ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 876/R/2009
Ședința publică din 31 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: – –
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Dana Cristina
– –
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta ȘCOALA CU CLASELE I-VIII împotriva sentinței civile nr. 1582 din 04 decembrie 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe reclamanta intimată și pe pârâtul intimat INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN M, având ca obiect completare carnet de muncă.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reclamanta intimată personal, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente și al pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și comunicat în termen legal și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 19 martie 2009, reclamanta intimată depune la dosarul cauzei copia deciziei nr. 655, iar la data de 27 martie pârâta recurentă depune o adresă prin care se învederează că reclamanta nu a fost salarizată ca institutor în perioada 01.09.1997 – 31.08.2008.
Instanța, din oficiu, invocă tardivitatea recursului declarat de pârâta Școala cu Clasele I-VIII, având în vedere intervalul de timp scurs între data comunicării sentinței instanței de fond și data declarării recursului.
Reclamanta intimată solicită admiterea excepției invocate de instanță și în consecință constatarea tardivității recursului formulat de pârâta recurentă Școala cu Clasele I-VIII, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloarea transportului la instanță, conform biletului depus la dosar.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1582 din 04.12.2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâților Inspectoratul Școlar Județean M și în consecință s-a dispus înscrierea în carnetul de muncă OG nr. 98733 funcției de institutor conform art. 7 lit. c din Legea 128/1997, începând cu 01.09.1997 – 31.08.2003 cu salariul aferent acestui post.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta este absolventă a facultății de Științe Economice din cadrul Universității.
Potrivit adresei Inspectoratului Școlar al Județului M nr. 7176/19.11.2008 reclamanta este titularizată pe postul de învățătoare gradul didactic II în perioada 01.09.1997 – 31.08.2003.
Văzând că reclamanta este absolventă și a unei instituții de învățământ superior potrivit art. 7 lit. c din Legea 128/1997 aceasta este îndreptățită la înscrierea în carnetul de muncă a postului de institutor cu salariul corespunzător începând cu 1.09.1997 și până la pensionare 31.08.2003.
Pentru aceste considerente cererea a fost admisă în sensul că s-a dispus înscrierea în carnetul de muncă a funcției de institutor, în temeiul art. 7 lit. c al Legii 128/1997 începând cu 1.09.1997 – 31.08.2003 cu salariul aferent acestui post.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Școala cu clasele I-VIII ” ” a declarat recurs prin care a arătat că reclamanta a fost titulară la Școala ” ” pe post de învățător, cu gradul didactic II în perioada 01.09.1997 – 31.08.2003, și nu a fost încadrată pe post de învățător cu funcție de institutor întrucât nu a depus la secretariatul școlii, în perioada mai sus menționată diploma de absolvire a Facultății de Științe Economice, din cadrul universității.
Examinând recursul declarat de pârâta Școala cu clasele I-VIII, Curtea de APEL CLUJ urmează să-l respingă ca tardiv, pentru următoarele considerente:
Sentința civilă nr. 1582 din 04 decembrie 2008 Tribunalului Maramureș, a fost comunicată pârâtei-recurente, conform dovezii de primire (53 dosar fond) la data de 30.12.2008, iar recursul a fost formulat de această parte la 13.01.2009 (2 dosar), în afara termenului de recurs de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr. 168/1999.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea de APEL CLUJ va respinge ca tardiv în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. raportat la art. art.80 din Legea nr. 168/1999, recursul declarat de pârâta Școala cu clasele I-VIII, care în temeiul art. 274.pr.civ. va fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 28 de lei, cheltuieli de judecată constând în contravaloarea transportului dus-întors la instanța de judecată (fila 13).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta pârâtă Școala cu clasele I-VIII ” ” împotriva sentinței civile nr. 1582 din 04.12.2008 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei suma de 28 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 31 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Dana Cristina
– – – – – –
GREFIER
Red./
2 ex./09.04.2009