Contestație decizie de concediere. Decizia 1884/2009. Curtea de Apel Oradea


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

– SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ –

Dosar nr-

Complet II recurs

DECIZIA CIVILĂ NR 1884/R/2009

Ședința publică din data de 16 decembrie 2009

Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de reclamanta -, domiciliată în S M,- și pârâta ASOCIAȚIA . cu sediul în S M,-,.3 împotriva sentinței civile nr 635/D din 17 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare; având ca obiect: contestație decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă, personal și asistată de reprezentant, în baza contractului de asistență judiciară nr 299 din 15 decembrie 2009 și numitul, în calitate de președinte al recurentei pârâte.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, la dosar a parvenit prin Serviciul registratură la data de 7 decembrie 2009 întâmpinare, după care:

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei reclamante solicită admiterea recursului,modificarea sentinței în sensul admiterii contestației în întregime, respectiv a acordării daunelor morale solicitate ca fiind egale cu retribuția de care a fost lipsită, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Reprezentantul intimatei solicită admiterea recursului, schimbarea sentinței în sensul respingerii contestației și menținerii deciziei de desfacere a contractului de muncă, deoarece aceasta este legală și temeinică, cu consecința înlăturării obligației stabilite în sarcina recurentei privind plata despăgubirilor așa cum au fost acestea stabilite de instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la Tribunalul Satu Mare contestatoarea – a chemat în judecată pe pârâta ASOCIAȚIA . S M, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună constatarea nulității deciziei nr. 295/03.11.2008 prin care s-a desfăcut disciplinar contractul contestatoarei de muncă, nr.-/26.01.2004, în timpul concediului de boală, din funcția de director executiv, și să se dispună reintegrarea contestatoarei în muncă; solicită acordarea indemnizației de boală pentru perioada 08.10.2008 – 15.11.2008, precum și retribuția de care este lipsită, adică 1900 Ron/lună, până la reintegrarea în muncă; solicită și daune morale egale cu retribuția de care se va dovedi că a fost lipsită; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr 635/D din 17 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mares -a admis în parte contestația formulată de – împotriva pârâtei ASOCIAȚIA . și în consecință:

S-a constatat nulitatea deciziei nr.295/3.11.2008 emisă de pârâtă privind desfacerea contractului de muncă al contestatoarei în temeiul disp.art.61 lit.a Codul muncii.

A fost obligată pârâta să achite contestatoarei indemnizația pentru incapacitate de muncă pe perioada 8.10.-15.11.2008 precum și drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate până la reintegrare.

A fost respins capătul de cerere privind daunele morale.

Din considerentele sentinței se reține că, ontestatoarea a fost încadrată la unitatea pârâtă începând cu data de 24.01.2004 conform contractului individual de muncă (nr.-) și a actelor adiționale de la filele 41-46 ca asistent manager potrivit fișei postului și până la data de 4.11.2008 când au încetat raporturile de muncă dintre părți în temeiul art.61 lit.a Codul muncii conform deciziei nr.295/3.11.2008. Din conținutul deciziei se reține că i se imputa contestatoarei faptul că a lipsit nemotivat de la serviciu în perioadele 1-23.09.2008 și 8-15.10.2008, prezentând concediu medical doar pentru intervalul 24-30.09.2008 și 1-7.10.2008.

În cauză s-a întocmit cercetarea disciplinară conform deciziei nr.290/2008, a notei de constatare și a referatului nr.294/3.11.2008.

Din cuprinsul celor două decizii rezultă că în temeiul art.52 alin.1 lit.c Codul muncii contractul individual de muncă al contestatoarei a fost suspendat urmare denunțului penal formulat împotriva acesteia (dec.nr.278/13.10.2008 – fila 73).

Contestatoarea face dovada absenței sale de la serviciu cu certificatele de concediu medical seria – nr.- pe perioada 24-30.09.2008, seria – nr.- pe perioada 8-31.10.2008 și seria – nr.- pentru perioada 1-15.11.2008, certificate medicale eliberate de dr. Edita, pentru ultimele două existând la dosar dovezile din registrul de consultații corespunzătoare datelor la care aceasta s-a prezentat (filele 144-145) precum și indicațiile terapeutice.

Unitatea pârâtă contestând valabilitatea acestor două certificate le-a returnat medicului emitent fără a achita indemnizația corespunzătoare pentru incapacitate de muncă.

Decizia de suspendare a contractului individual de muncă emisă la data de 13.10.2008 în baza art.52 alin.1 lit.c Codul munci nu putea produce efecte întrucât contestatoarea era în concediu medical conform certificatelor medicale de la dosarul cauzei iar contractul său era suspendat de drept, fiind irelevant că aceasta nu a contestat măsura.

Emiterea certificatelor medicale cu încălcarea prevederilor OUG nr.158/2005 și a OM/CNAS nr- privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate în sensul că pentru eliberarea acestora nu s-a prezentat adeverință cu zilele de concediu medical pe ultimele 12 luni iar că unul ar fi fost acordat chiar retroactiv, nu-i poate fi imputat contestatoarei, culpa în acest sens revenind exclusiv medicului care a eliberat actele, situație care însă nu poate justifica retragerea acestora.

