– art. 37 O.G. nr. 129/2000
– art. 43 si 190 Codul muncii
Potrivit dispozitiilor art. 43 din Codul muncii delegarea reprezinta în exercitarea temporara, din dispozitia angajatorului, de catre salariat, a unor lucrari sau sarcini corespunzatoare atributiilor de serviciu în afara locului sau de munca.
Art. 190 din Codul muncii instituie obligatia angajatorilor de a asigura participarea la programele de formare profesionala, conform distinctiilor prevazute de acest text. Acestei obligatii îi corespunde dreptul salariatilor „de a avea acces la formarea profesionala” prevazut de art. 39 alin. 1 lit. g din acelasi Cod.
(Decizia nr. 10 din data de 12 ianuarie 2010 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti – Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale)
Prin actiunea înregistrata initial pe rolul Tribunalului Mures sub nr. 31/102/2009, ulterior precizata, reclamantul S.E.G.N….. a solicitat, în numele membrilor de sindicat din cadrul S.N.G.N. – Sucursala…….., în contradictoriu cu pârâta S.N.G.N……, obligarea acesteia la compensarea orelor prestate peste durata normala a timpului de munca, în delegatii cu diurna, de catre salariatii cu atributii de executie din unitate, iar în cazul în care compensarea prin ore libere platite nu este posibila în termenul legal, obligarea pârâtei la plata sporului salarial pentru munca suplimentara, începând cu luna iulie 2008 si în continuare, sume actualizate în functie de rata inflatiei, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea cererii, s-a aratat ca, potrivit art. 137 alin. 1 si 2 lit. o din Contractul colectiv de munca, astfel cum a fost modificat prin Actul aditional nr. 1/24.04.2008, înregistrat sub nr. 1880, orele prestate peste durata normala a timpului zilnic de lucru, precum si zilele nelucratoare stabilite prin Contractul colectiv de munca se compenseaza prin ore libere platite în urmatoarele 30 de zile dupa efectuarea acestora, conditii în care salariatul beneficiaza de salariul corespunzator pentru orele prestate peste programul normal de lucru, iar în cazul în care compensarea prin ore libere plante nu este posibila în termenul prevazut de alin. 1, munca suplimentara va fi platita salariatului prin adaugarea unui spor de 100% la salariul de baza corespunzator timpului lucrat.
S-a precizat ca salariatii membri de sindicat au beneficiat de compensarea orelor prestate peste durata normala a timpului zilnic de lucru pâna în luna iunie 2008 inclusiv si ca începând cu aceasta luna compartimentul economic a refuzat plata respectivelor drepturi banesti.
S-a apreciat ca de compensarea prin ore libere platite sau de plata sporului pentru munca suplimentara (în cazul imposibilitatii compensarii prin ore libere) trebuie sa beneficieze atât salariatii care au obligatia de a îndeplinii sarcini de serviciu în afara locului lor de munca, prin delegare (prin deplasare pe teren, la punctele de lucru, sectii, ateliere din tara), cât si salariatii care participa la perfectionarea pregatirii profesionale (considerati a fi plecati în delegatie).
Prin încheierea din 12.03.2009 Tribunalul Mures a disjuns cauza fata de salariatii – membri de sindicat care nu domiciliaza în circumscriptia acelei instante.
Prin sentinta civila nr. 370 din 17 martie 2009 Tribunalul Mures a admis exceptia necompetentei teritoriale si a declinat competenta de solutionare a cererii în privinta reclamantei G. D., în favoarea Tribunalului Buzau, potrivit dispozitiilor art. 284 alin. 2 din Codul Muncii.
Pe rolul Tribunalului Buzau s-a format dosarul nr. 3695/114/2009 în cadrul caruia pârâta a depus, la data de 01.10.2009, întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata întrucât din tabelul depus în dosarul de fond de catre reclamant si înaintat în extras în cauza de fata rezulta ca salariata G. D. nu a prestat ore suplimentare de munca în perioada iulie 2008 – ianuarie 2009, astfel ca nu figureaza cu sume de plata cu acest titlu. Salariatul nu figureaza în evidentele de pontaj ale unitatii cu ore suplimentare efectuate, fapt confirmat ulterior si de catre S.E.G.N…..din care face parte.
Tribunalul Buzau, prin sentinta civila nr. 816 din 7 octombrie 2009, a admis în parte actiunea reclamantului S.E.N., în numele si pentru salariata membru de sindicat G. D., în contradictoriu cu unitatea-pârâta S.N.G. si a obligat pârâta, începând cu data de 01.02.2009 si în continuare, sa compenseze orele suplimentare prestate de reclamanta G. D. peste durata normala a timpului de lucru în delegatii cu diurna, în cazul în care compensarea cu ore libere platite nu este posibila în urmatoarele 30 zile dupa efectuarea acestora, sa plateasca reclamantei drepturile salariale reprezentând spor pentru munca suplimentara.
