ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1810/R/2009
Ședința publică din 05 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Griga
JUDECĂTORI: Daniela Griga, Sergiu Diaconescu Eugenia Pușcașiu
– –
GREFIER: – –
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 752 din 23 martie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțate în dosar nr-, privind și pe pârâta ON GAZ DISTRIBUȚIE SA, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, avocat, și reprezentantul pârâtei intimate ON Gaz Distribuție SA, , lipsă fiind reclamanta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost formulat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtului intimat și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 29 septembrie 2009, prin registratura instanței, pârâta intimată a trimis prin fax întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantei reclamantei recurente.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în principal a se constata tardivitatea emiterii deciziei de concediere nr. 483/01.10.2008, să se dispună reintegrarea reclamantei recurente în postul și funcția deținută anterior, să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale și a celorlalte drepturi care i se cuvin în conformitate cu art. 78 alin. 1 din codul muncii – de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă, iar în subsidiar să se dispună anularea deciziei de concediere nr. 483/1.2008, reintegrarea reclamantei recurente în postul și funcția deținută anterior, obligarea pârâtei intimate la plata drepturilor salariale și a altor drepturi care i se cuvin reclamantei recurente în conformitate cu art. 78 alin. 1 din codul muncii – de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă, cu cheltuieli de judecată doar în recurs, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs aflat la dosar.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 752/23.03.2009, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, s-a respins contestația formulată si completată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta ON Gaz Distribuție, având ca obiect litigiu de muncă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Starea de fapt si procedura disciplinară urmată:
În luna iunie 2008, o echipă de investigație desemnată de pârâtă a efectuat un control la consumatorii casnici de naturale constatând că la domiciliul reclamantei contorul de gaze nu a măsurat cantitatea reală de gaze consumată. Echipa de control a constatat violarea aparatului de măsurat, prin perforarea orificiului din masa plastică de evacuare a gazelor, ceea ce a permis trecerea prin contor a unei cantități de gaze care nu este măsurat. În sarcina reclamantei s-a reținut încălcarea atribuțiilor de serviciu, căci prin comportarea sa, care implică inclusiv păstrarea si protejarea patrimoniului, respectiv paza bunurilor angajatorului, a provocat mari pagube materiale unității (art. 11 lit. o din, art. 157 lit. h din CCM, art. 160 din CCM). Cercetarea prealabilă a fost începută la 04.07.2008, la 23.07.2008 reclamanta s-a prezentat în fața Comisiei de disciplină, prima Decizie nr. 381/2008 a fost emisă la 04.08.2008 cu respectarea termenului legal de 30 de zile, începând cu 07.08.2008 reclamanta a prezentat mai multe certificate medico-legale, ceea ce a determinat revocarea deciziei de sancționare și emiterea noii Decizii nr. 483/01.10.2008.
Cu privire la Decizia nr. 381/2008 emisă de pârâtă, tribunalul a respins contestația ca rămasă fără obiect. Astfel, această decizie inițială de sancționare a fost revocată chiar de către pârâta emitentă prin Decizia nr. 417/26.08.2008, ca urmare a prezentării de către reclamantă a două certificate medicale. Or, într-adevăr, potrivit art. 60 alin. 1 lit. a din codul muncii, în perioada când angajatul este in concediu medical, acesta nu poate fi sancționat disciplinar.
Cu privire la Decizia nr. 483/2008 emisă de pârâtă, tribunalul urmează de asemenea să respingă contestația. Astfel, decizia a fost emisă la 01.10.2008 cu efect din data de 22.09.2008. Ea întrunește toate cerințele de legalitate prevăzută de art. 268 alin.2 din codul muncii, respectiv descrierea faptei care constituia abatere disciplinară (sustragere de gaze naturale), precizarea prevederilor legale încălcate de salariat (cele menționate mai sus de instanță), motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei (nu există dovada ca vreun terț ar fi procedat la perforarea orificiului contorului), temeiul de drept al aplicării sancțiunii (art. 159 CCM si art. 264 codul muncii ), termenul de contestație (30 zile de la comunicare), instanța competentă de soluționare a sancțiunii (tribunalul).
