Referitor la terenul în suprafata de 197 mp si constructia edificata pe acest teren, ce faceau parte din lotul nr. 41, parcela Leautey si care au fost înstrainate SC „I” SA, s-a solicitat obligarea pârâtilor sa înainteze notificarea unitatii detinatoare, raporturile dintre fostul proprietar si SC ”I” SA urmând sa fie solutionat ulterior.
În motivarea cererii reclamantul a aratat ca este succesorul defunctei L. (P.) R. în baza certificatului de mostenitor nr. 30/2003, autoarea sa fiind proprietara imobilului situat în Eforie Nord, str. C. nr. 10 ce a facut obiectul notificarii si care a fost nationalizat în baza Decretului 92/1950, pe numele L. (P.) R., fiind înscris în lista anexa II la pozitia nr. 222.
Prin notificarea nr. 290/8.08.2001 reclamantul a solicitat Primarului Orasului Eforie restituirea imobilului compus din teren în suprafata de 750 mp si constructie, reprezentând lotul nr. 41 din parcelarea „L”, iar prin dispozitia nr. 447/5.09.2003 Primarul Orasului Eforie a respins cererea reclamantului de restituire în natura a terenului motivat de faptul ca acesta face obiectul unui contract de conseciune si a propus acordarea de despagubiri în valoare de 22.500 USD.
La termenul din 4.11.2003 în dosarul cauzei s-a depus o cerere de interventie în nume propriu formulata de catre SC „I” SA Eforie Nord însotita de titlul de proprietate si contractul de concesiune pentru suprafata de teren de 196,72 mp si constructia numita Vila Rose Marie, prin care se solicita admiterea în principiu a cererii de interventie, respingerea contestatiei reclamantului ca inadmisibila partial si nefondata, având în vedere situatia juridica a imobilului,
Sub acest ultim aspect s-a motivat ca Vila Rose Marie a fost inclusa în patrimoniul SC „ E” SA prin Ordinul nr. 154/26.04.1991 al Secretarului de Stat Sef al Departamentului Turismului în temeiul art. 20 din Legea 15/1990, ulterior la data de 24.09.1999, între SC „E” SA si numitii D.M. si D.G. a intervenit contractul de cesiune de actiuni ale activului Vila Rose Marie, iar prin contractul de concesiune nr. 10/14.05.2002 C.L.C. Eforie si Primarul Orasului Eforie în calitate de concedenti au concesionat intervenientei loturile 26 (partial) si 41 (în suprafata totala de 951,64 mp), pe durata de 49 de ani.
Intervenienta motiveaza ca cererea de restituire în natura a imobilului, constituie un act reparator, care însa, contravine actualei situatii juridice a imobilului, inclusiv drepturilor reale constituite în favoarea sa si, orice neregularitate pe care ar pretinde-o contestatorul ar trebui valorificata procesual în conditiile art. 46 din lege, însa nu fara atacarea actului de privatizare, a certificatului de atestare a dreptului de proprietate si a celorlalte acte de dispozitie mentionate în cererea de interventie.
Prin sentinta civila nr. 586 din 10.03.2006 Tribunalul Constanta a respins actiunea principala si cererea de interventie în interes propriu formulata de SC „I” SA Eforie Nord ca nefondate.
Pentru a propunta aceasta solutie Tribunalul Constanta a retinut ca reclamantul nu are calitatea de persoana îndreptatita, în sensul Legii nr. 10/2001, sa solicite restituirea în natura sau prin echivalent a imobilului fosta proprietate L.R., acesta nefacând dovada calitatii sale de mostenitor al fostilor T.K. si L.R.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal au declarat apel reclamantul si intervenienta în interes propriu SC „I” SA Eforie Nord.
Reclamantul a criticat legalitatea si temeinicia hotarârii primei instante, sub urmatoarele aspecte:
1. Instanta de fond a depasit cadrul procesual stabilit prin cererea introductiva, pronuntându-se asupra a ceea ce nu s-a cerut;
Prima instanta a fost sesizata cu o actiune în anularea dispozitiei 447/5.09.2003 emisa de Primarul Orasului Eforie, în temeiul Legii nr. 10/2001, situatie în care avea obligatia sa se cantoneze la a analiza cererea si probele în limitele contestatiei formulate de reclamant si în raport de recunoasterile pe care unitatea detinatoare le-a facut privind respectarea deciziei. Ori, în decizia atacata, unitatea detinatoare nu a contestat niciodata calitatea de persoana îndreptatita a reclamantului, situatie în care prima instanta a creat reclamantului o situatie mai grea în propria contestatie.
2. Instanta de fond a gresit atunci când a respins actiunea motivat de faptul ca reclamantul nu a facut dovada calitatii de persoana îndreptatita, aspect nesupus dezbaterilor contradictorii ale partilor si solutionat de instanta în dezacord cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând legalitatea hotarârii atacate în raport de criticile formulate se constata ca apelul este fondat pentru urmatoarele considerente;
1. Pornind de la ratiunea adoptarii Legii nr. 10/2001 privind situatia juridica a unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, exprimata în contextul profund reparatoriu, este de precizat ca, prin acest act normativ, legiuitorul a urmarit sa înlature prejudiciile suferite de proprietar prin abuzurile savârsite de stat.
Conform dispozitiilor art. 3 si 4 din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptatite la masuri reparatorii constând în restituirea în natura, sau dupa caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluarii în mod abuziv a acestora si mostenitorii legali sau testamentari a persoanelor fizice îndreptatite.
Imobilul situat în Eforie Nord, compus din teren în suprafata de 750 m.p. si constructia Vila Rose Marie, reprezentând lotul 41 din parcelarea „L” a fost nationalizat prin Decretul 92/1950 pe numele L.P.R., fiind mentionat în anexa II la pozitia 222.
Prin actul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 3034/26.09.1935 de Tribunalul Constanta, înscris în registrul de transcriptiuni sub nr. 5757/1935 T.K., mama autoarei reclamantului L.P.R., a dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafata de 750 mp în localitatea Eforie (fila 6 Dosar 2950/2003 al Tribunalului Constanta), vila Rose Marie fiind edificata pe acest teren în baza autorizatiei de construire nr. 1781/29.09.1936 (filele 7, 62 si 98 din dosarul 2950/2003 al Tribunalului Constanta.
Reclamantul C.I.A. s-a legitimat procesual ca mostenitor legal al defunctei L.R., decedata la 15.08.1964 prin certificatul de calitate de mostenitor nr. 30/13.05.2003 emis de BNP F.D. (fila 76).
La rândul ei, defuncta L.R.P. a fost unica mostenitoare legala a mamei sale T.R.L.K., decedata la 11 august 1942 fosta proprietara a imobilului ce a facut obiectul notificarii reclamantului, asa cum rezulta din procesul-verbal din 12.07.1944 de evaluare si stabilire a impozitului succesoral asupra averii ramase de pe urma defunctei T.R.L.K. (filele 67 – 70).
Din declaratiile de notorietate autentificate sub nr. 558/14.05.2003 de BNP G.D.E. – Bucuresti, rezulta ca P.R.I. este una si aceeasi persoana cu L.R., nascuta la 7.08.1914 în Bucuresti, fiica lui R. si T., cunoscuta în societate si sub numele de K.R.I. sau R.I.K.R.L. ( filele 147 si 179).
Din extrasul din registrul Starii civile pentru casatoriti pe anul 1938 al Primariei Sectorului III Albastru al Municipiului Bucuresti rezulta ca R.I.K.L., fiica lui A.K. si T.K., adoptata de R.L. s-a casatorit la data de 22 ianuarie 1938 cu I.M.P. (fila 13 din dosarul 404/C/2006 al Curtii de Apel Constanta), casatorie desfacuta prin la data de 12 iulie 1947 (fila 14).
Prin notiunea de acte doveditoare, în sensul art. 22 din Legea 10/2001, se întelege orice acte juridice translative de proprietate (act de vânzare-cumparare, extras de carte funciara), acte care atesta calitatea de persoana îndreptatita – titular al bunului preluat sau mostenitorului acestuia (acte de stare civila, certificate de mostenitor), acte juridice sau sustineri care permit încadrarea preluarii ca fiind abuziva.
