicată, respectiv desfacerea contractului individual de muncă este cea mai gravă cunoscută de legislația muncii, fiind disproporționată în raport cu fapta săvârșită.
Intimatul, în susținerea poziției procesuale a învederat că salariatul a mai săvârșit astfel de abateri, însă atâta timp cât nu sunt cuprinse în Decizia de concediere ele nu pot fi luate în considerare, art. 77. prevăzând expres că în cazul unui conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Pentru toate aceste motive, instanța va admite contestația formulată și va dispune anularea deciziei nr.406/09.09.2008. În aceste condiții, angajatului i se cuvin despăgubiri, în temeiul art.78 alin.1, echivalente cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu 12.09.2008 și până la reintegrarea efectivă. De asemenea, în temeiul art. 78, alin. 2, instanța va dispune reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PROF. DR., solicitând modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii contestației formulate.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit a reținut tribunalul că reclamantul nu a fost convocat pentru cercetarea disciplinară întrucât acesta a fost convocat în scris atât în cazul primei cercetări disciplinare prealabile, convocarea la care a răspuns și s- prezentat, cât și în cazul celei de-a doua proceduri de cercetare disciplinară, convocarea la care nu a răspuns și nu s-a prezentat fără a invoca un motiv obiectiv. În acest sens pârâtul a depus în probațiune cele două dosare de cercetare disciplinară prealabilă cuprinzând convocarea scrisă nr.10116/28.07.2008 (pentru prima cercetare disciplinară) și convocarea scrisă nr.11383/22.08.2008 (pentru cea de- doua cercetare disciplinară) la care contestatorul nu a răspuns.
În aceste condiții s-a emis cea de-a doua decizie de sancționare a reclamantului sancțiunea disciplinară fiind desfacerea contractului individual de muncă începând cu data de 12.09.2008, în conformitate cu prevederile art.264 alin.1 lit.f din Legea nr.53/2003. Pentru cea de-a doua sancțiune dispusă pârâtul a ținut cont de întregul comportament al reclamantului, de absențele repetate de la locul de muncă și de faptul că nu a răspuns convocării la Comisia de disciplină fără a prezenta un motiv obiectiv. Prin decizia nr.406/09.09.2008 s-a anulat prima decizie de sancționare disciplinară a reclamantului, și anume decizia nr.404/05.09.2008.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:
Deși prin Decizia nr. 231/07.05.2009 angajatorul și-a revocat decizia de concediere, Curtea apreciază că recursul nu a rămas fără obiect, în condițiile în care prin decizia menționată s-a dispus ca reclamantul să fie încadrat pe postul deținut anterior începând cu data de 11.05.2009. Or, în condițiile în care prima instanță a dispus la solicitarea reclamantului în temeiul art. 78 alin. (2) din Codul muncii repunerea în situația anterioară, în mod evident reintegrarea trebuie dispusă începând cu data concedierii, respectiv începând cu data de 12.09.2008. Mai mult, art. 38 din Codul muncii instituie interdicția salariaților de a renunța la drepturile care le sunt recunoscute de lege, iar dacă s-ar admite cererea intimatului acesta ar fi lipsit de drepturile conferite de calitatea de angajat pentru perioada 12.09.2008-11.05.2009. De altfel, în opinia instanței Decizia nr. 231/2009 menționată anterior reprezintă o punere în a hotărârii instanței de fond, care conform art. 289 din Codul muncii sunt definitive și executorii de drept.
Contrar celor invocate de recurent, Curtea apreciază că prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art. 267 din Codul muncii, reținând că cercetarea disciplinară efectuată este lovită de nulitate absolută întrucât reclamantul nu a fost convocat în vederea efectuării cercetării. Astfel, deși avea sarcina probei conform art. 287 din Codul muncii, recurentul nu a dovedit că Adresa nr. 11383/22.08.2008 a fost comunicată contestatorului.
Deoarece analizarea cerințelor de nelegalitate ale deciziei de concediere primează celor referitoare la netemeinicia acesteia, în condițiile în care s-a reținut că în mod corect tribunalul a reținut că decizia de sancționare este nulă absolut nu se vor analiza susținerile recurentului referitoare la temeinicia deciziei de concediere contestate.
În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 3041și 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PROF. DR. împotriva sentinței civile nr. 275 din 5 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 12 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
– – – – – –
GREFIER
Red./Dact.
2 ex./10.06.2009
Jud.fond: și
