DECIZIA CIVILĂ NR.1462/2009-R
Ședința publică din 5 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
– – – – – JUDECĂTOR 3: Trif
– – – judecător
– – grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimata contestatoare cu domiciliul în, sat, nr., județul B, împotriva sentinței civile nr. 286/LM din 18.02.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă intimata contestator -personal, lipsă fiind recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că, recursul este scutit de la plata taxei de timbru, precum și faptul că, prin registratura instanței, la data de 29.10.2009, recurenta pârâtă a depus “completare la întâmpinare”, după care:
INSTANȚA, comunică un exemplar din întâmpinare, cu intimata contestatoare.
Intimata contestatoare -personal, învederează instanței că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursului.
Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimata contestatoare -personal, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, pentru considerentele din întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.286/LM din 18 februarie 2009, Tribunalul Bihora admis contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, și în consecință a dispus anularea deciziei nr. -/01.07.2007, emisă de intimată, pe seama contestatoarei și a obligat intimata să reactualizeze pensia acesteia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani, sens în care se va emite o nouă decizie de pensionare, în favoarea contestatoarei.
Fără cheltuieli de judecată.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, contestatoarea beneficiază de de urmaș după soțul său care a ieșit la pentru depusă și limită de vârstă prin decizia nr. 68343/09.10.1979.
La calcularea pensiei, intimata a avut în vedere stagiul complet de cotizare de 30 de ani, după cum reiese din buletinul de calcul nr.-/22.11.2005.
Tribunalul a constatat că pentru a se realiza o corelare între pensiile pensionarilor indiferent de data înscrierii acestora la pensie astfel încât să fie respectat principiul “la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie” precum și pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 4/2005, astfel, conform art. 1 din această ordonanță, pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 01.04.2001, se recalculează în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgentă.
Conform art.2 din același act normativ recalcularea prevăzută la art. 1 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea prevederilor Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
Din coroborarea acestor texte de lege rezultă că pentru pensiile stabilite anterior datei de 1.04.2001, determinarea punctajului mediu anual se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000. Or, soțul contestatoarei a fost înscris la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă în anul 1979 fiind pensionat în temeiul dispozițiilor Legii nr.3/1977.
Este adevărat că în conformitate cu art. 2 din Normele metodologice de aplicare a nr.HG1550/2004 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechime integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază, dar aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în cauză, întrucât acest act normativ are o forță legislativă inferioară ordonanței de urgență și este anterior adoptării nr.OUG4/2005 care consacră principiul “la condiții egale de pensionare, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie.
Instanța de fond a constatat că nu se poate vorbi despre o retroactivitate a legii civile prin aplicarea Legii nr.19/2000 și pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a acestui act normativ ci este vorba de aplicarea principiului “aplicării imediate a legii noi”, recalcularea pensiilor realizându-se cu începere de la data intrării în vigoare a OUG nr.4/2005. De altfel, s-a mai reținut de prima instanță că, pentru a se realiza o uniformizare între pensiile pensionarilor înscriși la pensie anterior intrării în vigoare a Legii 19/2000 cu pensiile pensionarilor înscriși la pensie după intrarea în vigoare a Legii nr.19/2000 era imperios necesar a se aplica o legislație unitară, sens în care a fost adoptată G nr.4/2005 care face trimitere pentru toți pensionarii indiferent de data înscrierii la pensie la dispozițiile Legii nr.19/2000. Dacă s-ar aplica art.2 din Normele metodologice de aplicare a nr.HG1550/2004 care prevede aplicabilitatea mai multor acte normative în funcție de data înscrierii la pensie, scopul urmărit de legiuitor de a se uniformiza pensiile pensionarilor, nu va fi realizat niciodată întrucât s-ar aplica acte normative care prevăd condiții diferite pentru pensionare și implicit și un cuantum diferit al pensiilor în funcție de data înscrierii la pensie, între pensionarii care îndeplinesc condiții egale de pensionare.
Prin urmare, tuturor pensionarilor indiferent de data înscrierii la pensie urmează să li se aplice dispozițiile Legii nr.19/2000.
