ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2084/R/2009
Ședința publică din data de 20 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 2: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 3: Cristina
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1636 din 03.06.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe intimata E ON GAZ DISTRIBUȚIE, având ca obiect litigiu de muncă – contestație împotriva deciziei de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta recurentă personal și asistată de avocat.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată depuse la dosar “Note de ședință” de către reclamantă prin reprezentant, iar pârâta a formulat la data de 14 octombrie 2009 o cerere de amânare în vederea angajării unui apărător.
Se constată de asemenea că în dosarul cu nr- în care reclamant este soțul reclamantei din prezentul dosar, partea adversă fiind aceeași, SC E – Gaz Distribuție SA, s-a solicitat conexarea acestui dosar cu prezentul, cererea de conexare fiind apreciată inoportună și prin urmare respinsă, față de împrejurarea că situațiile celor doi contestatori sunt diferite, analiza sancționării fiecăruia urmând a se face prin raportare la atribuțiile de serviciu ale fiecăruia, la prestația sa anterioară în cadrul societății, astfel încât soluțiile date celor două contestații nu pot fi interdependente.
Raportat la cererea de amânare solicită reprezentantul reclamantei solicită respingerea acesteia întrucât nu este justificată, solicitând, raportat la art. 156.proc.civ. o eventuală amânare a pronunțării.
În urma deliberării, Curtea respinge cererea de amânare, având în vedere termenul îndelungat, de la data de 20 iulie 2009 când a fost citată intimata și până azi trecând trei luni, interval îndestulător pentru asigurarea apărării.
Arată reprezentantul reclamantei recurente că nu are de formulat alte cereri, solicitând cuvântul pe fond.
Nemaifiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul cu privire la recurs.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu reținere și pe fond admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată la fond și recurs. În subsidiar, în măsura în care instanța va constata că tribunalul nu a intrat în cercetarea fondului, solicită trimiterea cauzei spre rejudecare. Susține pe larg motivele recursului expuse în scris.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1636 din 03.06.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, s-a respins contestația înaintată de contestatoarea împotriva pârâtei E – ON GAZ ROMÂNIA TÂRGU-M, având ca obiect un litigiu de muncă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta contestatoare a fost angajata intimatei, având încheiat un contract individual de muncă pe durată nedeterminată, în funcția de casier fix la casieria
La data de 07.07.2008 echipa de control de la investigații a găsit contorul volumetric de la imobilul unde domicilia contestatoarea cu mărcile metrologice de la mecanismul înregistrator violate, contorul fiind montat în urmă cu o lună, dată la care era nou; în urma controlului a fost emis raportul de informare din data de 07.07.2008 (35).
La data de 23.07.2008, contestatoarea a fost convocată la cercetarea disciplinară prealabilă, fiind emis la data de 09.07.2007 un convocator (27-29), fiind cercetată disciplinar pentru fraudare prin furt de gaz prin contorul montat la imobilul unde domiciliază. Contestatoarei i s-a solicitat o notă explicativă (30), acesta formulându-și susținerile și apărările pe care le-a considerat (31-33). În cauză s-a efectuat și un raport de expertiză (104,105) care a constatat că mărcile metrologice au fost violate, iar contorul de gaz nu corespunde.
În urma cercetării disciplinare, în procesul verbal al comisiei de cercetare, acesta a propus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă (34), sancțiune acceptată și aplicată de conducere prin emiterea deciziei nr. 383/04.08.2008. Decizia nr. 383/04.08.2008 a fost emisă după ce la data de 23.07.2008 s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, abaterea disciplinară fiind luată la cunoștință la data de 07.08.2008, astfel fiind respectat termenul de 30 de zile.
Referitor la decizia de sancționare inițială, instanța a reținut că acesta respectă prevederile legale referitoare la cercetarea disciplinară prealabilă și la conținutul deciziei.
