ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2138/R/2009
Ședința publică din data de 22 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 2: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 3: Cristina
GREFIER:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta intimată SRL BMî mpotriva sentinței civile nr. 472 din 24 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, privind și pe reclamantul, având ca obiect litigiu de muncă – contestație împotriva deciziei de concediere.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 20 octombrie 2009, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.472 din 24.04.2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a admis contestația formulată de contestatorul împotriva deciziei de concediere nr. 1 din 24.11.2008 emisă de SC SRL, constatându-se nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 1 din 24.11. 2008 emisă de intimată.
S-a dispus reintegrarea pe post a contestatorului intimata fiind obligată la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data desfacerii contractului individual de muncă (24.11.2008) și până la plata efectivă.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că între contestator și intimată au existat raporturi de muncă în temeiul Contractului Individual de Muncă, care au încetat începând cu 24.11.2008 în baza deciziei nr. 1/24.11.2008.
Examinând decizia de concediere, tribunalul a constatat că în cuprinsul deciziei nu este descrisă fapta care constituie abaterea disciplinară pentru care s-a dispus încetarea Contractului Individual de Muncă în baza art. 61 lit. a Codul muncii, nu se precizează prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau Contractul Colectiv de Muncă, care au fost încălcate de salariat, termenul în care sancțiunea putea fi contestată, instanța competentă la care sancțiunea putea fi contestată.
De asemenea, intimata a încălcat prevederile art. 267 Codul muncii, respectiv nu a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, încetarea raportului de muncă fiind în aceeași zi cu emiterea deciziei de concediere.
De asemenea, decizia de concediere nu a fost comunicată în scris contestatorului contrar dispozițiilor art. 74 Codul muncii.
Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 74, 267, 268 și art. 76 – 78 Codul muncii instanța a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere cu aplicarea dispozițiilor art. 78 Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SRL, solicitând casarea sentinței și rejudecând cauza, respingerea acțiunii formulate de reclamant.
În motivarea recursului a arătat că reclamantul a fost încadrat la societatea pârâtă, iar din 8.11.2008 nu s-a mai prezentat la locul de muncă, la data de 24.11.2008 pârâta i-a desfăcut contractul de muncă conform art.61 lit.a muncii. În momentul comunicării deciziei reclamantul a trimis prin poștă o cerere prin care a solicitat încetarea contractului de muncă începând cu data de 11.11.2009, deci după 2 săptămâni de neprezentare la locul de muncă.
Conform art.79 muncii termenul de preaviz se calculează anterior datei încetării contractului de muncă și în acest interval angajatul are obligația de a se prezenta la locul de muncă.
Analizând recursul formulat, curtea, deliberând, constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În mod corect instanța de fond a constatat nulitatea decizie de concediere pentru vicii de formă, însă în mod nelegal și netemeinic a dispus admiterea în întregime a contestației, inclusiv sub aspectul reintegrării contestatorului în funcția deținută anterior și obligarea intimatei recurente și la plata de despăgubiri bănești.
Instanța de fond a omis a lua în considerare faptul că, prin înscrisul semnat de reclamant la data de 24.11.2008, acesta a solicitat desfacerea contractului de muncă prin demisie, în baza art. 79 alin. 8 din Codul muncii.
Conform textului legal invocat, salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă. Or, reclamantul a invocat nerespectarea de către angajator a drepturilor sale prevăzute de art. 119,123 și 140 Codul muncii, respectiv plata orelor suplimentare, a orelor de muncă de noapte și acordarea concediului de odihnă. Deși potrivit art. 287 sarcina dovedirii respectării acestor drepturi revenea angajatorului, intimata recurentă nu a făcut această dovadă în curul procesului.
Ca atare, instanța de fond ar fi trebui să constate că începând cu data de 24.11.2008 contractul individual de muncă al reclamantului a încetat prin demisie și ca atare să dispună respingerea capetelor de cerere privind reintegrarea pe postul deținut anterior și de obligare la plata despăgubirilor.
În consecință, față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, curtea, în temeiul art. 304, 304 ind.1 și 312.pr.civilă, va admite recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 472 din 24.04.2009 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr- pe care o va modifica în parte dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SRL BMp rin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 472 din 24.04.2009 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr- pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge cererile reclamantului de reintegrare pe postul deținut anterior și de obligare la plata despăgubirilor.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
– – – – – –
GREFIER
Red./
DACT.
4ex./20.11.2009
