Contestație decizie de concediere. Decizia 2368/2008. Curtea de Apel Cluj


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale

pentru Minori și Familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2368/R/2008

Ședința publică din data de 2 decembrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos

JUDECĂTOR 2: Sergiu Diaconescu

JUDECĂTOR 3: Gabriella vicepreședinte instanță

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta COM împotriva Încheierii civile nr. 1165 din 17 octombrie 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, privind și pe reclamanta intimată, având ca obiect litigiu de muncă – contestație împotriva deciziei de concediere.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul pârâtei recurente – avocat – în substituire avocat, lipsind reclamanta intimată.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 2 decembrie 2008 reclamanta, prin avocat, a formulat și înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare.

Reprezentantul recurentei arată că nu are cereri de formulat în probațiune.

Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris. Arată în esență că în conformitate cu art. 246 alin.3 proc. civ. care reglementează situația cheltuielilor la judecată în cazul renunțării la judecată, singurul care poate fi obligat la plata cheltuielilor este reclamantul. Nu se solicită în recurs cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin încheierea civilă nr. 1165/17.10.2008 Tribunalului Maramureșs – admis cererea contestatoarei de obligare intimatei SC COM SRL la 3.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul reținut că, prin încheierea nr. 908/25.08.2008 Tribunalului Maramureș prin care s- luat act de renunțarea la judecată de către contestatoarea, instanța omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată.

Întrucât renunțarea la judecată s- făcut ca urmare revocării deciziei de desfacere contractului de muncă contestate, contestatoarea este îndreptățită să i se acorde cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei încheieri declarat recurs în termen legal intimata SC COM SRL, solicitând modificarea în sensul respingerii cererii de completare dispozitivului în sensul acordării cheltuielilor de judecată și obligării contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

În motivarea recursului, s-a arătat că reclamanta renunțând la judecată, a renunțat implicit și la cheltuielile de judecată, singura îndreptățită la acordarea acestora fiind în speță pârâta, întrucât renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată de către pârât.

Prin întâmpinarea formulată (7-8), intimata solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În considerentele întâmpinării, intimata a arătat că renunțarea la judecată s-a datorat revocării de către pârâtă a deciziei ce făcea obiectul contestației, după promovarea litigiului de muncă.

Disp. art.246 Cod proc.civ. privitoare la suportarea cheltuielilor de judecată trebuie coroborate cu cele ale art. 275 Cod proc.civ. și 274 alin.1 Cod proc.civ.

Culpa procesuală revine pârâtei, întrucât a emis decizie nelegală de desfacere contractului de muncă, pe care reclamanta fost nevoită să o conteste și pe care însăși emitenta a revocat-o, atitudine ce a produs reclamantei cheltuielile solicitate.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Reclamanta contestat decizia nr.64/02.04.2008 emisă de intimată, iar la termenul de judecată din 25.08.2008, a renunțat la judecarea contestației.

Motivul care a determinat această conduită nu prezintă relevanță și nu poate justifica acordarea cheltuielilor de judecată în favoarea părții care, declanșând procesul, a înțeles ulterior în baza principiului disponibilității părților să renunțe la judecată.

3 al art.246 Cod proc.civ. consfințește dreptul pârâtului de a solicita obligarea reclamantului care renunțat la judecată după ce cererea de chemare în judecată a fost comunicată, la plata cheltuielilor de judecată.

Nici un text legal nu reglementează dreptul reclamantului care renunță la judecată de pretinde și primi cheltuieli de judecată de la pârât.

O astfel de reglementare ar fi lipsită de logică în condițiile în care, în speță, renunțarea este totală și necondiționată, reclamanta renunțând în totalitate la toate cererile ce formau obiectul acțiunii.

Justificarea renunțării la judecată – aceea că după promovarea contestației pârâta care emis decizia de desfacere contractului de muncă, a emis o nouă decizie de revocare a celei dintâi – nu poate avea ca și consecință acordarea cheltuielilor de judecată reclamantei care a renunțat la judecarea cauzei.

Pentru aceste considerente, în baza art.312 alin.1 raportat la art.304 pct.9 Cod proc.civ. recursul va fi admis.

În ceea ce privește solicitarea recurentei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, aceasta nu este fondată, întrucât prezentul recurs s-a promovat împotriva unei încheieri pronunțate în temeiul art.2812alin.1 Cod proc.civ. iar conform art. 2813alin.2 Cod proc.civ. părțile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii, această dispoziție vizând și cheltuielile de judecată atât în fond, cât și în căile de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC COM SRL împotriva încheierii civile nr. 1165 din 17 octombrie 2008 Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică, în sensul că respinge ca nefondată cererea de completare a încheierii nr. 908 din 25 august 2008 Tribunalului Maramureș.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică din 2 decembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

– – – – –

Red. MV dact. GC

3 ex/4.12.2008

Jud.primă instanță:,