ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1887/R/2009
Ședința publică din data 8 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 2: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 3: Traian
GREFIER:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta recurentă împotriva sentinței civile nr. 966 din 11 mai 2009 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâții intimați REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR și REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – DIRECȚIA SILVICĂ Z, având ca obiect litigiu de muncă – contestație decizie de concediere.
dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 6 octombrie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1668 din 15 septembrie 2008 a Tribunalului Sălaj, s-a respins ca nefondată acțiunea intentată de reclamanta, împotriva pârâtelor REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR B și DIRECȚIA SILVICĂ Z, privind constatarea nulității absolute a deciziei nr.73 din 14 martie 2008, repunerea în funcția anterioară de director economic, anularea absențelor nemotivate, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor bănești, contravaloarea tichetelor de masă, la plata indemnizației de concediu de odihnă pentru 15 zile, la plata sumei de 1220 lei reprezentând sporul de vechime în procent de 25% pentru lunile ianuarie și februarie 2008, precum și obligarea pârâtelor la plata daunelor morale de 500.000 lei actualizate.
Prin decizia civilă nr.297 din 17 februarie 2009 a Curții de APEL CLUJ, s-a admis recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.1668 din 15.09.2008 a Tribunalului Sălaj, care a fost casată în întregime și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
După casarea cu trimitere, în rejudecare, Tribunalul Sălaj prin sentința civilă nr.966 din 11 mai 2009 a Tribunalului Sălaj, a respins ca nefondată acțiunea reclamantei împotriva pârâtelor REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR B și DIRECȚIA SILVICĂ Z, având ca obiect litigiu de muncă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanta a avut funcția de director economic la Direcția Silvică Z, unde în perioada 7.01.2008 – 11.01.2008, se afla în concediu medical.
La data de 7.01.2008, reclamanta a înaintat la o cerere prin care a solicitat aprobarea efectuării concediului de odihnă pentru anul 2007, fără să comunice această intenție și Direcției Silvice Cu adresa nr.1367/08.01.2008, conducerea i-a comunicat petentei aprobarea efectuării concediului în perioada 14.01.2008-05.02.2008, adresa fiindu-i comunicată Direcției Silvice Z doar în data de 15.01.2008.
Întrucât în perioada respectivă trebuiau întocmite și finalizate situațiile financiare pe anul 2007, i s-a comunicat reclamantei că este rechemată în concediu, adresa în acest scop fiindu-i trimisă prin curierat și primită de către destinatară la data de 16.01.2008, orele 8.00.
Reclamanta nu s-a prezentat la serviciu, ci a comunicat prin fax că și-a întrerupt concediul de odihnă, printr-un concediu medical. Apoi, la data de 23.01.2008, reclamanta i-a comunicat pârâtei că începând cu data de 24.01.2008, va continua concediul de odihnă până la data de 14.02.2008.
Prin adresa nr.493 din aceeași zi, conducerea Direcției Silvice Z i-a propus B, neacordarea concediului de odihnă, propunere ce a fost aprobată, iar reclamanta a fost chemată la muncă.
din concediu reprezintă una dintre cauzele de întrerupere a concediului de odihnă și este reglementată restrictiv, ea trebuind dispusă numai prin dispoziția scrisă a conducerii unității și numai pentru nevoi de serviciu. Întocmirea și finalizarea situațiilor financiare aferente anului 2007 în vederea transmiterii lor la, necesita prezența reclamantei în calitate de director economic, la sediul unității. Momentul în care reclamanta a înștiințat Direcția Silvică Z despre întreruperea concediului de odihnă prin concediul medical, a fost ulterior celui în care concediul de odihnă fusese întrerupt prin rechemare, situație în care nu se mai putea prevala în continuarea concediului de odihnă, de aprobarea inițială din 8.01.2008, ci era necesară formularea unei noi cereri care să fie supusă aprobării de către conducerea unității, ceea ce nu s-a întâmplat.
Întrucât reclamanta nu s-a conformat solicitării unității, pentru neprezentarea la serviciu aceasta a înregistrat absențe nemotivate, iar ulterior unitatea a emis decizia nr.73/14.03.2008, prin care i s-a desfăcut contractul individual de muncă în baza art.264 alin. (1), lit.f) din Legea nr.53/2003. Reclamanta nu a avut obiecțiuni cu ocazia efectuării cercetării prealabile.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, rejudecarea cauzei sub toate aspectele în baza art.3041pr.civ. și modificarea în întregime a sentinței în sensul admiterii în întregime a contestației.
