C. muncii – art. 20 alin. 2, art. 25
Conform dispoziţiilor art. 20 alin. 2 lit. c şi art. 25 din Codul muncii, părţile în contractul individual de muncă stabilesc că, în considerarea specificului muncii, executarea obligaţiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc stabil de muncă1.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă– complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 561 din 7 martie 2006
Prin sentinţa civilă nr. 1612 din 15 decembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 6429/2005, au fost admise contestaţiile formulate de contestatorul M.R. împotriva deciziilor nr. 311/3.10.2005 şi nr. 319/5.10.2005, emise de intimata C.N.A.D.N. S.A. – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, şi, pe cale de consecinţă, s-a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 311/3.10.2005, prin care s-a redus salariul de bază al contestatorului cu 10% pe trei luni, şi s-a anulat decizia nr. 319/5.10.2005, prin care contestatorul a fost mutat la A.C.I. Turnu dispunându-se restabilirea situaţiei anterioare, în sensul că, contestatorul îşi va desfăşura activitatea A.C.I. Nădlac.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că decizia nr. 311/3.10.2005, a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 268 din Codul muncii, însă au fost nesocotite prevederile art. 267 alin. 2 din Codul muncii, în sensul că nu s-a procedat la convocarea în scris a contestatorului pentru cercetarea prealabilă disciplinară, astfel încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 267 alin. 1 din Codul muncii privind sancţiunea nulităţii absolute.
Totodată, s-a arătat că unitatea intimată a nesocotit prevederile art. 20 şi art. 21 din Contractul colectiv de muncă, precum şi dispoziţiile art. 17 alin. 4, art. 41 alin. 1 şi alin. 2 şi art. 48 din Codul muncii la emiterea deciziei nr. 319/5.10.2005, astfel încât a anulat această decizie. Susţinerea unităţii că schimbarea locului de muncă s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor contractului individual de muncă a fost înlăturată, apreciindu-se că, faţă de prevederile art. 238 alin. 2 din Codul muncii, art. 21 din Contractul colectiv de muncă şi pct. D din contractul individual de muncă, clauzele punctului D din contractului individual de muncă stabilesc drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă şi prin lege, fiind nelegale.
Intimata Direcţia Regională Drumuri şi Poduri T. a formulat recurs împotriva hotărârii judecătoreşti susmenţionate, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei civile recurate şi respingerea contestaţiilor.
În motivarea cererii de recurs se arată că angajatorul a dispus ca numitul M.R. să-şi desfăşoare activitatea în punctul de frontieră A.C.I. Turnu, deoarece avea nevoie de personal, iar punctul D din contractul individual de muncă permite acest fapt. Angajatul nu şi-a schimbat locul de muncă, având în vedere că în contractul de muncă se prevede că locul de muncă al acestuia este la A.V.T.R. Timişoara. Prin urmare, în mod greşit a anulat instanţa decizia nr. 319/5.10.2005.
Recursul este fondat.
Clauza contractuală de la lit. D din contractul individual de muncă nr. 40/8.10.2004, încheiat între părţi, intitulată „Locul de muncă”, are următorul conţinut: „activitatea se desfăşoară la Secţia A.V.T.R. Timişoara, dar dacă situaţia o impune, salariatul poate fi transferat în alt compartiment sau subunitate de pe raza de acţiune a D.R.D.P. Timişoara”. Din modul ei de formulare rezultă că are natura unei clauze de mobilitate.
Prin decizia nr. 319/5.10.2005 emisă de recurentă s-a dispus ca, începând cu data de 10.10.2005, contestatorul intimat – controlor trafic în cadrul Secţiei A.V.T.R. Timişoara – să-şi desfăşoare activitatea la A.C.I. Turnu, pentru a se asigura buna desfăşurare a activităţii în cadrul Secţiei A.V.T.R. Timişoara.
Având în vedere clauza contractuală de la litera D din contractul individual de muncă încheiat între părţi, sancţiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul conform art. 264 din Codul muncii şi conţinutul deciziei nr. 319/5.10.2005, instanţa a apreciat că, în speţă, nu s-a emis o decizie de sancţionare, astfel încât nu este incidentă sancţiunea nulităţii absolute pentru încălcarea prevederilor art. 268 alin. 2 lit. d, e şi f din Codul muncii.
Din coroborarea menţiunilor cuprinse în deciziile contestate, având în vedere şi susţinerile părţilor, rezultă că, prin decizia nr. 319/5.10.2005, contestatorul intimat a fost mutat de la A.C.I. Nădlac la A.C.I. Turnu. Prin urmare la momentul emiterii celor două decizi contestate, intimatul nu îşi desfăşura activitatea la secţia A.V.T.R. Timişoara, menţionată la lit. D a contractului său individual de muncă.
Faţă de conţinutul clauzei contractuale de la lit. D, din contractul individual de muncă încheiat între părţi şi de prevederile art. 25 din Codul muncii, care reglementează clauza de mobilitate, în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 17 alin. 4 raportat la art. 17 alin. 2 din Codul muncii, art. 41, art. 48 şi art. 238 alin. 2 din Codul muncii, art. 20 şi art. 21 din Contractul colectiv de muncă pentru a dispune anularea deciziei nr. 319/5.10,.2005 emisă de recurentă, aşa cum a reţinut prima instanţă în considerentele hotărârii recurate.
Clauza de la lit. D din contractul individual de muncă încheiat între părţi nu stabileşte drepturi la un nivel inferior celui prevăzut prin contractul colectiv de muncă şi prin lege, ci dă eficienţă dispoziţiilor art. 25 din Codul muncii.
1 Pentru detalii privind reglementarea clauzei de mobilitate în dreptul francez, Cătălin Ciubotă, „Clauza de mobilitate geografică. Aspecte din dreptul francez”, în „Revista română de dreptul muncii”, nr. 2/2002, p. 67 – 69.
??
??
??
??
1
