ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1897/R/2009
Ședința publică din data de 12 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte al instanței
JUDECĂTOR 2: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 3: Dana Cristina
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC ROMANIA SA împotriva sentinței civile nr. 468 din 25.02.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta intimată, având ca obiect litigiu de muncă – contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantei intimate avocat și reprezentantul pârâtei recurente, avocat, lipsă fiind reclamanta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul pârâtei recurente depune la dosar copia cererii de demisie a martorei Nora, pe care o comunică și reprezentantei reclamantei intimate.
Reprezentanții părților arată că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii contestației, reiterând pe larg motivele de recurs invocate și totodată depunând concluzii scrise. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului, conform motivelor invocate prin întâmpinare și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată conform chitanței aflată la dosar (9).
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 468 din 25 februarie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, s-a dmis în parte contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata ROMANIA B și în consecință:
S-a anulat decizia de concediere a reclamantei nr. 860/25.05.2008 emisă de intimată.
S-a dispus reintegrarea contestatoarei în postul deținut anterior concedierii.
A fost obligată intimata să achite contestatoarei drepturile salariale aferente perioadei începând cu 26.06.2008 și până la reintegrarea efectivă, drepturi majorate, indexate și reactualizate potrivit indicelui de inflație.
A fost obligată pârâta să-i achite reclamantei suma de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a respins petitul privind acordarea daunelor morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță și-a format convingerea că reclamanta a fost concediată pe motive subiective. Astfel, deși în întâmpinarea formulată pârâta a arătat că postul reclamantei a fost desființat ca urmare a rezultatelor slabe ale magazinului său din raportat la rezultatele magazinului din Polus (25), reclamanta a invocat din contră că situația financiară a magazinului condus de ea nu era slabă întrucât societatea a acordat bonusuri angajaților în funcție de vânzări, iar în luna decembrie 2007 și martie 2008 s-au majorat salariile angajaților (35). Aceste argumente sunt suficiente pentru a stabili că societatea nu se afla în dificultăți de natură economică. Având în vedere că reclamanta nu a beneficiat de bonusuri sau majorări de salarii, nu se poate spune că prin desființarea postului său societatea a cunoscut o redresare financiară.
Mai mult, subiectivitatea măsurii luate cu privire la reclamantă rezultă și din faptul că aceasta a fost în mod faptic înlăturată de la exercitarea atribuțiilor specifice funcției de director, activitatea fiind exercitată de, așa cum rezultă din declarația martorei (87). De asemenea, potrivit răspunsului la interogatoriu dat de pârâtă, deși era încadrat în funcția de recepționer la magazinul din C și delegat în C, i se plătea un salariu echivalent cu cel al directorului de magazin și i se deconta chiria (răspuns 5-8, 89). În fine, instanța a pus în vedere pârâtei să depună situația financiară lunară defalcată a societății pentru a analiza în ce măsură sunt reale susținerile cu privire la volumul scăzut al vânzărilor invocat de ea ca temei al restructurării posturilor, susțineri în permanență combătute de reclamantă. Cum în conflictele de muncă sarcina probei revine angajatorului, potrivit art. 287 Codul Muncii, efectul nerespectării dispozițiilor legale și ale instanței a fost înlăturarea acestei susțineri din apărarea pârâtei.
Ca motiv de nelegalitate, reclamanta a invocat nerespectarea disp.art. 74 alin.l lit.d din Codul Muncii care prevăd obligația angajatorului de a comunica angajatului lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariatul urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant. Coroborând aceste dispoziții cu cele ale art. 64 din Codul Muncii, rezultă că nu există această obligație pentru angajatori când concedierea se dispune in temeiul art. 65 din Codul Muncii.
Ca urmare, tribunalul a constatat că reclamanta a fost concediată în urma unei decizii care nu a avut la bază o cauză reală și serioasă, așa cum impune art. 65 alin.2 din Codul Muncii. Pentru acest motiv a anulat decizia de concediere, conform art. 76 din Codul Muncii, a dispus reîncadrarea reclamantei pe postul avut anterior, iar pârâta a fost obligată să-i achite acesteia drepturile salariale aferente, începând cu data emiterii deciziei și până la reintegrarea efectivă, potrivit art. 78 Codul Muncii. Pentru acoperirea integrală a prejudiciului, sumele au fost reactualizate potrivit indicelui de inflație așa cum a solicitat reclamanta.
