ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1722/R/2009
Ședința publică din 29 septembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Griga Daniela Sergiu Diaconescu
– –
– –
GREFIER: – –
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta I-, împotriva sentinței civile nr.180/F din 25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița N, în dosarul nr. 3227//112/2008, privind și pe intimatul pârât SC ROMANIA S B, având ca obiect litigiu de muncă-contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul pârâtei intimate, , care depune delegație la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la data de 23 septembrie 2009, s-a depus la dosar, din partea reclamantei recurente o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri.
Reprezentantul pârâtei intimate depune la dosar întâmpinare și solicită acordarea unui termen pentru comunicarea acesteia cu recurenta.
Curtea, în urma deliberării respinge cererea de amânare a cauzei în vederea comunicării întâmpinării.
Reprezentantul pârâtei intimate arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea, ca temeinică și legală, a deciziei recurate pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.180/F din 25.03.2005, pronunțată de Tribunalul Bistrița în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea reclamantei I în contradictoriu cu pârâta ROMÂNIA
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Contestatoarea Iaf ost angajată la intimata SC ROMANIA B potrivit contractului individual de muncă anexat la dosar începând cu data de 20 octombrie 2006 în funcția de casier până la data de 14 noiembrie 2008, dată la care prin decizia nr. 2548/13.11.2008, contractul individual de muncă al contestatoarei a fost desfăcut în baza art.61 lit. a din Codul muncii.
S-a reținut în cuprinsul deciziei că în data de 1 noiembrie 2008 încălcat prevederile Directivei nr.1/2.12.2007 privind reglementarea modului de achiziționare de către angajați a produselor cu preț redus.
Potrivit contractului de muncă contestatoarea avea obligația de a îndeplini atribuțiile ce-i revin conform fișei postului și de a respecta disciplina muncii iar conform fișei postului avea ca sarcina de lucru respectarea tuturor manualelor, a indicațiilor de lucru și a principiilor firmei.
Prin Directiva nr.1/2.12.2007 emisă de intimată, s-a hotărât interzicerea achiziționării de către toți angajații filialei din Bat uturor produselor cu preț redus, atât a produselor reduse în GS 4 (prețul redus afișat pe fiecare produs in parte) cât și a produselor reduse marcate la raft cu etichete de reducere printate din interdicția referindu-se inclusiv la achiziționarea articolelor de legume-fructe la reducere. Această directivă a fost emisă datorită frecventelor abuzuri constatate, legate de reducerile de preț în filială și pentru a se înlătura evidentul conflict de interese precum și faptul că reducerile de preț sunt destinate clienților și au scopul de a corecta o greșeală onestă pe comandă. S-a prevăzut la consecințe că în cazul în care nu se respectă această normă internă, atât în cazul angajatului care a achiziționat astfel de produse, cât și in cazul angajatului casier care a încasat aceste produse, că reprezintă o gravă nerespectare a regulilor interne și conduce la desfacerea imediată a contractului de muncă. Această directivă a intrat in vigoare începând cu data de 10 decembrie 2007 și este valabilă pe perioadă nedeterminată.
Potrivit protocolului de școlarizare 1346 depus la dosar de intimată din data de 6 decembrie 2007 la poziția 25 figurează contestatoarea I, care a semnat de luarea la cunoștință a directivei anterior arătate, referitoare la interdicția de achiziționare de către angajați a produselor cu preț redus.
La data de 5 noiembrie 2008, intimata a emis decizia nr.2517 prin care s-a desemnat comisia de cercetare disciplinară prealabilă și a stabilit data efectuării cercetării în data de 13 noiembrie 2008, ora 14,00 la Filiala din Intimata a convocat-o pe contestatoare prin adr.2519/5.11.2008 cu privire la prezentarea la sediul filialei pentru a da notă explicativă pentru cele consemnate în referatul 2512/5.11.2008 întocmit de conducerea filialei prin care s-a constatat că în data de 1 noiembrie 2008 cumpărat marfă la reducere, deși știa că acest lucru nu este permis angajaților. Acest convocator a fost semnat de luare la cunoștință și ulterior în data de 13.11.2008 s-a întocmit procesul-verbal nr.2540 in care s-a consemnat că contestatoarea a cumpărat marfa la reducere din magazin și că angajata nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară prealabilă, propunându-se desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, după ce s-au analizat informațiile relevante, respectiv înregistrarea video a momentului achitării la casa de marcat de către trei angajate a articolelor cu preț redus, a copiilor după bonurile de casă emisă și a formularelor de reducere de preț efectuate de angajate din sistem. La aceeași dată, de 13 noiembrie 2008, intimata SC ROMANIA a emis decizia nr.2548 de încetare a contractului de muncă din inițiativa angajatorului (disciplinar) începând cu data de 14 noiembrie 2008 în temeiul art.58 coroborat cu art.61 lit. a din Codul muncii.
Având in vedere această stare de fapt anterior descrisă, tribunalul reține că contrar celor susținute de către contestatoare, societatea intimată a respectat disp.art.267 din Codul muncii, referitoare la modalitatea și procedura de efectuare a cercetării disciplinare prealabile în sensul că aceasta a fost convocată în scris de către comisia împuternicită de către angajatorul intimat să realizeze cercetarea, convocator ce a precizat expres atât obiectul cât și data, ora și locul întrevederii, situație în care în mod justificat intimata a făcut aplicarea disp.art.267 alin.3 din Codul muncii în sensul că a dispus sancționarea ca urmare a neprezentării salariatului.
Motivele invocate de către contestatoare, respectiv faptul că intimata nu a reprogramat procedura cercetării prealabile cu toate că avocatul ales al acesteia a trimis o cerere in acest sens intimatei, pe motiv că la data de 13 noiembrie 2008 era plecat din localitate, încălcându-se astfel disp.art.2 alin.3, 4 din leg.151/1995, tribunalul nu le găsește întemeiate deoarece la procedura cercetării prealabile este necesară prezența personală a salariatului, nefiind posibilă reprezentarea ci eventual poate fi asistat de către un avocat sau de un reprezentat al salariaților. Pe de altă parte trebuie reliefat faptul că data, ora, locul de desfășurare a acestei proceduri sunt în mod firesc lăsate la latitudinea angajatorului pentru a se putea respecta prevederile legale referitoare la disciplina în muncă, iar reprogramarea unei asemenea proceduri in condițiile în care contestatoarea personal nu a justificat in mod obiectiv absența acesteia, iar nu a avocatului acesteia nu constituie o încălcare a prevederilor legale in materie, cu atât mai mult cu cât avocatul ales face parte dintr-o societate civilă profesională de avocați și avea posibilitatea să desemneze in substituire un alt avocat din cadrul aceleiași societăți de avocați, care să o asiste pe contestatoare la data stabilită de către intimată in vederea efectuării procedurii cercetării disciplinare prealabile.
Nici susținerile contestatoarei referitoare la faptul că decizia atacată ar fi netemeinică, deoarece intimata ar fi încălcat art.259 Codul muncii, deoarece a adus la cunoștință salariaților a normelor interne in mod deficitar, fapt ce face ca contestatoarea să nu fie vinovată de încălcarea acestor norme interne, tribunalul nu o găsește întemeiată, deoarece atâta timp cât contestatoarea a semnat protocolul de școlarizare 1346 depus la dosar, din care reiese faptul că a luat la cunoștință de prevederile, obligațiile și consecințele exprese ale Directivei nr.1/10 decembrie 2007, aceasta trebuia și putea să o respecte.