Conform dispozitiilor art. 221 alin.(1) din Legea nr.10/2001 în absenta unor probe contrare, existenta si dupa caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezuma a fi cea recunoscuta în actul normativ sau de autoritatea prin care s-a dispus masura preluarii abuzive, iar potrivit alin. (2), în absenta unor probe contrare, persoana individualizata în actul normativ prin care s-a dispus masura preluarii preluarii abuzive este presupusa ca detine imobilul sub nume de proprietar.
În cauza se retine ca reclamantul a facut dovada calitatii sale de succesor al defunctei L.R., decedata la 15.08.1064, cu ultimul domiciliu în Bucuresti, str. F. nr. 54 sector 1, conform certificatului de calitate de mostenitor nr. 30/2003 (filele 70 si 17 din dosarul 404/C/2006 al Curtii de Apel Constanta), persoana mentionata în actul de preluare a imobilului notificat – anexa II la Decretul 92/1950 la pozitia 222.
Prezumtia simpla instituita de art. 221 din Legea nr. 10/2001, în sensul ca imobilul situat în orasul Eforie Nord, compus din teren în suprafata de 750 mp si constructia Vila Rose Marie a fost proprietatea autoarei reclamantului si a fost nationalizat prin Decretul nr. 92/1950, act normativ calificat ca fiind abuziv prin Legea 10/2001 nu a fost rasturnata de catre pârâti, situatie în care în mod gresit prima instanta a retinut ca reclamantul nu are calitate de persoana îndreptatita în sensul art. 3 din Legea 10/2001.
Referitor la valoarea certificatului de calitate de mostenitor nr. 30/2003 emis de BNP „Florina Dobre” Bucuresti, se retine ca acesta, în aplicarea art. 23 din Legea 10/2001 republicata si în baza pct. 22.1 lit.”b” din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 498/2003 face dovada deplina a calitatii amintite si are preeminenta puterii doveditoare, daca nu a fost anulat conform art. 88 din Legea nr. 36/1995, fata de orice probe cum ar fi testamentul, acte de stare civila care atesta rudenia sau filiatia cu titularul initial al dreptului de proprietate, sens în care s-a pronuntat si instanta noastra suprema (ÎCCJ – Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia civila nr. 2467/21.03.2005).
2. Conform dispozitiilor art. 129 ultim alineat C.proc.civila, instantei de judecata îi revine obligatia de a se pronunta în limitele investirii, cu privire la partile si obiectul dedus judecatii, analiza cererii reclamantului urmând a fi facuta în limitele contestatiei si în raport cu recunoasterile pe care unitatea detinatoare le-a facut prin decizia contestata.
Se retine ca reclamantul a supus controlului judiciar dispozitia nr. 447/5.09.2003 emisa de Primarul Orasului Eforie prin care s-a respins cererea sa de restituire în natura a terenului liber în suprafata de 585,58 m.p. situat în orasul Eforie Nord si prin care i s-a propus acordarea unor despagubiri în valoare de 22,500 USD.
Pârâtul nu a contestat calitatea reclamantului de persoana îndreptatita la restituirea imobilului notificat prin echivalent, situatie în care în mod gresit prima instanta s-a preocupat exclusiv de acest aspect, care nu a facut obiectul unor dezbateri contradictorii si, a omis sa cerceteze temeinicia cererii reclamantului de restituire a bunului în natura, iar nu prin echivalent.
În procesul de solutionare a notificarii depuse de persoanele îndreptatite, Legea nr. 10/2001 (art. 1 alin. 1, art. 7 si art. 9) impune respectarea principiului prevalentei restituirii în natura a imobilelor ce fac obiectul notificarii si numai în cazul în care aceasta masura nu este posibila sau este expres înlaturata de la aplicare, se va proceda la acordarea celorlalte.
Desi reclamantul a supus controlului judiciar legalitatea deciziei nr. 447/5 septembrie 2003 emisa de Primarul Orasului Eforie, sub aspectul respingerii cererii de restituire în natura a terenului, instanta nu a analizat sustinerile si apararile partilor, sub acest aspect hotarârea pronuntata neraspunzând exigentelor art. 6 din CEDO.