Prin acțiunea sa, reclamanta a invocat tardivitatea emiterii acestei decizii de sancționare. Într-adevăr, potrivit art. 268 alin. l din codul muncii, sancțiunea trebuie aplicată în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 lui de la data săvârșirii faptei. În cauza de față, Decizia nr. 483/2008 a fost emisă la 01.10.2008 pentru fapte constatate în iunie a aceluiași an, dar perioada de 4 luni între cele două momente se explică prin certificatele medico-legale depuse de reclamantă care a suspendat termenul de sancționare a salariatului potrivit art. 60 alin. l lit. a codul muncii. In momentul încetării efectului ultimului certificat medico-legal (22.09.2009), depus pe data de 01.10.2008 de către reclamantă, a fost emisă decizia de sancționare. Ca urmare, a fost respectat termenul de emitere a acestei decizii.
Cu privire la excepția de tardivitate a contestației, invocată de pârâtă, prima instanță a constatat că decizia a fost emisă în 10.2008, a fost expediată recomandat la adresa reclamantei pe 08.10.2008, reclamanta a fost reavizată pentru ridicarea scrisorii pe 15.10.2008, dar în cele din urmă s-a aprobat la 27.10.2008 înapoierea scrisorii întrucât nu a fost ridicată de către reclamantă.
Tribunalul nu a considerat că prin expedierea scrisorii si înștiințarea reclamantei despre aceasta a avut loc o comunicare în sensul legii, căci aceasta presupune intrarea de către destinatar în posesia efectivă a conținutului scrisorii. În plus, nu există nicio dovadă că reclamanta a refuzat primirea scrisorii, neridicarea ei nepresupunând automat reaua credință.
Prin urmare, tribunalul a respins excepția de tardivitate a contestației întemeiată pe art. 268 alin.5 codul muncii, constatând că reclamanta a luat la cunoștință efectiv de această decizie în cursul soluționării acțiunii ce face obiectul dosarului nr-, soluționând pe fond contestația.
Reclamanta a solicitat anularea sancțiunii, pe motiv că, deși este salariata unității, a fost sancționată în calitate de consumator de gaze, deci ca persoană privată. Tribunalul nu poate accepta această apărare. Aceasta pentru că oricărui angajat al On Gaz Distribuții îi revine obligația de a proteja patrimoniul si bunurile unității, respectiv de a nu provoca pagube materiale acesteia. Or, atât instalația cât si gazele naturale livrate consumatorilor sunt proprietatea pârâtei, iar reclamanta, prin fapta sa de a sustrage gaze naturale din patrimoniul pârâtei, a încălcat tocmai obligația prevăzută de art. 11 lit. o din, obligație care îi revine atât la locul de exercitare a atribuțiilor de serviciu, cât și oriunde se află bunuri incluse în patrimoniul pârâtei, întrucât reglementarea enunțată nu distinge cu privire la aceasta.
De asemenea, reclamanta a arătat că echipa de investigații a pârâtei a stabilit practic o infracțiune, ceea ce este atribuția doar a instanței. Tribunalul nu poate primi această apărare pentru că stabilirea caracterului penal al faptei reclamantei nu împiedică sancționarea disciplinare a acesteia. Cele două forme de răspundere, una vizând ordinea socială ocrotită prin normele penale si cealaltă vizând îndeplinirea corectă a atribuțiilor de serviciu nu se exclud una pe cealaltă atunci când sunt generate de aceeași faptă ilicită. Aceasta este și motivul pentru care se respinge susținerea vizând încălcarea prezumției de nevinovăție, prezumție care se aplică doar în materie penală si contravențională, nu și în materia disciplinară. Oricum dreptul la apărare al reclamantei a fost respectat din moment ce aceasta s-a prezentat in fata comisiei de disciplină pentru a da explicații pentru fapta ce i se imputa.
Pentru aceasta, contestația reclamantei este nefondată, fiind respinsă potrivit art. 284 raportat al art. 268 alin.5 codul muncii.
Cu privire la cererea de restituire a plătii nedatorate, tribunalul a respins acest petit. Reclamanta a arătat că, urmare a controlului din partea echipei pârâtei s-a emis o factură de consum al gazelor naturale în care s-a inclus si suma pretinsă de 8718,01 lei, pentru cantitatea de gaze considerate sustrase. Reclamanta a arătat că în luna iunie, când a fost emisă factura a consumat gaze în valoare de 33,83 lei, or suma arătată mai sus nu are nicio bază legală. Tribunalul a constatat, însă, că această pretenție a reclamantei nu poate fi soluționată în cadrul completului de dreptul muncii, motiv pentru care cererea a fost respinsă ca inadmisibilă, raportat la dispozițiilor art. 248 din codul muncii. Aceasta pentru că în decizia de sancționare disciplinară a reclamantei nu este nicio mențiune cu privire la vreun debit al acesteia, suma menționată nefiindu-i imputată în cadrul raporturilor de muncă dintre părți. Reclamanta are posibilitatea să introducă o acțiune civilă la instanța de drept comun, competentă să soluționeze o astfel de cerere, urmând a achita taxa de timbru aferentă.
