ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.330/2008-
Ședința publică din 04 martie 2008
PREȘEDINTE: R – – judecător
– – – judecător
– – – judecător
– – – grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimatul contestator G din comuna, sat, nr.75, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr.761/LM din 17 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că la data de 18.02.2008 prin registratura instanței a parvenit la dosar întâmpinare din partea intimatului contestator, că în cauză se solicită judecarea în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.761/LM/2007 din 17 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, a fost admisă excepția lipsei capacității de exercițiu a intimatei CASA LOCALĂ DE PENSII B, cu sediul în B,-, jud. B și în consecință s-a respins contestația față de această intimată.
A fost admisă contestația formulată de contestatorul G domiciliat în localitatea, sat, nr. 75, jud. B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, jud. B, cod poștal – și în consecință, s-a dispus anularea deciziei nr. 19919/01.07.2007 emisă de intimată pe seama contestatorului și a fost obligată intimata să recalculeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.07.2005, sens în care a fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:
În ședința publică din 15.10.2007, instanța din oficiu a invocat excepția lipsei capacității de exercițiu a intimatei Casa Local de Pensii B, pe care a admis-o, întrucât aceasta este o unitate fără personalitate juridică conform prevederilor Statutului
Prin decizia nr. 19919/08.03.1988 contestatorul a fost înscris la pentru limită de vârstă în baza prevederilor Legii nr. 3/1977 începând cu data de 01.04.1988, iar prin decizia nr. 19919/01.07.2007 a fost recalculat dreptul de al contestatorului.
Potrivit buletinului de calcul anexat ultimei decizii, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform Legii nr. 19/2000.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare.
În speță, instanța a identificat legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.
Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea 3/1977, care prevedea la art. 8 o vechime integrală în muncă de 30 de ani. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin. 1 din HG1550/2004 care prevede că: “Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] ” ar trebui a se concluziona că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani.
astfel de concluzie este însă eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus.
Aceste reglementările se regăsesc în nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevăd în mod explicit “la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie”.
Or, având în vedere acest principiu, că nr.OUG 4/2005 este ulterioară HG1550/2004 precum si că ordonanța aprobată prin lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, instanța a apreciat că prevederile art. 2 alin.1 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.
Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu.
În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionari ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.
Art. 43 alin. 3 din Legea 19/2000 prevede că asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. b și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de expunere la radiații, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă.
Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța a constatat că din adeverința depusă de contestator în probațiune (fila 7), a rezultat că acesta a desfășurat pe o perioadă mai mare de 15 ani activitate în zona I de radiații, în temeiul art. 20 alin. 1 lit. b și art. 43 din Legea nr. 19/2000 precum și art. 2 alin. 1 din HG. 1550/2004 coroborat cu prevederile OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, a admis contestația și a dispus anularea deciziei nr. 19919/01.07.2007 emisă de intimată pe seama contestatorului și a obligat intimata să recalculeze pensia acestuia prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.07.2005 (existând acte care sunt de natura a modifica elementele avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual recalculat), sens în care se va emite o noua decizie de pensionare.
Instanța nu a acordat cheltuieli de judecată în baza art. 274 Cod procedură civilă, întrucât cuantumul acestora nu a fost dovedit.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii contestației formulate de către reclamant.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că instanța de fond a dat o interpretare eronată dispozițiilor articolului 2 aliniatul 1 din HG nr. 1550/2004, reținând că stagiul de cotizare utilizat cu ocazia recalculării nu este cel impus de articolul 8 din Legea nr. 3/1977, în vigoare la data deschiderii drepturilor la pensie, ci un alt număr de ani vechime în muncă, fără ca această opinie să fie fondată pe o anumită dispoziție legală.
S-a mai invocat că instanța a motivat contradictoriu hotărârea, reținând că intimatului i se aplică dispozițiile articolului 2 din HG nr. 1550/2004, pe care le coroborează cu articolul 14 din Legea nr. 3/1977, lege ce nu face referire la 15 ani sau 20 de ani ca stagiu complet de cotizare, în plus a aplicat retroactiv dispozițiile Legii nr. 19/2000 și OUG nr. 4/2005, încălcând principul constituțional al neretroactivității legii.
În drept, au fost invocate dispozițiile articolului 304 punctele 8 și 9 Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului civil de față.
Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, conform articolului 306 Cod procedură civilă, sub aspectul tuturor nulităților prevăzute de articolul 304 Cod procedură civilă, Curtea de APEL ORADEAa reținut următoarele:
Intimatul contestator a fost înscris la pensie pentru depusă și pentru limită de vârstă prin decizia nr. 19.919/8.03.1988, reținându-se că acesta avea o vechime în muncă de 40 de ani 2 luni și 2 zile, din care o perioadă de 24 de ani 7 luni și 20 de zile se include în grupa I de muncă.
Din adeverința nr. 1514/20 aprilie 2007 emisă de Compania Națională a SA B – Sucursala B, reiese că activitatea desfășurată de intimat în perioadele 28.08.1962 – 14.11.1963, 01.12.1964 – 16.04.1969, 16.07.1969 – 01.04.1988 se încadrează în procent de 100% în zona I de radiații, condiții speciale în baza prevederilor HG 407/1990 și HG 1025 /2003.
Sigur că, la data deschiderii dreptului la pensie al acestuia, erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 3/1977, dar articolul 43 din Legea nr. 19/2000 prevede pentru asigurații care au lucrat efectiv în grupa I și II de muncă, de expunere la radiații, prevăzut de articolul 20 litera b și care aveau un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani la grupa I-a și 20 de ani la grupa a II-a, punctajul mediu anual se stabilește prin luarea în considerare a stagiilor prevăzute de acest articol, conform articolului 77 din lege.
Este cert că intimatului i s-au aplicat, la data deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile Legii nr. 3/1977, însă la recalculare nu se poate face abstracție de dispozițiile legii noi în materie, respectiv de articolele 20, 43, 77 din Legea nr. 19/2000, modificată și completată, aspect corect reținut de instanța de fond, nefiind o adăugare la lege, întrucât s-ar încălca principiul consacrat prin actele normative de evaluare, conform căruia, la condiții egale de pensionare, se impune acordarea unor pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, iar articolul 2 din Legea nr. 19/2000 consacră chiar principiul egalității tuturor participanților la sistemul public, altfel s-ar crea un tratament discriminatoriu pentru cei care au avut “neșansa” de a obține dreptul la pensie anterior Legii nr. 19/2000, ceea ce ar contraveni atât Constituției, ce proclamă egalitatea de tratament, cât și tuturor prevederilor internaționale în domeniu.
Prin aplicarea dispozițiilor legale mai sus arătate, instanța de fond nu a făcut altceva decât că a dispus aplicarea dispozițiilor legale în materie și situației intimatului, dispoziții mai favorabile, altfel, conform celor expuse mai sus, s-ar fi ajuns la o nejustificată a acestuia raportat la persoanele care s-au pensionat după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 și cei ce s-au pensionat anterior, îndeplinind aceleași criterii, astfel că instanța de fond nu a interpretat greșit dispozițiile legale ci dimpotrivă, criticile sunt neavenite.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea de APEL ORADEA, în temeiul articolului 312 aliniat 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul civil de față, fără cheltuieli de judecată, nefiind justificate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimatul contestator G din comuna, sat, nr.75, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr.761din 17 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 4 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R – – – – – – –
Red.dec.- /21.03.2008
Jud.fond. –
./25.03.2008, Ex.2