ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr.2402/R/2008
Ședința publică din data de 9 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTOR 2: Gabriella Purja vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 3: Adrian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul recurent împotriva Sentinței civile nr. 2217 din 13 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, privind și pe pârâtul intimat SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ Z, având ca obiect litigiu de muncă – contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent personal și asistat de avocat și reprezentantul intimatei – .
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care
La acest termen de judecată reprezentantul intimatei depune la dosar întâmpinare comunicându-i-se un exemplar al acesteia reprezentantei recurentului, care solicită lăsarea cauzei la o strigare ulterioară pentru a putea verifica cuprinsul acestei întâmpinări.
La reluarea cauzei se arată de reprezentanții părților că nu au alte cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate alte cereri prealabile sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, modificarea în totalitate a sentinței civile pronunțată de Tribunalul Cluj, în sensul admiterii acțiunii reclamantului astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de prima instanță, susținând oral întâmpinarea formulată în scris, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2217 din 13 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr- s-a respins ca nefondată contestația formulată de către contestatorul, împotriva dispozițiilor nr. 433 din 7 august 2008 și nr. 446 din 14 august 2008 emise de managerul intimatului Spitalul Județean de Urgență
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut următoarele:
În mod greșit contestatorul a reținut în contestația sa că dispoziția nr. 433 din 7 august 2008 și dispoziția nr. 446 din 14 august 2008 au fost emise de către intimat fără respectarea cerințelor prevăzute de art. 268 din Codul muncii, câtă vreme dispozițiile au fost emise cu respectarea acestor prevederi legale.
În corpusul dispozițiilor atacate sunt inserate elementele prevăzute de art. 268 din Codul muncii să fie cuprinse în aceasta în mod obligatoriu, sub sancțiunea nulității absolute.
Astfel, fost descrisă fapta care constituie abatere disciplinară, faptă care constă în încercarea de a scoate din unitate produsele alimentare sustrase de către contestator, în data de 4 iulie 2008, specificându-se că contestatorul a încălcat prevederile art. 50 liniuța nr. 6 din Regulamentul intern al Spitalului Județean de Urgență
Au fost cuprinse și motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de către contestator de Comisia de cercetare disciplinară, precum și temeiul juridic în baza căruia a fost luată măsura desfacerii contractului individual de muncă al contestatorului, respectiv art. 264 alin.1 lit.f din Codul muncii și Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Partea finală a dispozițiilor atacate a specificat că acestea pot fi contestate la Tribunalul Sălaj în termen de 30 de zile de la comunicare.
intimatului Spitalul Județean de Urgență Z are dreptul de a emite dispoziții cu privire la angajarea și eliberarea din funcție a personalului spitalului în baza art. 182 din Legea nr. 95/2006.
Art. 268 din Codul muncii prevede că “angajatorul dispune”, ori în cazul intimatului angajatorul este Spitalul Județean de Urgență Z, reprezentat în mod legal de către manager.
Referitor la fondul cauzei, instanța a reținut că în data de 4 iulie 2008, orele 10:30 au fost sustrase din Blocul Alimentar al Spitalului Județean de Urgență Zos erie de produse destinate preparării hranei pacienților internați în spital, respectiv pulpe de, o de uscată, 2 litri de ulei, 2 kg orez și 1 kg de zahăr.
La sustragerea acestor produse alimentare a contribuit și contestatorul, în calitatea sa de șofer, alături de bucătarii, și, care au sustras aceste alimente din Blocul Alimentar al Spitalului Județean de Urgență
În Raportul nr. 13754 din 6 august 2008 întocmit de către Comisia de cercetare disciplinară s-a menționat că contestatorul a negat de la început comiterea faptei, însă din coroborarea tuturor declarațiilor date de ceilalți participanți la sustragerea de alimente a rezultat că contestatorul a participat în mod efectiv la încercarea de sustragere a produselor alimentare, el urmând să le transporte unei persoane din oraș, fără a deține forme legale pentru scoaterea acestor alimente din Blocul Alimentar al Spitalului Județean de Urgență
Împotriva acestei sentințe declarat recurs în termen legal contestatorul, solicitând modificarea, în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului s-au invocat următoarele:
Argumentele reținute de prima instanță sunt eronate, întrucât așa cum a arătat și la fond, sustragerea produselor din blocul alimentar al spitalului s- făcut de către numita, care le-a depus în camioneta al cărei șofer era recurentul, într-un moment în care acesta nu era prezent, fără a avea cunoștință despre intenția persoanei menționate și a celorlalte implicate.
Recurentul critică sancțiunea aplicată lui, făcând comparație cu cele aplicate celorlalți participanți, cărora angajatorul le-a diminuat salariul de bază cu 10% pe o lună.
În ceea ce privește dispozițiile de sancționare, recurentul le critică, din perspectiva lipsei menționării tuturor elementelor obligatorii prev. de art.268 alin.2 și emiterii a două dispoziții de sancționare disciplinară, pentru aceeași faptă.