În termen legal, reclamanta a formulat recurs, solicitând, în principal, admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei recurate, constatarea tardivității emiterii Deciziei de concediere nr.483/01.10.2008, dispunerea reintegrării acesteia în postul și funcția deținută, cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale și a celorlalte drepturi, în conformitate cu art. 78 alin 1. muncii, de la data concedierii si până la reintegrarea efectivă, iar în subsidiar, anularea deciziei de concediere nr.483/01.10.2008, reintegrarea reclamantei în postul și funcția menținută anterior, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale și a altor drepturi în conformitate cu art. 78 alin. 1 din muncii, de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă a acesteia.
Recurenta și-a motivat recursul, arătând că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, în condițiile în care aceasta se fundamentează pe o decizie de concediere emisă tardiv.
În susținerea excepției tardivității, reclamanta recurentă subliniază că, în conformitate cu art. 268 alin. 1 din muncii, sancțiunea trebuia aplicată în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii, dar nu mai mult de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Consideră că, în raport de data la care intimata a luat la cunoștință despre săvârșirea abaterii – 04.07.2009, decizia nr. 483/01.10.2008 este emisă tardiv, ultima zi în care aceasta ar fi putut fi emisă ca să fie considerată în termen este data de 05.08.2009.
S-a subliniat că intimata este în eroare în ceea ce privește termenul de emitere a deciziei de concediere, prin prisma faptului că decizia se emite în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștință despre faptele săvârșite de salariat, iar nu în termen de 6 luni de la săvârșirea faptei.
Apreciază că, în raport de data la care a intervenit incapacitatea temporară de muncă, perioadă în care legiuitorul a instituit prin art. 60 alin. 1. muncii, interdicția de a se dispune concedierea angajatorului, respectiv data de 07.08.2009, intimata trebuia și putea să emită decizia de concediere anterior.
Prima instanță a interpretat eronat atât dispozițiile art. 268 alin. 1. muncii, cât și art. 60 alin. 1 lit. a din același act normativ.
Referitor la fondul cauzei, recurenta a subliniat că aspectele reținute de către prima instanță nu corespund realității, întrucât nicio probă nu confirmă că intervenția asupra integrității contorului de gaz îi este imputabilă.
Intimata pârâtă ON Gaz Distribuție SA și-a exprimat poziția procesuală, în sensul că prin întâmpinarea depusă ( 20 recurs) a solicitat respingerea recursului, subliniind că decizia contestată nr. 483/01.10.2008 a fost emisă în termenul legal.
Subliniază că emiterea deciziei 483 s-a realizat doar la data de 01.10.2008, întrucât în perioada anterioară pârâta intimată a fost în incapacitate temporară de muncă, fiind incident art. 60 alin. 1 lit. a muncii.
Apreciază că, prin raportare la art. 268 alin. 3. muncii, decizia de sancționare “produce efecte de la data comunicării”, iar la data comunicării primei decizii de sancționare, recurenta era în incapacitate temporară de muncă, începând cu data de 07.08.2008, astfel că aceasta a fost revocată, fiind emisă ulterior o nouă deciziei la data de 01.10.2008.
Cu privire la fondul cauzei, subliniază că faptele imputate recurentei sunt confirmate de probațiunea administrată, de altfel chiar aceasta le-a recunoscut, aspect care reiese și din faptul că aceasta a achitat valoarea facturii, reprezentând consumul fraudulos de gaz.
Consideră că prima instanță a tranșat corect fondul litigiului, caracterul penal al faptei recurentei reclamante nu împiedică sancționarea disciplinară a acesteia.
Referitor la cheltuieli de judecată solicitate de către recurenta reclamantă la fond, apreciază că acestea nu au fost dovedite, astfel că nu poate fi obligată la plata acestora.