În acest sens trebuie arătat faptul că și martorii audiați – foști angajați ai contestatoarei au arătat faptul că s-a realizat procedura de informare a angajaților din magazinul din B, în sensul că șefa de tură din magazin le citea că nu aveau voie să cumpere anumite produse, după care angajații semnau de primire. Una dintre martore a arătat și aspectul că aceste directive erau afișate într-un spațiu situat în zona trezoreriei magazinului, însă salariații nu citesc înscrisurile care sunt afișate în spațiul respectiv.
Față de aceste considerente, tribunalul a considerat că intimata și-a îndeplinit în mod corespunzător obligația de aducere la cunoștința angajaților inclusiv a contestatoarei a normelor interne, astfel că acest fapt nu poate fi reținut drept exonerator de răspundere. Nici aspectul invocat de către contestatoare, referitor la faptul că Directiva nr.1, s-ar referi doar la produse alimentare întrucât conține o fotografie cu produse alimentare, nu constituie un element care să înlăture răspunderea contestatoarei și să-i diminueze vinovăția întrucât din conținutul directivei menționate se poate observa cu claritate că nu se referă exclusiv la produse alimentare și că aceasta trebuia și putea să aibă cunoștințele conținutului integral al acestei norme interne emisă de intimată.
Prin urmare, contestatoarea a încălcat prevederile Directivei nr.1 achiziționând la data de 1 noiembrie 2008 o tavă din magazin care se afla la preț redus, aspect recunoscut de către aceasta, astfel că raportat la obligațiile acesteia prevăzute în contractul individual de muncă, precum și sarcinile de serviciu arătate în fișa postului, unde se prevede expres că avea obligația să respecte principiile interne de vânzare ale firmei și principiile de bază ale companiei, tribunalul a constatat că în mod legal și justificat intimata a emis Decizia 2548/13.11.2008 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă nr.12599/1.11.2006 al contestatoarei, în temeiul art.61 lit. a Codul muncii, întrucât aceasta a săvârșit o abatere gravă de la regulile de disciplină a muncii și de la regulamentele interne ale intimatei.
Solicitarea subsidiară de a se înlocui măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu o altă măsură disciplinară mai ușoară, tribunalul nu o găsește întemeiată deoarece față de împrejurările anterior reliefate nu se poate reține în sarcina intimatei vreo culpă în modul de informare a contestatoarei privitor la existența și conținutul directivei interne iar aspectele referitoare la valoarea redusă a bunului cumpărat, gradul împovărător al programului de muncă al contestatoarei nu constituie elemente de natură de a conduce instanța la aplicarea unei alte sancțiuni disciplinare mai ușoare. Criteriile de stabilire a sancțiunilor disciplinare prev. de art.266 Codul muncii au fost respectate, respectiv fapta a fost comisă de contestatoare cu vinovăție și a avut drept consecință o încălcare a prevederilor interne ale unității intimatei, ținând cont și de natura funcției acesteia, astfel că încetarea disciplinară a contractului individual de muncă este justificată și nu se impune înlocuirea cu o altă sancțiune mai ușoară și reintegrarea in muncă a contestatoarei.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta Iad eclarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului, reclamanta a invocat nulitatea deciziei de concediere pentru vicierea procedurii cercetării disciplinare prealabile datorită refuzului angajatorului de a reprograma cercetarea pentru o dată când avocatul reclamantei putea fi prezent la cercetare.
În acest sens, reclamanta apreciază că acest refuz nejustificat reprezintă un abuz de drept în raport de care absența reclamantei determinată de imposibilitatea prezentării avocatului ales este o împrejurare obiectivă suficientă pentru a justifica absența sa.
Se invocă, de asemenea, că directiva nr.1/02.12.2007 nu face parte din regulamentul intern, astfel încât decizia de concediere este nulă în raport de dispozițiile art.268 alin.2 lit. b Codul muncii.
În privința fondului reclamanta a susținut ca posibilă reindividualizarea sancțiunii, arătând că nu se impunea aplicarea celei mai grave sancțiuni în raport de condițiile concrete în care și-a desfășurat activitatea (neafișarea directivei, programul împovărător de lucru, “neșcolarizarea ” angajaților).
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Conform art.267 alin.3 Codul muncii, salariatul poate absenta de la cercetarea disciplinară prealabilă doar pentru un motiv obiectiv, fiind o cerință imperativă prezența sa personală la desfășurarea acestei proceduri.
În speță, reclamanta a fost convocată în mod legal la cercetare prin adresa nr.2516/05.11.2008 (23 fond) pentru data de 13.11.2008, fiindu-i comunicat în termen, respectiv la 12.11.2008, refuzul angajatorului de a reprograma efectuarea cercetării prealabile (9 fond).
Prin urmare, în mod judicios a reținut prima instanță că imposibilitatea asistării salariatului de către un avocat nu împiedică obligația sa de a se prezenta la cercetare, precum și că o cerere de amânare formulată de apărătorul salariatului poate fi apreciată ca inoportună de către angajator în absența vreunei dovezi care să justifice în mod obiectiv absența apărătorului.
De asemenea, Curtea constată că obligația angajatorului de a efectua cercetarea disciplinară prealabilă și de a emite o eventuală decizie de sancționare într-o perioadă limitată de timp impune în mod corelativ și o atitudine corespunzătoare a salariatului, constând în principal în participarea la această procedură.
Or, reclamanta se prevalează de propria sa culpă decurgând din încălcarea obligației legale de a lua parte la cercetare, ceea ce nu poate să îi confere beneficiul invocării cu succes a nulității deciziei de concediere.
De altfel, reclamanta nici nu a dovedit măsura în care participarea sa personală la cercetare, asistată de avocat, ar fi generat adoptarea altei măsuri de către angajator.
Sub aspectul pretinsei încălcări a dispozițiilor art.268 alin.2 lit. b Codul muncii, Curtea constată că decizia de sancționare menționează că reclamanta a încălcat prevederile Directivei nr.1 (31-37 fond), act emis de angajator în aplicarea regulamentului intern prin prevederea ca abateri disciplinare a anumitor fapte și instituirea unor reguli concrete privind disciplina muncii în unitate.
Or, din moment ce face corp comun cu regulamentul intern și aparține normelor interne organizatorice, Directiva conferă temeiul juridic al sancționării reclamantei, conform art. 268 alin.2 lit. b Codul muncii.
În acest context, Curtea observă că reclamanta nu se poate prevala de necunoașterea Directivei având în vedere că a semnat de luare la cunoștință (34 fond – poziția 25).
În privința fondului, Curtea reține, pe de o parte că încălcarea Directivei atrage, potrivit normelor interne existente în cadrul unității pârâte desfacerea disciplinară a contractului de muncă, iar pe de altă parte că examinarea criteriilor prevăzute de art. 266 Codul muncii conduce la concluzia temeiniciei măsurii luate de angajator.
Astfel, nici o împrejurare invocată de reclamantă nu atenuează gradul său de vinovăție, fiind evidentă prefigurarea faptei comise și a consecințelor sale, respectiv sancțiunii disciplinare aplicabile, cu atât mai mult cu cât reclamanta avea o responsabilitate mai mare în cadrul unității pârâte în virtutea funcției de conducere deținute.
De asemenea, valoarea redusă a obiectului achiziționat de reclamantă nu semnifică în mod automat că prejudiciul suferit de angajator este minor decât strict raportat la obiectul respectiv; or, angajatorul este deturnat, prin fapte ca aceea imputată reclamantei, de la realizarea obiectivului realizării de profit prin politici de piață ce vizează fidelizarea clienților, ceea ce are consecințe negative majore pe plan economic și financiar.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantaI,împotriva sentinței civile nr. 180/F din 25.03.2009 a Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din: 29.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Laura Dima, Griga Daniela Sergiu Diaconescu
– – – – – –
în semnează
Președintele instanței
GREFIER
Red./
4 ex./08.10.2009
Jud.fond.
