ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1838/R/2009
Ședința publică din data 6 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 2: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 3: Traian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de împotriva sentinței civile nr. 1249 din 8 mai 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr- privind și pe intimata AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ B, având ca obiect litigiu de muncă – contestație împotriva deciziei de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantei recurente – avocat și reprezentanta pârâtei intimate – .
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23 septembrie 2009 intimata a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, comunicându-i-se un exemplar al acesteia reprezentantei reclamantei recurente.
Instanța, din oficiu, pune în discuția reprezentantelor părților oportunitatea administrării probei cu înscrisuri, respectiv nota de constatare cu nr. 4404//12.09.2008 cu data la care această notă a fost înregistrată la ARR
Reprezentanta reclamantei arată că această notă de constatare trebuia depusă de către pârâtă însă înțelege a proceda reclamanta în acest sens. Prin urmare, depune la dosar copia notei de constatare.
Reprezentanta intimatei arată că în baza acestei note de constatare s-a făcut raportul de control înregistrat la sediul central și prin urmare nota de constatare nu a fost propriu-zis înregistrată la B, înregistrarea fiind făcută în baza acesteia.
Reprezentanta reclamantei recurente depune la dosar și raportul de control efectuat pe baza acelei note de constatare 4404/12.09.2009.
Reprezentanta intimatei învederează că termenul de aplicare al sancțiunii curge în funcție de raportul de control și nu în funcție de nota de constatare, aceasta din urmă având relevanță doar sub aspectul curgerii termenului de 6 luni.
Raportat la susținerile intimatei, reprezentanta recurentei susține că nota de control trebuia să fie înregistrată și la sediul din B, adică la sediul central, iar pe baza ei să se întocmească raportul de control.
Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente susține recursul astfel cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea acestuia, cu consecința modificării în totalitate a sentinței recurate în sensul admiterii contestației, constatării nulității absolute a deciziei de sancționare pentru lipsa arătării motivelor pentru care au fost respinse apărările formulate cu ocazia cercetării prealabile. Susține oral motivele expuse în scris în memoriul de recurs, solicitând și cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, sentința atacată fiind temeinică și legală. Depune la dosar un certificat de auditor intern al reclamantei care a urmat acest curs precum și un proces-verbal de instruire din care rezultă că reclamanta a fost instruită cu privire la modul de lucru cu softul și utilizare ghid ADR, aceasta deținând funcția de șef de agenție, fiind instruită la mai multe cursuri, inclusiv în străinătate. Prin urmare nu se poate susține că reclamanta nu a fost instruită, invocând în apărarea sa ordinul superiorului pe care dealtfel nu l-a putut dovedi și nici nu ar fi putut fi o cauză justificativă a încălcării dispozițiilor legale și a procedurilor de lucru.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1249 din data de 08 mai 2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Cluj – Secția mixtă de administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale s-a respins contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA RUTIERA, având ca obiect conflict de drepturi.
Totodată, contestatoarea a fost obligată la plata către intimată a sumei de 412,36 lei cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările de la dosar, tribunalul a respins ca nefondată contestația, în temeiul art. 284 rap. la art. 78 Codul muncii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în perioada 08 -12.09.2008, la sediul Agenției ARR C s-a efectuat un control de către o echipă a ARR, cele constatate fiind consemnate în Raportul de control nr. 62363 din 15.10.2008 (21-28), în sarcina reclamantei reținându-se două abateri:
Prima constă în aceea că a efectuat controlul activității întreprinderii și al operatorilor de transport la sediul ARR C și nu la sediul acestora cum prevede IS-21 din Calității.
Tribunalul a constatat că, în cursul cercetării prealabile, reclamanta a fost întrebată în mod explicit dacă cunoaște aceste prevederi cu privire la locul controlului (întrebarea nr. 1 și nr. 2 la anexa convocatorului). Prin urmare procedura a fost respectată, iar pe fond reclamanta nu a combătut comiterea faptei. Mai mult, a recunoscut-o, invocând ordinul superiorului care pe de o parte nu a fost dovedit cum impune art. 1169.civ, pe de altă parte nu ar fi o cauză justificativă a încălcării procedurilor de lucru.
A doua constă în neîntocmirea corectă a trei procese verbale de constatare și sancționare a contravenției: în două procese verbale a constatat câte 2 contravenții dar a sanctionat numai una, iar în al treilea proces verbal a sanctionat nerespectarea timpului de odihnă sub o ora, deși ar fi trebuit să menționeze sub două ore.