Cu privire la abaterea imputată contestatoarei, instanța a reținut că potrivit doctrinei de specialitate, contractul individual de muncă se caracterizează prin următoarele elemente: prestarea muncii, salariul și subordonarea angajatului față de angajator (patron), neexistând contract individual de muncă fără unul dintre aceste elemente. Disciplina muncii este o condiție obiectivă, necesară și indispensabilă desfășurării activității fiecărui angajator. Este absolut necesar ca toți angajații să respecte ordinea și mai ales disciplina muncii, pentru a se putea asigura un climat propice desfășurării procesului de producție. În conformitate cu art. 263 alin.1 din Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Codul muncii definește abaterea disciplinară ca fiind o faptă, în legătură cu munca, care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici (art. 263 alin. 2 din Codul muncii ).
În virtutea raportului de subordonare, angajatul este obligat să respecte atât obligațiile prevăzute expres prin actele normative, regulamente de ordine interioară, contractul colectiv de muncă și cel individual, dar și dispozițiile date de angajator prin decizii, ordine scrise sau verbale în exercitarea atribuțiilor de coordonare, îndrumare și control.
Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare angajaților săi (art. 263 din Codul muncii ) acesta fiind în măsură să cuantifice exact sancțiunea prin efectuarea cercetării disciplinare prealabile și ținând cont și de sancțiunile disciplinare avute de angajat anterior, astfel că instanța reține că măsura de sancționare a contestatoarei a fost temeinică, contestatoarea încălcând atât regulamentul intern cât și contractul colectiv de muncă aplicabil, chiar dacă abaterea s-a consumat în afara locului efectiv de muncă, dar asupra unor dispozitive de măsurare ale intimatei. Nu se pot susține afirmațiile reclamantei cu privire la faptul că respectivul contor era situat pe scara blocului, având în vedere că aceasta avea cunoștințele necesare efectuării manoperei dolosive și era singura interesată în efectuarea acestora.
Deoarece contestatoarea era în concediul de odihnă în perioada 07.08.2008 și 27.08.2008, potrivit prevederilor art. 59 lit. i din Codul muncii, conform cărora este interzisă concedierea salariaților pe durata efectuării concediului de odihnă, sancțiunea disciplinară urma să-și producă efectele la data revenirii din concediu.
Instanța a reținut că imediat perioadei concediului de odihnă, contestatoarea a depus mai multe certificate medicale, astfel că potrivit art. 50 din Codul muncii, contractul individual de muncă se suspendă de drept în situația când angajatul se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, intimata utilizând soluția emiterii mai multor decizii, revocate ulterior ca urmare a prezentării certificatelor. Cum efectele contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat și a plății drepturilor de natura salariala de către angajator (sic!), dar și a termenului de emitere a deciziei, instanța a constatat că și decizia contestată îndeplinește condițiile de legalitate.
Având în vedere aspectele legale reținute și prevederile art. 50, art. 59, art. 263 și 268 din Codul muncii, instanța a respins acțiunea formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata E – ON GAZ ROMÂNIA.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia, casarea în totalitate a sentinței atacate și rejudecând cauza admiterea contestației așa cum a fost formulată sub toate petitele, precum și cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivare, reclamanta arată că în cauză au fost invocate de către reclamantă 4 excepții de procedură.
Cu toate că ambele părți au depus și concluzii scrise privitoare la aceste excepții, prima instanță a omis soluționarea pricinii pe baza excepțiilor invocate, analizând cauza pe fond.
Judecând în acest fel, Tribunalul Cluja încălcat forme de procedură prevăzută sub sancțiunea nulității absolute de art.105 alin.2 pr.civ. respectiv a nesocotit dispozițiile art.137 alin.1 pr.civ.
Incidente în acest caz sunt prevederile art.81 alin.1 din Legea nr.168/1999 coroborate cu dispozițiile art.304 pct.5 pr.civ. cu referire la art.3041pr.civ. conform cărora se justifică casarea sentinței, consecutiv admiterii prezentului recurs, casarea fiind cu reținere spre rejudecare.
De asemenea, este criticabilă și omisiunea instanței de a analiza decizia contestată – cu nr.519/29.10.2008. În considerentele hotărârii, instanța de fond nu s-a preocupat în nici un fel de analiza acestei decizii, situație în care se relevă o neconcordanță între considerente și dispozitiv.
Un alt motiv de recurs privește nemotivarea hotărârii, caz întemeiat atât de reglementările naționale redate în art.304 pct.7 pr.civ. cât și pe normele europene consacrate de art.6 din CEDO care statuează că motivarea hotărârii judecătorești reprezintă un element indispensabil al unui proces echitabil, pentru ca justițiabilii să fie convinși că s-a făcut dreptate și că judecătorul a examinat probele administrate, dar și pentru a le permite să aprecieze șansele de reușită ale unui proces.
Motivarea clară, convingătoare și pertinentă a hotărârii constituie o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.
Tribunalul Cluj nu a făcut o analiză a probelor administrate în cursul judecății și nu a analizat motivele de nelegalitate și netemeinicie a deciziei contestate, neindicând motivele pentru care s-au înlăturat susținerile și probele reclamantei.
Pe de altă parte, pentru petitele accesorii motivarea este total inexistentă.
Prima instanță nu a verificat compatibilitatea dintre norma internă și dreptul comunitar în materia desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, în virtutea principiilor efectului direct al dreptului comunitar și al supremației acestuia.
Conform art.2 și urm. din Constituția europeană, art.17-18 din Carta Comunitară a drepturilor salariale, art.11-87 și art.21 din Carta social europeană-revizuită, salariații nu pot fi concediați fără un motiv întemeiat legal și dovedit cu probe directe, în absența aplicării oricăror prezumții.
Relativ la persoana reclamantei în cauza dedusă judecății, s-a reținut că ar fi încălcat regulamentul intern, chiar dacă “abaterea s-a consumat în afara locului efectiv de muncă”, chiar dacă respectivul “contor era situat pe scara blocului” și având în vedere că “avea cunoștințele necesare efectuării manoperei dolosive și era singura interesată în efectuarea acestora”.
Contrar soluției date, contestația formulată este întemeiată în condițiile în care la dosar nu s-a dovedit cu probe directe și nemijlocite din partea societății intimatei sub aspectul vinovăției reclamantei în pretinsul “furt de gaz”, după cum nu s-a probat că ar avea cunoștință de efectuarea acelor manopere și cum acestea au ca efect neînregistrarea cantității reale de consum, apoi nu s-a probat în ce constă abaterea disciplinară prin raportare la atribuțiile de serviciu-casier și prin ce se dovedește că este în legătură cu serviciul, deși sarcina probei revenea angajatorului conform art.287 Codul muncii.
A fost de necontestat că acel contor se află pe casa scării al imobilului în care locuiesc, fiind accesibil oricărei persoane, așa fiind acest “furt” trebuie dovedit în mod neechivoc, ci nu doar pe prezumții având în vedere și gravitatea sancțiunii extreme dispuse în sarcina reclamantei.
Fișa postului reclamantei relevă obligații precise pozitive, nefiind niciodată obligată de a verifica contorul care se află în loc public. Susține celelalte motive din contestația inițială, precum și circumstanțele personale ale reclamantei, precum și vechimea în unitate (26 ani), gradul de vinovăție, comportarea generală la serviciu, absența oricăror alte sancțiuni suferite anterior, așa încât să se poată aprecia în concret asupra noțiunii de abatere disciplinară gravă.
Referitor la excepția tardivității emiterii deciziei nr.519/29.10.2006 consideră că aceasta este întemeiată, având în vedere că societatea intimată a emis în sarcina acesteia alte 3 decizii (392/08.08.2008, 455/18.09.2008 și 495/08.10.2008) ulterior revocate.