în pretenții, pârâta a fost obligată să-i achite reclamantei, potrivit art. 274 Cod Procedură Civilă, cheltuielile de judecată constând în onorariul avocatului, dovedit cu chitanța de la dosar.
S-a respins petitul cu privire la acordarea daunelor morale, tribunalul considerând că este suficientă repararea prejudiciului cauzat reclamantei prin dispoziția de reintegrare a acesteia și acordarea sumelor actualizate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC ROMÂNIA SA, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii în sensul respingerii pe fond a contestației, cu cheltuieli de judecată, precum și să se dispună prin încheiere suspendarea executării hotărârii recurate, urmând să se fixeze cauțiune aferentă admiterii acestei cereri.
În drept, pârâta a invocat art.299, 300, 304 și urm. 3041.pr.civ. Codul Muncii, Legea nr.168/1999, art.274-276.pr.civ.
În motivarea recursului pârâta a arătat că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 pr.civ.).
În speța de față, angajatorul, în urma unui financiar, a considerat că se impun măsuri de eficientizare a activității în cadrul punctelor de lucru din județul C, anume că, pentru evitarea agravării situației economico-financiare, se impune o reducere a costurilor.
Întrucât nu puteau avea loc reduceri în rândul personalului de vânzare, numărul acestor posturi fiind stabilit astfel încât să se poată asigura funcționarea normală a magazinului pe toată durata programului de muncă, soluția propusă a constat în restructurarea unuia dintre cele două posturi de director de magazin, anume, “desființarea postului de director de magazin în cadrul punctului de lucru al societății situat în Complexul Comercial “.
În concluzie, dispozițiile art.65 alin.2 Codul muncii au fost respectate în totalitate, desființarea locului de muncă a fost efectivă (reiese și din noua organigramă societății – depusă în dosar), iar cauza a fost una fundamentată pe un raport de specialitate (audit financiar), care relevă necesitatea eficientizării activității societății, angajatorul îndeplinind întocmai procedurile cerute imperativ de lege (art.76 Codul muncii ).
Pe de altă parte, instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art.304 pct.8 pr.civ.).
Astfel, prin întâmpinare, recurenta pârâtă a relatat faptul că societatea a acordat contestatoarei și o compensație având o valoare egală cu două salarii lunare negociate (conform contractului colectiv de muncă).
Aceste salarii ar fi trebuit compensate cu drepturile salariale acordate prin hotărârea instanței de fond.
În conformitate cu art.274 coroborat cu art.276 pr.civ. trebuia să compenseze cheltuielile de judecată acordate în totalitate reclamantei sau să fie admise doar în parte.
În conformitate cu dispozițiile art.3041pr.civ. solicită să se examineze cauza și sub toate aspectele legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanța de fond, atât cu privire la susținerile reclamantei – contestatoare cu privire la faptul că aceasta nu ar fi beneficiat de drepturile salariale în perioada decembrie 2007 – ianuarie 2008 – februarie 2008, contestatoarea primind bonusuri corespunzătoare obiectivelor atinse, cât și cu privire la aprecierile instanței care a reținut că efectuarea majorărilor din cadrul societății s-a făcut în perioada de după aplicarea măsurilor de restructurare, când în fapt aceste măsuri au avut loc înaintea efectuării auditului financiar ce a condus la adoptarea măsurilor ulterioare de eficientizare a activității societății.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12 iunie 2009, reclamanta – a solicitat respingerea ca nefondat a recursului și menținerea sentinței pronunțate ca fiind temeinică și legală, precum și cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta arată că în cursul judecății fondului s-a dovedit faptul că motivele invocate de către recurentă pentru emiterea deciziei de concediere nu au fost reale, recurenta nu avea probleme de natură economică, chiar dacă se invocă acel raport din 01.04.2008.
