ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1081/R/2009
Ședința publică din 28 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Adrian Repede
– –
GREFIER: – –
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienta COMPANIA NATIONALA DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI C împotriva deciziei civile nr. 246/R din 10 februarie 2009 Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe intimatul, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta intimatului, avocat și reprezentanta revizuientei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA prin Direcția Regională Drumuri și Poduri C, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că revizuienta Compania Naționala de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cad epus la registrul de valori recipisa de consemnare a cauțiunii nr. -/1 din data de 15.04.2009, în cuantum de 1.000 lei, precum și chitanța nr. -/1 care atestă achitarea acesteia, pentru cererea de suspendare a Deciziei civile nr. 246/R din 10 februarie 2009 Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr-, sens în care s-a depus la dosar copiile acestora.
Curtea se va pronunța cu privire la cererea de suspendare a executării deciziei atacate prin decizie.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.
Reprezentanta revizuientei Compania Naționala de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA prin Direcția Regională Drumuri și Poduri C solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată, schimbarea în totul a deciziei atacate în sensul pronunțării unei hotărârii legale și temeinice de respingere a contestației formulate de intimatul, întrucât consideră că instanța de judecată nu are prerogativa de a coordona activitatea angajatorului, respectiv de a dispune înființarea sau desființarea de posturi, ci doar prerogativa de control asupra deciziilor dispuse de către angajator. De asemenea, consideră că Curtea de Apel Cluja dispus reintegrarea intimatului pe funcția avută anterior, respectiv s-a pronunțat pe ceva ce nu s-a cerut, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată, arătând că instanța de recurs a dispus reintegrarea intimatului pe funcția deținută anterior, întrucât instanța a constatat că, concedierea intimatului s-a făcut în mod nelegal, astfel că instanța de recurs a dat curs dispozițiilor art. 78 din Codul Muncii, articol care consacră un drept fundamental, respectiv principiul retroactivității. De asemenea, arată că raportat la prevederile art. 289 din Codul Muncii hotărârile judecătorești în materia litigiilor de muncă sunt executorii de drept, astfel că revizuienta trebuie să se supună acestei hotărârii, modalitatea în care revizuienta va duce la îndeplinire modul de a acestei hotărârii este la latitudinea acesteia. Totodată, arată că a solicitat prin contestație reintegrarea intimatului pe postul de șef serviciu achiziții, întrucât la acel moment a considerat că pe baza probatoriului administrat în cauză că nu ar fi avut loc o reorganizare a societății, întrucât nu a avut loc o desființare a serviciului licitații ci o schimbare a denumirii în serviciu achiziții. Pentru aceste considerente prima instanță a anulat decizia de concediere și a dispus reintegrarea intimatului pe postul deținut anterior. Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței depusă la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 10 martie 2009 și formulată de revizuienta COMPANIA NATIONALA DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI C împotriva deciziei civile nr. 246/R din 10 februarie 2009 Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe intimatul, având ca obiect contestație decizie de concediere.
În motivare revizuienta arată că, dispozitivul deciziei civile nr.246/10.02.2009 cuprinde dispoziții potrivnice care nu pot fi aduse la îndeplinire, motiv de revizuire prevăzut de art.322 pct.1 din pr.civ. Astfel, instanța de judecată a dispus reintegrarea reclamantului pe funcția deținută anterior de către acesta. Funcția deținută de reclamantul-intimat anterior emiterii Deciziei de Concediere 28432/11.12.2007 este aceea de șef serviciu licitații. Așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosar – organigrama DRDP C, funcția de șef serviciu licitații a fost desființată.
În această situație angajatorul este pus în imposibilitatea de a pune în aplicare dispozițiile deciziei civile pronunțate, deoarece postul nu mai există, fiind desființat.
Revizuienta consideră că instanța de judecată nu are prerogativa de a coordona activitatea angajatorului, respectiv de a dispune înființarea sau desființarea de posturi, ci doar prerogativa de control asupra deciziilor dispuse de către angajator.
Totodată, prin dispoziția instanței de reintegrare pe postul deținut anterior – șef serviciu licitații, instanța s-a pronunțat ultra petita, asupra unui capăt de cerere care nu s-a solicitat. Prin acțiunea sa reclamantul a solicitat reintegrarea în postul și funcția de șef serviciu în cadrul Serviciului, nu pe postul deținut anterior.
Referitor la suspendarea executării deciziei civile nr.246/10.02.2009, solicită aceasta având în vedere importanța activității de achiziții din cadrul R – – DRDP În cazul în care angajatorul va fi nevoit să pună în aplicare dispozițiile potrivnice și contradictorii ale deciziei atacate, acest fapt ar periclita activitatea de achiziții publice și activitatea DRDP C, deoarece funcția de șef serviciu licitații nu se mai regăsește în structura organizatorică. În această situație angajatorul ar fi obligat să reintegreze și să remunereze o funcție care nu are obiect de activitate.
Intimatul prin întâmpinare a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă și respingerea cererii de suspendare ca nefondată.
Examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 246/R/10.02.2009 s-a admis recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2166 din 17 noiembrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o modifică în sensul că admite acțiunea reclamantului și dispune anularea deciziei de concediere nr. 28432 din 11.12.2007 emisă de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE SA B – Direcția Regională Drumuri și Poduri S-a dispune reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior, s-a obligat pârâta să plătească reclamantului diferențele salariale aferente începând cu data punerii în executare a deciziei de concediere și până la data reîncadrării efective. S-a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 3500 lei cheltuieli de judecată în fond și recurs.
Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 1 Cod procedură civilă se poate invoca în situația în care dispozitivul hotărârii conține dispoziții contrare, care nu se pot aduce la îndeplinire.
În dispozitivul deciziei împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire există o singură dispoziție referitoare la reintegrarea intimatului pe postul deținut anterior, astfel încât în mod evident nu sunt dispoziții contrare care nu se pot executa, primul motiv de revizuire invocat fiind neîntemeiat.
Referitor la susținerea că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut (motiv de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă ) se reține că rin p. decizia a cărui revizuire se solicită, s-a a stabilit că revizuenta a procedat la concedierea nelegală a intimatului întrucât nu a respectat dispozițiile art. 65 alin. (2) din Codul muncii, respectiv desființarea locului de muncă al acestuia nu a fost efectivă și nu a avut o cauză reală și serioasă.
În condițiile în care concedierea intimatului a fost dispusă în temeiul art. 65 alin. (1) din Codul muncii, iar conform art. 78 alin. (2) din Codul muncii la solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere, a constata într-o cerere de revizuire că postul ocupat de intimat nu există ar însemna nerespectarea dispoziției legale imperative menționate anterior.
De asemenea, întrucât cauza concedierii intimatei a fost desființarea postului său, acest aspect a fost avut în vedere de către instanța de recurs, care nu a făcut decât să aplice dispozițiile art. 78 alin. (2) din Codul muncii referitoare la reintegrare, dispoziții care nu disting în funcție de motivul concedierii.
Drept urmare, se constată că prin dispoziția de a-l reintegra pe intimat pe funcția deținută anterior, instanța de recurs a dat eficiență principiului retroactivității efectelor anulării deciziei de concediere, astfel încât nici al doilea motiv de revizuire nu este întemeiat.
În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 326 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondată cererea de revizuire declarată de intimata COMPANIA NATIONALA DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI C împotriva deciziei civile nr.246 din 10.02.2009 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr-.
Întrucât suspendarea executării Deciziei civile nr.246/10.02.2009 urma să producă efecte până la soluționarea cererii de revizuire, iar plata cauțiunii a fost dovedită la termenul la care s-a rămas în pronunțare asupra cererii de revizuire, având în vedere că se va respinge ca nefondată cererea de revizuire, în temeiul art. 325 Cod procedură civilă se va respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă se va obliga revizuienta, ca parte aflată în culpă procesuală să plătească intimatului suma de 1500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
Respinge ca nefondată cererea de revizuire declarată de intimata COMPANIA NATIONALA DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI C împotriva deciziei civile nr.246 din 10.02.2009 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă revizuienta să plătească intimatului suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în revizuire.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
– – – – – – PT. – –
în concediu medical
semnează prim-grefier
Red./Dact.
2 ex./20.05.2009