Noțiunea de revocare semnifică actul unilateral al angajatorului prin care acesta desființează decizia emisă, integral și necondiționat, în mod retroactiv de la data emiterii acesteia.
Termenul de 07.07.2008 indicat de către intimată, în raport de textul art.268 alin.1 muncii, față de decizia nr.519/29.10.2008, este termenul de plecare pentru calcularea celor 30 zile calendaristice; or, este evident că față de decizia atacată, acest termen indicat expres, peremptoriu și absolut, nu a fost respectat, decizia fiind emisă în afara termenului legal.
Cât privește excepția nulității deciziei atacate din perspectiva absenței efectuării cercetării prealabile, exclusiv asupra deciziei nr.519/29.10.2008, la dosar nu există dovezi că aceasta ar fi fost efectuată.
În cauza dedusă judecății nici un act nu se referă la decizia atacată – 519/29.10.2008 – cu motivarea că celelalte acte și convocări sunt aferente primei decizii cu nr.392/2008, revocată, așa încât aceste din urmă acte nu pot complini actele care trebuie să însoțească în mod individual fiecare decizie emisă.
Decizia atacată este lovită de nulitate și față de prevederile art.59 Codul muncii. Potrivit textului citat, este interzisă concedierea salariaților, printre altele, pe situație familială. Cu alte cuvinte, pentru aceeași pretinsă faptă, intimata în mod nelegal a emis mai multe decizii pentru ambii soți.
Decizia atacată este nulă și din perspectiva faptului că pretinsa faptă disciplinară nu este descrisă sub aspect temporal.
Nefiind precizate – nici data sau cel puțin perioada – în care fapta a fost pretins săvârșită, nu s-a putut verifica nici respectarea termenului în care angajatorul poate dispune sancțiunea, aspect care conduce la nulitatea deciziei.
Relativ la daunele morale, măsura extremă dispusă față de ea a avut asupra stării psihice o stare de disconfort, fiind acuzată de o faptă cu conotații exclusiv penale și fiind lipsită pe toată perioada soluționării litigiului de beneficiul consumului efectiv de gaz în apartamentul proprietate personală.
A solicitat, de asemenea, în primul petit și anularea celorlalte acte emise în baza deciziei contestate, indicând factura fiscală nr.-/2008 – depusă la fila 123 din dosar, având în vedere că o decizie nulă atrage după sine toate actele emise în baza acesteia, având în vedere principiul conform căruia accesoriul urmează soarta principalului.
La data de 12 octombrie 2009 reclamanta a depus note de ședință, invocând excepția de conexitate a prezentului dosar cu dosarul nr-, aflat în același stadiu procesual, cu același obiect și cu același termen de judecată, privind pe soțul acesteia. Depune la dosar sentințele/extras de pe portalul instanțelor în cauze similare soluționate irevocabil, privind pe colegii de serviciu.
Întâmpinarea pârâtei intimate a sosit la dosar după dezbateri și după pronunțarea deciziei, astfel încât nu au fost avute în vedere la soluționarea cauzei.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este fondat și urmează a fi admis.
Este întemeiată doar în parte critica privind omisiunea primei instanțe de a cerceta excepțiile invocate, motiv pentru care, acesta neconstituind cauză de casare cu trimitere, Curtea urmează a suplini menționat omisiunea.
Astfel, excepția tardivității și cea a nulității pentru absența efectuării cercetării prealabile au făcut obiectul cercetării judecătorești, fapt ce reiese implicit din considerentele sentinței, prima instanță clarificând atât motivul pentru care a fost necesară emiterea unei noi decizii de concediere (repetatele concedii ale reclamantei), cât și împrejurarea că ultima decizie de concediere emisă face referire la aceeași abatere la care se referea prima decizie emisă și pentru care s-a efectuat cercetarea prealabilă.
Într-adevăr, apare ca nefondată excepția tardivității.
Angajatorul a luat la cunoștință despre abaterea reținută la data de 07.07.2008, emițând prima decizie de sancționare la 04.08.2008, cea cu nr.383, deci înăuntrul termenului de 30 de zile prescris de art.268 Codul muncii. Față de concediile medicale luate succesiv de reclamantă și care acoperă întreaga perioadă din 17.08.2008 și până în 14.10.2008, anterior aceasta aflându-se în concediu de odihnă din 07.08.2008 și până în 27.08.2008, pârâta a revocat, arată ea, deciziile de sancționare emise (deși nu au fost depuse alte decizii de sancționare în instanță decât cea cu nr.383 și cea cu nr.519) până atunci și a emis o ultimă decizie nr.519/20.10.2008, care face obiectul contestației.
Motivul revocării a fost tocmai grija de a nu încălca prevederile art.50 Codul muncii, privind suspendarea contractului individual de muncă pe perioada incapacității temporare de muncă.
Nu se poate deci afirma că ultima decizie de sancționare ar fi emisă cu încălcarea termenului de 30 de zile stipulat de art.286 Codul muncii, întrucât suspendarea contractului individual de muncă pe durata incapacității temporare de muncă, potrivit art.50 Codul muncii, precum și interdicția adusă de articolul 60 Codului muncii de a se desface contractul individual de muncă pe aceeași durată au ca efect suspendarea pe aceeași durată a termenului prevăzut de art.286 Codul muncii.
Ca atare, termenul de 30 de zile ce a început să curgă la data de 07.07.2008 a fost suspendat în ultima sa zi, în 07.08.2008, prin concediile reclamantei, până în 31.10.2008, situație în care decizia emisă în 28.10.2008 apare ca emisă în termen.
Decizia nr.383/2008, deși emisă într-o perioadă când reclamanta se afla la serviciu, urma a-și produce efectele din data de 08.08.2008, când reclamanta se afla în concediu de odihnă, or s-a apreciat preferabil a se emite o altă decizie care să poate fi pusă în executare, fără impedimentul suspendării prin plecarea angajatului în concediu.
Raportat la excepția nulității deciziei contestate pentru lipsa cercetării prealabile, Curtea constată că în fapt nu se invocă în recurs o totală lipsă a cercetării prealabile în ce privește fapta reținută, ci practic nerepetarea acestei cercetări, după revocarea deciziei nr.383. Or, aspectul semnalat nu se constituie într-un motiv de nelegalitate, întrucât prin revocarea deciziei nr.383 nu s-au revocat și actele prealabile, acestea rămânând astfel bine efectuate și valabile pentru a susține legalitatea deciziei nr.519, ce face obiectul contestației. Cercetarea prealabilă se referă la fapta considerată abatere disciplinară, așa încât pentru fapta reținută în decizia nr.519, s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă conform înscrisurilor de la dosarul de fond (53-60).
Curtea apreciază neîntemeiată excepția nulității fondată pe prevederile art.59 Codul muncii. Motivul concedierii nu a avut în vedere situația familială a reclamantei, ci prezumatul furt de gaz prin violarea mărcilor metrologice de la mecanismul înregistrator. Faptul că și soțul reclamantei, angajat la aceleiași societăți, a fost sancționat cu desfacerea contractului individual de muncă pentru același motiv, nu echivalează cu o concediere “pe situație familială”, întrucât nu s-a avut în vedere ca motiv de sancționare legătura de căsătorie dintre cei doi, ci fapta prezumată a fi săvârșită de aceștia. Coincidența de adresă de locuit în cazul reclamantei și al soțului au permis aplicarea aceleiași prezumții de vinovăție în cazul ambilor soți. S-ar fi procedat identic și dacă cei doi nu era căsătoriți, ci doar colegi de apartament. Prin concediere pe situație familială se înțelege acea sancțiune ce are în vedere, ca determinant, o chestiune ce ține de situația familială. Or, nu se verifică în speță un atare caz.