Afirmațiile privind motivul pentru care reclamanta a fost dată afară sunt neadevărate, mai mult decât atât, aceste afirmații nu au fost dovedite de societate pe parcursul procesului în nici un fel:
– au vrut să reducă costurile cu salariile, dar acestea au fost majorate în luna decembrie, iar ultima dată în luna martie 2008;
– au vrut să reducă costurile, dar toată lumea a beneficiat de bonusuri lunare, mai puțin reclamanta;
– nu în ultimul rând, magazinul din a avut rezultate mai bune la vânzări decât magazinul din Polus;
– a fost adus în unitate dl. -, care a fost remunerat tot cu un salariu echivalent pentru funcția de director de magazin, iar pe lângă salariu recurenta îi suporta toate cheltuielile (chirie în C-N, deplasări, etc.).
Din răspunsul la interogatoriu luat recurentei la instanța de fond a rezultat că toți angajații au beneficiat de majorarea salariului și bonusuri, mai puțin reclamanta. Astfel, pârâta a arată că: “Societatea și-a exercitat dreptul legal de a crește salariile angajaților în funcție de performanțele fiecărui și de obiectivele îndeplinite și alegerea posturilor pentru care se majorează salariile depinde foarte mult de situația pieței de muncă. Salariul doamnei a fost păstrat la valoarea de încadrare de 3131 Ron, pe tot parcursul colaborării cu societatea, așa cum se poate constata din statele de plată”.
Din actele depuse la dosar de către recurentă a rezultat că în perioada noiembrie 2007 – aprilie 2008 bonusul pentru directorii de magazin a fost egal cu 20% din valoarea salariului. Reclamanta trebuia să beneficieze de plata acestui bonus.
Atâta vreme cât desființarea locului de muncă nu a fost efectivă, nu are o cauză reală și serioasă conform art.65 alin.2 Codul muncii, decizia de concediere nu a fost conformă cu dispozițiile legale.
În condițiile în care salariile au fost majorate și s-au acordat bonusuri în funcție de vânzări, nu s-a putut invoca situația economico-financiară precară ca fiind o cauză reală și serioasă a concedierii.
Prin încheierea din data de 19.01.2009 i s-a pus în vedere societății să depună situația financiară lunară defalcată, dar aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, limitându-se la a depune un tabel realizat pe aproximativ 15 rânduri, astfel că, în mod corect, instanța de fond a arătat la fila 3 alin.1 din hotărâre că “efectul nerespectării dispozițiilor legale și ale instanței va fi înlăturarea acestei susțineri din apărarea pârâtei”.
Cât privește a doua critică adusă hotărârii instanței de fond, se arată că instanța nu s-a pronunțat cu privire la cele două salarii compensatorii pentru că acest lucru nu s- cerut.
Cu privire la cheltuielile de judecată, având în vedere poziția recurentei la instanța de fond, în mod corect aceasta a fost obligată de instanță la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, solicită respingerea acesteia, deoarece aceasta nu a fost motivată în nici un fel, iar reclamanta nu a solicitat punerea în a dispozițiilor hotărârii.
Prin concluziile scrise depuse de pârâta SC ROMÂNIA SA se arată că, în urma analizării balanței comerciale a punctelor de lucru din C, s-a constatat că valoarea încasărilor era redusă în comparație cu cheltuielile efectuate de pentru menținerea acestor două puncte de lucru, precum și cu estimările făcute la începutul anului.
Sentința instanței de fond este emisă cu încălcarea dispozițiilor art.304 alin.1 pct.6 pr.civ. și cu încălcarea dispozițiilor art.6 din Convenția Europeană a drepturilor Omului.
Desființarea postului ocupat de intimată a fost decisă de consiliul deadministrațieal în urma analizei situației economice a celor două magazine. Față de dispozițiile Legii nr.31/1990, măsura desființării postului a fost deci decisă de către autoritatea competentă a.
Termenul de “reorganizare” prevăzut de legislația muncii excede noțiunea de reorganizare a persoanei juridice în înțelesul Decretului nr.31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice, ci ea poate privi și structura sa internă, compartimentele sale etc. și în general orice măsuri organizatorice menite să conducă la îmbunătățirea activității.
