Contestație decizie de pensionare. Decizia 828/2008. Curtea de Apel Oradea


ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

COMPLETUL – I/

DECIZIA CIVILĂ NR. 828/2008 –

Ședința publică din 20 mai 2008

PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător

– R – – JUDECĂTOR 2: Roman Florica

– – – – JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena

– – – – grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B în contradictoriu cu intimata contestatoare domiciliată în,-/D, județul B, împotriva sentinței civile nr. 72 din 17 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de asigurări sociale – recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, intimata contestatoare a depus la dosar întâmpinare, solicitând judecarea cauzei și în lipsă, după care:

CURTEA DE APEL,

Constată că, prin sentința civilă nr. 72 din 17 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B, în consecință s-a dispus anularea deciziei nr. 1/55765/4.10.2007 emisă de intimată pe seama contestatoarei și a fost obligată intimata să recalculeze pensia acesteia prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 15 ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 01.10.2007, sens în care a fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, analizând ansamblul probator administrat în cauză, respectiv decizia nr. 1/55765/04.10.2007, buletinul de calcul, adeverința nr. 377/15.10.2007, dosarul de pensionare al contestatorului, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 1/55765 din 4 octombrie 2007 fost recalculată pensia contestatoarei, obținându-se în urma acestei operațiuni un punctaj de 1,74954. Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform Legii nr. 19/2000. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de de care beneficiază contestatoarea la data de 1 octombrie 2004, este Legea nr. 3/1977.

Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța apreciază că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării problemei. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța va identifica legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.

Așadar, instanța constată că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatoarei era Legea nr. 3/1977, care prevedea la art. 8 o vechime integrală în muncă de 30 de ani. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin. 1 din nr.HG 1550/2004, care prevede că: “Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.]”, ar trebui să concluzionăm că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. O astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv nr.HG 1550/2004 amintită mai sus. de care facem vorbire se regăsesc în nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, ce prevede în mod explicit “la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie”. Or, având în vedere acest principiu, pe de-o parte că nr.OUG 4/2005 este ulterioară nr.HG 1550/2004 și pe de altă parte, că ordonanța aprobată prin lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, se impune să concluzionăm că prevederile art. 2 alin. 1 din nr.HG 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.

Așa cum s-a arătat deja, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a nr.HG 1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma numai spiritul legii nu și litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.

În lumina acestei interpretări, instanța apreciază că prevederile Legii nr. 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare tuturor categoriilor de pensionari ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie. Art. 43 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 prevede că asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. b și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de expunere la radiații, beneficiază de pentru limită de vârstă.

Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța constatând că din adeverința depusă de contestator în probațiune (fila 9) rezultă că soțul contestatoarei a desfășurat pe o perioadă mai mare de 15 ani activitate în zona I de radiații, în temeiul art. 20 alin. 1 lit. b și art. 43 din Legea nr. 19/2000 precum și art. 2 alin. 1 din nr.HG 1550/2004 coroborat cu prevederile nr.OUG 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005, a admis contestația potrivit dispozitivului sentinței, luând act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii și respingerea contestației formulată de petentă.

În motivarea recursului s-a susținut că recurenta a aplicat corect dispozițiile art. 2 din Normele Metodologice ale nr.HG 1550/2004, care au stabilit că stagiul complet de cotizare este cel stabilit prin Legea nr. 3/1977, astfel că este greșită hotărârea instanței de fond, care arbitrar a modificat cuantumul acestui stagiu de cotizare, reducându-l la 15 ani, în loc de 30 ani, cum este stabilit de Legea nr. 3/1977.

S-a mai invocat că instanța a motivat contradictoriu hotărârea, reținând că petentei i se aplică dispozițiile art. 2 din nr.HG 1550/2004, pe care le coroborează cu art. 14 din Legea nr. 3/1977, lege ce nu face referire la 15 sau 20 de ani ca stagiu complet de cotizare.

În plus, instanța de fond a aplicat retroactiv dispozițiile Legii nr. 19/2000 și nr.OUG 4/2005, încălcând un principiu constituțional al neretroactivității legii.

Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, curtea constată că aceasta este legală și temeinică, în consecință recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Criticile recurentei sunt nefondate.

Soțul intimatei contestatoare a lucrat anterior deschiderii dreptului său la pensie în condiții deosebite și a fost pensionat în temeiul Legii nr. 3/1977, reducându-i-se vârsta de pensionare conform cu dispozițiile legale din actul normativ enunțat.

Sigur că, la data deschiderii dreptului la pensie, erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 3/1977, dar acestea la art. 14 prevedeau și cele expuse mai sus, mai mult, actualul normativ în materie – Legea nr. 19/2000 – prevede la art. 43 că pentru asigurații care au lucrat efectiv în grupa I, II de muncă, de expunere la radiații, prevăzut de art. 20 lit. “b” și care aveau un stagiu de cotizare de cel puțin 15 de ani la grupa I și 20 ani la grupa a II-a, punctajul mediu anual se stabilește prin luarea în considerare a stagiilor prevăzute de acest articol, conform art. 77 din Legea nr. 19/2000.

Este cert că soțului intimatei contestatoare i s-au aplicat la data deschiderii dreptului la pensie dispozițiile Legii nr. 3/1977, însă la recalculare nu se poate face abstracție de dispozițiile legii noi în materie, respectiv de art. 20, 43, 77 din Legea nr. 19/2000, modificată și completată, aspect corect reținut de instanța de fond (nefiind o adăugare la lege), întrucât altfel s-ar încălca principiul consacrat prin actele normative de evaluare, conform căruia la condiții egale de pensionare se impune acordarea unor pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, iar art. 2 din Legea nr. 19/2000 consacră chiar principiul egalității tuturor participanților la sistemul public, altfel s-ar crea un tratament discriminatoriu pentru cei ce au avut “neșansa” a obține dreptul la pensie anterior Legii nr. 19/2000, ceea ce ar contraveni atât Constituției ce proclamă egalitatea de tratament, cât și tuturor prevederilor internaționale în domeniu.

Prin aplicarea dispozițiilor legale susmenționate, instanța de fond nu a făcut altceva decât că a dispus aplicarea dispozițiilor legale în materie și situației intimatei, dispoziții mai favorabile, altfel, conform celor expuse mai sus, s-ar fi ajuns la o nejustificată a acesteia raportat la persoanele ce s-au pensionat după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 și cei ce s-au pensionat anterior, îndeplinind aceleași criterii, astfel că instanța de fond nu a interpretat greșit dispozițiile legale ci dimpotrivă, criticile fiind neavenite.

Pentru aceste motive, în baza art. 316 raportat la art. 296 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat, constatându-se că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B împotriva sentinței civile nr. 72 din 17 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 20 mai 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

– – R – – – – –

red.R

jud.fond. –

dact.

2 ex./13.06.2008.