În sistemul Legii nr. 3/1977, persoanele care au lucrat în grupele I și II de muncă, beneficiau de reducerea vârstei legale de pensionare și de majorarea vechimii în muncă, adică a perioadei de contribuție. Astfel, conform articolului 14 aliniatul 1 din lege, persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri ce se încadrează în grupa I de muncă, la stabilirea pensiei li se lua în calcul, pentru fiecare an lucrat în această grupă, câte un an și șase luni, așadar în acest caz, persoanelor menționate li se acorda un spor la vechimea în muncă, concomitent cu reducerea vârstei de pensionare.
Potrivit articolelor 19 și 20 din Legea nr. 19/2000, există două categorii de locuri de muncă tratate diferit față de locurile de muncă comune: locurile de muncă în condiții deosebite și cele în condiții speciale.
Aceste categorii diferite de locuri de muncă au un tratament juridic egal, conform articolului 20 cu referire la anexa 2 din Legea nr. 19/2000.
Tribunalul a reținut că, soțul contestatoarei a desfășurat peste 20 de activitate în condiții speciale de muncă, fiind miner în subteran, prin urmare i se aplică dispozițiile cuprinse în art.20 al.1 lit.a din Legea nr. 19/2000, stagiul complet de cotizare al acestuia fiind de 20 ani.
Soțul contestatoarei a desfășurat peste 20 ani în condiții speciale de muncă, astfel încât i se cuvine a i se reține stagiul de cotizare ce determină obținerea unui punctaj cumulat ce îl avantajează și care este calculat conform dispozițiilor Legii nr. 19/2000 și nr.HG 1550/2004.
Prin urmare, instanța de fond a reținut că, intimata a determinat greșit punctajul mediu anual al contestatorului prin împărțirea numărului de puncte obținut de asigurat la un stagiu complet de cotizare de 30 de ani în loc de 20 de ani, astfel încât a încălcat dispozițiile art.77 al. 2 coroborat cu art. 43 al. 3 și art. 20 lit. a din Legii 19/2000.
Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul art.77 al. 2 coroborat cu art. 43 al. 3 și art. 20 lit. a din Legii 19/2000 și art.14 din Legea nr.3/1977,prima instanță a admis contestația formulată și a dispus anularea deciziei nr. -/01.07.2007, emisă de intimată pe seama contestatoarei și a obligat intimata să recalculeze pensia acesteia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani, sens în care a dispus emiterea unei noi decizii de pensionare, in favoarea contestatoarei.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, instanța a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea acestuia, modificarea totală a sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei, pentru următoarele motive:
-instanța de fond a făcut trimitere la faptul că în procesul de recalculare a pensiei nu au fost aplicate prevederile Legii nr.19/2000, însă în cauză sunt incidente prevederile Legii nr.3/1977;
-instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art.2 alin.1 din nr.HG1550/2004;
-articolele din Legea nr.19/2000, la care face trimitere instanța de fond se referă strict la persoanele care s-au pensionat în temeiul acestei legi, iar soțul reclamantei a fost înscris la pensie în baza Legii nr.3/1977.
În drept sunt invocate dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, nr.HG1550/2006, Legea nr.3/1977 și Legea nr.19/2000.
Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, făcând trimitere la prevederile Legii nr.3/1977, ale Legii nr.19/2000 (art.20 pct.1 lit.a, art.41 pct.4, art.42 pct.1, art.43 pct.1, art.49 pct.1, art.169 pct.1), art.3 din nr.HG1550/2004 și art.7 pct.4, pct.1 și 2 din Cap.Sporul de vechime în muncă. Pct.1 și 2 din Cap. indemnizații și majorări ale retribuției tarifare prevăzute în Legea nr.57/1974, cuprinse în anexele nr.OUG4/2005.
Prin completarea la întâmpinare, recurenta a arătat că reclamanta a beneficiat de un punctaj suplimentar conform nr.OUG100/2008, iar începând cu 1.10.2010, reclamanta va putea beneficia și de prevederile Legii nr.218/2008, astfel că aceasta va beneficia de o pensie de asigurări sociale de 576 lei.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:
Potrivit deciziei nr. – din 1.07.2007, emisă de Casa Județeană de Pensii B, intimatei contestatoare i-a fost recalculat dreptul de pensie conform nr.OUG 19/2007, intimata fiind beneficiara unei pensii în valoare de 224 lei.
