înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii Amenzi


R O M Â N I A

JUDECATORIA TÂRGU JIU

TÂRGU JIU

SENTINTA CIVILA Nr. 2898

Sedinta publica de la 19 Aprilie 2010

Completul compus din:

PRESEDINTE DORINA IVANISI

Grefier ELENA CARBUNESCU

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror ….. din cadrul Parchetului de pe lânga Judecatoria Tg-Jiu

Pe rol fiind solutionarea cererii formulata de petenta …, în contradictoriu cu intimatul Ereci Doru, având ca obiect înlocuire amenda cu în folosul comunitatii.

La apelul nominal facut în sedinta publica, au lipsit partile.

Procedura completa.

S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care, constatând cauza în stare de judecata, acordând cuvântul reprezentantului Ministerului Public.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat înlocuirea sanctiunii amenzii cu munca în folosul comunitatii privind pe intimatul ….

Instanta retine cauza spre solutionare.

J U D E C A T A

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu sub nr. 1914/318/2010, petentul Inspectoratul de Jandarmi Judetean Gorj, a solicitat instantei înlocuirea amenzii în cuantum total de 5784 lei, aplicata intimatului …., prin procesele – verbale de contraventie înaintate de diferite organe de control.

În motivarea actiunii, s-a aratat ca intimatul figureaza în evidentele Primariei comunei Turcinesti, cu amenzi contraventionale în cuantum de 5784 lei, amenzi stabilite conform proceselor verbale de constatare a contraventiilor înaintate de diferite organe de control.

Deoarece debitorul a refuzat plata sumelor, s-au început demersurile de recuperare a debitelor, prin actiunea de silita, conform titlului executoriu nr.15/12.05.2009 si a somatiei nr. 2230/12.05.2009, actiune ce nu a putut fi finalizata pentru ca debitorul nu are bunuri mobile sau imobile urmaribile si nu exista posibilitatea executarii silite a intimatului, asa cum rezulta din adresele institutiilor bancare din care reiese ca debitorul nu are conturi cu disponibilitati banesti, cât si de la diferite institutii(ITM, Casa judeteana de Pensii Gorj) din care rezulta ca debitorul nu are bunuri urmaribile..

În drept, cererea a fost întemeiata pe dispozitiile OG 2/2002, privind regimul juridic al contraventiilor, modificata prin Legea 293/28.09.2009, art.9, alin. 5.

În sustinerea actiunii, s-au depus la dosarul cauzei, urmatoarele acte: somatia 4463/05.11.2008, titlul executoriu nr.81/2008, adresa nr. 4581/06.07.2009 emisa de ITM Gorj, adresa nr. 10055/01.07.2009 emisa de Casa Judeteana de pensii Gorj, procesul verbal de constatare, încheiat de Comisia pentru efectuarea procedurii de executare, titlurile de creanta prin care s-a constituit debitul: procesele verbale de contraventie, adresele institutiilor bancare din care reiese ca debitorul nu are conturi cu disponibilitati banesti.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine ca prin procesele verbale de contraventie încheiate de diferite organe de control, intimatul… a fost sanctionat cu amenda contraventionala în cuantum total de 5784 lei, pentru diferite contraventii, amenda ce nu a fost achitata pâna în prezent.

Conform art. 39 ind.1 alin.1 din OG 2/2001: ” În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la ramânerea definitiva a sanctiunii si nu exista posibilitatea executarii silite, acesta va sesiza instanta în circumscriptia careia s-a savârsit contraventia în vederea înlocuirii amenzii cu sanctiunea prestarii unei activitatii în folosul comunitatii”.

Prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 354/2008, referitoare la admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a disp. art. 9 alin. 5 din OG 2/2001, privind regimul juridic al contraventiilor, precum si art. 1 alin. 3, art. 8 alin 5 lit. b si art. 13 din OG 55, privind regimul juridic al sanctiunii prestarii unei activitati în folosul comunitatii, asa cum a fost modificat prin OUG 108/2003, privind desfiintarea închisorii contraventionale, a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate si constata ca sintagma ,,cu acordul acestuia”, din art. 9 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, precum si sintagmele ,,numai daca exista consimtamântul contravenientului,, , ,,cu consimtamântul contravenientului,, si ,, dupa luarea consimtamântului contravenientului”, sunt neconstitutionale, astfel ca nu mai este necesar consimtamântul contravenientului pentru transformarea amenzii în munca în folosul comunitatii.

În aceste conditii, din înscrisurile existente la dosarul cauzei, precum si din adresele institutiilor bancare, din care reiese ca debitorul nu are conturi cu disponibilitati banesti, cât si de la diferite institutii(ITM, Casa judeteana de Pensii Gorj), reiese ca intimatul …. nu figureaza cu bunuri mobile si imobile si ca acesta figureaza cu debite restante, astfel neputându-se continua executarea silita prev. de disp. OG 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala, impunându-se transformarea amenzii contraventionale în cuantum de 5784 lei aplicata intimatului contravenient, cu sanctiunea prestarii unei activitati în folosul comunitatii în cadrul Primariei Turcinesti, judetul Gorj, pe o durata de 50 de ore de munca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE :

Admite cererea formulata de petenta …, reprezentata prin Primar …, cu sediul în comuna Turcinesti, sat Turcinesti în contradictoriu cu intimatul …, fiul lui … si…, domiciliat în comuna Turcinesti, sat Rugi, jud.Gorj.

Dispune înlocuirea sanctiunii amenzii aplicata contravenientului cu 50 ore munca în folosul comunitatii.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica azi, 19.04.2010, la Judecatoria Tg-Jiu, judetul Gorj.

PRESEDINTEGREFIER

Red. D.I.

Tehn. E.C. /12 Mai 2010/4 ex.