Tribunalul a constatat că, cu privire la modul de întocmire a proceselor- verbale, este drept că fără a se indica concret despre care e vorba, reclamantei i s-a pus întrebarea nr. 3 din anexa la convocator, precizându-se însă că e vorba de constatarea încălcărilor de la prevederile legale în vigoare în urma analizării diagramelor tahograf cu echipamentul din dotare.
Oricum, normele legale incidente sunt cele din dreptul comun – art. 10 din nr.OG 2/2001 – care este de esența activității reclamantei a fi cunoscute.
Pe același plan, instanța de fond a constatat că art. 267 Codul muncii nu impune ca odată cu convocarea să se transmită și întrebările ce vor fi puse în cadrul cercetării prealabile. Neinvocând o altă stare de fapt, față de cea consemnată în raportul de control și care a fost ulterior preluată în decizia de concediere, reclamanta nu a reușit să combată temeinicia acestei decizii, decizia îndeplinind toate elementele obligatorii prev. de art. 268 alin. 2 Codul muncii, contestația ei fiind respinsă.
Conform art. 274.proc.civ, reclamanta a fost obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de către pârâtă, reprezentând costurile de cazare și transport ale consilierului sau juridic la termenele de judecată, dovedite cu chitanțele și ordinele de deplasare de la dosar (58-71).
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs recurenta, solicitând modificarea în totalitate a sentinței recurate, în sensul admiterii contestației, în principal, să se constate nulitatea absolută a deciziei de sancționare pentru lipsa arătării motivelor pentru care au fost respinse apărările formulate cu ocazia cercetării prealabile, iar în subsidiar, să se anuleze decizia nr. 2.375/12.11.2008 ca netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de judecată la fond și recurs.
În motivare, se arată că motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului trebuie raportate în concret la apărările salariatului, astfel că nu se poate considera motivație pentru înlăturarea apărărilor formulate de salariat, enumerarea unor articole de lege sau din Regulamente ori trimiterea la atribuțiile de serviciu din fișa postului.
Pe de altă parte, subliniază recurenta, legiuitorul a înțeles să sancționeze cu nulitatea absolută nu numai lipsa arătării motivelor pentru care au fost înlăturate apărările salariatului, dar și atunci când așa-zisa motivare – apare – așa cum este cazul în speță, prin raportarea la atribuțiile din fișa postului.
Cu privire la prima faptă, raportat la controalele în trafic la sediul școlilor de conducători auto, care sunt efectuate la sediul agenției, a arătat că în conformitate cu fișa postului, recurenta ca și inspector de specialitate gr. 1 este subordonată șefului de agenție, astfel că în cadrul raportului de subordonare a respectat dispozițiile șefului său ierarhic.
În cuprinsul deciziei se consemnează că se reține vinovăția recurentei, deoarece răspunsul său este irelevant raportat la prev. IS 21, dar pârâta nu a motivat în concret, așa cum prevede textul art. 268 alin. 2 lit. c, de ce apărările sale vis-a-vis de respectarea unei dispoziții date de șeful ierarhic sunt înlăturate și considerate irelevante.
Cu privire la cea de-a doua faptă, s-a constatat că reclamanta nu a sancționat toate abaterile descoperite cu ajutorul softului, respectiv în situația în care operatorul de transport trebuia să sancționeze la mai multe puncte de la art. 8 din nr.OG 37/2007, se alegea o singură abatere. Astfel, la pct. 7 din aceeași notă sunt indicate un număr de 3 procese-verbale încheiate de recurentă care, în opinia organului de control, nu reflectă toate sancțiunile care trebuiau aplicate pentru abaterile constatate (AIR: -, -, 12555).
Pe de altă parte, comisia de cercetare nu i-a cerut explicații în concret în legătură cu neajunsurile acestor procese-verbale, ce prevederi legale s-au încălcat, în ce mod datele prelevate și analiza diagramelor tahograf nu este conformă cu prevederile legale, astfel că deși întrebarea a fost cât se poate de generică, prin răspunsul dat, recurenta a încercat să răspundă pentru fiecare dintre procesele-verbale găsite cu nereguli de organul de control.
În aceste condiții, recurenta a arătat că s-a apărat și a arătat că în opinia sa a întocmit corect aceste procese-verbale, că ele au fost întocmite numai după ce au fost discutate și s-a stabilit amenda împreună cu șeful de agenție.
Raportat la apărările recurentei, în care aceasta a descris pe larg modul în care a procedat pentru fiecare proces-verbal, pârâta nu a motivat de ce aceste apărări au fost înlăturate, reținându-se doar că se face vinovată pentru nerespectarea atribuțiilor de serviciu prevăzute în fișa postului la art. 7 lit. j, conform cărora “tratează și sancționează toate abaterile de la legislație și de alte reglementări constatate cu ocazia controlului” (sic!).
