TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI ADMINISTRATIV
SENTINŢA CIVILĂ NR. 233
Şedinţa publică din data de 12 februarie 2009
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr.442/88/2008, reclamanta SC ………. SA Tulcea a solicitat în contradictoriu cu pârâta ASOCIAŢIA DE ……….ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, în procedura contenciosului administrativ, aceasta să fie obligată la plata sumei de 29.500,93 lei, reprezentând contravaloarea facturilor din perioada 31.05.2007 – 01.02.2008 şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în baza dispoz. art.51 al.3 din Legea nr.51/2006, privind serviciile comunitare de utilităţi publice, competenţa de soluţionare a litigiilor de natura celui de faţă a fost dată instanţei de contencios administrativ.
Pentru perioada 31.05.2007 – 01.02.2008, a curs un debit cu majorări de întârziere de 29.500,93 lei, pe care de asemenea debitoarea nu l-a achitat până în prezent, din care debit în valoare de 26.036,25 lei şi majorări de întârziere de 3464,60 lei.
Reclamanta şi-a întemeiat cererea în drept pe disp. art.51 al.3, din Legea nr.51/2006, raportat la Legea nr.554/2003.
Prin sentinţa civilă nr.779/04 aprilie 2008 instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Tulcea şi în temeiul art.51 al.3 din Legea 51/2006, modificată prin OUG nr.13/2008 şi art.1 pct.1 şi 158 al.3 Cod proc.civ. a declinat competenţa soluţionării cererii în favoarea Judecătoriei Tulcea.
Împotriva acestei sentinţe civile a formulat recurs S.C……….. S.A. Tulcea, susţinând că natura juridică de act administrativ a contractului încheiat între părţi, competenţa fiind dată de Legea nr.554/2004.
Prin decizia civilă nr.480/CA din 13 octombrie 2008 Curtea de Apel Constanţa a admis recursul promovat în contencios administrativ şi fiscal de recurenta reclamantă S.C……….. SA, a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza pentru continuarea judecăţii aceleiaşi instanţe.
La Tribunalul Tulcea, cauza a fost înregistrată sub nr.2735/88 din 05.11.2008.
La termenul din 11 decembrie 2008 reclamanta S.C……….. S.A.Tulcea depune la dosarul cauzei o cerere modificatoare şi completatoare la acţiunea principală, în sensul că înţelege şi solicită instanţei să admită acţiunea astfel cum a fost ea modificată şi completată în sensul de a obliga intimata la plata sumei de 48.189,90 lei, din care 42.910,41 lei debit şi 5279,49 lei majorări de întârziere, aferente perioadei februarie 2008 – noiembrie 2008, cu obligarea intimatei la cheltuieli de judecată privind taxele legale.
În motivare reclamanta arată că, acţiunea iniţială a fost formulată pentru suma totală de 29.500,93 lei, pentru perioada 31.05.2007 – 01.02.2008.
Debitul pentru această perioadă a fost achitat de intimată în cursul judecăţii. Însă intimata înregistrează debite la serviciul public de apă şi canalizare pentru perioada menţionată în petitul prezentei cereri,
Intimata este de rea credinţă întrucât se poate observa din situaţia analitică şi facturile anexate prezentei, că după ce a achitat perioada pentru care a fost chemată în judecată prin cererea iniţială nu a mai efectuat alte plăţi aşteptând probabil ca reclamanta să formuleze o nouă cerere de chemare în judecată, să efectueze reclamanta cheltuieli şi să tergiverseze soluţionarea prezentei cauze.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea acţiunii astfel cum a fost modificată şi completată.
În dovedirea acţiunii s-au depus la dosarul cauzei în copie:facturile fiscale nr.1064613/03.04.2008, nr.1045972/04.03.2008,1087441/02.06.2008, nr.1073131/05.05.2008, nr.1125777/04.08.2008, nr.1109280/02.07.2008, nr.1149833/02.10.2008, nr.1137130/02.09.2008 nr.1177176/03.11.2008,sistem informatic integrat.
Pârâta, legal citată, nu a depus întâmpinare.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Reclamanta, în calitatea sa de prestator de servicii de utilităţi publice, a prestat pârâtei un serviciu public de apă şi canalizare în sumă de 48.189,9 lei din care 42.910,41 lei c/val. servicii publice apă şi canalizare, iar 5279,49 lei majorări pentru perioada februarie 2008 – noiembrie 2008 şi pentru care a emis pe titulatura pârâtei facturile depuse în copie la dosarul cauzei, pe care însă aceasta nu a înţeles să le achite.
Întrucât intimata înregistrează debite la serviciul public de apă şi canalizare în perioada menţionată în petitul cererii, pe care nu le-a achitat, instanţa reţine că acţiunea reclamantei este întemeiată în ce priveşte contravaloarea serviciilor de apă şi canalizare prestate.
Întemeiat este şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata majorărilor de întârziere în sumă de 5279,49 lei pentru perioada februarie 2008 – noiembrie 2008.
Pentru aceste considerente, urmează a admite acţiunea şi a obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 48.189,9 lei reprezentând 42.910,41 lei c/val. servicii publice apă şi canalizare şi suma de 5279,49 lei majorări de întârziere pentru perioada februarie 2008 – noiembrie 2008.
În temeiul art.274 C.proc.civ. pârâta va fi obligată la plata sumei de 2219,85 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.