În motivarea recursului, reclamanta a susținut că sentința recurată este nelegală și neîntemeiată, deoarece nu au fost respectate prevederile art.268 din Codul muncii, referitoare la conținutul deciziei de concediere privind sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă și la dreptul de a formula contestație în termen de 30 de zile; referirile la Regulamentul intern sunt generale, ceea ce apare ca o nemotivare. Nu a fost respectat art.72 din Legea nr.53/2003, rechemarea din concediu nu a respectat dispozițiile art.146, ea nejustificându-se pentru depunerea situațiilor aferente anului 2007.
La data de 22 ianuarie 2008, reclamanta le-a comunicat pârâtelor că își continuă concediul de odihnă după data de 24 ianuarie 2008, iar adresele nr.493 și nr.521 din 24.01.2008 i-au fost comunicate reclamantei abia la data de 14.02.2008, deși putea fi contactată telefonic.
Prima instanță nu a reținut că adresa nr.259/15.01.2008 este nelegală, fiindcă este semnată numai de directorul Direcției Silvice Z, în timp ce reclamanta are ca nagajator pe SC SA În data de 16.01.2008, Direcția Silvică Z i-a cerut B să avizeze favorabil cererea de rechemare din concediul de odihnă, aspect pentru care nu există niciun temei legal, nu a fost indicat temeiul pentru care reclamanta era obligată să formuleze a doua cerere pentru concediul de odihnă, nu s-a dovedit că recurenta era cuprinsă în programul de efectuare a concediilor de odihnă și s-au încălcat prevederile art.170 din Contractul colectiv pe anii 2007-2008.
Instanța de fond nu s-a referit în considerentele sentinței la daunele morale, ceea ce atrage casarea cu trimitere.
Anularea deciziei nr.73/14.01.2008 se impune pentru nerespectarea prevederilor imperative ale art.268 alin. (2) lit.a-d din Legea nr.53/2003, deoarece a reținut în sarcina reclamantei abaterea disciplinară constând în lipsa ei de la serviciu în perioada 24.01.2008 – 13 februarie 2008.
Această situație nu corespunde realității, fiindcă reclamanta și-a efectuat concediul de odihnă restant pentru anul 2007, într-o tranșă de cel puțin 15 zile lucrătoare, conform art.143 alin. (5), reclamanta nefiind cuprinsă în programarea concediilor de odihnă pe anii 2007 și 2008.
Contractul de muncă al reclamantei este semnat de reprezentantul B, căreia îi este subordonată. În perioada 16.01.2008-23.01.2008, reclamanta a fost pontată și plătită ca fiind în concediu medical. Concediul medical nu a fost contestat. Concediul medical a avut durata de 17 zile, fiind întrerupt 8 zile de concediul medical, astfel că reclamanta nu are nicio absență nemotivată.
Reclamanta a efectuat 2 zile din concediul de odihnă și s-a întors la serviciu la data de 14 februarie 2008. Ea nu putea fi pontată în același interval de timp, atât în concediu de odihnă cât și absentă nemotivat. Cu adresa nr.493/24.01.2008, directorul i-a comunicat B că nu este de acord cu efectuarea concediului de odihnă. Adresa nr.521/2008 i-a fost returnată pârâtei de rd.2, deoarece reclamanta era plecată la tratament în Ungaria.
Recurenta reiterează în cuprinsul motivelor de recurs, faptul că decizia de sancționare nr.73/14.01.2008 a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.268, lipsind abaterea disciplinară, lipsesc prevederile legale încălcate, iar motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei nu corespund realității.
Apoi recurenta reia susținerile potrivit cărora adresa nr.521/2008 i-a fost comunicată la 14.01.2008; rechemarea din concediu a fost primită la 16.01.2008. Prima rechemare nu a fost legală și s-a făcut pentru întocmirea și finalizarea situațiilor financiare aferente anului 2007, cu termen de predare la 18.01.2008, ceea ce este un fals. A fost numită economista să întocmească și să comunice situațiile lunii decembrie 2007, de unde rezultă că nu a fost caz de forță majoră și nici interese urgente.
Reclamanta le-a comunicat pârâtelor că în data de 16 ianuarie 2008 se află în concediu medical. primită în după amiaza zilei de 17.01.2008 pentru data de 18.01.2008, dovedește reaua-credință a pârâtelor.
La final, reclamanta-recurentă a solicitat să se constate nulitatea absolută a deciziei nr.73/14.01.2008, explicând în ce constau pretențiile solicitate.
Examinând recursul, curtea reține următoarele:
Reclamanta a fost încadrată în funcția de director economic la Direcția Silvică
În intervalul 3.01.2008-11.01.2008, reclamanta s-a aflat în concediu medical, răstimp în care i-a solicitat Regiei Naționale a Pădurilor SA B, aprobarea concediului de odihnă restant din anul 2007, cerere ce i-a fost aprobată pentru perioada 14.01.2008-05.02.2008.
Cu adresa nr.138/08.01.2008, directorul i-a comunicat contestatoarei că i s-a aprobat efectuarea concediului de odihnă restant, doar din data de 15.01.2008.