Potrivit art.60 Codul muncii “Concedierea salariaților nu poate fi dispusă:

a) pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii”.

În conformitate cu art.76 Codul muncii “concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege, este lovită de nulitate absolută”.

În concluzie măsura desfacerii contractului individual de muncă dispusă de pârâtă la data de 3.11.2008 în perioada de incapacitate temporară de muncă stabilită prin certificat medical, este lovită de nulitate absolută fapt ce determină admiterea contestației conform art.284 Codul muncii cu consecința reîncadrării contestatoarei în același loc de muncă și obligarea unității pârâte la plata indemnizației pentru incapacitate de muncă pe perioada 8.10.-15.11.2008, precum și a drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate până la reintegrare, potrivit art.78 Codul muncii.

Reintegrarea contestatoarei și acordarea drepturilor salariale ce i se cuvin, sunt apreciate de instanță ca o reparație morală suficientă astfel că urmează a respinge capătul de cerere privind daunele morale.

Împotrivasentinței au declarat recurs atât contestatoarea -, cât și intimata Asociația . S

În cererea sa, intimata solicită schimbarea sentinței în sensul respingerii contestației și menținerii deciziei de desfacere a contractului de muncă, deoarece aceasta este legală și temeinică, cu consecința înlăturării obligației stabilite în sarcina recurentei privind plata despăgubirilor așa cum au fost acestea stabilite de instanța de fond.

În motivarea cererii sale, recurenta intimată reiterează apărările formulate în fața instanței de fond, cu atât mai mult cu cât instanța de recurs este competentă să verifice și temeinicia hotărârii atacate și nu doar legalitatea acesteia, sentința neputând fi atacată cu apel.

Astfel, se precizează că în activitatea recurentei contestatoare au apărut anumite disfuncționalități și că în urma verificării bilanțului și a contului de rezultate pentru exercițiul financiar 2007 – verificare efectuată de “PRIVAT ” – la solicitarea conducerii Asociației . S M – au fost evidențiate elemente care pot fi clasificate în categoria celor de natură penală, aspect care a determinat luarea unor măsuri și, în primul rând, găsirea unor explicații care să justifice aceste disfuncționalități. Cum – a refuzat să dea orice fel de răspunsuri la aspectele evidențiate, Asociația a depus un denunț la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

Se precizează în continuare, în cuprinsul recursului, că în cursul cercetării penale a fost efectuată o expertiză care a determinat nivelul prejudiciului și culpa contestatoarei, astfel încât Asociația a dispus și suspendarea contractului individual de muncă în temeiul art. 52 alin. 1 lit. c din Codul muncii.

Ulterior acestor evenimente, persoana juridică a declanșat cercetarea disciplinară potrivit prevederilor Codului muncii, cu atât mai mult cu cât începând cu 1 septembrie 2008 contestatoarea nu s-a mai prezentat la serviciu.

Deși invitată să se prezinte la sediul Asociației pentru a-și preciza poziția, așa cum prevede procedura reglementată de art. 75 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, contestatoarea nu s-a prezentat și nici nu a prezentat certificatele de concediu medical invocate ulterior.

Acesta este contextul în care recurenta a emis decizia nr. 295 din 3 noiembrie 2008 prin care a fost desfăcut disciplinar contractul individual de muncă al recurentei contestatoare, potrivit art. 61 lit. a din Codul muncii (motivul desfacerii contractului de muncă reprezentându-l practic absențele nemotivate din perioadele 1 – 23 septembrie 2008 și 8 – 31 octombrie 2008, Asociația apreciind ca fiind valabile doar certificatele eliberate pentru perioadele 24 – 30 septembrie 2008 și 1 – 7 octombrie 2008).

După prezentarea stării de fapt, recurenta își conturează criticile formulate la adresa hotărârii atacate, reluând argumentația potrivit căreia celelalte certificate medicale nu au fost emise conform legii, respectiv acestea au fost obținute prin inducerea în eroare a medicului, astfel încât ele nu pot produce efecte.

Cercetând actele și lucrările dosarului sub aspectul legalității deciziei de desfacere a contractului de muncă, instanța reține următoarele:

În condițiile în care potrivit cuprinsului deciziei nr. 295 din 3 noiembrie 2008 emisă de recurentă sub semnătura reprezentantului său legal, motivul de desfacere a contractului de muncă al contestatoarei îl reprezintă lipsa nemotivată de la serviciu, sunt irelevante orice alte comentarii legate de calitatea și competența activității acesteia în perioadele în care a lucrat, respectiv cele privind plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare. În măsura în care în dosarul de cercetare penală parchetul va hotărî trimiterea în judecată a contestatoarei, această procedură își va urma cursul legal, cu consecința prevăzută de Codul muncii într-o astfel de situație, dar nu acest motiv a fost invocat de angajator pentru încetarea raporturilor de muncă, astfel încât el nu poate fi avut în vedere în momentul analizei legalității deciziei atacate.

În prezenta cauză, întreaga discuție se poartă în jurul certificatelor medicale, deoarece instanța de fond a reținut că s-a dispus concedierea în perioada în care contestatoarea se afla în incapacitate temporară de muncă, ceea ce a dus la concluzia nelegalității deciziei emise de intimata recurentă.

Curtea își însușește argumentul Tribunalului Satu Mare, potrivit căruia neregularitatea procedurii de emitere a certificatelor medicale nu poate fi imputată contestatoarei.

– a depus certificate medicale care acoperă întreaga perioadă în care a lipsit în cursul lunilor septembrie – octombrie 2008 de la serviciu, respectiv a făcut dovada că i-au fost eliberate aceste certificate. Este neregulamentară și procedura de retragere a acestor certificate, pe care a folosit-o medicul care le-a eliberat, ori prezumția că angajata era bolnavă în perioada respectivă, nu poate fi răsturnată prin această procedură care depășește limitele stabilite pentru eliberarea acestor certificate. De altfel, au fost considerate chiar de recurentă ca fiind valabile o parte din certificatele depuse, ori câtă vreme nu s-a făcut dovada vindecării contestatoarei, aspectele formale nu pot să determine concluzia că aceasta avea capacitate deplină de muncă în momentul desfacerii contractului aflat în discuție.

Aspectele ridicate de recurentă țin de proba perioadei în care contestatoarea a fost bolnavă, ori dată fiind succesiunea care există în acest moment – ca urmare a retragerii unora dintre certificate și a păstrării altora – prezumția este că aceasta a fost bolnavă în toată perioada în care a lipsit de la serviciu.

Nici măcar recurenta nu invocă o reală stare de sănătate a angajatei sale, ci invocă doar nereguli privind forma certificatelor medicale, nereguli care nu pot să constituie fundamentul valabilității deciziei de desfacere a contractului de muncă, decizie ce nu poate produce efecte dacă a fost emisă în perioada unei incapacități temporare de muncă, legea prevăzând în mod expres această sancțiune.

Apreciind criticile nefondate, instanța de control constată legalitatea și temeinicia hotărârii atacate sub aspectul soluției constatării nulității deciziei nr. 295 din 3 noiembrie 2008 emisă de intimata recurentă și a celei de stabilire a despăgubirilor în favoarea contestatoarei, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge recursul formulat de Asociația . S

Soluționând problema valabilității deciziei, curtea trece la analiza recursului formulat de contestatoare.

Contestatoarea – a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii contestației în întregime, respectiv a acordării daunelor morale solicitate ca fiind egale cu retribuția de care a fost lipsită.

În principiu, recursul este susținut cu invocarea practicii judiciare a instanței care a soluționat fondul, depunându-se două sentințe ale Tribunalului Satu Mare, prin care în urma admiterii contestației angajaților, unitățile angajatoare au fost obligate și la daune morale, al cărui cuantum a fost stabilit ca fiind egal cu cel al drepturilor salariale ce se cuveneau reclamanților în perioada cuprinsă de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă.

În completarea depunerii acestor hotărâri judecătorești, se invocă și o a recurentei, plecându-se de la caracterul identic al situației acesteia cu cea a contestatorilor din dosarele finalizate prin sentințele depuse.

Instanța apreciază că în materia dreptului muncii, acordarea daunelor morale în acest gen de cauze reprezintă o excepție și nu o regulă și oricum, pentru a constitui un precedent care să determine o speranță legitimă în favoarea contestatoarei, soluția trebuie argumentată. Din păcate, din lectura celor două hotărâri nu se rețin exact motivele pentru care daunele morale au fost acordate, cu excepția celui că ele au fost solicitate, ori un astfel de argument nu este suficient pentru a justifica aplicarea Protocolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care reglementează discriminarea și combaterea acesteia.

Contestatoarea se află într-o situație tipică de desfacere a contractului de muncă pentru lipsă de la serviciu, nereținându-se în conținutul deciziei aspecte care să-i afecteze demnitatea în vreun fel, astfel încât nu sunt elemente suficiente care să justifice acordarea unor daune morale.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va respinge și recursul contestatoarei ca neîntemeiat și va compensa cheltuielile de judecată suportate de părți în recurs, respectiv cheltuielile recurentei contestatoare efectuate atât pentru susținerea propriului recurs cât și pentru apărarea formulată față de recursul intimatei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de reclamanta -, domiciliată în S M,- și pârâta ASOCIAȚIA . cu sediul în S M,-,.3 împotriva sentinței civile nr 635/D din 17 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată ședință publică din 16 decembrie 2009.

Președinte Judecător Judecător Grefier

– – – – – – – –

Red dcz

11.01.2010

Jud fond,

Dact CC

4 ex/15.01.2010

2 com/