ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2136/R/2009
Ședința publică din data de 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 2: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 3: Cristina
GREFIER:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta recurentă împotriva sentinței civile nr. 199 D- 2009 A Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosarul nr-, privind și pe pârâta intimată B, având ca obiect litigiu de muncă – contestație decizie de concediere.
dezbaterilor și susținerile părților prezenta s-au consemnat în ședința publică din 20 octombrie 2009, când s-a amânat pronunțarea, ședință a cărei încheiere face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.199 din 10 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N s-a respins ca nefondată contestația formulată de către contestatoarea, împotriva intimatei SC ROMANIA, B, privind anularea deciziei de concediere nr.2549/13.11.2008.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Contestatoarea a fost angajată la intimata SC ROMANIA B potrivit contractului individual de muncă nr.11003/03.10.2006 anexat la dosar, începând cu data de 18 septembrie 2006, având funcția de casier trezorier, având și obligațiile de respecta disciplina muncii și a îndeplini atribuțiile cei revin conform fișei postului. Conform fișei postului 31-32, contestatoarea avea printre sarcinile de serviciu și respectarea tuturor manualelor valabile principiilor de lucru și a principiilor de bază ale companiei, precum și respectarea tuturor principiilor interne de vânzare ale firmei și asigurarea controalelor necesare în cadrul domeniului său de responsabilitate.
Intimata a emis Directiva nr.1/2.12.2007 filele 33-35, prin care s-a hotărât interzicerea achiziționării de către toți angajații filialei din Bat uturor produselor cu preț redus, potrivit protocolului de școlarizare nr.1346 contestatoarea a semnat de luare la cunoștință a directivei anterior arătate, referitoare la interdicția de achiziționare de către angajați a produselor cu preț redus.
La data de 5 noiembrie 2008, intimata a emis decizia nr.2520 prin care s-a desemnat comisia de cercetare disciplinară prealabilă și a stabilit data efectuării cercetării în data de 13 noiembrie 2008, ora 14,00 la filiala din Intimata a convocat-o pe contestatoare prin adresa nr.2519/5.11.2008 cu privire la prezentarea la sediul filialei pentru a da notă explicativă pentru cele consemnate în referatul 251/5.11.2008 întocmit de conducerea filialei, prin care s-a constatat că în data de 1 noiembrie 2008 cumpărat marfă la reducere, deși știa că acest lucru nu este permis angajaților. Acest convocator a fost semnat de luare la cunoștință de contestatoare și ulterior în data de 11.11.2008 avocatul ales al acesteia a solicitat reprogramarea cercetării disciplinare prealabile pentru motivul că este plecat din localitate în data stabilită fiind angajat într-un litigiu la Tribunalul Bihor, fără a se anexa și dovada necesară în acest sens la dosar. La data de 12.11.2008 intimata a comunicat avocatului contestatoarei că nu va reprograma procedura cercetării prealabile,pentru că membrii comisii de disciplină au un program prestabilit ce nu poate fi schimbat. Trebuie reliefat și faptul că în prealabil prin decizia nr.2518/5.11.2008 contractul individual de muncă al contestatoarei a fost suspendat în baza art.52 alin.1 lit.a. din Codul muncii.
La data de 13.11.2008 s-a întocmit procesul verbal nr.2540 în care s-a consemnat că contestatoarea a cumpărat marfa la reducere din magazin și că angajata nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară prealabilă, propunându-se desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. Astfel că la aceeași dată de 13 noiembrie 2008, intimata SC ROMANIA a emis decizia atacată nr.2549 de încetare a contractului de muncă din inițiativa angajatorului (disciplinar) începând cu data de 14 noiembrie 2008 în temeiul art.58 coroborat cu art.61 lit. a din Codul muncii.
Având în vedere această stare de fapt anterior descrisă, tribunalul a reținut faptul că decizia atacată este legală, contrar celor susținute de către contestatoare, deoarece societatea intimată a respectat dispozițiile art.267 din Codul muncii.
Motivele invocate de către contestatoare, respectiv faptul că intimata nu a reprogramat procedura cercetării prealabile cu toate că avocatul ales al acesteia a trimis o cerere în acest sens intimatei, pe motiv că la data de 13 noiembrie 2008 era plecat din localitate, încălcându-se astfel dispozițiile art.2 alin.3, 4 din Legea nr.51/1995, tribunalul nu le-a găsit întemeiate deoarece la procedura cercetării prealabile este necesară prezenta personală a salariatului, nefiind posibilă reprezentarea, ci eventual are dreptul, iar nu obligația, să fie asistat, la cererea sa, de un reprezentat al sindicatului al cărui membru este potrivit art.267 alin. 4 din Codul muncii, fie de un avocat ales potrivit art.2 din Legea 51/1995, dar acest mod de asistare al angajatului nu trebuie să impieteze normalei desfășurări a procedurii cercetării disciplinare prealabile.
S-a reținut că nici argumentele invocate de contestatoare prin concluziile scrise referitor la răspunsul intimatei la interogator în sensul că dreptul angajatorului de a fixa data cercetării disciplinare prealabile nu trebuie exercitat abuziv și că ar fi avut posibilitatea reprogramării acestei proceduri, pentru că doar un singur membru al comisiei nu-și desfășoară activitatea în B, nu este de natură a conduce instanța la altă soluție, pentru că în condițiile date nu era necesară reprogramarea cercetării prealabile.
Nici susținerile contestatoarei referitoare la faptul că decizia atacată ar fi netemeinică, deoarece intimata ar fi încălcat art.259 Codul muncii, deoarece a adus la cunoștință salariaților normele interne în mod deficitar, fapt ce face ca contestatoarea să nu fie vinovată de încălcarea acestora, tribunalul nu a găsit întemeiată, deoarece atât timp cât contestatoarea a semnat protocolul de școlarizare 1346 depus la dosar, din care reiese faptul că a luat la cunoștință de prevederile, și consecințele exprese ale Directivei nr.1/10 decembrie 2007, aceasta trebuia și putea să o respecte, asumându-și obligația în acest sens, altfel ar însemna că semnează orice înscris al cărui cuprins nu îl cunoaște, lucru inacceptabil și imputabil acesteia.
Față de aceste considerente, tribunalul a considerat că intimata și-a îndeplinit în mod corespunzător obligația de aducere la cunoștință a angajaților, deci inclusiv a contestatoarei a normelor interne, astfel că acest fapt nu poate fi reținut drept exonerator de răspundere. Nici aspectul invocat de către contestatoare, referitor la faptul că Directiva nr.1, s-ar referi doar la produse alimentare întrucât conține o fotografie cu produse alimentare, nu constituie un element care să înlătură răspunderea contestatoarei și să-i diminueze vinovăția întrucât din conținutul directivei menționate se poate observa cu claritate că nu se referă exclusiv la produse alimentare, astfel că tribunalul statuează că aceasta trebuia și putea să aibă cunoștință de conținutul exact și integral al acestei norme interne emisă de intimată. În aceste condiții, întrucât contestatoarea a încălcat prevederile directivei nr.1 și a achiziționat la data de 1 decembrie 2008 o tavă din magazin care se afla la preț redus, aspect recunoscut de către aceasta, raportat la obligațiile acesteia prevăzute în contractul individual de muncă, precum și sarcinile de serviciu arătate în fișa postului, unde se prevedea expres că aveau obligația să respecte principiile interne de vânzare ale firmei și principiile de bază ale companiei, tribunalul a constatat că în mod legal și justificat intimata a emis decizia nr.2549/13.11.2008 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă nr.11003/2.10.2006 al contestatoarei, în temeiul art.61 lit. Codul muncii, întrucât sunt întrunite cumulativ toate condițiile ce atrag răspunderea disciplinară a acesteia, pentru că aceasta cu vinovăție a săvârșit o abatere disciplinară gravă de la regulile de disciplină a muncii prevăzute de regulamentele interne ale intimatei.
Solicitarea subsidiară a contestatoarei de a se înlocui măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu o altă măsură disciplinară mai ușoară, tribunalul nu a găsit întemeiată deoarece față de împrejurările anterior reliefate, nu se poate reține în sarcina intimatei vreo culpă în modul de informare a contestatoarei privitor la existența și conținutul directivei interne evocate. S-a mai reținut că anterior prin decizia nr.1206/15.10.2007 contestatoarea a mai fost sancționată disciplinar de intimată aplicându-i-se sancțiunea avertismentului scris, ceea ce denotă faptul că aceasta nu se afla la o primă abatere disciplinară, astfel că sancțiunea dispusă de intimată prin decizia atacată este justificată și judicios aplicată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului și rejudecând cauza admiterea contestației formulată împotriva deciziei de concediere nr.2549/13.11.2008.
În motivarea recursului a arătat că angajatorul i-a desfăcut contractul de muncă conform deciziei de concediere nr.2549/13.11.2008 urmare faptului că în data de 01.11.2008 a achiziționat din magazinul intimatei o tavă cu preț redus, încălcând prevederile Directivei nr.1/02.12.2007.
Pârâta a fixat unilateral ziua și ora desfășurării procedurii de cercetare disciplinară prealabilă, neținând cont de solicitarea reclamantei de a fixa un alt termen la care se poate prezenta, astfel că procedura prealabilă a fost viciată, iar decizia luată este nulă pentru acest motiv.
Mai arată că decizia de concediere nu conține mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art.268 alin.(2) lit.b din muncii.
Referitor la fondul cauzei, consideră că în mod nejustificat instanța de fond a respins argumentarea reclamantei, reținând că abaterea săvârșită este una suficient de gravă pentru a atrage aplicarea celei mai grave sancțiuni.
Probatoriul testimonial administrat a fost apreciat de instanța de fond în mod subiectiv, reținându-se din declarațiile martorilor doar anumite aspecte mai puțin relevante, n timp ce susținerile de natură a duce la justa soluționare a cauzei au fost omise.
Consideră că faptul că a semnat în tabelul de aducere la cunoștință a directivei nu atrage în mod indubitabil concluzia că a cunoscut ori că ar fi trebuit și ar fi putut cunoaște în detaliu această directivă. La aprecierea acestei probleme trebuie avute în vedere și condițiile în care a avut loc semnarea actului, respectiv faptul că raporturile de muncă au la bază principiul subordonării ierarhice, care a implicat în realitate obligația de a semna de luare la cunoștință directiva fără ca aceasta să fie în mod efectiv adusă la cunoștința salariaților, iar tabelul cu semnăturile este doar o anexă a directivei respective, al cărei text poate fi oricând schimbat de intimată.
Intimata SC ROMANIA, prin întâmpinarea de la 10-16, solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei recurate ca temeinică și legală.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, Curtea reține că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În ceea ce privește motivul invocat de recurentă privind desfășurarea cercetării prealabile cu încălcarea dreptului la apărare, curtea reține că acest motiv este neîntemeiat. Dreptul la apărare nu este un drept absolut, ci este circumscris reglementărilor prevăzute de lege, în speță Codul muncii. Reglementarea în detaliu a acestei procedurii are ca finalitate tocmai protecția angajatului față de eventualele abuzuri ale salariatului, inclusiv sub aspectul dreptului său la apărare. Or, aceste prevederi, considerate de lege suficiente pentru protejarea salariatului, au fost respectate de către intimată, după cum se va arăta în expunerea ce urmează.
Potrivit art.267 alin.3 Codul muncii, salariatul poate absenta de la cercetarea disciplinară prealabilă doar pentru un motiv obiectiv, fiind o cerință imperativă prezența sa personală la desfășurarea acestei proceduri.
În speță, reclamanta a fost convocată în mod legal la cercetare prin adresa nr.2519/05.11.2008 pentru data de 13.11.2008, fiindu-i comunicat în termen, respectiv la 12.11.2008, refuzul angajatorului de a reprograma efectuarea cercetării prealabile
Prin urmare, în mod judicios a reținut prima instanță că imposibilitatea asistării salariatului de către un avocat nu împiedică obligația sa de a se prezenta la cercetare, precum și că o cerere de amânare formulată de apărătorul salariatului poate fi apreciată ca inoportună de către angajator în absența vreunei dovezi care să justifice în mod obiectiv absența apărătorului. Nu poate fi reținută apărarea recurentei referitoare la faptul că, întrucât contractul de asistență are un caracter intuitu personae, asistarea de către alt avocat nu poate fi impusă clientului. Aceasta deoarece dacă această concluzie este perfect valabilă între părțile contractante, ea este irelevantă în raporturile cu terții. Avocatul și-a asumat prin contract obligația de a-și reprezenta clientul – în speță recurenta – în faza procedurii prealabile – și ca atare trebuie să își îndeplinească personal această obligație. Dacă nu o poate face, este o răspundere ce îi incumbă personal, și nu poate genera obligații în sarcina unui terț, și anume de a amâna cercetarea prealabilă până într-un moment în care avocatul ales de parte va avea și disponibilitatea de a se prezenta și a-și îndeplini obligația asumată prin contractul de asistență judiciară. Atâta vreme cât,chiar în fața instanțelor de judecată, avocatul are obligația de a-și asigura substituirea în condițiile în care nu se poate prezenta în cauza – cu excepția unor motive absolut obiective de imposibilitate de prezentare, nedovedite însă în cauza de față – cu atât mai mult nu se justifică amânarea cercetării desfășurate de un angajator pe simplul motiv al lipsei avocatului ales.
De asemenea, Curtea constată că obligația angajatorului de a efectua cercetarea disciplinară prealabilă și de a emite o eventuală decizie de sancționare într-o perioadă limitată de timp impune în mod corelativ și o atitudine corespunzătoare a salariatului, constând în principal în participarea la această procedură.
Sub aspectul pretinsei încălcări a dispozițiilor art.268 alin.2 lit. b Codul muncii, Curtea constată că decizia de sancționare menționează că reclamanta a încălcat prevederile Directivei nr.1, act emis de angajator în aplicarea regulamentului intern prin prevederea ca abateri disciplinare a anumitor fapte și instituirea unor reguli concrete privind disciplina muncii în unitate.
În consecință, atâta vreme cât face corp comun cu regulamentul intern și aparține normelor interne organizatorice, Directiva conferă temeiul juridic al sancționării reclamantei, conform art. 268 alin.2 lit. b Codul muncii.
În ceea ce privește invocarea de către recurentă a necunoașterii acestor prevederi, Curtea observă că aceasta a semnat de luare la cunoștință a Directivei, ceea ce naște prezumția extrem de puternică că aceasta a și citit și și-a însușit conținutul acesteia. Dacă nu a făcut-o, este o culpă a sa, ce nu poate fi invocată în mod real pentru a-i justifica pretinsa ignoranță. Existența unor raporturi ierarhice inerente raporturilor de muncă nu înseamnă că salariatul este obligat să semneze și să ateste fapte nereale, cum ar fi acela că a luat la cunoștință un act pe care nici nu l-ar fi văzut. În realitate, nimic nu ar fi împiedecat-o pe recurentă să își exercite un drept legitim, acela de a cere să îi fie prezentat un act ce generează obligații în persona sa, în momentul în care atestă prin semnătură că a luat cunoștință de conținutul său.
În privința fondului, Curtea reține, pe de o parte că încălcarea Directivei atrage, potrivit normelor interne existente în cadrul unității pârâte desfacerea disciplinară a contractului de muncă, iar pe de altă parte că examinarea criteriilor prevăzute de art. 266 Codul muncii conduce la concluzia temeiniciei măsurii luate de angajator.
Astfel, nici o împrejurare invocată de reclamantă nu atenuează gradul său de vinovăție, fiind evidentă prefigurarea faptei comise și a consecințelor sale, respectiv sancțiunii disciplinare aplicabile. Valoarea redusă a obiectului achiziționat de reclamantă nu semnifică în mod automat că prejudiciul suferit de angajator este minor decât strict raportat la obiectul respectiv; or, angajatorul este deturnat, prin fapte ca aceea imputată reclamantei, de la realizarea obiectivului realizării de profit prin politici de piață ce vizează fidelizare clienților, ceea ce are consecințe negative majore pe plan economic și financiar.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 199 din 10 aprilie 2009 Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei ROMANIA B, suma de 403, 25 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
– – – – – –
GREFIER
Red.
Dact.
4ex./20.11.2009
