Contestaţie formulată, în temeiul Legii nr. 392/2001, împotriva măsurilor dispuse de organele de control financiar din cadrul primăriei. Competenţă în soluţionare. Calitate procesuală pasivă a primarului


Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanţa, reclamanta SC „R” SA Constanţa a chemat în judecată Consiliul Local Constanţa, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat să-i comunice decizia motivată şi semnată privind soluţionarea contestaţiei formulată împotriva măsurilor dispuse de organul de control financiar din cadrul Primăriei Constanţa, prin procesul-verbal din 9.04.2001.

Prin sentinţa civilă nr. 445/CA din 23.10.2001, Tribunalul Constanţa a admis cererea reclamantei, obligând pârâtul să-i comunice decizia motivată pentru soluţionarea contestaţiei, conform art. 5 din Legea nr. 392/2001.

împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs Consiliul Local Constanţa, considerând-o nelegală şi netemeinică, invocând lipsa calităţii procesuale pasive.

Curtea de Apel Constanţa, prin decizia civilă nr. 133/CA din 23 iunie 2003, a admis recursul, a modificat hotărârea atacată şi a respins cererea formulată de SC „R” SA Constanţa, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pentru a decide astfel, curtea de apel a stabilit că dispoziţiile art. 4 din O.U.G. nr. 58/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 392/2001, prevăd că persoana fizică sau persoana juridică nemulţumită de modul în care au fost soluţionate obiecţiunile împotriva actelor de control şi de impunere având ca obiect constatarea şi stabilirea impozitelor şi taxelor locale, a majorărilor de întârziere a penalităţilor, precum şi a altor sume şi măsuri, se poate adresa cu contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării răspunsului, primarului comunei sau oraşului în care domiciliază ori îşi are sediul sau unde îşi desfăşoară activitatea, după caz, respectiv, preşedintelui consiliului judeţean. Or, în cauză, contestaţia vizează actul organului de control financiar din cadrul Primăriei Constanţa, aşa încât, pentru emiterea actului administrativ jurisdicţional, persoana nemulţumită trebuia să se adreseze primarului şi nu Consiliului Local al municipiului Constanţa.

Curtea de Apel Constanţa, decizia civilă nr. 133/CA din 23 iunie 2003