Legea este o regulă obligatorie stabilită de stat şi care trebuie respectată de către fiecare cetăţean. 

Infracţiunea este o faptă foarte gravă, pentru care majorii pot fi pedepsiţi chiar şi cu închisoare, iar minorii pot fi sancţionaţi cu măsuri educative. Cele mai multe infracţiuni sunt cuprinse în Codul Penal.

Contravenţia este fapta comisă - cu intenţie sau fără prin care se încalcă legi (altele decât Codul Penal), hotărâri ale Guvernului sau ale consiliilor locale, create cu scopul de a asigura şi menţine ordinea şi liniştea publică. Această faptă este mai puţin gravă decât infracţiunea şi pentru ea se aplică o sancţiune mai uşoară.

Ordinea şi liniştea publică este acea stare de convieţuire - într-un climat sigur şi fără pericole - asigurată prin respectarea, de către toţi cetăţenii, a normelor de convieţuire socială. 

Răspunderea penală este măsura dispusă împotriva celui care a săvârşit o infracţiune periculoasă asupra altui om sau a bunurilor acestuia. 

Organele de urmărire penală sunt lucrătorii de poliţie judiciară şi procurorii.

Vinovăţia este o stare internă a omului, o trăire, sentimentul stimulat de o anumită faptă pe care acesta a săvârşit-o. Putem spune câ un om este vinovat atunci când doreşte să facă o faptă periculoasă şi îşi întocmeşte un plan în acest sens, pe care-l pune în aplicare. În situaţia aceasta, se spune că persoana a avut intenţia să comită fapta penală. În cazul în care săvârşeşte o faptă fără a-şi da seama că aceasta poate provoca rău celorlalţi, adică dă dovadă de neglijenţă, spunem că a săvârşit fapta din culpa sa (fără voia sa). În acest ultim caz, vinovăţia sa nu va fi pedepsită atât de aspru de către cel care aplică pedepsele, adică judecătorul.

Tentativa reprezintă încercarea unei persoane de a pune în aplicare planul său pentru a săvârşi o faptă periculoasă, încercare care a dat greş. Tentativa se sancţionează cu jumătate din pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta în sine, în cazul majorilor.

Participanţii la săvârşirea unei fapte penale pot avea calitatea de autori, coautori, instigatori sau complici. 
- Autorul este acea persoană care săvârşeşte în mod nemijlocit, direct, fapta penală.
- Coautorii sunt persoanele care săvârşesc împreună aceeaşi faptă prevăzută de legea penală.
- Instigatorul este persoana care convinge o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.
- Complicele este persoana care înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Aceste persoane(autorul, coautorul, instigatorul, complicele) vor fi toate pedepsite pentru săvârşirea faptei penale, însă judecătorul va aplica pedepse diferite pentru fiecare în parte, în funcţie de contribuţia fiecăreia la comiterea faptei şi în funcţie de regulile privind pedepsele pentru această categorie de persoane.

- Victima este persoana care a suferit o vătămare fizică, psihică sau ale cărei bunuri au fost distruse, ca urmare a unor fapte periculoase comise de alte persoane.

Patrimoniul reprezintă totalitatea bunurilor pe care le deţine un om.

Abuzul de autoritate reprezintă depăşirea competenţelor de către funcţionarul public.

Efracţia este forţarea încuietorilor sau a oricăror dispozitive de închidere, ca mijloc de săvârşire a unor infracţiuni.

Serviciul de Probaţiune este structură specializată a Ministerului Justiţiei, care are atribuţii legate de monitorizarea, consilierea psihologică şi asistenţa acordată victimelor infracţiunilor, precum şi de supraveghere a celor care au comis fapte penale şi pentru care instanţa a dispus o măsură educativă neprivativă de libertate.

CAUZE JUSTIFICATIVE Şl CAUZE DE NEIMPUTABILITATE
Există situaţii în care o faptă săvârşită de o persoană nu poate fi considerată ca fiind o infracţiune din categoria celor prevăzute în Codul Penal. Astfel, în Noul Cod Penal sunt prevăzute anumite cauze (justificative şi neimputabile) care permit judecătoruui să facă aprecieri corecte în momentul în care judecă săvârşirea unei fapte de către o persoană.

CAUZE JUSTIFICATIVE
Oamenii pot reacţiona pentru a se apăra de un pericol, pe ei înşişi sau pe alţii şi bunurile lor.
Modurile în care aceştia se pot apăra de pericolul provocat de acţiunile grave ale unei persoane sunt diferite. De exemplu, este în legitimă apărare cel care loveşte şi imobilizează un hoţ intrat în casă prin efracţie.
Judecătorul va ţine cont de faptul că persoana s-a aflat în legitimă apărare şi îi va ierta fapta, doar dacă apărarea nu depăşeşte ca intensitate atacul.

LEGITIMA APĂRARE
Spre exemplu, este în stare de necesitate şi nu va fi pedepsit cel care, în cazul unui incendiu, foloseşte pătura vecinului ce era întinsă la uscat pentru a stinge focul izbucnit în curte sa. În schimb, un toxicoman nu va putea invoca starea de necesitate dacă comite un furt pentru a-şi putea procura doza zilnică, întrucât putea înlătura starea de pericol rezultată din neadministrarea dozei prin prezentarea la un centru de asistenţă pentru toxicomani.

STAREA DE NECESITATE EXERCITAREA UNUI DREPT SAU ÎNDEPLINIREA UNEI OBLIGAŢII
Nu se consideră faptă penală imobilizarea de către un poliţist a unei persoane care este surprinsă încălcând legea sau a unui pompier care este nevoit să spargă uşa sau geamurile unei locuinţe pentru a stinge un incendiu.

CAUZE DE NEIMPUTABILITATE CONSTRÂNGEREA FIZICĂ
Există constrângere fizică atunci când o persoană este obligată, forţată fizic să comită o faptă rea, împotriva voinţei sale de către o altă persoană. De exemplu, un minor este bătut de către o altă persoană pentru a lua un bun.

Vorbim despre constrângere morală atunci când persoanele sunt determinate, forţate, obligate, constrânse prin ameninţare să facă fapte rele, împotriva voinţei lor. Astfel, ele pot avea diverse reacţii în funcţie de situaţie, pot face anumite acţiuni pe care, în alte condiţii, nu le-ar fi săvârşit. De exemplu, un adult ameninţă că va răpi copilul unei persoane dacă aceasta nu o va ajuta să comită o infracţiune. Fapta comisă de persoana constrânsă nu constituie infracţiune decât dacă aceasta nu a avut posibilitatea să anunţe organele de poliţie.

CONSTRÂNGEREA MORALĂ
Iresponsabilă este persoana care suferă de anumite boli psihice dovedite care îi afectează capacitatea de a-şi da seama sau de a-şi controla propriile fapte. Infracţiunile care sunt săvârşite de aceste persoane sunt considerate fapte iresponsabile, iar cei care le săvârşesc nu vor fi pedepsiţi pentru că nu au capacitatea de a judeca ceea ce fac. Însă, pentru ei se va, căuta ajutor de specialitate.

IRESPONSABILITATEA
Este în eroare şi nu va fi sancţionat pentru comiterea infracţiunii de furt cel care ia un bun fiind convins că are acordul proprietarului sau cel care foloseşte un bun despre care crede că este al său.

EROAREA
Din cele mai vechi timpuri, oamenii au încercat să afle metode prin care să îi pedepsească pe cei care greşeau grav. În istoria omenirii se vorbeşte despre pedepsele aplicate răufăcătorilor, cum ar fi: arderea pe rug, tragerea în ţeapă, tragerea pe roată, luarea averilor şi împărţirea lor către cei săraci etc. Datorită faptului că lumea a evoluat, aceste pedepse foarte aspre au fost înlocuite cu altele mai puţin dure, cum ar fi închisoarea pe viaţă sau pe o anumită perioadă de timp. Fiecare ţară are propriul ei sistem de pedepse, în funcţie de cultura şi civilizaţia care stau la baza societăţii respective.
Orice persoană care a făcut o faptă gravă se poate îndrepta ulterior. Pedepsele au rolul de a-l determina pe răufăcător să nu mai facă fapte rele şi de a repara răul produs unei alte persoane. Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să-l înjosească pe cel
condamnat. În ţara noastră există mai multe categorii de pedepse care se pot aplica celor certaţi cu legea, în funcţie de cât de gravă a fost fapta lor, cum ar fi interzicerea exercitării profesiei sau meseriei de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (de exemplu, un contabil care a furat o sumă de bani din cei pe care îi gestiona nu va mai putea profesa o perioadă de timp ca şi contabil).
Datorită faptului că minorii sunt o categorie de persoane aparte, aceştia sunt apăraţi în ţara noastră prin anumite legi speciale. Față de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă neprivativă de libertate sau privativă de libertate. La alegerea sancţiunii, judecătorul va ţine seama de cât de gravă a fost fapta, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea minorului, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit şi de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana acestuia.

PEDEPSELE

Este perioada cuprinsă între naşterea copilului şi momentul în care acesta devine adult, matur, responsabil în faţa legii, adică până la împlinirea vârstei de 18 ani. Faptul că cel care a săvârşit o infracţiune nu are vârsta unui adult este un aspect de care judecătorul va ţine cont atunci când va aplica măsura educativă pentru fapta comisă.
Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu va răspunde pentru faptele penale, dar cu privire la el se vor lua măsuri de ocrotire prevăzute în Legea nr. 272/2004. Cel care are vârsta între 14 şi 16 ani va fi sancţionat numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta în mod conştient. Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde pentru faptele sale penale. 

