Art. 134
(1) publicitatea şi teleshoppingul pentru produsele sau tratamentele pentru slăbit ori pentru menţinerea greutăţii corporale trebuie să respecte următoarele condiţii:
a) să avertizeze publicul printr-un insert scris şi/sau sonor că produsul nu se adresează minorilor;
b) să nu fie difuzate în emisiunile pentru minori sau în pauzele publicitare care precedă ori urmează unor astfel de emisiuni;
c) să nu se adreseze în mod direct persoanelor obeze şi să nu includă exemple în care vorbesc sau apar persoane care ar fi fost obeze înainte de a utiliza produsele ori serviciul cărora li se face publicitate.
(2) Fac excepţie de la dispoziţiile alin. (1) menţiunile referitoare la saţietate permise de Regulamentul (CE) nr. 1.924/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului.