Contestație decizie de concediere. Decizia 1937/2009. Curtea de Apel Cluj


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1937/R/2009

Ședința publică din 13 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu

JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Traian Dârjan Daniela Griga

– –

GREFIER: – –

S-au luat spre examinare cererile formulate de reclamanții recurenți și, de lămurire și completare a dispozitivului deciziei civile nr.1662/R/23.06.2009, pronunțate de Curtea de APEL CLUJ, în dosar nr-, privind și pe pârâta recurentă – SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamanților recurenți, avocat și reprezentanta pârâtei recurente, avocat, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea constată că în prezenta cauză s-a formulat atât cerere de lămurire a dispozitivului hotărârii întemeiată pe dispozițiile art. 2811.pr.civ. cât și cerere de completare a dispozitivului hotărârii întemeiată pe dispozițiile art. 2812.pr.civ. care sunt de natură diferită.

Reprezentantul reclamanților recurenți consideră că cele două cereri, atât cea care privește lămurirea dispozitivului cât și cea care privește completarea dispozitivului se pot judeca în ședință publică.

Reprezentanta pârâtei recurente consideră că cele două cereri, atât cea care privește lămurirea dispozitivului cât și cea care privește completarea dispozitivului se pot judeca în ședință publică.

Curtea, având în vedere acordul ambelor părți va soluționa ambele cereri în ședință publică.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată ambele cereri în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.

Reprezentantul reclamanților recurenți solicită admiterea cererilor, atât cea de lămurire a dispozitivului hotărârii cât și cea de completare a dispozitivului hotărârii așa cum a fost formulată, pentru motivele arătate în scris.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită respingerea ambelor cereri, respectiv atât cea de lămurire a dispozitivului hotărârii, cât și cea de completare a dispozitivului hotărârii deoarece cele contracte de muncă au fost desfăcute prin încetarea raporturilor de muncă și instanța nu putea acorda mai mult decât s-a cerut.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

La data de 25.06.2009, s-a pronunțat decizia civilă nr. 1662/R/2009 a Curții de APEL CLUJ în dosar nr-, prin care a fost respins recursul declarat de pârâta – SRL.

A fost admis în parte recursul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 2339/08.12.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, care a fost casată în parte cu privire la cererea reclamanților de acordare a drepturilor întemeiate pe contractele de cesiune nr. 9 și nr. 10/01.07.2007, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare sub acest aspect Tribunalului Cluj – secția civilă.

Au fost menținute celelalte dispoziții.

S-a reținut că, potrivit art. 267 alin. 1. muncii, sub sancțiunea nulității absolute nicio măsură, cu excepția celei prevăzute de art. 264 alin. 1 din același cod, nu poate fi dispusă înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Pentru ca aceasta să fie legală e necesar ca angajatorul să îndeplinească condițiile de validitate ale convocării.

Așa cum au învederat reclamanții, pe lângă condițiile prevăzute de Codul muncii conform art. 75 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, salariatul cercetat trebuie convocat cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de efectuarea cercetării disciplinare, termen care, așa cum rezultă chiar din recunoașterea pârâtei nu a fost respectat de aceasta la efectuarea cercetărilor disciplinare ale reclamanților.

Având în vedere modul cum este reglementat acest termen, împrejurarea că dispozițiile din contractul colectiv de muncă trebuie coroborate cu cele ale art. 267. muncii, care prevăd expres sancțiunea nulității absolute pentru nerespectarea condițiilor pentru efectuarea cercetării prealabile, precum și faptul că respectarea acestui termen reprezintă o garanție că dreptul la apărare al salariatului se poate efectiv exercita, Curtea a apreciat, contrar susținerilor pârâtei, că nerespectarea termenului de 5 zile menționat anterior atrage nulitatea absolută a cercetării disciplinare și, implicit a deciziilor de concediere a reclamanților.

În opinia instanței de recurs menționarea eronată în decizia de concediere a datei de la care aceasta produce efectele nu reprezintă un motiv de nulitate absolută al deciziei de concediere, în condițiile în care art. 268 alin. 3. muncii, prevede în mod expres că decizia de sancționare produce efecte de la data comunicării. Însă reținând că nerespectarea de către angajator a unei singure cerințe imperative atrage nulitatea absolută a actului de sancționare, Curtea a apreciat, pentru considerentele expuse anterior, că soluția tribunalului dea anula deciziile de concediere nr.106/2008 și 107/2008 emise de pârâtă este corectă.