Conform jurisprudentei CEDO, notiunea de proces echitabil presupune ca o instanta interna, care nu a motivat decât pe scurt hotarârea, sa fi examinat totusi, în mod real problemele esentiale care i-au fost supuse si, fara a cere un raspuns detaliat fiecarui argument al reclamantului, aceasta obligatie presupune totusi, ca partea interesata sa poata astepta un raspuns specific si explicit la mijloacele decisive pentru solutionarea procedurii în cauza (Hotarârea în cauza Albina împotriva României din 28 aprilie 2005, Cauza Vlasia Grigore Vasilescu împotriva României, hotarâre din 8 iunie 2006).
Constatându-se ca prima instanta a solutionat procesul fara a intra în cercetarea fondului contestatiei reclamantului, iar prin hotarârea apelata nu s-a dat un raspuns explicit si specific reclamantului în legatura cu temeinicia pretentiei sale de restituire în natura a terenului liber în suprafata de 585,58 m.p., în baza art. 297 C.pr.civ. se va admite apelul reclamantului, se va desfiinta hotarârea apelata, cauza fiind trimisa spre rejudecare Tribunalului Constanta, în limitele investirii.
La rândul sau, apelanta intervenienta SC „I” SA a criticat legalitatea hotarârii apelate sub aspectul respingerii cererii de interventie în interes propriu ca nefondata.
Apelanta a sustinut ca hotarârea primei instante este lovita de nulitate în conditiile art. 261 pct. 5 si art. 105 alin.(2) C.proc.civila, instanta de fond omitând sa analizeze sustinerile intervenientei, considerentele hotarârii vizând exclusiv actiunea principala.
Respingerea cererii de interventie ca nefondata este discutabila din punct de vedere procedural, în conditiile în care actiunea reclamantului s-a respins pentru lipsa calitatii de persoana îndreptatita la restituirea imobilului, iar instanta de fond nu a analizat în fond temeinicia sustinerilor partilor.
Analizând legalitatea hotarârii apelate sub aspectul invocat de intervenienta SC „I” SA Eforie, se constata ca apelul este fondat.
Desi prima instanta, în dispozitivul sentintei civile nr. 586/10.03.2006 respinge ca nefondata cererea de interventie în interes propriu formulata de SC ” I” SA, în considerentele hotarârii nu se face nici o referire la interesul partii în formularea acestei cereri si nici cu privire la netemeinicia pretentiilor intervenientei si a motivelor pentru care au fost respinse sustinerile si apararile partii.
Desi reclamantul si-a precizat actiunea, aratând ca nu mai insista, în acest litigiu, la restituirea constructiei si a terenului aferent, dobândit prin acte de vânzare-cumparare de catre intervenienta, instanta nu a înteles sa analizeze interesul si pretentiile valorificate de intervenienta în cererea de interventie prin raportare la obiectul cererii modificate, cu care a fost investita de reclamant.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut constant în jurisprudenta sa, ca dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv decât daca cererile si observatiile partilor sunt cu adevarat „studiate” adica examinate de catre tribunalul sesizat. Art. 6 din CEDO implica în sarcina instantei obligatia de a face o examinare efectiva a mijloacelor, argumentelor si oferetelor de dovezi ale partilor, fara a aprecia pertinenta lor si fara a fi înteles ca cerând un raspuns detaliat la fiecare argument (Van de Kesk contra Olandei, hotarârea din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, pag. 20 si 61; Cauza Dima împotriva României, Hotarârea din 16 noiembrie 2006).
În conditiile în care cererea de interventie în interes propriu a fost respinsa ca nefondata, iar din considerentele hotarârii nu rezulta ca pretentiile intervenientei au fost efectiv analizate, se impune, în conformitate cu disp. art. 297 C.proc.civila, desfiintarea hotarârii primei instante si trimiterea ei spre rejudecare, prima instanta urmând sa dea o solutie unitara cererilor cu care a fost investita.
