ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1410/2009
Ședința publică din 2 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Gabriella Purja Eugenia vicepreședinte al instanței
–
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul formulate de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 38 din 20 ianuarie 2009 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar civil nr-, privind și pe pârâta intimată IA ORTODOXĂ A ȘI B M, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 13 mai 2009, prin serviciul de registratură al instanței pârâta intimată a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului.
Totodată se constată că prin cererea de recurs reclamantul recurent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2.pr.civ.
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 38 din 20.01.2009 Tribunalului Maramureșs -a respins, cu majoritate de voturi ca prematur introdusă acțiunea civilă formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta ia Ortodoxă a și.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut că prin decizia emisă la data de 08.02.1995, înregistrată sub nr. 1267 pârâta l-a numit pe reclamant în postul vacant de cântăreț bisericesc, începând cu data de 01.01.1995, iar la art. 3 al acestei decizii se face mențiune că începând cu aceeași dată se va încheia cu reclamantul contract de muncă pe durată nedeterminată, cu norma întreagă. Prin decizia nr. 893/2007, emisă de pârâtă, reclamantul a fost transferat începând cu data de 01.08.2007 pe postul de paraclisier.
Prin decizia nr. 532/2008 emisă de intimată s-a dispus încetarea activității reclamantului începând cu data de 01.06.2008″ în urma reclamațiilor din care rezultă faptul că cel în cauză are o viață morală îndoielnică”
Încheierea, modificarea și încetarea raportului de muncă au fost înscrise în carnetul de muncă al reclamantului, seria – nr. -.
Din relațiile furnizate de Casa Județeană de Pensii Mar ezultat că reclamantul figurează în baza de date a acestei instituții având un stagiu de cotizare până în luna mai 2008 inclusiv.
La data de 17.10.2008, cauza a rămas în pronunțare, fiind însă repusă pe rol, instanța apreciind că se impune a se solicita Inspectoratului Teritorial d e Muncă relații privind contractul de muncă al reclamantului, în sensul dacă între părți este sau nu încheiat un contract individual de muncă.
Prin adresa nr. 8498/28.10.2008, ITM Mac omunicat instanței ca raportat la legislația în materie, aceasta instituție nu are competența legală de a înregistra contractele individuale de muncă ale salariaților pârâtei.
În conformitate cu dispozițiile art. 122 din Statutul pentru organizarea si funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, “cântăreții bisericești se recrutează de regulă dintre absolvenții școlilor de cântăreți bisericești. Ei se numesc la propunerea preotului paroh și a Consiliului parohial de către chiriarh, într-o ședință a Permanentei Consiliului eparhial. Pentru motive de indisciplină aceștia pot fi sancționați sau revocați.”
Articolul 148 al aceluiași statut stabilește instanțele disciplinare pentru clerici și cântăreți, pentru probleme doctrinare, morale, canonice si disciplinare, acestea fiind:
“De judecata in fond:
a) Consistoriul disciplinar protopopesc
b) Consistoriul eparhial
De judecata în recurs:
Consistoriul mitropolitan.”
În Statut se reglementează și modalitate de judecată în fața acestor organe, fiind stabilită o procedură specială.
La termenul din data de 28.11.2008 cauza a rămas în pronunțare, cu ocazia deliberării constatându-se opinii divergente ale celor doi membrii ai completului de judecată, astfel că în temeiul art. 257 Cod procedură civilă cauza a fost repusă pe rol pentru completul de divergență.
a constat în stabilirea naturii raportului de muncă dintre părți, astfel o opinie a fost exprimată în sensul că între părți este încheiat un contract individual de muncă, cauza urmând a fi soluționată pe fond prin prisma dispozițiilor Codului muncii, cealaltă opinie fiind în sensul că raportul juridic dintre părți este un raport atipic de muncă, guvernat de o reglementare specială, soluționarea lui fiind supusă reglementărilor din Statutul de organizare și funcționare, acțiunea fiind inadmisibilă.
În complet de divergență s-a ajuns la unanimitate în sensul că raportul juridic dintre părți este un raport atipic de muncă, încheiat în baza dispozițiilor din Statutului, dar în această situație opinia majoritară a fost aceea că se impune respingerea acțiunii ca prematur introdusă, întrucât nu s-a urmat procedura specială, a contestării deciziei de concediere la Consistoriul disciplinar ca instanță de fond.
În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, motivat de faptul că Statutul prevede că hotărârile pronunțate de propriile organe de judecată nu pot fi atacate în instanță, tot în opinie majoritară fost apreciată de asemenea prematură si totodată nefondată.
pentru că nu există o hotărâre pronunțată de unul din organele proprii de judecată și nefondată, motivat de faptul că, accesul liber la justiție este consacrat, ca drept cetățenesc fundamental, atât prin art.6 pct.1 din Convenție, cât și prin art.21 din Constituția României, prin art.10 din Declarația universală a drepturilor omului, precum și prin art.14 pct.1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
În Constituție, accesul liber la justiție este conceput ca drept al oricărei persoane de a se putea adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, garantându-se că exercitarea acestui drept nu poate fi îngrădită prin nici o lege.
Acest mod de reglementare al dreptului de acces la justiție este în concordanță cu abordarea europeană a aceluiași concept, căci, în accepțiunea Convenției, exercitarea dreptului de acces la justiție presupune tocmai asigurarea accesului oricărei persoane la un tribunal instituit de lege, adică garantarea unei proceduri judiciare în fața căreia să se poată realiza, efectiv, acest drept.
Pentru considerentele de fapt si de drept reținute s-a respins acțiunea ca prematur introdusă.
Conform opiniei separate, s-ar fi impus respingerea acțiunii ca inadmisibilă, potrivit art. 122 din Statutul pentru organizarea si funcționarea Bisericii Ortodoxe Române aprobat de S Sinod al Bisericii Ortodoxe Române prin HG nr. 768/2007 și HG nr. 53/2008, organele clericale prev. de art. 148, 150, fiind cele competente să soluționeze un atare litigiu, instanța de judecată neputând să se substituie organelor clericale.
Împotriva acestei sentințe declarat recurs în termen legal reclamantul, solicitând admiterea, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului, reclamantul invocat faptul că în calitate de angajat al pârâtei, a deținut funcția de paraclisier, desfășurându-și activitatea în baza dispozițiilor Codului muncii.
Art. 148 alin. 1 din HG nr. 53/2008 invocat de prima instanță este aplicabil numai personalului cleric, nu și celui laic, reclamantul aparținându-i acestuia din urmă.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului arătând că în mod corect acțiunea reclamantului a fost respinsă, însă temeiul reținut de prima instanță este greșit.
În acest sens, intimata precizează că în mod corect prima instanță ar fi trebuit să dea prioritate și eficiență excepției inadmisibilității acțiunii, pe considerentul că potrivit art. 88 lit. n din Statutul pentru organizarea si funcționarea Bisericii Ortodoxe Române aprobat de S Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ul are dreptul de a numi, transfera și revoca personalul clerical și neclerical, neputând să se atace în justiție astfel de decizii ale ului.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Art. 148 alin. 1 din HG nr. 53/2008 stabilește instanțele disciplinare și de judecată bisericească, enumerând în mod expres categoriile de personal susceptibile de a fi supuse judecății bisericești: clericii de mir, preoți și diaconi în funcțiune și pensionari, precum și cântăreți.
Potrivit deciziei nr. 893/2007 a iei Ortodoxe Române și, începând cu data de 1.08.2007 reclamantul a fost transferat de pe postul de cântăreț pe cel de paraclisier (7 dosar fond), din acest post dispunându-se încetarea activității începând cu data de 1.06.2008, în baza hotărârii nr. 532/2008 aceleiași instituții (3 dosar fond).
Reiese din cele arătate că enumerarea persoanelor susceptibile de a fi supuse judecății de către instanțele disciplinare bisericești prev. de art. 148 alin. 1 din HG nr. 53/2008 este expresă și limitativă, iar reclamantul nu se încadrează în niciuna din categoriile enumerate, funcția de paraclisier neregăsindu-se în enumerarea arătată.
Prin urmare, este evident că activitatea reclamantului este reglementată de normele de drept comun, fiind supusă jurisdicției de drept comun și nu celei speciale prev. de art. 148 alin. 1 din HG nr. 53/2008.
În ce privește susținerea intimatei ia Ortodoxă Română și, conform căreia potrivit art. 188 lit. n din Statutul, nu pot fi atacate în justiție actele emanate de la un, aceasta nu este fondată.
Potrivit dispoziției evocate, chiriarhul exercită o serie de atribuții printre care și aceea că numește, transferă și revocă personalul bisericesc clerical și neclerical în ședințe ale Consiliului Eparhial, cu respectarea normelor bisericești în vigoare.
Nu există nicio prevedere conform căreia deciziile chiriarhului nu pot fi contestate în justiție.
Singura limitare este cea instituită prin HG nr. 53/2008, art. 148 alin. 1, care prevede că, pentru persoanele deținând funcțiile expres și limitativ enumerate și pentru problemele de asemenea strict enumerate, sunt competente instanțele disciplinare și de judecată bisericească.
Reclamantul nefiind încadrat în nici una din funcțiile enumerate, hotărârea prin care s-a dispus încetarea activității reclamantului este supusă jurisdicției de drept comun.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 5 Cod proc.civ. curtea va admite recursul declarat de reclamant, pe care o va casa și va trimite cauza spre judecarea pe fond aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării, instanța va verifica dacă reclamantul este încadrat în baza unui contract individual de muncă și dacă motivele ce au stat la baza dispunerii încetării activității există și sunt fondate, justificând măsura dispusă prin actul nr. 532/2008 al iei Ortodoxe Române și.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.38 din 20 ianuarie 2009 Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o casează cu trimiterea cauzei spre judecare pe fond aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
– – – – –
Red. MV dact. GC
3 ex/12.06.2009
Jud.primă instanță:,