Trecând la soluționarea recursului prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Criticile recurentei vizează fundamentarea hotărârii primei instanțe pe o interpretare eronată a dispozițiilor legale prevăzute de art. 268 alin. 1. muncii coroborat cu art. 60 alin. 1 lit. din același act normativ.
Curtea găsește întemeiate aceste critici, constatând că excepția tardivității emiterii deciziei de concediere nr. 483/01.10.2008 este incidentă în cauza dedusă judecății.
Probațiunea administrată confirmă faptul că societatea intimată a luat la cunoștință faptele săvârșite de către recurentă la data de 04.07.2008, ca urmare a controlului efectuat de organele sale la sfârșitul lunii iunie, aspect recunoscut de altfel de către recurentă și prin întâmpinarea depusă în recurs ( 20).
Pornind de la dispozițiile art. 268 alin. 1. muncii, conform cărora “ngajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștința despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei”, se constată că, raportat la data luării la cunoștință, 04.07.2008, decizia de concediere trebuia emisă în termen de 30 de zile calendaristice, termen care a început să curgă la data menționată și care s-a împlinit la data de 05.08.2008.
Așadar, pentru a fi apreciată ca fiind emisă în termen legal, decizia de concediere nr. 483 trebuia emisă în acest interval.
Nu poate fi primită susținerea societății intimate privitoare la suspendarea termenului de sancționare. Este real că recurenta a fost în incapacitate temporară de muncă, în perioada 07.08.2008-29.09.2008, răstimp în care a beneficiat de concediu de boală, iar conform art. 60 alin. 1 lit. a din muncii nu se putea dispune concedierea, însă nu se poate reține că decizia nr. 483 fost emisă în termen legal, în condițiile în care termenul de 30 de zile calendaristice instituit de art. 268 alin. 1 din muncii, s-a împlinit la data de 05.08.2008, neexistând nici un impediment pentru emiterea acesteia până la acea dată. Incapacitatea temporară de muncă a recurentei a intervenit ulterior datei de 05.08.2008, respectiv la data de 07.08.2008.
Într-adevăr, prima decizie de concediere nr. 381 din 04.08.2008, a fost emisă în termenul legal, însă aceasta a fost revocată ulterior.
Raportat la aspectele reținute și menționate, se apreciază că decizia nr. 483 fost tardiv emisă.
Societatea intimată confundă două elemente esențiale – data emiterii deciziei, respectiv data la care aceasta produce efecte.
În cauză, prezintă relevanță data emiterii deciziei, numai în măsura în care aceasta s-ar fi realizat în termen legal, s-ar fi justificat abordarea aspectelor legate de fondul cauzei, respectiv de efectele pe care aceasta le produce.
Practica a statuat că desfacerea contractului individual de muncă și comunicarea măsurii constituie acte diferite, validitatea măsurii desfacerii contractului individual de muncă se analizează în raport cu data emiterii deciziei, însă efectele ei se produc prin voința legiuitorului, numai de la data comunicării, așa cum statuează art. 75. muncii.
Mai mult, se reține că măsura concedierii salariatului operează la data emiterii deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, în situația în care s-ar fi aflat la momentul respectiv în incapacitate temporară de muncă, iar nu și în cazul în care la momentul comunicării deciziei, angajatul s-ar afla într-o asemenea situație, deoarece nulitatea presupune existența unor cauze de ineficacitate contemporane încheierii actului și nu ulterioare acestuia.
Raportat la considerentele mai sus expuse Curtea va admite în parte recursul acesteia și va dispune modificarea hotărârii, în sensul că va admite în parte acțiunea reclamantei recurente împotriva pârâtei intimate, va dispune anularea deciziei nr. 483/01.10.2008, emise de pârâtă, conform dispozitivului.
Menține celelalte dispoziții.
În temeiul art. 274.proc.civ. constatând că pârâta este în culpă procesuală, va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 2500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu avocațial, conform chitanței de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 752 din 23.03.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei împotriva pârâtei ON GAZ DISTRIBUȚIE SA, dispune anularea deciziei nr. 483/01.10.2008, emisă de pârâtă, dispune reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior, respectiv cea de, District 1 C, CO C, Regiunea Nord C și obligă pârâta să-i plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă a acesteia.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată la fond.
Obligă pe intimata ON GAZ DISTRIBUȚIE SA să plătească recurentei suma de 2500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 05 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
– – – – – – – –
Red.DG/dact.MM
5ex./04.11.2009
Jud.fond: /
