DECIZIA CIVILĂ nr. 1243/2008-
Ședința publică din 16 septembrie 2008
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, în contradictoriu cu intimata contestatoare, cu domiciliul în nr. 143 județul B, împotriva sentinței civile nr. 196/LM/2008 din 25 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: contestație decizie pensionare,
La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței cele de mai sus, faptul că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă în baza art. 242 aliniatul (2) Cod procedură civilă, după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.196/LM/2008 din 25 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, a fostadmisă contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B și în consecință s-a dispus anularea deciziei nr. 36554/01.10.2007 emisă de intimată pe seama contestatoarei și a fost obligată intimata să recalculeze pensia acesteia prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani, sens în care a fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, din actele de la dosar, că prin decizia nr. 36554/31.08.2005 a fost recalculată pensia de urmaș a contestatoarei. Potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform legii 19/2000. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de la data de 1 octombrie 2004 este Legea nr.3/1977.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța a identificat legea aplicabilă la data închiderii dreptului de pensionare al contestatoarei, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului, ca fiind Legea nr. 3/1977, care prevedea o vechime integrală în muncă de 30 de ani. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 care prevede că: “Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] ” s-a concluzionat că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatoarei ar fi de 30 de ani. astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. de care facem vorbire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit “la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie”. Or, având în vedere acest principiu, având în vedere, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte,că ordonanța aprobată prin Lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, se impune să concluzionăm că prevederile art. 2 alin.1 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.
Judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin legea 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.
În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie. Art. 43 alin.3 din Legea 19/2000 prevede că asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. b și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani în zona I de expunere la radiații, beneficiază de pentru limită de vârstă.
Având in vedere că in cuprinsul deciziei de recalculare a pensiei de urmaș a contestatoarei nr.36554/31.08.2005 (fila 28) este inserata mențiunea: “in situația in care in termen de 3 ani de la data de 01.09.2005 vor fi prezentate acte de natura a modifica elementele avute in vedere la determinarea punctajului mediu anual recalculat, noile drepturi se vor acorda de la data de 01.09.2005 “, instanța a obligat intimata să acorde aceste drepturi de la data de 01.09.2005.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii contestației formulate de către reclamantă.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că instanța de fond a dat o interpretare eronată dispozițiilor articolului 2 aliniatul 1 din HG nr. 1550/2004, reținând că stagiul de cotizare utilizat cu ocazia recalculării nu este cel impus de articolul 8 din Legea nr. 3/1977, în vigoare la data deschiderii drepturilor la pensie, ci un alt număr de ani vechime în muncă, fără ca această opinie să fie fondată pe o anumită dispoziție legală.
S-a mai invocat că instanța a motivat contradictoriu hotărârea, reținând că soțului intimatei i se aplică dispozițiile articolului 2 din HG nr. 1550/2004, pe care le coroborează cu articolul 14 din Legea nr. 3/1977, lege ce nu face referire la 15 ani sau 20 de ani ca stagiu complet de cotizare, în plus a aplicat retroactiv dispozițiile Legii nr. 19/2000 și OUG nr. 4/2005, încălcând principul constituțional al neretroactivității legii.
În drept, au fost invocate dispozițiile articolului 304 punctele 8 și 9 Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului civil de față.
Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, conform articolului 306 Cod procedură civilă, sub aspectul tuturor nulităților prevăzute de articolul 304 Cod procedură civilă, Curtea de APEL ORADEAa reținut următoarele:
Soțul intimatei contestatoare a fost înscris la pensie pentru depusă și pentru limită de vârstă prin decizia nr. 15005/26.04.1983, reținându-se că acesta avea o vechime în muncă de 36 ani, 4 luni și 25 de zile, din care o perioadă de 20 de ani se include în grupa I de muncă.
Din adeverința nr. 3280/06.09.2007 emisă de Compania Națională a SA B – Sucursala B, reiese că activitatea desfășurată de acesta în perioadele 12.10.1960-06.01.1961; 19.09.1961-01.07.1971; 19.06.1973-02.07.1983, se încadrează în procent de 100% în grupa I-a de muncă subteran (condiții speciale) în baza prevederilor HG 407/1990 și HG 1025 /2003.
Sigur că, la data deschiderii dreptului la pensie al acesteia, erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 3/1977, dar articolul 43 din Legea nr. 19/2000 prevede pentru asigurații care au lucrat efectiv în grupa I și II de muncă, de expunere la radiații, prevăzut de articolul 20 litera b și care aveau un stagiu de cotizare de cel puțin 15 ani la grupa I-a și 20 de ani la grupa a II-a, punctajul mediu anual se stabilește prin luarea în considerare a stagiilor prevăzute de acest articol, conform articolului 77 din lege.
Este cert că soțului intimatei i s-au aplicat, la data deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile Legii nr. 3/1977, însă la recalculare nu se poate face abstracție de dispozițiile legii noi în materie, respectiv de articolele 20, 43, 77 din Legea nr. 19/2000, modificată și completată, aspect corect reținut de instanța de fond, nefiind o adăugare la lege, întrucât s-ar încălca principiul consacrat prin actele normative de evaluare, conform căruia, la condiții egale de pensionare, se impune acordarea unor pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie, iar articolul 2 din Legea nr. 19/2000 consacră chiar principiul egalității tuturor participanților la sistemul public, altfel s-ar crea un tratament discriminatoriu pentru cei care au avut “neșansa” de a obține dreptul la pensie anterior Legii nr. 19/2000, ceea ce ar contraveni atât Constituției, ce proclamă egalitatea de tratament, cât și tuturor prevederilor internaționale în domeniu.
Prin aplicarea dispozițiilor legale mai sus arătate, instanța de fond nu a făcut altceva decât că a dispus aplicarea dispozițiilor legale în materie și situației intimatei, dispoziții mai favorabile, altfel, conform celor expuse mai sus, s-ar fi ajuns la o nejustificată a acesteia raportat la persoanele care s-au pensionat după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 și cei ce s-au pensionat anterior, îndeplinind aceleași criterii, astfel că instanța de fond nu a interpretat greșit dispozițiile legale ci dimpotrivă, criticile sunt neavenite.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea de APEL ORADEA, în temeiul articolului 312 aliniat 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul civil de față, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondat recursul civil declaratde recurenta acesta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O- județul B, în contradictoriu cu intimata contestatoare, cu domiciliul în nr. 143 județul B, împotriva sentinței civile nr. 196/LM/2008 din 25 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCAB I L
Pronunțată în ședința publică de azi, 16 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
– – – – R – – –
decizie:./02.10.2008
Complet fond:,.
în 2 ex.: /07.10.2008.