ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 413/R/2009
Ședința publică din data de 24 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca președintele secției
JUDECĂTORI: Lucia Ștețca, Gabriella Purja Adrian Repede vicepreședinte al Curții de Apel
– –
GREFIER: – –
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC CÂMPIA împotriva sentinței civile nr. 1991/27.10.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamantul intimat, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat av., cu delegația la dosar, lipsă fiind reclamantul și reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta reclamantului intimat depune la dosarul cauzei copia încheierii civile nr. 63/CC/29.01.2009 prin care s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în sentința atacată cu recurs în prezentul dosar, în sensul că s-a trecut în dispozitiv “Dispune anularea deciziei nr. 250/30.05.3008 emisă de SC SA Câmpia “. Totodată depune și chitanța prin care s-a achitat onorariul avocațial de către reclamantul intimat.
De asemenea, se constată că la data de 16.02.2009, pârâta recurentă a depus la dosarul cauzei, prin fax, recurs împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale, trimis apoi și prin poștă la data de 18.02.2009.
Se comunică reprezentantei reclamantului intimat un exemplar din motivele de recurs aflate la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat expune pe larg motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar și solicită respingerea ambelor recursuri, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1991 din 27 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis contestația formulată de reclamantul împotriva pârâtei C CÂMPIA și în consecință s-a luat act de încetarea raportului de muncă al reclamantului în temeiul art. 79 alin. 8 din Codul muncii.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtei, având încheiat contractul individual de muncă pe durată nedeterminată înregistrat la ITM C cod 4.51667, în funcția de director comercial adjunct vânzări din data de 01.01.2006.
Prin dispoziția nr. DG 188/17.11.2006 reclamantului i s-a suspendat contractul individual de muncă începând cu data de 20.11.2006, în urma unei plângeri penale formulate de împotriva acestuia.
Prin decizia nr. 227/05.05.2008 s-a dispus încetarea suspendării contractului individual de muncă a reclamantului, ca urmare a scoaterii acestuia de sub urmărire penală, iar la data de 08.05.2008 s-a încheiat un act adițional la contractul individual de muncă.
Conform doctrinei de specialitate contractul individual de muncă se caracterizează prin următoarele elemente: prestarea muncii, salariul și subordonarea angajatului față de angajator (patron), neexistând contract individual de muncă fără unul dintre aceste elemente.
Instanța a reținut în primul rând că disciplina muncii este o condiție obiectivă, necesară și indispensabilă desfășurării activității fiecărui angajator. Este absolut necesar ca toți angajații să respecte ordinea și mai ales disciplina muncii, pentru a se putea asigura un climat propice desfășurării procesului de producție. În conformitate cu art.263 alin.1 din Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
, prin prevederile alin. 2 ale art. 40 din Codul muncii, angajatorului în revin, în principal, următoarele obligații: a) să informeze salariații asupra condițiilor de muncă și asupra elementelor care privesc desfășurarea relațiilor de muncă; b) să asigure permanent condițiile tehnice și organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă și condițiile corespunzătoare de muncă; c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Din susținerile reclamantului și recunoașterea pârâtei s-a reținut că acestuia nu i s-a asigurat un loc de muncă corespunzător, respectiv un birou dotat cu minimum de birotică, nu i s-au încredințat actele necesare desfășurării activității zilnice și nu i s-a solicitat efectuarea unor activități, astfel că nu au fost respectate prevederile alin. 2 ale art. 40 din Codul muncii.
Nu s-au reținut susținerile intimatei referitoare la amenajarea biroului reclamantului, având în vedere termenul trecut de la data aflării soluției de scoatere de sub urmărire penală, respectiv 10.04.2008 și cea la care reclamantul și-a reluat activitatea, respectiv 08.05.2008, coroborat cu susținerile reclamantului potrivit cărora acestuia i s-a asigurat un birou dar fără nici o dotare.
Instanța a reținut că în mod legal reclamantul și-a înaintat demisia în temeiul art. 79 alin. 8 din Codul muncii, care stipulează că salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă.
Potrivit prevederilor legale demisia este actul unilateral de voință al salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, salariatul având dreptul de a nu motiva demisia.
Referitor la decizia de concediere instanța a reținut că acesta nu respectă prevederile art. 268, alin.2, din Codul muncii, potrivit cărora, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprinde în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată; f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Decizia de concediere contestată nu conține descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat și nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.
Mai mult chiar, demisia fiind depusă la data de 16.05.2008, în temeiul art. 79 alin. 8 din Codul muncii, reclamantul nu mai avea calitatea de salariat la data efectuării cercetării disciplinare prealabile și nici la data emiterii deciziei de concediere.
Având în vedere art. 61, art. 79 alin. 8 și art. 268 din Codul muncii și aspectele reținute, instanța a admis acțiunea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC Câmpia.
În motivarea recursului arată că încetarea contractului de muncă prin demisie se produce la data expirării termenului de preaviz, ceea ce înseamnă că anterior acestei date contractul de muncă va putea înceta prin alte modalități juridice.
Potrivit art.79 alin.4 din Codul muncii termenul de preaviz pentru funcție de conducere este de 30 zile calendaristice.
Consideră că reclamantul avea obligația ca pe durata termenului de preaviz să respecte programul de lucru, nerespectarea acestuia conducând la sancționarea disciplinară prin desfacerea contractului de muncă, după efectuarea cercetării prealabile disciplinare.
Motivele pe care le-a invocat reclamantul nu au fost luate în considerare de către comisia de cercetare a abaterii disciplinare, aceasta înlăturând apărările reclamantului prin procesul-verbal din 30.05.2008.
Motivele demisiei în temeiul art.79 alin.8 fără respectarea preavizului de 30 de zile era acela că reclamantul a fost angajat din 2007 la SC SA, iar prezența la SC Câmpia ar fi dus la absentarea nemotivată de la noul loc de muncă.
Prin întâmpinarea de la dosar, reclamantul s-a opus admiterii recursului, apreciind în esență că sentința atacată este legală și temeinică.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocată de pârâtă Curtea reține următoarele:
Este de necontestat faptul că încă la data de 16.05.2008 prin cererea de demisie înregistrată sub nr.22 din acea dată (fila 14 dos.fond), reclamantul aduce la cunoștința unității pârâte faptul că înțelege să denunțe unilateral contractul individual de muncă, fără preaviz, în condițiile art.79 alin.8 muncii.
De fapt, așa cum corect a reținut și instanța de fond, dispozițiile art.79 alin.8 muncii prevăd cu titlu de excepție că salariatul poate demisiona fără preaviz, dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă și la care angajatorul este obligat prin prisma și a dispozițiilor art.40 alin.1 muncii.
Din probele administrate, nu există nici o îndoială în privința faptului că pârâta nu a asigurat un loc de muncă corespunzător reclamantului, așa cum se reține și în considerentele hotărârii atacate, astfel că de la data denunțării contractului trebuie considerat că raporturile de muncă între părți au încetat în baza art.79 alin.8 muncii.
În acest context apare ca nelegală decizia emisă ulterior de către pârâta nr.250 din 30.05.2008 prin care reclamantul este concediat disciplinar, din moment ce între părți nu mai exista nici un raport de muncă.
De fapt, decizia de concediere suferă și sub aspectul faptului că ea nu respectă nici condițiile prevăzute de art.268 alin.2 muncii așa cum corect a reținut și instanța de fond, aspect ce este sancționat cu nulitatea absolută.
Așa fiind constatând că sub aspectul tuturor criticilor ce i-au fost aduse, sentința atacată este legală și temeinică, Curtea văzând și dispozițiile art.299 și 312.proc.civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
În baza art.274 proc.civ. pârâta va fi obligată să plătească reclamantului suma de 3000 lei cheltuieli de judecată în recurs justificate cu onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA Câmpia împotriva sentinței civile nr. 1991 din 27 octombrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului suma de 3000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
– – – – – – – –
Red.AR
Dact./2ex.
24.03.2009