MINORITATEA
În cazul minorilor, Noul Cod Penal stabileşte, ca regulă, aplicarea de măsuri educative neprivative şi privative de libertate. Măsura privativă de libertate este o excepţie, fiind aplicată doar atunci când minorul săvârşeşte o faptă gravă sau când a comis mai multe infracţiuni.

SANCŢIUNILE APLICATE MINORILOR MĂSURI EDUCATIVE NEPRIVATIVE DE LIBERTATE
Măsurile educative neprivative de libertate, în ordinea crescătoare a gravitătii lor, sunt: 

STAGIUL DE FORMARE CIVICĂ - constă în obligaţia minorului de a participa la un program cu o durată de cel mult 4 luni, cu scopul de a-l ajuta să înţeleagă care sunt consecinţele faptei săvârşite şi pentru a-l responsabiliza cu privire la comportamentul său viitor. Organizarea programului şi supravegherea se face sub coordonarea Serviciului de Probaţiune

SUPRAVEGHEREA - constă în controlarea şi îndrumarea minorului de către Serviciul de Probaţiune în cadrul programului său zilnic, pe o durată cuprinsă între 2 şi 6 luni, în vederea asigurării participării acestuia la cursuri şcolare sau de formare profesională şi prevenirea desfăşurării unor activităţi sau intrarea în legătură cu anumite persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare al acestuia.

CONSEMNAREA LA SFÂRŞIT DE SĂPTĂMÂNĂ constă în obligaţia minorului de a nu părăsi locuinţa în zilele de sâmbătă şi duminică, pe o durată cuprinsă între 4 şi 12 săptămâni, afară de cazul în care, în această perioadă, are obligaţia de a participa la anumite programe ori de a desfăşura anumite activităţi impuse de instanţă. Supravegherea se face sub coordonarea Serviciului de Probaţiune.

ASISTAREA ZILNICĂ constă în obligaţia minorului de a respecta un program stabilit de Serviciul de Probaţiune pe o durată cuprinsă între 3 şi 6 luni, care conţine orarul şi condiţiile de desfăşurare a activităţilor, precum şi interdicţiile impuse minorului. Pe durata efectuării măsurilor educative neprivative de libertate, instanţa poate impune minorului una sau mai multe obligaţii, respectiv:

- să urmeze un curs de pregătire şcolară sau de formare profesională;
- să nu depăşească, fără acordul Serviciului de Probaţiune, limita teritorială stabilită de instanţă;
- să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestâri sportive, culturale ori la alte adunări publice stabilite de instanţă;
- să nu se apropie şi să nu comunice cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, cu participanţii la săvârşirea infracţiunii ori cu alte persoane stabilite de instanţă;
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune, la datele fixate de acesta;
- să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.

INTERNAREA ÎNTR-UN CENTRU EDUCATIV- se stabileşte pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 3 ani şi constă în internarea minorului într-o instituţie specializată de recuperare, unde va urma un program de pregătire şcolară şi de formare profesională potrivit aptitudinilor sale, precum şi programe de reintegrare socială. 

MĂSURI EDUCATIVE PRIVATIVE DE LIBERTATE
Noul Cod Penal prevede două măsuri educative privative de libertate:

INTERNAREA ÎNTR-UN CENTRU DE DETENŢIE - se stabileşte pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 15 ani şi constă în internarea minorului într-o instituţie specializată de recuperare, cu regim de pază şi supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare socială, precum şi programe de pregătire şcolară şi de formare profesională, potrivit aptitudinilor sale.

Partea specială a Noului Cod Penal arată care sunt faptele considerate a fi rele de către legea din ţara noastră şi cum se pedepseşte fiecare dintre ele.

PARTEA SPECIALĂ INFRACŢIUNI CONTRA PERSOANEI INFRACŢIUNI CONTRA INTEGRITĂȚII CORPORALE SAU SĂNĂTĂŢII
Prin lovire sau alte violenţe se înţelege situaţia în care o persoană produce suferinţe unei alte persoane prin diferite moduri ca: îmbrâncire, împingere, trântire sau prin folosirea unor obiecte dure. În caz de rănire, leziunile astfel produse nu trebuie să necesite mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale. În situaţia de lovire sau alte violenţe, victima trebuie să meargă la Poliţie pentru a face o reclamaţie (plângere) împotriva celui care a lovit-o şi care trebuie pedepsit, în maxim 3 luni de la săvârşirea faptei.

 

Avocat Specializat in Drept Penal

Specializare Drept Penal