Contestație decizie de sancționare. Decizia 155/2009. Curtea de Apel Cluj


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 155/R/2009

Ședința publică din 28 ianuarie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Laura Dima

JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1857 din 13 octombrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâta REGIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI C, având ca obiect contestație decizie de sancționare.

La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, avocat, cu împuternicire avocațială la dosar-fila 3, reprezentanta intimatei Regionala de Transport Feroviar de Călători C, R, cu delegație de reprezentare la dosar- fila 41.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 14 ianuarie 2009, prin registratura instanței, reclamantul recurent a depus la dosar răspuns la întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantei pârâtei intimate.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației, a anulării deciziei nr. 401/C/354/26.05.2008 și obligarea pârâtei intimate la plata de daune morale, susținând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs și răspunsul la întâmpinare depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial la fondul cauzei.

Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.1857 din 13 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu pârâta REGIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI C având ca obiect conflict de muncă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul este angajatul pârâtei având funcția de mecanic de locomotivă iar prin decizia de sancționare contestată acesta a fost sancționat cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de trei luni.

Conform doctrinei de specialitate contractul individual de muncă se caracterizează prin următoarele elemente: prestarea muncii, salariul și subordonarea angajatului față de angajator, neexistând contract individual de muncă fără unul dintre aceste elemente.

Disciplina muncii este o condiție obiectivă, necesară și indispensabilă desfășurării activității fiecărui angajator. Este absolut necesar ca toți angajații să respecte ordinea și mai ales disciplina muncii, pentru a se putea asigura un climat propice desfășurării procesului de producție.

Tot noul Cod al muncii definește abaterea disciplinară ca fiind o faptă, în legătură cu munca, care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici (art.263 alin.2 din Codul muncii ).

În virtutea raportului de subordonare, angajatul este obligat să respecte atât obligațiile prevăzute expres prin actele normative, regulamente de ordine interioară, contractul colectiv de muncă și cel individual, dar și dispozițiile date de angajator prin decizii, ordine scrise sau verbale în exercitarea atribuțiilor de coordonare, îndrumare și control.

Instanța a reținut că în data de 20.02.2008 lucrători ai Secției Regionale de Poliție Transporturi C împreună cu reprezentanți ai C au efectuat un control inopinat la Stația CFR C-N cu scopul de a verifica modul de întocmire a fișelor de alimentări și consumuri de carburanți la locomotive și deoarece s-au constatat mai multe nereguli s-a încheiat de organele de poliție un Procesul-verbal de constatare.

Oficiul efectuat cercetarea asupra consumului de motorină la locomotiva 534 pentru perioada 01.01.2008-20.02.2008 a finalizat Raportul de Cercetare nr- care a stat la baza cercetării disciplinare prealabile a salariaților.

Din respectivul raport reiese că reclamantul nu a consemnat în foaia de parcurs cantitatea de motorină existentă în rezervorul locomotivei, faptă care contravine ale art. 19 lit.i din Dispoziția nr. 201/2007 și atribuțiilor stabilite prin fișa postului și care a produs intimatei un prejudiciu în cuantum de 9794,88 lei. Se mai reține că, periodic, la depou se afișează tabele cu normele de consum și alimentare cu motorină, tabele pe care mecanicii le primesc pe bază de semnătură. Având în vedere fapta pentru care a fost sancționat reclamantul instanța a reținut că în mod corect pârâta a înlăturat apărările acestuia ca nefondate, având în vedere faptul că nu și-a îndeplinit atribuțiile stabilite prin fișa postului.

Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare angajaților săi (art.263 din Codul muncii ) acesta fiind în măsură să cuantifice exact sancțiunea, ținând cont și de sancțiunile disciplinare avute de angajat anterior. Instanța reține că intimata a procedat în mod corect și a respectat prevederile art. 267 din Codul muncii, efectuând cercetarea disciplinară prealabilă.