La rândul său, directorul Direcției Silvice Z cu adresa nr.263/15.01.2008, a informat conducerea B, că nu a fost consultat de către reclamantă în legătură cu efectuarea concediului de odihnă.
Întrucât potrivit Legii nr.82/1991, situația financiară a exercițiului financiar din anul anterior, trebuia finalizată și trimisă organului ierarhic superior, prin adresa nr. 259/15.01.2008, pârâta i-a comunicat reclamantei rechemarea din concediu, urmând să se prezinte la serviciu, adresă a cărei primire a fost confirmată de reclamantă la data de 16.01.2008, căreia nu i-a dat curs, ci a comunicat prin fax întreruperea concediului de odihnă, cu un nou concediu medical pentru perioada 16.01.-23.01.2008. La data de 23.01.2008, reclamanta nu a mai solicitat o nouă aprobare, ci i-a comunicat pârâtei că în baza aprobării inițiale din data de 8.01.2008, lipsește de la serviciu în data de 14.01.2008.
Întrucât pentru efectuarea concediului de odihnă restant din anul 2007, începând cu data de 14.01.2008 era necesară o nouă aprobare, pârâta Direcția Silvică Zad emarat procedura disciplinară împotriva reclamantei. Astfel, prin referatul nr.1731/10.03.2008, s-a stabilit că în perioada 24.01.2008 – 14.02.2008, reclamanta nu s-a prezentat la serviciu, în mod nejustificat. În “minuta” încheiată la data de 14.03.2008, semnată și de reclamanta, s-a consemnat că aceasta a arătat că nu are niciun fel de obiecțiuni în ceea ce privește modul de desfășurare al cercetării prealabile, respectiv în ce privește audierea dânsei în data de 27.02.2008 și nu în data de 29.02.2008, cum fusese inițial anunțată.
Prin decizia nr.73 din 14.03.2008 emisă de Regia Silvică Z, s-a decis sancționarea disciplinară cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantei, conform art.264 alin. (1) lit.f) din Codul muncii, pentru 15 absențe nemotivate în perioada 24.01.2008 – 13.02.2008.
În art.2 al deciziei se prevede: “cu drept de contestație în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat prezenta, la Tribunalul Județului S”.
Iată așadar, că decizia contestată cuprinde motivarea în drept și în fapt, precum și mențiunea că poate fi contestată la Tribunalul Sălaj, în termen de 15 zile calendaristice de la comunicare.
Așa fiind, soluția primei instanțe de respingere ca nefondată a acțiunii reclamantei împotriva pârâtelor, este legală și temeinică.
Reclamanta a săvârșit abaterea disciplinară reținută în sarcina sa, pârâta Direcția Silvică Zae fectuat cercetarea prealabilă, inclusiv ascultarea reclamantei, a individualizat sancțiunea pe care a încadrat-o în drept și a motivat-o în fapt.
reclamantei din concediu a fost justificată de necesitatea întocmirii urgente a situațiilor financiare, prevăzute de Legea nr.82/1991, ceea ce reprezintă “interese urgente”, chiar dacă nu pot fi asimilate cu forța majoră.
Adresele nr.493 și nr.521, ambele emise de pârâta Direcția Silvică Z, au fost redactate cu respectarea legii.
Nu se impune casarea sentinței cu trimitere, pentru că prima instanță nu s-ar fi referit la daunele morale, deoarece acestea reprezentau un capăt accesoriu de cerere, a cărui soluționare era dependentă de soluția dată capătului principal de cerere, respectiv constatarea nulității absolute a deciziei de sancționare.
Nu are relevanță în cauză faptul că reclamanta nu ar fi fost cuprinsă în programarea concediilor de odihnă pe anii 2007 și 2008.
Raporturile de muncă au fost stabilite între pârâtă și reclamantă, așa încât intra în competența angajatoarei și atribuțiile privind rechemarea din concediu pe motivele justificate, și aplicarea sancțiunii disciplinare. Pârâta era în măsură să cunoască și să decidă în legătură cu sarcinile de serviciu ale reclamantei.
Plata indemnizației pentru 17 zile concediu de odihnă nu poate fi interpretată ca fiind o recunoaștere efectuării legale a concediului de odihnă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.304 pct. 9, art.3041și art.312 alin. (1) pr.civ. se va respinge recursul reclamantei împotriva sentinței tribunalului, ca nefondat.
Niciunul dintre motivele de recurs nu sunt fondate, având doar valoarea unor simple afirmații, nesusținute de probe și nesprijinite de dispoziții legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.966 din 11 mai 2009 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
– – — – –
Red.DT:22.09.2009
Dact.CA:26.10.2009 – 5 ex.
Jud.fond.;
