ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2217/R/2008
Ședința publică din 12 noiembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTOR 2: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTOR 3: Laura
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1405 din 03.09.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr- privind și pe pârâta – SRL, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantul-recurent avocat cu delegație la dosar și pentru pârâta-intimată – SRL se prezintă – care depune delegația la dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de taxe judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 5.11.2008 s-a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, de către recurentul-reclamant, copia facturii FS – și o schiță cu piesele și prețul acestora.
Totodată se constată că la aceeași dată s-a depus la dosar întâmpinarea formulată de pârâta-intimată – SRL, prin care solicită respingerea în întregime a recursului reclamantului, ca fiind nefondat, comunicându-se un exemplar reprezentantei recurentului-reclamant.
La întrebarea instanței, cu privire la obligativitatea descrierii faptei din decizia ce a fost emisă, reprezentanta pârâtei arată că decizia de concediere a fost însoțită de acte anexe care au fost comunicate reclamantului.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în sensul modificării sentinței atacate și admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, susținând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică conform motivelor arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1405 din 03.09.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta SRL.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că fapta a fost comisă la data de 18.12.2007. Reclamantul a fost convocat la cercetarea disciplinară în aceeași zi, comunicându-i-se data și locul la care urma să se desfășoare. Cercetarea disciplinară a avut loc in data de 19.12.2007, luându-i-se declarații lui si celor doi martori propuși de el. Ca urmare, instanța a constatat că nu i s-a încălcat reclamantului in nici un fel dreptul la apărare ci, din contră, au fost administrate toate probele pertinente, inclusiv cele în favoarea sa.
Analizând decizia de sancționare disciplinară, instanța a constatat că aceasta cuprinde prevederile legale încălcate, respectiv sunt indicate și enumerate abaterile prevăzute in Regulamentul de ordine interioară – este vorba de alin.4 lit. h si alin.5 lit. m, iar fapta este descrisă, indicându-se suficiente elemente de identificare.
Cu privire la respingerea apărărilor sale, din aceeași decizie rezultă că din probele administrate de comisia de disciplină, s-a constatat că angajatul nu avea voie să studieze piesa de pe o altă mașină, având la dispoziție piesa chiar de pe mașina pe care el o repara. Această prevedere este suficientă pentru respectarea dispozițiilor legale ce obligă angajatorul să indice motivele de înlăturarea a apărărilor.
În legătură cu competența unității de a constata fapta reclamantului, tribunalul a reținut că, într-adevăr fapta reclamantului s-ar putea încadra in dispozițiile art. 208-209 Cod Penal, si cercetarea eventualei infracțiuni de furt este abilitatea organelor judiciare. Însă, în prezenta procedură nu s-a făcut mențiune despre comiterea vreunei infracțiuni si nici nu i s-a aplicat reclamantului vreo sancțiune cu caracter penal, ci acesta a fost tras la răspundere disciplinară care poate coexista cu eventuala răspundere penală.
Atât din înscrisurile ce constituie dosarul de cercetare disciplinară cât si din declarațiile martorilor audiați nemijlocit în fața instanței, tribunalul si-a format convingerea că reclamantul se face vinovat de încălcarea dispozițiilor interne, constând în însușirea unei piese ce aparținea unității, prin descompletarea unui autoturism aflat in depozitul pârâtei, operațiune pe care a efectuat-o fără încunoștințarea personalului împuternicit. Astfel, deși reclamantul avea încredințat spre reparare un autoturism, el a procedat la descompletarea unui alt autoturism si la însușirea unei piese, fără a anunța pe nici unul dintre superiorii săi ierarhici si fără ca acest drept să-i fie dat prin procedura de realizare a lucrărilor de tinichigerie si vopsire a autovehiculului.
Această procedură, potrivit declarațiilor martorului, au fost aduse la cunoștința angajaților atât în scris cât si in oral.
S-a dovedit fără putință de tăgadă, prin declarația martorului că reclamantul nu a avut acordul său pentru a demonta acele piese de pe mașina aflată în custodia martorului.
Ca urmare, în mod corect reclamantul a fost sancționat de către pârâtă, decizia întrunind atât condițiile de formă cât si de fond.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului s-a arătat că sentința atacată nu reține decât concluzii referitoare la starea de fapt. fără aod escrie prin prisma probatoriului din întreg dosarul cauzei.
Astfel, la un studiu atent, este limpede că fapta prevăzută de art.4 lit. h din “furt în dauna proprietății companiei sau a proprietății angajaților”, nu poate fi reținută. Starea reală de fapt a fost descrisă amănunțit în cererea de chemare în judecată și confirmată de probele administrate (declarații martori, interogatoriu). În esență, recurentul a luat piesa pe care a fost acuzat că a sustras-o de la un alt autoturism, spre comparație, fără a se ascunde de colegi, cerând chiar ajutorul unuia dintre aceștia pentru a ști ce piesă să comande. Autoturismul pe care trebuia să-l repare era asigurat astfel încât costurile urmau a fi suportate integral de către societatea de asigurare, la care adăugăm faptul că piesa în cauză nu are o valoare mare.
Fapta nu poate fi reținută și pentru motivul că piesa nu aparținea nici companiei nici angajaților acesteia, ci unei persoane fizice, astfel încât “latura obiectivă” a faptei nu se grefează pe starea de fapt din speță.
S-a susținut că reclamantului nu i s-a pus în vedere niciodată, nici verbal și nici în scris, faptul că are nevoie de acordul consilierului tehnic pentru a descompleta un autoturism, în timpul procesului de reparație: nu i-a fost prelucrat nici măcar formal vreodată de către angajator.
În mod nelegal a fost sancționat pentru săvârșirea faptei de furt, cât timp nu a existat în cauză vreo hotărâre judecătorească ce să constate vinovăția sa.
Cercetarea disciplinară prealabilă a fost realizată în grabă fără a i se da reclamantului în mod real posibilitatea de a propune probe în apărare sau de a fi asistat de un apărător.
Chiar dacă se reține că reclamantul a avut posibilitatea de a se apăra, acest fapt nu este acoperit de realitate, apărarea sa fiind doar printr-o declarație, în condiții de presiune și în aceeași zi în care a primit Convocatorul pentru cercetarea disciplinară, în care nici măcar nu i se aducea la cunoștință obiectul cercetării.
Reclamanta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite recursul pentru următoarele considerente:
Criticile de nelegalitate referitoare la desfășurarea cercetării prealabile au prioritate față de aspectele de fond ale cauzei, în acest sens instanța de recurs observând că nu sunt respectate prevederile art.267 alin.1 și 2 Codul muncii.
Astfel, conform art. 267 alin. 1 “Sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.”, iar alin. 2 prevede că ” În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.”
De asemenea, potrivit art. 75 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe Anii 2007 – 2010 Nr. 2.895/21, obligatoriu pentru părți conform art. 239 și art. 241 lit. d din Codul Muncii:
(1)Sub sancțiunea nulității absolute, nici o sancțiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
(2) Pentru cercetarea abaterii disciplinare și propunerea sancțiunii, angajatorul constituie o comisie. Din comisie va face parte fără drept de vot, în calitate de observator, și un reprezentant al organizației sindicale al cărei membru este salariatul cercetat.
(3) Comisia îl va convoca în scris pe salariatul cercetat,cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte. Convocarea va indica cel puțin motivul, data, ora și locul întrevederii.
În raport de aceste dispoziții legale, convocatorul nr.15207/19.12.2007 (fila 16 fond) stabilește ca moment al desfășurării cercetării prealabile aceeași dată (respectiv 19.12.2007, ora 10,00, în condițiile în care de regulă programul de lucru începe cu una sau două ore înainte), omițând să precizeze în mod expres motivul convocării reclamantului.
În acest sens, menționarea procesului verbal de constatare nr.15151/18.12.2007 ca temei al realizării cercetării nu satisface exigența legală a necesității indicării obiectului întrevederii cu atât mai mult cu cât că nu s-a făcut dovada că reclamantul avea cunoștință de cuprinsul acestui act încheiat în ziua precedentă.
Fiind încălcate dispozițiile legale referitoare la intervalul minim de timp dintre convocare și cercetarea prealabilă, precum și cele privind menționarea obiectului cercetării prealabile menite să asigure respectarea dreptului la apărare al salariatului și prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, Curtea constată că decizia de concediere emisă în urma unei cercetări prealabile nelegale este nulă absolut, conform art.76 Codul muncii.
În aplicarea art.78 alin.2 Codul muncii, la cererea reclamantului se impune reintegrarea reclamantului în postul deținut anterior.
În fine în baza art.78 alin.1 Codul muncii, pârâta va fi obligată la plata integrală a drepturilor salariale către reclamant de la data desfacerii contractului de muncă până la data reintegrării sale, despăgubiri ce vor fi indexate, majorate și actualizate.
Dispoziția de respingere a cererii de acordare a daunelor morale va fi respinsă, deoarece nu s-a făcut dovada lezării unui drept subiect personal prin măsura concedierii.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 pr.civ. va dmite în parte recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1405 din 03 septembrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, care va fi modificată în parte în sensul că va admite în parte acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei SRL și în consecință va constata nulitatea absolută a deciziei nr. 15316/20.12.2007; va dispune reintegrarea în muncă a reclamantului pe postul ocupat anterior deciziei de mai sus și va obliga pârâta să acorde integral drepturile salariale, de la data desfacerii contractului de muncă și până la data reintegrării efective, indexate, majorate și reactualizate.
Vor fi menținute dispozițiile sentinței atacate în ce privește respingerea capătului de cerere pentru acordarea daunelor morale și intimata SRL va fi obligată să plătească recurentului suma de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1405 din 03 septembrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei și în consecință:
Constată nulitatea absolută a deciziei nr. 15316/20.12.2007.
Dispune reintegrarea în muncă a reclamantului pe postul ocupat anterior deciziei de mai sus.
Obligă pârâta să acorde integral drepturile salariale, de la data desfacerii contractului de muncă și până la data reintegrării efective, indexate, majorate și reactualizate.
Menține dispozițiile sentinței atacate în ce privește respingerea capătului de cerere pentru acordarea daunelor morale.
Obligă pe intimata să plătească recurentului suma de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12. 11. 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
— – – – –
GREFIER
Red./
3 ex./08.12.2008