Nu se verifică nici aspectul de nulitate a deciziei dat de pretinsa nedescriere a faptei sub aspect temporal. Chiar dacă nu se precizează data exactă a săvârșirii acesteia, din modul de descriere a faptei se poate face lesne încadrarea temporară în perioada de o lună ce a premers întocmirii raportului de activitate al echipei de “intervenții gaze” (7 și 85 dosar fond). Or, prevederile legale incidente din Codul muncii nu impun precizarea cu o mai mare exactitate a momentului săvârșirii abaterii. În măsura în care precizarea perioadei în care fapta se presupune că a fost săvârșită, face posibilă cercetarea încadrării angajatorului în termenul legal de aplicare a sancțiunii, decizia emisă este valabilă.
Nu se poate reține nici necercetarea cauzei de către prima instanță invocată în recurs prin prisma referirilor pe care Tribunalul le-a făcut în motivare la decizia nr.383, întrucât tribunalul a analizat această decizie doar în considerarea faptului că are un conținut identic cu cea contestată, cu excepția numărului, a datei de emitere și a datei concedierii, instanța de fond analizând separat aceste elemente distinctive. Ca atare, se constată că prima instanță a cercetat fondul cauzei, oferind totodată o motivare cuprinzătoare dispozitivului. Este forțată afirmația că lipsește cu desăvârșire motivarea aferentă petitelor accesorii, întrucât dată fiind respingerea petitului principal, respingerea celor accesorii apare ca subînțelesă, fiind superfluu a se mai dezbate motivele care ar determina respingerea acestora, tocmai în considerarea principiului menționat în recurs,accesorium sequitur principale.
Sub aspectul caracterului fondat al sancționării însă, Curtea urmează a modifica sentința în sensul admiterii contestației formulate, cu consecința anulării deciziei de concediere ca nefondată.
Așa cum s-a arătat și în cererea de recurs, sancționarea reclamantei s-a făcut pe baza aplicării unei prezumții: de îndată ce lipseau mărcile metrologice de pe contorul de la apartamentul reclamantei, s-a concluzionat că în mod necesar, reclamanta a fost cea care a distrus aceste mărci metrologice, fiind singura interesată și care deținea cunoștințele necesare.
Chiar fără a face trimitere la dispoziții legale internaționale, se constată, în raport de prevederile Codului muncii, că nu este legală concedierea. Astfel, prezumția aplicată, că reclamanta a fost cea care a distrus mărcile metrologice de la contorul de gaz, nu se poate întemeia pe cunoașterea de către reclamantă a modalității de operare în acest scop asupra contorului, dat fiind că aceasta nu este angajată ca specialist în cadrul unității pârâte, ci pe un post de casier, specializarea sa fiind deci, eventual, una în domeniul financiar-contabil, nicidecum în domeniul tehnic vizat de pârâtă.
Este neîndoios că, deși contorul nu se afla în incinta unității pârâte, iar prin atribuțiile de serviciu ale reclamantei contestatoare nu se numără nici una în legătură cu contoarele de măsurare a consumului casnic de gaz, nici măcar cel de la domiciliul propriu, dacă s-ar fi constatat o faptă neetică a reclamantei asupra acestui contor, aceasta ar fi fost de natură a atrage sancționarea disciplinară a reclamantei, în contextul în care raporturile dintre salariat și angajator trebuie să se bazeze pe buna credință și lealitate, potrivit art. 39 alin. 2 lit. d) Codul muncii, salariatul având obligația de fidelitate față de angajator. Or, chiar dacă reclamanta nu are atribuții în legătură cu contorul de la apartamentul propriu, în ipoteza în care ar fi făcut manopere de acoperire a furtului de gaz, încrederea angajatorului ar fi fost anulată, făcând imposibilă continuarea raporturilor de serviciu.
