DECIZIA CIVILĂ NR.1464/2009-R
Ședința publică din 5 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
– – – – – JUDECĂTOR 3: Trif
– – – judecător
– – grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de contestatoarea domiciliată în O,-, -B 141,.16, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.485/LM din 11 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect: contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în cauză,se prezintă pentru recurenta contestator- -personal, reprezentanta acesteia, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 5.06.2009 eliberată de Baroul Bihor -Cabinet Avocat, lipsă fiind intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii B
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de la plata taxei de timbru, precum și faptul că, prin registratura instanței, la data de 29.10.2009, intimata pârâtă a depus “completare la întâmpinare”, după care:
Reprezentantul recurentei contestator învederează instanței că a preluat un exemplar din completarea formulată de către partea intimată și depune la dosar copia deciziei nr.- privind recalcularea pensiei recurentei în conformitate cu prevederile OUG nr.100/2008, nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursului.
Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei contestator, susține recursul și solicită admiterea lui așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul de a se ține cont și de completarea la întâmpinare depusă de către intimată, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.485/LM din 11 martie 2009, Tribunalul Bihora respins contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, contestatoarei i s-a stabilit dreptul la pentru depusă și limită de vârstă prin decizia nr. -/15.12.2005, recunoscându-i-se o vechime totală în muncă de 34 de ani, 6 luni și 7 zile, din care 22 ani, 7 luni și 26 de zile în grupa a II-a de muncă.
Pentru determinarea punctajului mediu anual, intimata a luat în considerare un stagiu complet de cotizare de 27 de ani și 8 luni, după cum reiese din buletinul de calcul depus la fila 29 dosar.
Analizând copia carnetului de munca al contestatoarei din care rezultă că aceasta și-a desfășurat cea mai mare parte din activitate ca muncitor la sere, instanța de fond a reținut că munca contestatoarei nu se încadrează în categoria activităților desfășurate în condiții speciale prevăzute de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, respectiv în subteran, în zonă de expunere la radiații ( I sau II), aviație civilă sau activitate artistică, astfel încât nu i se poate recunoaște acesteia stagiul complet de cotizare de 20 de ani prevăzut pentru persoanele care au lucrat în locuri de muncă cu condiții speciale.
Prima instanță a reținut că în speța dedusă judecății, nu se poate face nici aplicarea stagiului complet de cotizare de 25 de ani prevăzut de Legea nr. 226/2006, deoarece nici activitatea desfășurată de contestatoare și nici unitatea în cadrul căreia contestatoarea și-a desfășurat activitatea nu se regăsesc în anexele Legii nr. 226/2006.
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 3/1977 invocate în speță, instanța de fond a apreciat că acestea nu sunt aplicabile în privința modului de stabilirea a pensiei contestatoarei, fiind abrogate la data înscrierii la a acesteia.
Pentru aceleași considerente, tribunalul a respins și pretențiile contestatoarei de acordare a sporului prevăzut de art. 12 din Legea nr. 3/1977.
Prin urmare, s-a reținut de prima instanță că drepturile de pensie ale contestatoarei au fost calculate în mod corect de către intimată, fiind respectate dispozițiile Legii nr. 19/2000 în vigoare la data înscrierii la pensie a contestatoarei.
În raport de aceste considerente, instanța de fond a respins contestația formulată ca neîntemeiată.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată, constatându-se că, culpa procesuală îi aparține în exclusivitate contestatoarei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, solicitând admiterea recursului numai în ce privește acordarea sporului pentru vechimea totală în muncă de 35 de ani, spor de 7,5% din retribuția tarifară avută în vedere la calcularea pensiei, conform art.12 din Legea nr.3/1977.
În motivarea cererii de recurs, sunt învederate următoarele:
-instanța de fond a considerat eronat, acceptând numai punctul de vedere al intimatei, că dispozițiile Legii nr.3/1977, invocate în speță, nu sunt aplicabile în privința modului de stabilire a pensiei contestatoarei, fiind abrogate la data înscrierii la pensie a acesteia;
-în speța de față, doar dacă recurenta s-a pensionat în anul 2005, nu poate fi prejudiciată prin neaplicarea sporului cuvenit, conform art.12 din Legea nr.3/1977, pentru vechimea totală în muncă de 35 de ani, spor de care au beneficiat asigurații pensionați sub imperiul Legii nr.3/1977.
În drept sunt invocate dispozițiile nr.OUG4/2005, art.12 din Legea nr.3/1977.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că reclamanta a fost înscrisă la pensie pentru munca depusă și limita de vârstă prin decizia nr.-/15.12.2005 în temeiul prevederilor Legii nr.19/2000, ca atare în mod corect instanța de fond a reținut că reclamantei nu-i sunt aplicabile prevederile art.12 din Legea nr.3/1977, lege abrogată la data înscrierii la pensie a reclamantei.
Prin completarea la întâmpinare, s-a învederat instanței că reclamantei i s-au aplicat începând cu data de 1.10.2009 prevederile nr.OUG100/2008, iar începând cu 1.10.2010, ea va putea beneficia și de prevederile Legii nr.218/2008, astfel că va rezulta o pensie de asigurări sociale de 656 lei, intimata precizând că aplicarea unui stagiu complet de cotizare de 25 ani ar avea drept urmare un punctaj mediu anual mai mic decât în cazul aplicării nr.OUG100/2008.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:
Prin Decizia nr.- emisă de intimată la data de 15 decembrie 2005, recurentei reclamante i-au fost stabilite drepturile la pensie, reținându-se un stagiu complet de cotizare de 27 de ani și 8 luni, conform Legii nr.19/2000.
Prin reținerea stagiului sus-arătat a fost valorificat stagiul de cotizare realizat în grupa a-II-a de muncă, de 22 ani, 7 luni și 26 zile, și respectiv în condiții normale, de 6 ani, 3 luni și 17 zile.
În condițiile în care drepturile la pensie ale recurentei s-au deschis în anul 2005, stabilirea acestora cade sub incidența Legii nr.19/2000, ale cărei prevederi și-au găsit o corectă aplicare în speță.
Pe cale de consecință, criticile recurentei grevate pe susținerea că ar fi îndrituită la acordarea sporului pentru vechimea totală în muncă de 35 de ani, în baza art.12 din Legea nr.3/1977, nu pot fi acceptate, în situația în care stabilirea drepturilor de pensie ale recurentei nu este guvernată de dispozițiile acestei legi.
De altfel, recurenta ar fi dezavantajată în ipoteza aplicării unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, aceasta având drept urmare un punctaj mediu anual de 0,84337 puncte, mai mic decât în cazul aplicării nr.OUG100/2008 și a Legii nr.218/2008, urmare aplicării cărora punctajul mediu anual va fi de 0,89467 puncte,iar din Decizia nr.- emisă în favoarea recurentei la data de 21.10.2009 rezultă că recurenta a beneficiat deja de un punctaj suplimentar.
Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, sentința atacata urmând a fi păstrată în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E I D E:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta, împotriva sentinței civile nr.485/LM din 11 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 5 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
– – – – – –
Red.concept decizie –
Data:9.11.2009
Jud.fond /
Dact.
Data:11.11.2009
4 ex.
2 com.
Data: