Contestație decizie de concediere. Decizia 1327/2009. Curtea de Apel Cluj


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1327/R/2009

Ședința publică din data de 26 mai 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Laura Dima

JUDECĂTOR 2: Eugenia Pușcașiu

JUDECĂTOR 3: Marta Carmen

GREFIER:

Pe rol fiind recursul declarat de pârâta SRL împotriva sentinței civile nr. 260 din 2 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- privind și pe reclamantul intimat G, având ca obiect litigiu de muncă – contestație împotriva deciziei de concediere.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a treia strigare a cauzei se prezintă reprezentanta reclamantului intimat G – avocat, cu delegație la dosarul cauzei, lipsind reprezentantul recurentei.

Procedura de citare este realizată.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care

Solicită reprezentanta intimatului cuvântul asupra recursului.

Nefiind formulate cereri în probațiune sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta intimatului pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, depunând la dosar concluzii scrise, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 260/2.02.2009 Tribunalului Clujs – admis în parte contestația precizată de contestatorul G împotriva pârâtei SC SRL

S- dispus anularea deciziei de sancționare disciplinară nr. 8/02.04.2008 emisă de intimată și radierea mențiunilor privind desfacerea contractului individual de muncă din carnetul de muncă.

A fost obligată intimata să plătească drepturile salariale restante până la expirarea termenului de preaviz și indemnizației pentru concediul de odihnă neefectuat pe anul 2008.

S-a respins cererea privind anularea deciziei nr. 1106/18.03.2008.

A fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul reținut următoarele:

Conform contractului individual de muncă nr. 260/31.05.2007 începând cu data de 4.06.2007, reclamantul a fost angajat pe durată nedeterminată.

Prin adresa nr. 1106/18.03.2008 contestatorul a fost înștiințat că i s-a suspendat contractul individual de muncă pe durata cercetării disciplinare, începută la data de 19.03.2008 și finalizată la 31.03.2008.

Prin decizia nr.8/02.04.2008 contractul individual de muncă al contestatorului fost desfăcut în baza art. 61 lit. începând cu 3.04.2008.

Contestatorul și-a prezentat demisia prin cererea înregistrată la 14.03.2008, încetarea activității urmând să se producă la data de 30.03.2008.

Față de această situație, instanța constatat că decizia nr. 8/2.04.2008 s-a emis cu privire la o persoană care la data de 3.04.2008 nu mai avea calitatea de angajat, astfel încât este nelegală, urmând a fi anulată.

S- reținut că pentru perioada de preaviz contestatorul are dreptul la salariu, intimata urmând să fie obligată la plata acestor drepturi în baza art. 154..

Pentru anul 2008, contestatorul este îndreptățit la plata indemnizației pentru concediul de odihnă neefectuat, proporțional cu timpul lucrat, intimata fiind obligată la plata acesteia în baza art. 141 .

Urmare anulării deciziei nr. 8/2008, instanța a dispus radierea înscrierilor din cartea de muncă.

În ceea ce privește adresa nr. 1106/18.03.2008, instanța a reținut că aceasta nu este o decizie în sensul prev. de Codul muncii, neputând fi cenzurată de instanță.

Împotriva acestei sentințe declarat recurs în termen legal pârâta, solicitând modificarea în parte sentinței în sensul respingerii contestației sub aspectul solicitării de anulare deciziei nr. 8/2.04.2008, de radiere a mențiunilor din carnetul de muncă, și de obligare la plata drepturilor salariale aferente perioadei în care contractul de muncă fost suspendat.

În motivarea recursului, s-au invocat următoarele:

În mod greșit prima instanță stabilit că termenul de preaviz acordat de angajat s- împlinit la 30.03.2008.

Reclamantul și-a depus demisia la 14.03.2008, fiind obligat să-și continue activitatea 15 zile, ori la 19.03.2008 contractul de muncă a fost suspendat în vederea efectuării cercetării disciplinare.

Pentru a se putea considera încetarea contractului de muncă urmare împlinirii termenului de preaviz, este necesar ca acest contract de muncă să fie în derulare pe perioada preavizului, condiție neîndeplinită în situația suspendării acestuia.

Conform art. 49 alin. 4 muncii, în situația suspendării contractului individual de muncă, din cauza unei fapte imputabile salariatului pe durat suspendării, acesta nu va beneficia de nici un drept care rezultă din calitatea sa de salariat.

O altă critică vizează temeinicia deciziei de sancționare. Recurenta a arătat că reclamantul se face vinovat de abateri repetate, fiind sancționat cu avertisment și diminuarea salariului anterior luării măsurii desfacerii contractului individual de muncă.

Cu ocazia efectuării cercetării disciplinare, s-a stabilit că proiectul întocmit de reclamant conținea erori care au făcut imposibilă montarea în condiții de funcționare a stației de beton, ceea ce produs prejudicii recurentei, atât de ordin material, cât și de imagine.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea recursului.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Verificând termenul de emitere deciziei de concediere, prin prisma art. 268 alin. 1., curtea constată că faptele imputate reclamantului sunt prescrise.

Din actele depuse de recurentă și din însăși decizia de sancționare reiese că angajatoarea cunoscut faptele imputate reclamantului încă din luna februarie 2008 – cel târziu 22 februarie, dar decizia de concediere s-a emis numai în data de 2.04.2008.

Având în vedere că în sarcina intimatului s-a reținut că operațiunea de proiectare vizând 5 subansamble s-a desfășurat în perioada 21.10.2007 – 22.02.2008, este evident că cel târziu la data de 22.02.2008 societatea angajatoare cunoscut faptele imputate acestuia.

Prin urmare, pentru respectarea termenului de 30 de zile de emitere deciziei de concediere, recurenta trebuia să demareze procedura cercetării disciplinare prealabile de îndată ce au ajuns la cunoștința sa faptele producătoare de prejudiciu și să limiteze derularea acestei proceduri la un termen rezonabil care să permită emiterea deciziei în cel mult 30 de zile.

Recurenta însă deși avea cunoștință de faptul că activitatea defectuoasă de proiectare reținută în sarcina intimatului s- încheiat la data de 22.02.2008, emis decizia contestată numai la data de 2.04.2008, cu depășirea termenului legal de 30 de zile, prev. de art. 268 alin. 1..

Față de această neregularitate formală, celelalte aspecte nu se impun a fi analizate, soluționarea contestației în sensul admiterii acesteia și anulării deciziei de sancționare, cu toate consecințele ulterioare, fiind temeinică și legală.

Văzând și disp. art. 312 alin. 1 Cod proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SRL împotriva sentinței civile nr. 260 din 2 februarie 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar – pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 26 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

– – – – – –

GREFIER

Red. MV dact. GC

2 ex/4.06.2009

Jud.primă instanță:,