ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 209/R/2009
Ședința publică din 03 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Dana Cristina Gîrbovan Adrian
–
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2118 din 10 noiembrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâta CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE C, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamantul recurent și reprezentanta pârâtei intimate Camera de Comerț și Industrie C, avocat -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 02 februarie 2009, prin registratura instanței, pârâta intimată a depus la dosar întâmpinare, un exemplar înmânându-se reclamantului recurent.
Reclamantul recurent depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentanta pârâtei intimate susține excepția inadmisibilității formulării de noi cererii în recurs, invocată prin întâmpinare, întrucât majoritatea motivelor de recurs exced nelegal cadrului procesual stabilit în fața primei instanțe, încălcând astfel dispozițiile art. 294 al. (1) pr.civ. coroborat cu art. 316.pr.civ.
Reclamantul recurent arată că nu a formulat cereri noi în recurs, deoarece trebuia să facă precizări ca să înțeleagă și pârâta intimată că aceasta a încălcat o lege.
Curtea, după deliberare, respinge excepția inadmisibilității formulării de noi cereri în recurs invocată de reprezentanta pârâtei intimate, având în vedere precizarea de acțiune aflată la filele 50-52 din dosarul de fond, astfel că reclamantul recurent și-a precizat acțiunea pe care reprezentanta pârâtei intimate susține că și-a formulat cereri noi în recurs.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, conform motivelor arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar, precum și a concluziilor scrise depuse la dosar la acest termen de judecată.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului fiind în totalitate nefundat și menținerea sentinței atacate, susținând concis motivele arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2118 din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE C și în consecință s-a dispus anularea deciziei nr. 21/13.06.2008 emise de pârâtă și au fost respinse restul petitelor
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că eclamantul este angajatul pârâtei în calitate de consultant tehnic.
În data de 14.05.2008 acesta a părăsit locul de muncă pentru rezolvarea unor probleme personale. Deși a încercat să anunțe conducerea despre plecare, a constatat că persoanele care puteau să-l învoiască lipseau și fiind nevoit să plece, reclamantul s-a înscris în registrul de plecări de la secretariat.
Pentru părăsirea locului de muncă reclamantul a fost sancționat disciplinar fiind emisă decizia nr. 21/13.06.2008.
Instanța, analizând respectiva decizie reține că, potrivit prevederilor art. 268, alin. 2 din Codul muncii sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încalcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată și f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Din analiza deciziei nr. 21/13.06.2008 instanța reține că acesta nu respectă prevederile art. 268, alin.2 din Codul muncii, respectiv nu menționează prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încalcate de salariat.
Mai mult chiar, reclamantul a mai fost sancționat și cu reducerea drepturilor salariale aferente lunii mai 2008, prin aceasta încălcându-se prevederile art. 164 din Codul muncii care dispun că nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afară cazurilor și condițiilor prevăzute de lege. Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Instanța a reținut că reclamantului i s-au plătit drepturile salariale restante după recuperarea orelor cât a lipsit, astfel că a fost respins acest petit.
Referitor la acordarea sporului de salariu de 20% pe fiecare lună din 2007 pentru depășirea randamentului activității personale, conform prevederilor pct. 2, alin. B și anexei din Actul Adițional la CCM/2003, în cuantum de 5.340 lei, instanța a reținut ca reală susținerea pârâtei cu privire la calculul salariilor, având în vedere și procesul-verbal al Consiliului Director al pârâtei din data de 13.06.2008 din care reiese că veniturile nu se calculează după randament ci după bugetele realizate pe compartimente. Același mod de calcul al salariilor reiese și din actul adițional nr. 2192/2004 care modifică metodologia instituită prin anexa la actul adițional nr-/17.07.2003, astfel că instanța a respins acest petit.
Cu privire la despăgubirile morale egale cu dublul drepturilor neplătite solicitate de reclamant, instanța a constatat că doctrina a adoptat multiple criterii de determinare și clasificare a prejudiciului nepatrimonial. Pentru acordarea daunelor-morale este necesară administrarea unor probe corespunzătoare care să contureze dimensiunea suferințelor, întinderea prejudiciului moral la care reclamantul a fost supus. Prejudiciul moral trebuie probat cu declarații de martori, acte,etc. care să dovedească daunele -morale suferite. În funcție de importanța valorii lezate, instanța poate aprecia importanța prejudiciului moral cauzat. În cauză reclamantul nu a probat existența unui prejudiciu moral.