Desființarea postului ocupat de intimată a fost efectivă. Astfel s-a putut constata că postul ocupat de intimată fost scos din organigrama și statul de plată. Mai mult, nu a angajat nici o altă persoană pe poziția intimatei.
a administrat la dosar un extras al situației de încasări și cheltuieli pentru cele două magazine, iar din această situație rezultă foarte clar faptul că încasările magazinului deschis în complexul comercial erau în scădere față de situația anului 2007. De altfel, încasările obținute de cele două magazine ar fi trebuit să acopere cheltuielile cu chiria, personalul, furnizorii, investițiile în amenajarea spațiului etc.
În ceea ce privește înlăturarea faptică a contestatoarei, în materia comercializării de produse este o practică conform căreia, în momentul în care un magazin nu este rentabil, societatea să desemneze o persoană cu experiență pentru a coordona activitatea acestui magazin. Astfel, având în vedere situația magazinului situat în, a desemnat pe dl. în vederea supervizării activității acestui magazin. În aceste condiții, atribuțiile intimatei nu au fost înlăturate, ci activitatea acesteia era supervizată de dl..
Instanța de fond și-a bazat hotărârea pe declarația martorei. Or, trebuie menționat faptul că demisia martorei a survenit în momentul în care reprezentanții au constatat faptul că aceasta falsifica adeverințe de salariu în interes propriu și, de asemenea, erau bănuieli din partea celorlalți membri ai echipei de la magazin că aceasta sustrăgea bunuri.
Pe de altă parte, sentința instanței de fond a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.129 alin.6 din pr.civ. (art.304 alin.1 pct.6 din pr.civ.).
Astfel, prin contestația formulată, intimata a solicitat instanței de judecată să oblige pârâta “la plata tuturor drepturilor salariale de care ar fi putut beneficia raportat la cuantumul salariului de încadrare brut în sumă de 3131 lei începând cu luna septembrie 2007 și până în momentul reîncadrării.
Deși intimata nu și-a modificat sau precizat niciodată contestația inițială, instanța de judecată a dispus “Obligă intimata să achite contestatoarei drepturile salariale aferente perioadei începând cu 26.06.2008 și până la reintegrarea efectivă”. În acest condiții, este evident că instanța de fond nu s-a pronunțat în limitele investirii sale prin cererea de chemare în judecată, acordându-se ceea ce intimata nu a solicitat (ultra petita).
Majorarea salariului și/sau acordarea de bonusuri este un drept exclusiv al angajatorului în urma analizării contribuției fiecărui angajat la realizarea plafonului indicat de către angajator. Or, magazinul condus de intimată a realizat doar parțial plafonul impus de, astfel că intimata, întrucât aceasta ocupa poziția de Director de Magazin, nu a beneficiat de majorare de salariu și nici de bonusuri.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este fondat și urmează a fi admis, cu consecința modificării sentinței atacate în sensul respingerii contestației formulate.
Curtea și-a format convingerea că măsura adoptată față de reclamantă este una obiectivă, urmare a măsurii de reorganizare a activității pârâtei recurente și corespunde prevederilor art. 65 Codul muncii, cauza fiind una reală și serioasă, anume, necesitatea eficientizării activității prin scăderea costurilor cu personalul.
Astfel, din raportul de analiză financiară depus de pârâtă în justificarea restructurării celor două magazine din mun. C-N ( 66 dosar fond), reiese că într-adevăr, analizând evoluția veniturilor din vânzarea mărfurilor aferente anilor 2007 și 2008 în cele două magazine ale societății, se constată o scădere a acestor venituri în ambele magazine în anul 2008 față de anul 2007, iar procentul de realizare a bugetului este superior în anul 2008 față de anul 2007 pentru magazinul din Polus (76,3 % față de 71,09%), pe când în magazinul este inferior în anul 2008 față de anul 2007 (66,14 % față de 74,68%).
Veridicitatea acestor date nu a fost contestată de reclamantă, aceasta solicitând doar depunerea la dosar a situației financiare lunare defalcate. Nedepunerea acestor acte nu semnifică decât imposibilitatea de a fi luate în considerare, însă analiza financiară depusă rămâne relevantă, atâta timp cât nu a fost dovedită inexactitatea ei.
Pe de altă parte, s-a dovedit caracterul efectiv al restructurării celor două magazine prin desființarea postului de director de magazin din cadrul, prin procesul verbal al ședinței consiliului de administrație din data de 13.05.2008 și prin noua organigramă.
Totodată, s-a dovedit legitimitatea alegerii postului de director de magazin din cadrul pentru a fi desființat tocmai prin rezultatele financiare mai slabe ale acestui magazin.
Cât privește suspiciunea reclamantei că măsura a fost una subiectivă, menită aoî ndepărta pe aceasta din cadrul firmei, Curtea nu poate reține argumentele aduse. Aducerea unei persoane din cadrul altui magazin al concernului care să supervizeze activitatea din cadrul magazinului condus de reclamantă nu poate reprezenta o măsură subiectivă, prin care angajatorul să urmărească șicanarea directoarei magazinului, ci o măsură de eficientizare a activității, fiind legitim ca o societate comercială, al cărei scop este în mod declarat unul lucrativ, să ia măsuri de eficientizare a activității. Nu pot exista suspiciuni că o societate ar face cheltuieli de genul celor enumerate de reclamantă (deplasare, chirie etc.) doar pentru a-și șicana un angajat. Măsura luată este grăitoare prin ea însăși în ce privește ineficiența economică a magazinului.
Faptul că au fost acordate bonusuri angajaților nu corespunde unei ascensiuni economice, ci prevederilor contractuale, nefiind deci un semn al creșterii economice.
Împrejurarea că reclamantei nu i s-au acordat aceste bonusuri (privită doar ca argument la susținerea acesteia că a fost supusă la șicane, iar nu ca petit, întrucât Curtea nu a fost sesizată cu un recurs al reclamantei sub acest aspect) își are originea tot în contractul încheiat între părți și în reglementările de organizare internă, din care reiese că pentru posturile de director de magazin, bonusul se calculează numai dacă s-au îndeplinit obiectivele totale lunare (fila 93 dosar fond).
Pe de altă parte, pârâta a arătat că acele creșteri salariale invocate, acordate celorlalți angajați, au corespuns evoluției pieței muncii, iar nu unei situații financiare ascendente. Angajatorii trebuie să țină seama de evoluția pieței muncii și a prețurilor dacă doresc să mențină semnificația financiară reală a salariilor, în acord cu evoluția prețurilor de consum.
Neacordarea acestor creșteri în favoarea reclamantei trebuie privită în contextul situației tensionate ivite între angajat și angajator, în urma sesizării ITM de către primul. Or, acordarea de creșteri salariale este la latitudinea angajatorului, iar nu o obligație în sarcina acestuia.
Față de aceste considerente, apare ca nefondată admiterea contestației reclamantei, sentința urmând a fi modificată în sensul respingerii.
Este superfluu a se cerceta motivele de recurs privind compensația acordată reclamantei cu ocazia concedierii și acordarea cheltuielilor de judecată în tot, față de menținerea măsurii concedierii și deci de respingerea contestației.
Este lipsit de interes motivul de recurs privind necercetarea petitelor privind acordarea bonusurilor către reclamantă, întrucât nu pârâta a sesizat instanța cu acest petit, dimpotrivă, acesta este formulat în contra sa. Or, condiția interesului pentru promovarea unei cereri în fața instanței reiese din interpretarea art. 109 alin. 1.proc.civ.
Cererea de suspendare a executării hotărârii atacate rămâne fără obiect, dată fiind modificarea acesteia în sensul respingerii contestației.
Va fi menținută respingerea petitului de acordare a daunelor morale, ca o consecință a respingerii petitului principal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr. 468 din 25 februarie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că respinge în întregime contestația formulată de reclamanta împotriva deciziei de concediere nr. 860/26.05.2008 și celelalte petite ale acțiunii.
Menține restul dispozițiilor.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
– – – – – –
GREFIER
Red.T/.
4 ex./11.11.2009
Jud.fond: și
