ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 70/R/2009
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Lucia Ștețca Adrian
: –
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2009 din 28 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâta intimată – SRL, având ca obiect litigiu de muncă – contestație decizie de concediere.
La apelul nominal se prezintă reclamantul recurent, asistat de avocat -, cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta pârâtei intimate, avocat, cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul reclamantului recurent depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială și dovada achitării onorariului avocațial, precum și concluzii scrise însoțite de anexe.
Reprezentanta pârâtei intimate depune la dosarul cauzei dovada achitării onorariului avocațial.
Reprezentanții părților arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea contestație formulate împotriva deciziei de încetare a contractului individual de muncă, constatarea nulității absolute a deciziei atacate și, în consecință, reintegrarea reclamantului în postul deținut anterior sau pe un post cu atribuții similare, plata salariilor și a tuturor drepturilor aferente contractului de muncă pe perioada cuprinsă între data emiterii deciziilor și până la data reintegrării efective a reclamantului, plata bonusului pe luna ianuarie și plata de daune morale în cuantum de 15.000 Euro. Cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
CURTEA:
Asupra recursului declarat, reține că:
Prin sentința civilă nr. 2009/28.10.2008, pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Clujs -a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta – SRL, având ca obiect un conflict de muncă.
Reclamantul a fost obligat să achite pârâtei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că potrivit copiei contractului individual de muncă nr. 2128/12.07.2007, reclamantul îndeplinește funcția de manager zona începând cu data de 02.07.2007, fiindu-i stabilit un salariu lunar de bază brut în sumă de 1906 lei. La data de 25.02.2008, pârâta i-a acordat reclamantului un preaviz de 20 de zile lucrătoare prin care arată că, contractul său individual de muncă încetează conform art. 65 alin. l din Codul Muncii.
În conformitate cu prevederile art. 65 alin. l din Codul Muncii, așa cum a fost modificat prin OUG nr. 55/30.08.2006, contractul individual de muncă al unui salariat poate înceta ca urmare a desființării locului de muncă ocupat de către salariat, datorită dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității. Acest motiv nu ține de persoana salariatului și el vizează în concret postul sau posturile salariatului ori salariaților ce urmează a fi concediați.
Reorganizarea activității unei societăți excede noțiunii de reorganizare a persoanei juridice și privește structura sa internă, compunerea secțiilor și compartimentelor în scopul îmbunătățirii activității, reducerii costurilor materiale și implementarea tehnologiilor avansate pentru obținerea unor rezultate profitabile.
Această formă de concediere poate fi individuală sau colectivă, singura condiție de legalitate impusă fiind aceea ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă. Desființarea locului de muncă este efectivă atunci când nu se mai regăsește în organigrama acesteia ori în statul de funcții; este reală când este impusă fie de dificultățile economice, fie de transformări tehnologice ori de reorganizarea activității si se bazează pe studii și prognoze întocmite în funcție de progresele economice și tehnologice în domeniu, studiul piețelor de desfacere și posibilitatea accesării resurselor financiare.
Din materialul existent la dosarul cauzei rezultă că pârâta nu a emis nici o decizie prin care reclamantului să i se fi desfăcut contractul individual de muncă, deși i-a fost acordat preavizul de 20 zile lucrătoare în perioada 25.02.2008-21.03.2008. De altfel, așa cum s-a arătat mai sus, intimata a emis o convocare la data de 25.04.2008 prin care contestatorul era înștiințat că după expirarea termenului de preaviz contractul său de muncă este în vigoare și începând cu data de 24.03.2008 figurează în evidențele sale ca salariat.
Aceeași situație rezultă și din adeverința trimisă instanței de către intimată prin care se arată că, contestatorul este salariatul său în funcția de manager zona.
Având în vedere faptul că nu a fost emisă nici o decizie de încetare a raporturilor de muncă privindu-l pe contestator, instanța, în temeiul art. 283 și urm. din Codul Muncii, a respins contestația formulată ca fiind fără obiect.
Fiind în culpă procesuală, instanța l-a obligat pe contestator să-i achite intimatei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial conform copiei facturii nr. 29 din 23.04.2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, în sensul admiterii contestației formulate împotriva deciziei de încetare a contractului individual de dintre reclamant și pârâtă, emisă de aceasta din urma sub nr. 473/25.02.2008, constatarea nulității absolute a deciziei atacate ca fiind netemeinică și nelegală, cu consecințele reintegrării acestuia pe postul deținut anterior sau pe un post cu atribuții similare, precum și plata salariilor și tuturor drepturilor aferente contractului individual de muncă, pe perioada dintre data emiterii deciziilor și până la data reintegrării efective, plata bonusului pe luna ianuarie, aferent colaborării dintre reclamant și pârâtă, plata unor daune morale pentru încetarea abuzivă a contractului individual de muncă, în cuantum total de 15.000 Euro (echivalentul in RON de la data pronunțării hotărârii), precum și plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.
În motivele de recurs se arată că prima instanță a înlăturat nejustificat probele care demonstrează neseriozitatea cauzei de încetare a contractului.
După ce reclamantul a plecat din societate, a aflat că societatea căuta încă din timpul în care era angajat un înlocuitor. După îndepărtarea sa din companie, postul a fost ocupat de altă persoană, ca atare, decizia nu are o cauză reală și serioasă, desființarea postului nefiind efectivă.
Decizia de încetare a contractului de muncă nu prevede posibilitatea de a fi atacată în justiție și nici instanța competentă din punct de vedere material și teritorial, fiind încălcate dispozițiile art. 62 alin. 2 din Codul Muncii.
În acest mod, dreptul la apărare față de cele dispuse prin decizia atacată, a fost încălcat, contrar art. 6, paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 24 din Constituția României (dreptul la un proces echitabil).
S-a apreciat că în cauză sunt întrunite dispozițiile art. 76 din Codul Muncii, care dispun expres: “Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută”.
Al doilea motiv de recurs: în mod greșit, Tribunalul a acceptat afirmațiile, în sensul că postul reclamantului nu a fost desființat.
Probele infirmă faptul că reclamantul ar fi încă angajatul companiei.
În lunile aprilie și mai 2008, societatea a continuat să plătească salariile, pentru a se crea aparența că este încă angajatul societății.
Prin OP-ul din 03.06.2008, s-a returnat pârâtei suma depusă în contul reclamantului, aceasta fiind o plată nedatorată.
Prin emiterea deciziei de încetare a postului de muncă, contractul de muncă cu pârâta a încetat.
Conform Codului Muncii, raportul de muncă este consensual și bilateral, între angajat si angajator, nu între aceștia și ITM.
Prin decizia atacată (nr. 473/25.02.2008) se dispune expres încetarea contractului de munca.
Desi poartă denumirea de “”, înscrisul având nr. 473/25.02.2008 este, în realitate, o decizie de desființare a contractului individual de muncă.
Acceptarea de către Tribunal a faptului că reclamantul ar fi salariat, precum și a faptului că nu există o decizie de încetare a contractului de munca, este contrară probatoriului administrat, reprezentând o gravă eroare de fapt si de drept.
Al treilea motiv de recurs: hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Instanța de fond a omis să analizeze motivul plângerii privind plata bonusului pentru luna ianuarie 2008, nefăcând nici o mențiune cu privire la această chestiune în hotărârea atacată.
Al patrulea motiv de recurs, cu privire la plata daunelor morale:
Din punct de vedere moral, reclamantul a suferit un prejudiciu important, constând în frustrarea de a fi îndepărtat fără motiv din locul de muncă pe care l-a ocupat.
Prejudiciul produs, încetarea contractului de muncă, este semnificativ și de durata, iar legatura de cauzalitate dintre dauna aceasta și fapta ilicită a este evidentă.
Perioada totală pentru care a fost lipsit în mod injust de posibilitatea de a munci, precum și perioada pentru care parcursul său profesional a fost întrerupt este de aproximativ 15 luni de zile.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta solicită respingerea recursului ca nefondat, avându-se în vedere că sentința atacată este legală și temeinică, instanța reținând că plângerea formulată de reclamant este fără obiect.
Recursul nu este fondat.
Întreaga argumentație ce susține motivele de recurs pornește de la premisa că înscrisul intitulat de pârâtă “”, din 25.02.2008, reprezintă o decizie de desfacere a contractului de muncă, întemeiată pe dispozițiile art. 65 alin. 1. muncii.
Conform acestui act, contractul individual de muncă al reclamantului urma să înceteze începând cu 24.03.2008, perioada de preaviz fiind cuprinsă între 25.02.2008-21.03.2008 ( 19).
În ultima zi de preaviz, respectiv 21.03.2008, reclamantul a înregistrat contestația la Tribunalul Cluj, iar pe parcursul procesului, pârâta nu a emis nici o decizie.
Actul intitulat “” nu poate fi asimilat deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, ci cel mult o eventuală intenție a pârâtei de a reduce postul ocupat de reclamant. Faptul că pârâta ar fi căutat un candidat pentru funcția de manager zonă, poate dovedi că pârâta ar fi dorit să ocupe postul reclamantului cu o altă persoană, însă aceasta nu ar fi constituit temei al desfacerii contractului de muncă, întemeiat pe art. 65 alin. 1. muncii.
Neexistând decizia de desfacere a contractului de muncă, nu poate fi analizată cauza acesteia, respectiv dacă aceasta ar fi o cauză reală și serioasă în sensul art. 65 alin. 2. muncii.
Susținerea potrivit căreia neindicarea posibilității de atacare în justiție a preavizului, precum și a instanței competente, ar reprezenta o atingere adusă dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi reținută. Dreptul la care face referire reclamantul este unul procesual ce nu este legat de conținutul actului emis de pârâtă. Oricum încălcarea unor drepturi pentru a putea fi invocată trebuie să fie reală, iar nu teoretică or, reclamantul s-a adresat instanței competente care i-a analizat cererea pe fond.
Plata în continuare a salariului, corespunzător lunilor aprilie și mai 2008, reprezintă o dovadă că pârâta nu a înțeles că prin “preaviz” au încetat raporturile de muncă între părți, și că îi revenea în continuare obligația plății salariului. Faptul că reclamantul a returnat aceste sume pârâtei, apreciindu-le ca nefiind datorate, nu poate fi imputat angajatoarei.
Considerațiile legate de înregistrarea sau neînregistrarea actelor emise de angajator la Inspectoratul Teritorial d e Muncă sunt corecte, contractul de muncă fiind consensual și bilateral, însă acestea nu sunt de natură a schimba soluția, față de reținerea că decizia de încetare a contractului de muncă nu a fost emisă.
Întreaga conduită a reclamantului după primirea preavizului, respectiv de predare a bunurilor ce i-au fost încredințate la data de 03.03.2008, un autoturism Cielo și un telefon Nokia 1100, dovedește mai degrabă existența acordului său la o posibilă încetare a contractului de muncă.
Într-adevăr, în considerentele sentinței, nu s-a făcut referire expresă la motivele de respingere a petitelor având ca obiect plata salariilor, plata bonusului pe luna ianuarie și plata daunelor morale, însă acest fapt nu este de natură să atragă modificarea deciziei. mai sus amintite sunt accesorii petitelor principale având ca obiect constatarea nulității absolute a “deciziei” de încetare a contractului individual de muncă și reintegrarea reclamantului în postul deținut anterior. Constându-se că petitele principale sunt lipsite de obiect, soarta petitelor accesorii urmează soarta petitelor principale.
În ceea ce privește plata daunelor morale, pe lângă considerentele mai sus expuse, vizând caracterul accesoriu al acestui petit, instanța apreciază că nu poate fi reținută vreo culpă a pârâtei care să atragă răspunderea delictuală a acesteia, nefiind dovedit că ar fi emis o decizie nelegală care să afecteze raporturile de muncă cu reclamantul.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciind că motivele de recurs sunt neîntemeiate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1. proc. civ. va respinge recursul declarat de reclamant.
Reclamantul, căzut în pretențiile sale, va fi obligat să plătească intimatei – SRL B suma de 1.600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial dovedit cu înscrisurile de la filele 27-28.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2009 din 28 octombrie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului – SRL suma de 1.600 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
– – – – – –
red. LȘ/dact.MM
2ex/0403.2009
Jud.fond: / / /