Deoarece analizarea cerințelor de nelegalitate ale deciziei de concediere primează celor referitoare la netemeinicia acesteia, în condițiile în care s-a reținut că în mod corect tribunalul a reținut că deciziile de sancționare sunt nule absolut nu au fost analizate susținerile recurentului referitoare la temeinicia deciziei de concediere contestate.

În ceea ce privește criticile din recurs referitoare la respingerea cererii reconvenționale formulate de – SRL, s-a constatat că, deși avea sarcina probei în calitate de angajator, conform art. 287. muncii, recurenta nu a dovedit îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute cumulativ de art. 270. muncii, pentru angajarea răspunderii patrimoniale a reclamanților-pârâți, respectiv faptele ilicită ale reclamanților, existența prejudiciului angajatorului, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciu, respectiv vinovăția angajaților. De asemenea, așa cum în mod corect a reținut și tribunalul, în cauză nu s-a dovedit că Regulamentul intern de care se prevalează recurenta – SRL pentru a solicita acordarea de despăgubiri a fost adus la cunoștința reclamanților și, așa cum prevede art. 259. muncii.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 3041și 312 alin. 1.proc.civ. a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâta – SRL.

Referitor la recursul declarat de reclamanții și, s-a reținut că aceștia și-au exprimat în mod expres consimțământul pentru încetarea contractelor lor individuale de muncă prin acordul părților conform art. 55 lit. b muncii, ( 116, 118 dosar fond). În condițiile în care pârâta nu a și-a dat acordul pentru încetarea în acest mod a contractelor individuale de muncă ale reclamanților, iar aceștia nu și-au exprimat voința de a înceta raporturile de muncă prin demisie, Curtea a apreciat, având în vedere natura diferită a celor două modalități de încetare a contractului individual de muncă, că în mod judicios prima instanță a respins cererea de constatare a încetării contractelor individuale de muncă ale părților prin demisie.

Întrucât au fost analizate în cadrul recursului declarat de pârâtă, susținerile reclamanților referitoare la nulitatea deciziilor de concediere nu au mai fost reiterate.

Motivul de recurs referitor la nemotivarea de către prima instanțe asupra astfel, capătului de cerere privind acordarea drepturilor care li se cuvin reclamanților în temeiul contractelor de cesiune nr. 9 și nr. 10/01.07.2007 este întemeiat.

Astfel, hotărârea primei instanțe nu conține motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, așa cum prevede în mod expres art. 261 alin. 1 pct. 5.proc.civ.

Prevederile art. 261 alin. 1 pct. 5.proc.civ. au fost edictate atât în interesul unei bune administrări a justiției și încrederii ce trebuie să inspire justițiabililor cât și pentru a se da instanțelor superioare posibilitatea de realiza controlul judiciar. Obligația instanțelor de a-și motiva în mod corespunzător deciziile reprezintă și una dintre garanțiile dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că absența motivării poate impieta asupra dreptului menționat anterior mai ales în situația în care decizia nemotivată este susceptibilă de a fi atacată pe fond la o instanță superioară.

Omisiunea motivării acestui capăt de cerere echivalează cu necercetarea fondului cu privire la acest petit, astfel încât pentru a se putea exercita un control judiciar eficient se impune conform art. 312 alin. (1), (3) și (5) casarea în parte a sentinței recurate.

Reținând că cele două contracte de cesiune (filele 122-128 dosar fond) au fost încheiate de părți în temeiul Legii nr. 8/1996, privind drepturile de și drepturile conexe, Curtea a apreciat că raporturile juridice dintre părți determinate de aceste contracte nu sunt de dreptul muncii, astfel încât competența de a soluționa acest capătul de cerere privind despăgubirile solicitate de reclamanți în temeiul acestor contracte nu revine completului specializat în litigii de muncă.

La data de 03.07.2009, reclamanții și au formualt o cerere de lămurire a dispozitivului hotărârii și de completare a hotărârii,prin care au solicitat să se dispună lămurirea dspozitivului deciziei civile nr. 1662/R/25.06.2009, respectiv să fie completate dispozitivul cu obligarea intimatei la plata salariilor indexate, majorate și reactualizate la zi.

În susținerea cererii de lămurire a dispozitivului reclamanții subliniază că exista o contradictie între împrejurarea că pe de o parte, prin respingerea cererii cu privire la încetarea raporturilor de muncă prin demisie și prin anularea deciziilor de concediere nr. 106/2008 și 107/2008, au fost implicit reintegrați în cadrul unității angajatoare, iar pe de altă parte a fost obligată intimata doar la plata drepturilor salariale restante aferente perioadei 1.05.2008-6.06.2008 pentru contestatoarea, respectiv 1.05.2008-14.06.2008 pentru contestatorul, iar nu până la zi.