În speță încă, prezumția aplicată de angajator, aceea de vinovăție, nu este verificabilă. Pe lângă că reclamanta nu avea cunoștințele tehnice necesare pentru această manoperă, nu există indicii clare care să o denomineze pe aceasta ca al faptei, situație în care se aplică principiul în dubio pro reo, dubiul profitând angajatului, prin interpretareaper a contrarioa dispozițiilor art. 287 Codul muncii. Prezumția pe care se bazează angajatorul pentru desfacerea contractului individual de muncă ar trebui să fie atât de puternică, încât să se impună cu forța evidenței, or, așa cum s-a văzut în cele ce preced, nu se poate constata față de reclamantă o atare necesară consecință trasă de la un fapt cunoscut la unul necunoscut (art. 1199 Cod civ.).
Este neverificată susținerea recurentei că în lumina prevederilor internaționale enumerate, ar fi explicit interzisă concedierea bazată pe prezumții. Totuși, față de considerentele ce preced, Curtea apreciază că nu se poate deduce din modul de derulare a evenimentelor descrise în decizia de concediere, față de domeniul de activitate al reclamantei, că aceasta ar fi înfăptuit manoperele de distrugere a mărcilor metrologice de la contorul de gaz, astfel încât sancționarea acesteia apare ca neîntemeiată. Pe cale de consecință, urmează a fi admisă în parte contestația, dispunându-se anularea deciziei de concediere nr. 519/29.10.2008 emisă de intimată și în baza art. 78 Codul muncii, repunerea părților în situația anterioară, în sensul reîncadrării contestatoarei în postul deținut anterior, acela de fix, ia C, CO C, Regiunea Nord C, cu obligarea intimatului la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data încetării raporturilor de muncă și până la data reîncadrării efective.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate, față de împrejurarea că nu s-au produs probe care să susțină acest petit. Simpla afirmare a impactului social, dat de atingerea onoarei, a reputației sau prestigiului, nu sunt de natură a face întemeiat acest capăt de cerere, având în vedere că acestea sunt reparate prin repunerea părții în situația anterioară, ca urmare a anulării măsurii concedierii. Celelalte motive invocate în susținerea acestui capăt de cerere au fost învederate pentru prima dată în recurs, situație în care nu pot fi analizate, față de dispozițiile art. 294 coroborat cu art. 316.proc.civ. fiind inadmisibilă schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată direct în recurs.
Se menține soluția primei instanțe și raportat la petitul de anulare a actelor subsecvente deciziei de concediere, anume, a facturii nr. -/2008, având în vedere că nu s-au propus probe raportat la caracterul nelegal al acesteia, iar pe de altă parte, nu se verifică raportul de accesorialitate invocat de recurentă: factura a fost emisă în considerarea stării deteriorate a contorului ce măsura consumul de gaz de la apartamentul reclamantei, stare necontestată de aceasta. Or, petitul principal al acțiunii l-a constituit anularea deciziei de concediere ca urmare a constatării că nu reclamanta a fost culpabilă pentru această stare a contorului. Nu există deci legătură de dependență între cele două aspecte juridice, stabilirea existenței unei abateri de la disciplina muncii fiind distinctă de starea în sine a contorului și deci de consumul de gaz (contorizat sau nu) la apartamentul reclamantei.
Față de prevederile art. 274.proc.civ. va fi obligată intimata la plata sumei de 5500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial la fond și în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1636 din 03.06.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata E ON GAZ DISTRIBUȚIE
Dispune anularea deciziei nr. 519/29.10.2008 emisă de intimată.
Dispune repunerea părților în situația anterioară, în sensul reîncadrării contestatoarei în postul deținut anterior, acela de fix, ia C, CO C, Regiunea Nord
Obligă intimatul la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, reactualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data încetării raporturilor de muncă și până la data reîncadrării efective.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Obligă pe intimata E ON GAZ DISTRIBUȚIE să plătească recurentei suma de 5500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
– – – – -, –
GREFIER
Red.T/.
4 ex./20.11.2009
Jud.fond: și
