ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1956/R/2009
Ședința publică din 13 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Traian Dârjan Daniela Griga
– –
GREFIER: – –
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea SC &ME SRL împotriva deciziei civile nr. 1132/R din 05 mai 2009, pronunțate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr-, privind și pe intimata, având ca obiect contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta intimatei, avocat, lipsă fiind reprezentantul contestatoarei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația în anulare este scutită de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 12 octombrie 2009, prin registratura instanței, intimata a depus la dosar întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea contestației în anulare pentru motivele arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
La data de 30.06.2009 s-a înregistrat contestația în anulare formulată de contestatoarea SC & ME SRL, cu privire la decizia nr. 1132/05.05.2009, pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj.
Contestatoarea și-a motivat cererea arătând că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât recursul a fost considerat ca fiind formulat tardiv, deși acesta fusese declarat în termenul legal.
A mai subliniat că, deși pentru termenul la care s-a judecat contestația în anulare, recurenta formulase cerere de amânare justificată de imposibilitatea apărătorului acesteia de a se prezenta în fața instanței datorită faptului că aeroportul din C era închis, instanța nu a luat în considerare această cerere și s-a pronunțat asupra tardivității formulării recursului.
Intimata, prin întâmpinarea depusă ( 11) consideră ca neîntemeiată contestația în anulare, subliniind că recurenta contestatoare nu a formulat nicio cerere de amânare în cursul judecării recursului, iar în ceea ce privește greșeala materială invocată, aceasta nu este fondată.
Apreciază că în mod corect a fost admisă excepția nulității recursului ca urmare a nemotivării acestuia în termenul legal, motivele de recurs fiind formulate ulterior termenului de 10 zile, care s-a împlinit la data de 09.03.2009.
Trecând la soluționarea contestației în anulare, Curtea reține următoarele:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi promovată împotriva hotărârilor irevocabile, dar numai pentru motivele strict și limitativ prevăzute de art. 317 pct. 1 și 2 proc. civ. – și numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau a recursului -, respectiv, pentru cele prevăzute în art. 318 proc. civ.
În speță, însă, din considerentele invocate în susținerea contestației în anulare, se pare că ne găsim în prezența unei contestații în anulare speciale, fundamentată din punct de vedere juridic, pe prevederile art. 318. proc. civ. text legal care prevede că hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Două ipoteze sunt așadar conținute în textul art. 318. proc. civ. respectiv cea prevăzută de teza I – dezlegarea dată recursului să fie rezultatul unei greșeli materiale -, și cea reglementată de teza II – omisiunea instanței de recurs de a se pronunța ori de a analiza vreunul din motivele de recurs invocate.
Pentru admisibilitatea contestației în anulare specială, întemeiată pe prevederile art. 318 teza I proc. civ. este necesar să fie întrunită o singură cerință, și anume, dezlegarea dată recursului să fie într-adevăr rezultatul unei greșeli materiale propriu zise, vizând erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, de pildă, anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei de timbru, ori cu toate că respectivul recurs era scutit de plata taxei de timbru; respingerea unui recurs ca tardiv, în raport cu data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat la dosar rezulta că recursul fusese depus recomandat la oficiul poștal înăuntrul termenului de recurs, etc.
Prin urmare, textul art. 318 teza I proc. civ. vizează greșeli de fapt, erori materiale, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv, de apreciere a probelor, de interpretare sau aplicare a unor dispoziții legale, sau de rezolvare a unui incident procedural.
În consecință, prin intermediul unei contestații în anulare speciale nu pot fi invocate greșeli de judecată.
A da părților posibilitatea de a se plânge aceleeași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți, respectiv, de modul în care a aplicat ori a interpretat legea la respectiva stare de fapt, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac, ceea ce ar echivala cu transformarea contestației în anulare într-o cale ordinară de atac.
Numai o greșeală materială esențială, propriu-zisă, care a determinat o soluție eronată, în sensul celor mai sus exemplificate, poate fi invocată pe calea contestației în anulare, această greșeală materială apreciindu-se în raport cu situația existentă la dosar la data pronunțării hotărârii ce se atacă.
În nici un caz însă, pe calea unei astfel de contestații în anulare nu pot fi invocate greșeli de judecată, după cum, nu pot fi invocate greșeli materiale din cele ce se încadrează în textul art. 281. proc. civ.
Aceste greșeli materiale, care ar fundamenta admisibilitatea unei contestații în anulare speciale, trebuie să constea în greșeli pe care instanța de recurs le-ar comite prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția pronunțată, respectiv în greșeli materiale cu caracter procedural, care au dus la pronunțarea unei soluții eronate.
Contestația în anulare specială reglementată de art. 318 teza I proc. civ. urmărește neregularități evidente privind actele de procedură, iar nu neregularități referitoare la problemele de fond, împrejurare raportat la care în nici un caz prin intermediul unei contestații în anulare speciale nu pot fi invocate nici un fel de greșeli de judecată, de aprecierea probelor, de schimbarea stării de fapt, de interpretarea unor dispoziții legale, ori de aplicare a unuia ori alteia dintre prevederile legale în vigoare.
Curtea, analizând decizia contestată, nu constată existența unor neregularități evidente privind actele de procedură, apreciind că în mod corect instanța de recurs a admis excepția nulității recursului în condițiile în care, deși recursul a fost declarat în termen, motivele acestuia nu au fost depuse sau expediate poștal în cadrul termenului legal.
Astfel se constată s-a comunicat contestatoarei sentința civilă nr. 32/2009 la data de 24 februarie 2009 (conform dovezii de comunicare), aceasta a declarat recurs la data de 4 martie 2009 (conform plicului de expediere poștală recomandată), iar motivele de recurs au fost depuse la dosar la data de 18 martie 2009, fiind expediate simplu la data de 15 martie 2009. Așadar, motivele de recurs au fost depuse cu încălcarea termenului de 10 zile de la comunicare, ultima zi a termenului de 10 zile fiind data de 9 martie 2009.
Contrar susținerilor contestatoarei, recursul nu a fost respins ca tardiv, ci a fost considerat de instanță ca fiind formulat în termen legal. Ceea ce s-a apreciat ca fiind tardivă a fost depunerea motivelor de recurs. Or, contestatoarea face o confuzie între termenul de formulare a recursului și termenul de depunere a motivelor de recurs.
În ceea ce privește pretinsa lipsă de apărare susținută de către contestatoare, se dovedește a fi nefondată, la dosar negăsindu-se nicio cerere de amânare pentru acest motiv.
Pe baza considerentelor, expuse, Curtea apreciază ca nefondată contestația în anulare și o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea SC & ME SRL B împotriva deciziei civile nr. 1132/R din 5 mai 2009 Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să îi plătească intimatei suma de 700 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
– – – – – – – –
Red.DG/dact.MM
5ex./11.11.2009