Reclamanții și-au motivat cererea de completare a dispozitivului subliniind că solicită obligarea intimatei la plata salariilor indexate, majorate și reactualizate la zi, față de împrejurarea că prin implicita reintegrare în cadrul unității angajatoare, contractele individuale de muncă ale reclamanților produc toate efectele juridice prevazute de legislația muncii, inclusiv obligația unității angajatoare de plată a drepturilor salariale până la zi.

De asemenea solicită să fie menționat în scris în hotîrâre temeiul de drept al încetării contractelor de muncă.

Recurenta pârâtă nu și-a exprimat poziția procesuală.

Trecând la soluționarea cererilor deduse judecății, Curtea a reținut următoarele:

Cererea de lămurire a dispozitivului:

Potrivit art. 2811al. 1.proc.civ. “n cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronuntat hotararea sa lamureasca dispozitivul sau sa inlature dispozitiile potrivnice”.

Din motivarea cererii, se reține că reclamanții recurenți au în vedere teza dispozițiilor contradictorii, teză care însă nu este incidentă în cauză.

Astfel, se constată că instanța a apreciat că raporturile de muncă ale reclamanților cu societatea pârâtă nu au încetat, hotărârile de concediere fiind nelegale, astfel s-a dispus obligarea acesteia la plata în favoarea reclamanților a salariilor aferente, majorate și actualizate, aferente perioadei 01.05.-06.06.2008 pentru și aferente perioadei 01.05. – 14.06.2008 pentru.

Într-adevăr, potrivit art. 78 alin. 1. muncii, “(1) In cazul in care concedierea a fost efectuata in mod netemeinic sau nelegal, instanta va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul”, iar conform alin. 2 al aceluiași articol “la solicitarea salariatului instanta care a dispus anularea concedierii va repune partile in situatia anterioara emiterii actului de concediere”, însă se constată că, deși reclamanții ar fi fost îndreptățiți la acordarea acestora până la zi, instanța nu ar fi putut dispune în acest sens, întrucât ar fi ajuns să încalce un principiu fundamental, respectiv cel al disponibilității.

Întrucât reclamanții au arătat expres că doresc restituirea salariilor aferente perioadei 01.05.-06.06.2008, respectiv 01.05.-14.06.2008, nu prezintă relevanță motivația avută în vedere de către aceștia pentru indicarea perioadelor menționate, întrucât instanța nu putea să dispună altfel, în caz contrar, așa cum s-a arătat deja, ajungându-se la înfrângerea principiului disponibilității.

Cererea de completare a dispozitivului:

Prin dispozițiile art. 2811.proc.civ. legiuitorul a instituit procedura de completare a dispozitivului în cazul în care prin hotărârea dată instnața a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.

Reclamanții solicită compeltarea dispozitivului deciziei cu obligarea intimatei la plata salariilor indexate, majorate și reactualizate la zi, cerere care însă nu poate fi primită.

Pornind de la dispozițiile legale mai sus menționate, se apreciază că este posibilă completarea dispozitivului exclusiv în cazul omisiunii instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere, omisiuni care nu se identifică și în cauza analizată, reclamanții neformulând în cursul judecății nici un petit având ca obiect acordarea drepturilor salariale până la zi, cererea acestora fiind în sensul acordării doar pentru o perioadă determinată.

Așadar, cererea reclamanților este o cerere nouă care nu a făcut obiectul cenzurii instanțelor la fond și în recurs.

Referitor la cererea de a se menționa expres în hotărâre, temeiul de drept al încetării contractelor de muncă ale reclamanților, Curtea reține că aceasta nu se circumscrie situațiilor avute în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 281 1.proc.civ.

Mai mult, instanțele au soluționat favorabil cererea reclamanților de anulare a deciziilor de concediere și au reținut că raporturile de muncă ale acestora nu au încetat, astfel că o asemenea solicitare apare ca lipsită de fundament.

Pe baza celor de mai sus expuse, în conformitate cu art. 281 și art. 2811.proc.civ. Curtea va respinge ca nefondate ambele cereri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate cererile formulate de reclamanții și în contradictoriu cu pârâta – SRL, având ca obiect lămurirea dispozitivului și completarea deciziei civile nr. 1662/25.06.2009 a Curții de APEL CLUJ (dosar nr-).

Irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 13 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

– – – – – – – –

Red.DG/dact.MM

5ex./11.11.2009

Jud.fond: /