Din înscrisurile existente la dosar se reține faptul că soțul intimatei și-a desfășurat activitatea în condiții speciale, și anume în grupa I de muncă subteran, timp de 22 ani 9 luni și 23 zile.
Este de netăgăduit împrejurarea că,soțul intimatei s-a pensionat în perioada în care deschiderea dreptului său la pensie cădea sub incidența Legii nr.3/1977, iar potrivit nr.HG1550/2004 art.2 alin.3, în cazul persoanelor cărora drepturile la pensie li s-au deschis în intervalul 1.07.1977-31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat, era cel prevăzut de Legea nr.3/1977, însă este important a se sublinia că un act normativ ulterior celui mai sus indicat și anume nr.OUG4/2005, prevede expres la art.1 și 2 că, recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, se realizează în condițiile prevăzute de ordonanța aflată în discuție, recalcularea efectuându-se prin determinarea punctajului mediu anual și al cuantumului fiecărei pensii cu respectarea prevederilor Legii nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Soțul intimatei a lucrat anterior deschiderii dreptului său la pensie în condiții speciale de muncă, iar Legea nr.3/1977 prevedea drepturi speciale pentru această categorie de salariați, în sensul reducerii vârstei de pensionare.
Sigur că, la data deschiderii dreptului la pensie, erau în vigoare dispozițiile Legii nr.3/1977, care în art. 14 prevedea beneficiul expus în alineatul de mai sus, dar actualul act normativ în materie – Legea nr.19/2000 – statuează la art.43 că, pentru asigurații ce au lucrat efectiv în locurile de muncă prevăzute la art.20 lit.”a” și care aveau un stagiu de cotizare de cel puțin 20 ani în condițiile reglementate de norma legală menționată, punctajul mediu anual se stabilește prin luarea în considerare a stagiilor prevăzute de acest articol, edificator fiind textul art.77 alin.2 din Legea nr.19/2000.
Este cert că,soțului intimatei i s-au aplicat la data deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile Legii nr.3/1977, însă, la recalculare, nu se poate face abstracție de dispozițiile legii noi în materie, respectiv de art. 20,43,77 alin.2 din Legea nr.19/2000, modificată și completată, aspect reținut în mod judicios de instanța de fond, nefiind vorba de o adăugare la lege. De altminteri,dacă s-ar proceda altfel s-ar încălca principiul consacrat prin actele normative de evaluare, conform căruia, la condiții egale de pensionare se impune acordarea unor pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie,elocvente fiind în acest sens dispozițiile OUG nr.4/2005, aprobată prin Legea nr.78/2005. În acest context, se impun a fi evocate mențiunile inserate în preambulul OUG nr.4/2005 conform cărora recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, este reclamată de respectarea principiului “la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie” și de asigurarea unui cadru legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, elemente care s-a considerat că “vizează interesul public și constituie situații de urgență”. Conform art.2 din acest act normativ, recalcularea pensiilor din sistemul public se efectuează, astfel cum s-a mai subliniat anterior, “cu respectarea prevederilor Legii nr.19/200 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare”, precum și a prevederilor ordonanței aflate în discuție.
Mai mult, art.2 din Legea nr.19/2000 consacră principiul egalității tuturor participanților la sistemul public,iar dacă ar fi acceptat punctul de vedere exprimat de partea recurentă, fără îndoială că s-ar crea un tratament discriminatoriu pentru persoanele cărora li s-au deschis dreptul la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, ceea ce nu a fost în intenția legiuitorului, mai mult un atare procedeu ar contraveni atât Constituției României care consfințește, prin articolul 16 alin. 1, egalitatea de tratament însă și tuturor prevederilor internaționale în domeniu.
Față de considerentele ce preced, instanța de recurs, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, va menține în tot sentința recurată, constatându-se totodată că intimata nu a solicitat a se face aplicarea prevederilor art.274 din Codul d e procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, împotriva sentinței civile nr.286/LM din 18 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
IREVOCABI LĂ.
Pronunțată în ședința publică din 5 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
– – – – – –
Red.concept decizie –
Data:9.11.2009
Jud.fond /
Dact.
Data:11.11.2009
4 ex.
2 com.
Data: