Litigiul dintre parti s-a declansat înaintea intrarii în vigoare a legii când competenta solutionarii apartinea instantei comerciale care si-a pastrat competenta si dupa intrarea în vigoare a Legii 554/2004 în virtutea dispozitiilor art.27 din Legea 554/2004 potrivit caruia “Cauzele aflate pe rolul instantelor la data intrarii în vigoare a prezentei legi vor continua sa se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizarii instantei.”
Prin sentinta nr. 178/3.02.2009 a Tribunalului Mehedinti stata în dosarul nr. 43/101/2004 s-a respins exceptia inadmisibilitatiii actiunii reclamantei SC H SRL împotriva pârâtelor SC TTE SRL, Mun. Tg. Mures si SCL Tg . Mures , s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a SCL Tg Mures si SC TTE SRL si au fost obligate în solidar la plata unor sume ce reprezinta cota parte ce-i revenea reclamantei din asociere pe perioada 01.01.2002 – 31.07.2008 cu dobânzile legale.
Pârâtii au declarat recurs si printre motivele de nelegalitate au invocat încalcarea competentei materiale, retinând ca, desi litigiul era de natura contenciosului administrativ a fost solutionat de catre instanta comerciala.
Curtea a respins aceasta exceptie prin decizia nr. 189/6.10.2009 stata în dosarul nr. 43/101/2004 cu urmatoarea motivare:
Actiunea reclamantei intimate este o actiune în raspundere contractuala, având ca temei contractul de colaborare în participatie cu valabilitate de 8 ani începând cu data de 1.08.2000.
Contractele de colaborare de genul celui din litigiu, pâna la data intrarii în vigoare a Legii nr. 554/2004, chiar daca priveau administrarea domeniului public si aveau ca parte autoritatea administrativa, au fost considerate ca fiind contracte comerciale, asa cum de altfel au precizat partile în art. 10 din contract ca “a fost încheiat în baza art. 251 si urmatoarele din Codul Comercial Român”.
Legea nr. 554/2004 definind actul administrativ ca “act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, în regim de putere publica, în vederea organizarii executarii legii sau a executarii în concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice” a asimilat actelor administrative si “contractele încheiate de autoritatile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publica, executarea lucrarilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizitiile publice si le-a supus competentei instantelor de administrativ.
Dar, litigiul dintre parti s-a declansat înaintea intrarii în vigoare a legii precizate, respectiv la data de 22.08.2003, când competenta solutionarii apartinea instantei comerciale care a fost astfel legal investita cu solutionarea pricinii si si-a pastrat competenta si dupa intrarea în vigoare a Legii 554/2004 în virtutea dispozitiilor art.27 din Legea 554/2004 potrivit caruia “Cauzele aflate pe rolul instantelor la data intrarii în vigoare a prezentei legi vor continua sa se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizarii instantei.”
Obiectul pricinii este antrenarea raspunderii contractuale a celor doua apelante pârâte si nicidecum anularea unor acte administrative respectiv procesul verbal nr.284/27.12.2001 al primarului Municipiului Tg Mures si HCL Tg.Mures nr.187/21.12.2000, care sa atraga competenta în solutionare a instantei de contencios administrativ în temeiul L.29/1990 sau L.554/2004 cum au sustinut apelantele.
A invocat apelanta MUNICIPIUL TÎRGU MURES ca precizarii de actiune din 26.02.2008 îi sunt aplicabile dispozitiile Legii 554/2004 pentru ca raporturile procesuale dintre reclamanta si unitatea administrativ teritoriala s-au nascut la acea data, la care Municipalitatea a fost introdusa în cauza, însa aceasta sustinere nu poate fi primita, pentru ca la aceea data, nu s-a produs nici o modificare cu privire la parti, cauza, obiect. În contractul partilor, încheiat în anul 2000 înaintea promulgarii Legii nr. 215/2001, apare ca parte Primaria Mun. Tg.Mures prin primar, astfel ca la termenul din 26.02.2008 s-a clarificat doar cadrul procesual în conformitate cu dispozitiile art.21 din Legea nr. 215/2001, fiind conceptat în calitate de parte MUNICIPIUL TÎRGU MURES, reprezentat de primar, ca titular al drepturilor si obligatiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care apartin domeniului public.
Deci, în mod corect instanta de fond a judecat litigiul ca instanta comerciala, în momentul sesizarii sale natura acestuia era comerciala si nu de contencios administrativ, iar Legea nr. 554/2004 a permis continuarea judecarii litigiilor potrivit legii aplicabile în momentul sesizarii.