Prin aceeasi sentinta a fost respinsa ca neîntemeiata solicitarea de plata a drepturilor salariale reprezentând spor pentru munca suplimentara aferente perioadei iulie 2008 – ianuarie 2009 si ca nedovedita cererea privind cheltuielile de judecata.
Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut ca G. D. este salariata unitatii pârâte, având functia de inginer, asa cum reiese din tabelul anexa la actiune.
Pe fond, s-a constatat ca ceea ce se cere este compensarea prin ore libere platite a muncii suplimentare si plata unui spor la salariu, în cazul imposibilitatii acordarii acestora în urmatoarele 30 de zile dupa efectuarea acesteia, inclusiv în cazul în care salariata se afla în delegare.
Mai arata instanta de fond ca potrivit art. 117 alin. 1 din Codul muncii, munca prestata în afara duratei normale a timpului de munca saptamânal, prevazuta la art. 109 din Codul muncii (8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamâna), este considerata munca suplimentara, iar în conf. cu art. 119 din Codul muncii munca suplimentara se compenseaza prin ore libere platite în urmatoarele 30 de zile dupa efectuarea acesteia (alin. 1) si ca în aceste conditii salariatul beneficiaza de salariul corespunzator pentru orele prestate peste programul normal de lucru (alin. 2).
Art. 120 din Codul muncii prevede ca, în cazul în care compensarea prin ore libere platite nu este posibila în termenul prevazut de art. 119 alin. 1 în luna urmatoare, munca suplimentara va fi platita salariatului prin adaugarea unui spor la salariu corespunzator duratei acesteia (alin.1) si ca sporul pentru munca suplimentara, acordat în conditiile prevazute la alin.1, se stabileste prin negociere, în cadrul contractului colectiv de munca sau, dupa caz, al contractului individual de munca, si nu poate fi mai mic de 75% din salariul de baza (alin. 2).
În acelasi sens, mentioneaza tribunalul, sunt si prevederile art. 137 alin. 1 lit. o pct. 1-2 din CCM încheiat la nivelul S.N.G.N. ROMGAZ SA astfel cum a fost modificat prin Actul aditional nr. 1/24.04.2008, înregistrat sub nr. 1880, care prevede ca orele prestate peste durata normala a timpului zilnic de lucru, precum si zilele nelucratoare stabilite prin Contractul colectiv de munca se compenseaza prin ore libere platite în urmatoarele 30 de zile dupa efectuarea acestora, conditii în care salariatul beneficiaza de salariul corespunzator pentru orele prestate peste programul normal de lucru, iar în cazul în care compensarea prin ore libere platite, nu este posibila în termenul prevazut de alin.1, munca suplimentara va fi platita salariatului prin adaugarea unui spor de 100% la salariul de baza corespunzator timpului lucrat. Aceste prevederi sunt aplicabile tuturor salariatilor cu functii de executie, mai putin cei care primesc spor pentru munca prestata sistematic peste programul normal de lucru (art. 137 alin. 1 lit. o pct. 4).
Din interpretarea dispozitiilor art. 42 din Codul muncii (locul muncii poate fi modificat unilateral de catre angajator prin delegarea sau detasarea salariatului într-un alt loc de munca decât cel prevazut în contractul individual de munca – alin.1; Pe durata delegarii, respectiv a detasarii, salariatul îsi pastreaza functia si toate celelalte drepturi prevazute în contractul individual de munca – alin. 2), prima instanta retine ca în cazul delegarii se modifica doar locul obisnuit al muncii, restul elementelor din continutul contractului individual de munca ramânând neschimbate.
În consecinta, în raport de dispozitiile art. 44 alin. 2 din Codul muncii, salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la o indemnizatie de delegare, în conditiile prevazute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil, însa textul nu se interpreteaza în sensul ca salariatii delegati pot beneficia pe perioada delegarii doar de diurna, ca unica forma de remunerare.
Prevederile art. 44 alin. 2 nu pot avea caracter limitativ, în sensul ca pe lânga diurna salariatii nu pot beneficia si de alte drepturi de natura salariala, întrucât astfel s-ar contraveni prevederilor art. 42 alin. 2.
Asa fiind, nici dispozitiile art. 27 din Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate (ce se refera la delegare) nu pot contraveni dispozitiilor art. 42 alin. 2 din Codul muncii.
În consecinta, instanta de fond a apreciat ca pe lânga drepturile indicate expres de catre art. 44 alin. 2, salariata poate beneficia, în functie de situatia în care se afla, si de alte drepturi conferite de lege sau de contractele colective de munca aplicabile. Daca este delegata de angajator într-un alt loc de munca decât cel prevazut în contractul individual de munca si presteaza munca suplimentara, este îndreptatita sa beneficieze, pe lânga dreptul la diurna prevazut de art. 44 alin. 2 din Codul muncii, si de drepturile conferite de legiuitor prin art. 119 si art. 120 din Codul muncii, respectiv art. 27 si art. 137 alin. 1 lit. o pct. 1-2 din Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate, de compensarea prin ore libere platite în urmatoarele 30 de zile dupa efectuarea acestora, sau un spor de 100% la salariul de baza corespunzator timpului lucrat, în cazul în care compensarea prin ore libere platite nu este posibila în urmatoarele 30 de zile.
De asemenea, în temeiul art. 88 alin. 3 din Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de unitate, de aceste drepturi este îndreptatita sa beneficieze salariata si daca participa la cursuri de formare profesionala în alte localitati din tara, trimisa de agentul economic, în cazul în care participarea se realizeaza fara suspendarea contractului individual de munca.
Întrucât din calculele efectuate de unitatea pârâta nu reiese ca în perioada iulie 2008 – ianuarie 2009 petenta a efectuat ore suplimentare, figurând în extrasul de la fila 9 dosar cu 0 lei sume de plata, s-a apreciat ca pentru aceasta perioada cererea de fata este neîntemeiata.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal a formulat recurs pârâta S.N.G.N……, apreciind ca, în conformitate cu dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civila sentinta pronuntata de instanta de fond a fost data cu încalcarea si aplicarea gresita a legii, întrucât instanta de fond în mod gresit a admis cererea de chemare în judecata formulata fara a face diferenta între situatia în care salariata a cumulat ore suplimentare prin prestarea de munca suplimentara la locul de munca sau printr-o delegare normala, în sensul art. 43 din Codul muncii, si situatia în care salariata a participat la cursuri de formare profesionala.
Recurenta apreciaza ca în cazul în care salariata participa la cursuri de formare profesionala, aceasta nu exercita lucrari sau sarcini corespunzatoare atributiilor de serviciu ci îsi exercita dreptul de participare la programe de formare profesionala si nu o obligatie, potrivit art. 1 si art. 2 din O.G. nr. 129/2000 privind formarea profesionala a adultilor .
Mai arata aceasta ca, în sublinierea dreptului de participare si nu a obligatiei de participare la programele de formare profesionala, legiuitorul a stabilit în mod expres prin art. 37 ca pe perioada în care participa la programe de formare profesionala finantate de angajatori salariatii primesc drepturile salariale stabilite conform contractului individual de munca pentru program normal de lucru, iar angajatorul are obligatia de suporta cheltuielile de deplasare în cazul în care acestea se desfasoara în alta localitate decât cea în care salariatul îsi are locul de munca.
Mai mult, art. 117 din Codul muncii defineste munca suplimentara ca fiind munca prestata în afara duratei normale a timpului de lucru, prevazut de art. 109 Codul muncii .
In consecinta salariatul, cu ocazia unui curs de formare profesionala, în opinia recurentei nu trebuie sa presteze o munca, nu e obligat sa îndeplineasca anumite sarcini de serviciu ci dimpotriva, are dreptul de a i se asigura participarea la cursurile de formare profesionala.
Pentru aceste considerente se solicita admiterea cererii de recurs ti modificarea hotarârii atacate în sensul precizarii faptului ca obligatia de compensare a orelor suplimentare se va realiza în conditiile prestarii unei munci suplimentare, unor ore suplimentare si nu în situatia în care salariatii participa la cursuri de formare profesionala .
Intimatul S.E.G.N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de catre pârâta-recurenta S.N.G.N….., cu motivarea ca, indiferent care este scopul deplasarii, daca angajatorul a emis o delegatie pe baza careia a dispus salariatului sa se deplaseze în alte localitati, efectuând ore suplimentare, suportând costurile diurnei, pentru aceste ore suplimentare trebuie sa i se recunoasca, prin compensare, ore libere sau sa i se plateasca un spor la salariu.