Prin nr.OG 37/2007, pârâta, ca și coordonator național al activităților de control pe această linie, era obligată să asigure pregătirea profesională a personalului cu atribuții de inspecție și control pentru desfășurarea acestei activități conform art. 14 alin. 1 și 2 din nr. 1058/2007, care prevăd că “pentru verificarea respectării perioadelor de odihnă ale conducătorilor auto, a tahografelor, a datelor înscrise pe foile de înregistrare utilizate, personalul cu atribuții de inspecție și control va fi pregătit profesional pentru desfășurarea acestei activități”.
Pârâta nu a organizat nici o pregătire profesională cu salariații, inclusiv cu recurenta, fapt ce rezultă și din adresa emisă de nr. 62070/10.10.2008 și abia după efectuarea controlului în luna septembrie 2008 și înainte de efectuarea cercetării, recurenta a participat la o instruire la B, pe probleme legate de prevederile nr.OG 37/2007 și nr. 1058/2007.
Astfel, apreciază recurenta, atâta timp cât pârâta nu s-a conformat prevederilor mai sus amintite, nu putea să fie sancționată, deoarece din culpa pârâtei nu a dobândit cunoștințele necesare pentru această activitate de control.
Prin întâmpinare, intimata AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ Bas olicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal.
În motivare, se arată că a respectat procedura de cercetare disciplinară prealabilă.
Astfel, raportat la prima faptă reținută în sarcina sa, recurenta nu combate comiterea acestei fapte, mai mult, o recunoaște, invocând ordinul superiorului, dar această apărare nu putea fi luată în considerare, nefiind o cauză de justificare a nerespectării întocmai a reglementărilor specifice activității desfășurate. Așa cum este prevăzut în dispozițiile art. 40 alin. 1 lit. c din Codul muncii, angajatorul are dreptul să dea dispoziții cu caracter obligatoriu pentru salariat, însă sub rezerva legalității lor.
În ceea ce privește cea de-a doua faptă, intimata apreciază că instanța de fond a reținut corect incidența dispozițiilor art. 10 din nr.OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora “Dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții, sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție”.
Referitor la așa-zisul abuz al instituție, cu privire la faptul că recurenta nu ar fi fost instruită în ceea ce privește verificarea cartelelor tahograf, a datelor înscrise în foile de înregistrare utilizate, intimata a precizat că inspectorii de trafic din cadrul C au fost dotați cu echipamente specifice.
Mai mult, a subliniat intimata, recurenta-contestatoare figurează în Registrul de evidență a lectorilor conform nr. 1065/2003 ca fiind deținătoare a unui atestat profesional, calitate în care participă la procesul de pregătire și perfecționare a personalului din domeniul transportului rutier.
Pe de altă parte, recurenta a participat la instruirea modului de lucru cu softul și utilizare ADR la sediu și în trafic, efectuat de către inspectori din cadrul Inspectoratului Rutier
Totodată, intimata a precizat că la soluționarea cauzei în fața instanței de fond, recurenta nu a solicitat constatarea acestei situații, motiv pentru care consideră că acesta reprezintă un nou capăt de cerere pe care recurenta nu este în drept să-l formuleze, fapt pentru care se impune respingerea acestuia.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Două sunt, în principal, criticile aduse prin cererea de recurs deciziei de sancționare și, implicit, sentinței atacate (pentru omisiunea de a le fi dat curs): lipsa motivelor pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei cu ocazia cercetării și atitudinea abuzivă a pârâtei, care a aplicat o sancțiune fără a-și fi îndeplinit în prealabil obligația de asigura pregătirea profesională specifică.
Cât privește prima critică, nu se verifică raportat la prima abatere disciplinară reținută în sarcina reclamantei. Astfel, invocarea ordinului verbal al superiorului ca o cauză exoneratoare de răspundere, nu poate fi eficientă, față de dispozițiile art. 40 alin. 1 lit. c Codul muncii, conform cărora angajatorul are dreptul să dea dispoziție cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalității lor.
Ca atare, simpla afirmație a angajatorului din cuprinsul deciziei atacate, că această apărare a reclamantei este irelevantă, are un caracter îndestulător, cu titlu de motiv de înlăturare a apărării. Angajatorul nu poate fi obligat la a dezvolta teorii de drept în cuprinsul deciziei de sancționare, ci trebuie doar să dea explicații pertinente pentru înlăturarea unor apărări pertinente ale angajatului. Atâta timp cât aceste apărări sunt în contra legii, angajatul nu poate invoca lipsa motivelor pentru care au fost înlăturate apărările sale (nemo propriam turpitudinem allegans), față de stipulația angajatorului că menționatele apărări sunt irelevante.
Cât privește cea de-a doua faptă reținută în sarcina reclamantei, Curtea constată că într-adevăr, față de explicațiile ample și la obiect pe care reclamanta le-a furnizat cu ocazia cercetării prealabile, răspunsul dat în cuprinsul deciziei de către angajator apare ca insuficient. Astfel, reclamanta a invocat, raportat la fiecare cele trei procese-verbale de contravenție pe care angajatorul a apreciat că le-a întocmit greșit, câte o apărare cu caracter tehnic (aplicarea de sancțiuni pentru descărcarea digitală: neoportună, deoarece modul de utilizare greșit a selectorului de către șofer generează apariția unor contravenții care nu sunt reale și pot duce la anularea procesului-verbal în instanță; imposibilitatea stabilirii perioadei în care conducătorul auto a lucrat în șantier – balastieră sau pe drumurile publice, diagrama fiind folosită în ambele situații; încadrarea nerespectării timpului de odihnă zilnic sub o oră – în loc de sub două ore – pentru a se ține cont de toleranțele programului, în acord cu instruirea practică organizată ulterior de către angajator) ( 27 – 28 dosar fond).
Practic aceste apărări de ordin tehnic nu sunt înlăturate de către angajator, acesta mărginindu-se să invoce nerespectarea de către reclamantă a obligației de a trata și sancționatoateabaterile constatate cu ocazia controalelor. Or, așa cum a arătat reclamanta-recurentă, motivul pentru care angajatorul trebuie să înlăture apărările angajatului este acela de a se preveni abuzurile, asigurându-se o relație corectă între angajat și angajator: tocmai acest lucru nu poate fi verificat de instanță, în lipsa unui răspuns pe măsură al angajatorului.
Cu toate acestea, raportând sancțiunea aplicată chiar la unica abatere constatată corect și motivat în decizia de sancționare, Curtea constată corelarea gravității faptei și a sancțiunii, astfel încât decizia apare, din acest punct de vedere, ca legală și temeinică. Faptul de a nu efectua controlul activității întreprinderilor și al operatorilor de transport la sediul acestora, apare ca suficient de grav pentru a justifica sancțiunea diminuării salariului de bază cu 5 % pe o lună, o sancțiune de altfel redusă ca importanță. Desigur, are relevanță la individualizarea sancțiunii și funcția ocupată de reclamantă, aceea de inspector de specialitate gradul I, care justifică o exigență pe măsură din partea angajatorului.
C de-al doilea motiv de recurs privind neasigurarea pregătirii profesionale nu poate fi reținut, întrucât reprezintă o critică adusă deciziei de sancționare direct în recurs (aspectul nu a fost invocat la fond), încălcându-se astfel principiul dublei jurisdicții și dreptul la apărare (în primă instanță) al pârâtei, sub acest aspect.
A mai fost invocat în recurs faptul că întrebările puse de angajator în cadrul cercetării prealabile au fost generice, în timp ce răspunsurile angajatei au fost punctuale. Acest fapt nu impietează asupra legalității și temeiniciei deciziei de sancționare; de îndată ce reclamantă a înțeles din înscrisuri anterioare cercetării disciplinare care anume fapte îi sunt imputate și și-a făcut o apărare detaliată, lipsa cercetării prealabile sau caracterul inform al acesteia nu pot fi reținute.
Se mai arată în recurs că prima instanță greșit a reținut incidența dispozițiilor nr.OG 2/2001, în loc de nr.OG 37/2007. Acest fapt, de asemenea, nu face ca recursul să fie întemeiat, întrucât se raportează la cea de-a doua abatere reținută în sarcina reclamantei, față de care Curtea a reținut, conform celor de mai sus, lipsa răspunsului la apărările reclamantei din cuprinsul deciziei de sancționare.
Față de aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9.pr.civ. și art. 3041.pr.civ. Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul.
În baza disp. art. 274.pr.civ. va obliga reclamanta-recurentă la plata sumei de 310 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte, reprezentând costul combustibilului și contravaloarea cazării pentru reprezentarea intimatei, aferente deplasării la termenul de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta împotriva sentinței civile nr. 1249 din 08 mai 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ suma de 310 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 6 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
– – – – – –
GREFIER
Red.
Dact./4 ex./
23.10.2009