Mai mult chiar, prin anularea deciziei contestate instanța face o reparație morală suficientă, având în vedere și faptul că pârâta a recunoscut și reparat nelegalitatea reținerilor salariale.
Având în vedere prevederile art. 164 și 267 din Codul muncii și aspectele reținute instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE C și a dispus anularea deciziei nr. 21/13.06.2008 emise de pârâtă și a respins restul petitelor.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs reclamantul, solicitând modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii în întregime a acțiunii, astfel cum aceasta a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat, în esență, că prima instanță a pronunțat o hotărâre părtinitoare, nu a aplicat decăderea pârâtei din probe, a acceptat un răspuns la interogatoriu în scris, în loc să pună întrebările în mod direct și să se răspundă prin DA sau NU, nu a citat martorii ceruți în cauză și în motivarea sentinței a preluat, fără analiza pe text, formulări din apărarea pârâtei.
Recurentul a mai arătat că in mod greșit s-a reținut ca dovedită restituirea de către pârâtă a sumelor reținute din salariu, deși a fost făcută prin falsuri legale, prin modificarea retroactivă a fișei colective de pontaj. Instanța a ignorat și probele care confirmau faptul că nu a fost vorba de părăsirea de 6 ore a locului de muncă, ci de o plecare pentru urgență familială, prin înscrierea în registrul de plecări, pentru doua ore.
Instanța nu a audiat nici martorii propuși în cauză pentru a dovedi lipsa a doua, nu șase ore și deși califică decizia de sancționare ca fiind abuzivă, respinge petitul.
De asemenea, nu este corect nici ca instanța să considere că recuperarea prejudiciului justifică respingerea abuzului și să omită să fapta de abuz, acesta fiind fondul actului de justiție solicitat.
Instanța a speculat în mod eronat și că cele 7 ore suplimentare efectuate de reclamant la data de 21.06 au fost prestate pentru așa zisa părăsire de două ore a locului de muncă din 14 mai, această conexare fiind absolut ilogică. Aceste ore suplimentare au fost făcute forțat de activități necesare pentru cursuri și reclamantul a făcut și cerere de acordare de timp liber în compensare, ce nu i sa admis pe motiv că nu a avut aprobare pentru ele.
În ceea ce privește petitul trei, instanța a motivat incorect respingerea petitului, prin preluarea afirmației pârâtei că actul adițional nr. 2192 din 2004 modifică metodologia din actul adițional din 2003. O analiză pe text ar fi relevat că documentul face referire clară la angajat, nu la departament, ceea ce confirmă implicit valabilitatea în continuare prevederii din 2003 și a formulei aferente fără de care nu se poate face analiza.
Instanța de fond a omis să observe și faptul că nici completarea de referință a CCM nu prevede că se vor da planuri pe angajat, ci pe venituri și costuri realizate efectiv. pârâtei că nu se poate calcula randamentul pentru că nu a dat plan personal pe angajat nu poate fi reținută și pentru faptul că pârâta și-ar invoca propria culpa. Invocarea de către instanță, în motivarea respingerii, a afirmației unei singure persoane în PV al consiliului Director că nu sunt bugete pe angajat, ci pe departament este făcută pe această speculație.
Veniturile și costurile aferente acestora sunt susținute prin acte contabile, aceste date fiind cele utilizate în calculul sporului de salariu cerut.
Referitor la petitul 4 din acțiune, recurentul a arătat că solicită daune interese moratorii, și nu morale, datorate de stresul determinat de hărțuirea sa psihică și profesională la care a fost supus timp de 8 luni prin defăimarea sa la locul de muncă, prin calomnierea sa și ostilizarea participanților la ședința CD, precum și prin delegarea ca apărător a aceluiași avocat care a și redactat decizia de sancționare.
În drept au fost invocate și prevederile art. 1079,1082,1083 Cod civil.
Intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat ca neîntemeiat.
Analizând recursul formulat, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, instanța constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Cu privire la primul motiv de recurs invocat, și anume faptul că, deși s-a reținut de instanța de fond faptul că reținerea din salariu de către pârâtă a fost făcută cu încălcarea art. 164 codul muncii, nu a obligat-o pe acesta să o și anuleze prin decizie internă, Curtea constată că acest motiv nu poate fi reținut ca unul de neegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate.
Astfel, sancțiunea firească a faptului că reținerea din salariu a fost ilegală este obligarea pârâtei la restituirea sumei reținute pe nedrept, cu obligarea sa eventuală la plata unor daune moratorii, în măsura în care acestea au fost dovedite. În mod corect însă instanța de fond a reținut că pârâta a achitat de buna voie aceste sume, anterior introducerii contestației, fapt dovedit cu înscrisurile depuse la dosar, și anume copia statelor de plata, adresa nr. 4590/19.09.2008 și situația analitică a tichetelor de masă aferente lunii iunie, după recuperarea de către acestea a orelor absentate.
În aceasta situație, dispunerea anulării reținerilor ar apărea ca superfluă și lipsită de finalitate, atâta vreme cât, prin restituirea de buna voie a sumei pretinse – cum sa arătat mai sus – nu se mai impune nici aplicarea vreunei alte sancțiuni.
Nu se poate reține că recurentul ar fi lipsit doar doua ore, aceasta afirmație fiind lipsită de orice suport probator, la fel ca și cea privind efectuarea orelor suplimentare în alt scop decât cel al recuperării zilei în care a lipsit.
În ceea ce privește petitul numărul doi, critica recurentului potrivit cărora instanța ar fi trebuit să oblige pârâta să emită decizie de anulare a deciziei de sancționare, este de asemenea nefondată, în condițiile în care dispoziția a fost anulată direct de către instanța de judecată, de la data sentinței aceasta nemaiproducând nici un efect juridic.
Referitor la petitul numărul trei, cel privind acordarea sporului de 20%, nu pot fi reținute susținerile recurentului potrivit cărora acestea sunt justificate prin raportare la prevederile actului adițional la contractul de muncă din 17.07.2003.
Acest act adițional a fost modificat prin actul adițional nr. 2192/2004, unde se arată că se completează art. 10 din CCM cu un nou aliniat, care modifică tocmai modul de calcul pretins de recurent, și anume că acordarea salariilor lunare se va face în procentul corespunzător realizării veniturilor lunare, așa cum acestea au fost determinate prin bugetul de venituri aferent anului 2004. Or, așa cum rezultă din procesul verbal al Consiliului Director, bugetul pe 2004 nu a fost stabilit pe angajat, ci pe compartimente. Atâta vreme cât textul invocat nu obligă pârâta la stabilirea unu buget pe salariat, aceasta este liberă să îl stabilească cum consideră de cuviință, nefiind vorba așadar de invocarea propriei sale culpe în neîndeplinirea unei obligații.
În final, cu privire la acordarea daunelor moratorii, Curtea reține că deși ele au fost denumite așa, și nu daune morale, în justificarea pretențiilor recurentul face referire la stresul determinat de hărțuirea sa psihică și profesională, ceea ce se traduce din punct de vedere juridic tot intr-un prejudiciu moral, ce justifică acordarea de daune morale, și nu moratorii, cum susține recurentul. Acest prejudiciu moral nu a fost însă dovedit de reclamant, fapt reținut în mod corect de instanța de fond.
Este adevărat că în modul de calcul recurentul face referire la pagubele pricinuite prin neacordarea reținerilor din salariu, a sporului pretins și a zilelor de concediu, însă petitele principale ce vizau acordarea acestor drepturi au fost respinse de instanță. Or, daunele moratorii fiind complementare celor compensatorii – decurgând din neexecutarea sau executarea cu întârziere a unei obligații – ele nu pot fi acordate în cazul în care nu s-a recunoscut reclamantului dreptul la despăgubirile principale.
În consecință, față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, constatând că motivele de recurs invocate de reclamant sunt neîntemeiate, față de dispozițiile art. 312.pr.civilă, recursul formulat urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2118 din 10.11.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 03.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Laura Dima, Dana Cristina Gîrbovan Adrian
– – – – – –
GREFIER
Red./
2 ex./05.03.2009