Potrivit dispozitiilor alin. 3 al. art. 89 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, cum salariatii care urmeaza cursuri de pregatire profesionala în afara unitatii, trimisi de societate, sunt considerati în regim de delegare, în conditiile art. 27, în opinia intimatei, acestia fiind în delegatie, au dreptul la plata orelor suplimentare, chiar si atunci când scopul deplasarii îl constituie formarea profesionala, tocmai pentru ca sunt trimisi de angajator în acest scop.
Daca angajatorul asigura cazarea si masa, aceasta înseamna ca nu emite delegatii privind deplasarea în alta localitate, în interesul serviciului, astfel ca numai într-o asemenea situatie s-ar putea aprecia ca nu li se cuvine plata orelor suplimentare.
În opinia intimatei, indiferent care este scopul deplasarii, daca angajatorul a emis delegatie pe baza careia a dispus salariatului sa se deplaseze în alte localitati, efectuând ore suplimentare, suportând costul diurnei, pentru aceste ore suplimentare trebuie sa li se recunoasca prin compensare ore libere sau sa i se plateasca un spor la salariu.
Examinând sentinta recurata prin prisma motivelor de recurs, a actelor si lucrarilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauza, sub toate aspectele de fapt si de drept, conform dispozitiilor art. 304 1 C.pr.civ. Curtea a admis recursul ca fiind fondat pentru urmatoarele considerente:
Potrivit disp. art. 43 din Codul muncii delegarea consta în exercitarea temporara, din dispozitia angajatorului, de catre salariat, a unor lucrari sau sarcini corespunzatoare atributiilor de serviciu în afara locului sau de munca.
Curtea mai retine ca art. 190 din Codul muncii instituie obligatia angajatorilor de a asigura participarea la programele de formare profesionala, conform distinctiilor prevazute de acest text. Acestei obligatii îi corespunde dreptul salariatilor „de a avea acces la formare profesionala” prevazut de art. 39 alin. 1 lit. g din acelasi Cod.
Dispozitiile Codului muncii se întregesc cu cele ale Ordonantei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesionala a adultilor, conform careia, pe perioada în care participa la programe de formare profesionala finantate de angajatori, salariatii primesc drepturile salariale stabilite conform contractului individual de munca pentru program normal de lucru, iar angajatorul are obligatia de suporta cheltuielile de deplasare în cazul în care acestea se desfasoara în alta localitate decât cea în care salariatul îsi are locul de munca ( art. 37).
De asemenea, atunci când participarea la cursurile sau la stagiul de formare profesionala presupune scoaterea integrala din activitate, contractul individual de munca al salariatului respectiv se suspenda, acesta beneficiind de o indemnizatie platita de angajator , prevazuta în contractul colectiv de munca aplicabil sau în contractul individual de munca .
În consecinta, chiar daca prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate, art. 89 (fila 48 dosar de fond) se prevede ca salariatii care urmeaza cursuri de formare profesionala în afara localitatii, trimisi de agentul economic, sunt considerati în regim de delegare, în conditiile art. 27 din contract, cu exceptia cazurilor în care unitatea asigura cazarea si masa, aceste dispozitii nu pot fi interpretate decât prin prisma textelor de lege mai sus amintite si este evident ca au fost înscrise în contract nu pentru a extinde notiunea de delegare mai sus precizata ci pentru a evidentia modalitatea de decontare a cheltuielilor de deplasare, cazare precum si a diurnei cuvenite pe durata deplasarii.
Curtea a apreciat ca participarea la cursuri de formare profesionala, chiar si atunci când presupune deplasarea într-o alta localitate, nu echivaleaza cu delegarea întrucât salariatul nu se afla în cazul de exercitarea temporara, din dispozitia angajatorului, de catre salariat, a unor lucrari sau sarcini corespunzatoare atributiilor de serviciu în afara locului sau de munca.
În consecinta, în mod nelegal si neîntemeiat instanta de fond a resinut ca salariata are dreptul la compensarea orelor suplimentare sau, în conditiile legii, la plata sporului pentru munca suplimentara si situatia în care participa la cursuri de formare profesionala, astfel ca, în baza disp. art. 312 Cod pr. civila, Curtea a admis recursul declarat de pârâta S.N.G.N…., a modificat în parte sentinta în sensul ca a obligat pârâta, începând cu data de 01.02.2009 si în continuare sa compenseze orele suplimentare prestate de reclamanta G. D. peste durata normala a timpului de lucru în delegatie cu diurna si, în cazul în care compensarea cu ore libere platite nu este posibila în urmatoarele 30 de zile dupa efectuarea acestora, sa plateasca reclamantei drepturile salariale reprezentând spor pentru munca suplimentara, cu exceptia situatiei în care aceasta participa la cursuri de formare profesionala.