Potrivit prevederilor art. 268 din Codul muncii, decizia a fost emisă în formă scrisă, respectându-se termenul de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare prin Raportul de Cercetare nr.402/181/08.05.2008 și cuprinde toate datele prevăzute expres la art. 268, alin.2 din Codul muncii, astfel că acțiunea reclamantului a fost respinsă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul anulării deciziei nr.401/C/354/26.05.2008 emisă de pârâta.

În motivarea recursului arată că în conformitate cu art.287 din muncii, într-un litigiu în care nici una dintre părți nu produce probe, va pierde angajatorul, chiar dacă are calitatea de pârât. Pârâtul nu a depus dosarul de cercetare prealabilă pentru a-și dovedi decizia, depunând o serie de acte care nu au legătură cu dosarul.

Art.268 din muncii prevede sub sancțiunea nulității absolute ca decizia să cuprindă și temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea precum și prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat. Dispozițiile art.19 din Dispoziția nr.201/2007 invocate de pârât se referă la remorcarea trenurilor și nu există litera i, astfel că decizia este nulă absolut.

Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare s-a invocat tardivitatea emiterii deciziei de sancționare, având în vedere că societatea avea cunoștință de săvârșirea abaterii din 20.02.2008, două luni mai târziu a emis convocatorul la cercetarea prealabilă, iar decizia a fost emisă după încă o lună și J, cu nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. (1).

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite doar în parte recursul pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 268 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștința despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.

În speță decizia de sancționare a fost emisă la data de 26.05.2008 iar în cursul cercetării disciplinare prealabile reclamantul a fost convocat la data de 10.04.2008 pentru faptele cu privire la care a fost sancționat, deci se poate presupune că cel târziu la această dată angajatorul a luat la cunoștință despre faptele ce constituie abatere disciplinară. Din moment ce angajatorul a convocat reclamantul pentru cercetarea disciplinară prealabilă este evident că a luat la cunoștință despre faptă anterior acestei date deoarece putea convoca reclamantul doar pentru o faptă a cărei existență o cunoștea și despre care știa că este abatere disciplinară deoarece pe convocator este consemnat scopul acestei convocări, anume cercetarea disciplinară prealabilă. Cum nu există dovezi cu privire la această din urmă dată instanța va considera ca dată a luării la cunoștința despre săvârșirea abaterii disciplinare data convocării.

În raport de această dată, 10.04.2008, decizia din data de 26.05.2008 apare ca fiind emisă după termenul imperativ de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. 1 din Codul muncii, fiind nulă.

Nu se poate reține că angajatorul a luat la cunoștință despre abaterea disciplinară doar odată cu Raportul de Cercetare nr. 402/181/08.05.2008 cât timp acest act este unul ulterior datei la care a luat la cunoștință prima dată despre fapt, după cum am arătat mai sus.

Deoarece analizarea cerințelor de nelegalitate ale deciziei primează celor referitoare la netemeinicia acesteia, în condițiile în care s-a reținut că decizia de sancționare este nulă absolut nu se vor analiza susținerile recurentului referitoare la temeinicia deciziei de concediere contestate.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9.pr.civ. va admite în parte recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1857 din 13.10.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o va modifica în parte în sensul că va admite în parte contestația formulată de reclamant și va constata nulitatea Deciziei nr. 401/C/354/2008 emisă de intimata REGIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI

Dispozițiile din sentința recurată cu privire la respingerea cererii de acordare a daunelor morale vor fi menținute, având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada că ar fi suferit un prejudiciu în acest sens.

În temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9.pr.civ. va obliga intimata REGIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI C, aflată în culpă procesuală față de admiterea recursului, să plătească recurentului suma de 357 lei, cheltuieli de judecată la fond, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite în parte recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1857 din 13.10.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte contestația formulată de reclamant și în consecință constată nulitatea Deciziei nr. 401/C/354/2008 emisă de intimata REGIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI.

Menține dispozițiile din sentința recurată cu privire la respingerea cererii de acordare a daunelor morale.

Obligă pe intimata REGIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI, să plătească recurentului suma de 357 lei, cheltuieli de judecată la fond.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

– – — – –

Red.LD/Dact.SM

2 ex./09.02.2009

Jud.fond,