Dispoziția nr.433/7.08.2008 este nulă absolut pentru că nu cuprinde temeiul de drept în baza căruia s- aplicat sancțiunea, art.264 alin.1 lit. invocat, nefiind incident.
Această dispoziție nu cuprinde nici descrierea faptei, care constituie abatere disciplinară.
Susținerea angajatorului că cele două dispoziții de sancționare se completează nu poate fi acceptată, întrucât nu există nicio prevedere legală care să dispună în sensul că, cercetarea disciplinară prealabilă presupune emiterea a două decizii, una ca finalitate a cercetării disciplinare de stabilire a sancțiunii și una de punere în aplicare a sancțiunii stabilite.
În ce privește dispoziția nr. 446/14.08.2008, recurentul arată că emiterea acesteia s- făcut în scopul remedierii erorilor din dispoziția anterioară nr.433/7.08.2008.
Această decizie însă este emisă cu depășirea termenului prev. de art.268 alin.1 .
Referatul de sesizare cu privire la faptele reținute în sarcina recurentului s- înregistrat la data de 10.07.2008, dată la care angajatorul a luat la cunoștință despre săvârșirea lor.
Data de 14.08.2008 se situează ulterior termenului înăuntrul căruia putea fi aplicată sancțiunea.
Prin întâmpinarea formulată (14-18), intimatul solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește vinovăția recurentului, în sensul implicării sale în sustragerea produselor alimentare, aceasta a fost dovedită cu ocazia cercetării disciplinare, numita cea care sustras bunurile declarând că acestea urmau să fie predate de către șofer, după scoaterea lor din incinta unității, unei persoane în oraș.
Chiar dacă recurentul negat orice implicare arătând că în momentul în care numita a așezat plasa cu produsele în compartimentul de transport, el desfășura o altă activitate și nu observat această susținere nu este fondată. În lipsa unei înțelegeri prealabile persoana care a sustras nu avea nici un interes să plaseze produsele într-o mașină străină, care urma să plece din unitate, “riscând” să piardă bunurile pe care le-a sustras, interesul fiind acela de a avea un beneficiu de pe urma lor, fie personal, fie împărțit cu ceilalți complici.
Susținerea recurentului că au fost emise două dispoziții de sancționare pentru aceeași faptă nu este întemeiată.
Critica întemeiată pe comparația făcută de recurent între sancțiunea aplicată lui și cea de diminuare a salariului cu 10% pe o lună de zile aplicată altor doi participanți la săvârșirea aceleiași fapte nu este fondată, întrucât în raport de disp. art. 263 alin.1, 266. muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având competența de a stabili sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare, cu luarea în considerare criteriilor prev. de art.266 lit. a-e muncii. Angajatorul a apreciat că, în raport de aceste criterii unora dintre participanți nu se impune aplicarea sancțiunii de desfacere disciplinară a contractului de muncă, competența acestei individualizări sancțiunii aplicate fiecărui participant în parte fiind în competența sa exclusivă.
Prin ambele dispoziții s-a aplicat una și aceeași sancțiune – aceea de desfacere contractului individual de muncă pentru fapta constând în încercarea de a scoate din unitate în data de 4.07.2008 produselor sustrase din blocul alimentar al spitalului.
Dispoziția nr.433/7.08.2008 cuprinde temeiul legal în baza căruia s-a aplicat sancțiunea disciplinară – art. 264 alin.1 lit. f muncii.
Art. 61 lit. muncii constituie temeiul legal al emiterii dispoziției de desfacere a contractului de muncă, aspect distinct de cel al aplicării sancțiunii disciplinare.
În ceea ce privește descrierea faptei în cuprinsul aceleiași dispoziții, se constată că, aceasta este descrisă, indicând fapta și data săvârșirii ei – încercarea de scoatere din unitate, în data de 4.07.2008 a produselor alimentare sustrase.
În ce privește tardivitatea emiterii dispoziției nr. 466/14.08.2008, acest motiv nu este fondat, întrucât, așa cum reiese din cuprinsul acestei dispoziții, aceasta este una de desfacere contractului individual de muncă și nu de aplicare unei sancțiuni disciplinare.
Este adevărat că desfacerea contractului de muncă este consecința săvârșirii unei abateri disciplinare de către recurent, însă, ca sancțiune disciplinară, aceasta s- aplicat prin dispoziția nr.433/7.08.2008, emisă în termenul legal.
Chiar în ipoteza în care s-ar aprecia că dispoziția nr.466/2008 este emisă tardiv, aceasta nu ar influența cu nimic legalitatea desfacerii contractului de muncă al recurentului, în condițiile în care aceasta s-a dispus ca sancțiune disciplinară, prin dispoziția nr.433/2008, emisă în termenul legal și care este pe deplin valabilă ca dispoziție de aplicare a sancțiunii disciplinare.
Văzând și disp. art.312 alin.1 Cod proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2217 din 13.10.2008 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
– – – – –
Red. MV dact. GC
2 ex/18.12.2008
Jud.primă instanță:,
