Legea nr. 31/1990, art. 227 alin. (1) lit. a) – f), art. 2371 alin. (3), art. 153 34
Motivul de dizolvare a societătii comerciale, invocat de reclamant, nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute de dispoziţiile art. 227, ale art. 2371 alin. (3), ale art. 1532 şi ale art. 66 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, reclamantul recurent, creditor al asociatului D.S.O. din SC P. SRL, neputând solicita dizolvarea respectivei societăţi spre a-şi putea realiza astfel creanţa, el având numai dreptul de a urmări, pe durata de existenţă a socie
tăţii, partea din beneficii cuvenite asociatului după bilanţul contabil, iar după dizolvarea societăţii, partea ce s-ar cuveni acestuia prin lichidare
I.C.C.J, Secţia comercială, decizia nr. 2772 din 5 noiembrie 2009,
Prin acţiunea înregistrată la 9 septembrie 2008, reclamantul M.G.O. cheamă în judecată pe pârâţii SC P. SRL Constanţa, D.S.O. şi
O.N.R.C. reprezentat de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Constanţa, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să se dispună dizolvarea SC P. SRL, numirea unui practician în care să efectueze formalităţile de lichidare a societăţii, poprirea definitivă a părţilor ce s-ar fi cuvenit asociatului D.S.O. de pe urma lichidării firmei până la concurenţa sumelor de 4.144 dolari S.U.A., în lei, la cursul efectuării plăţii, şi 810 lei, cu cheltuieli de judecată.
După disjungerea, la 6 noiembrie 2008, a capătului de cerere privind poprirea părţilor ce s-ar cuveni asociatului, prin sentinţa civilă nr. 4719/com din 11 decembrie 2008 Tribunalul Constanţa, Secţia comercială, admite excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâţi, şi respinge în totalitate acţiunea reclamantului ca inadmisibilă, cu 1.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtul D.S.O., reţinând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 227 alin. (1) lit. a) – 0 ŞÎ art. 2371 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, invocate de reclamant, dizolvarea societăţii pârâte cerută de acesta neîncadrându-se în cazurile de dizolvare prevăzute de dispoziţiile de lege menţionate şi nici de dispoziţiile art. 153 4 din Legea nr. 31/1990, care vizează societăţile pe acţiuni, reclamantul în calitatea sa de creditor personal al asociatului-pârât în societatea comercială cu răspundere limitată, pârâtă şi aceasta, neputând solicita dizolvarea societăţii spre a-şi recupera creanţa şi, în consecinţă, nici numirea unui practician în insolvenţă, cerere accesorie celei de dizolvare a societăţii.
Apelul declarat de apelantul reclamant împotriva sentinţei primei instanţe este respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 36/com din 8 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia comercială, maritimă şi fluvială, administrativ şi fiscal, care reţine, în acest sens, că dispoziţiile art. 66, 227 şi 237 din Legea nr. 31/1990 nu reglementează dizolvarea societăţii cu răspundere limitată în situaţia în care are datorii şi, cu atât mai mult, când unul dintre asociaţi este debitor, pentru datoriile acestuia, precum şi că, faţă de dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de fond nu putea califica acţiunea reclamantului ca fiind o acţiune oblică potrivit art. 974 C. civ., câtă vreme reclamantul însuşi nu a învestit instanţa cu o astfel de acţiune.
împotriva deciziei de mai sus reclamantul declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei şi sentinţei şi trimiterea cauzei
spre rejudecare la instanţa de fond. In susţinerea recursului recurentul critică instanţa de apel pentru greşita interpretare a acţiunii sale prin care a cerut dizolvarea societăţii în temeiul art. 227 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 31/1990, recurentul, în calitate de creditor al unui asociat în societatea comercială în cauză, fiind îndrituit, în baza interpretării a dispoziţiilor art. 66 din aceeaşi lege, să urmărească părţile cuvenite debitorului său şi, implicit, să solicite dizolvarea respectivei societăţi pentru ca patrimoniul acesteia să nu poată fi grevat de debitele personale ale unui asociat.
Recurentul critică instanţa de control judiciar şi pentru neexer-citarea rolului său activ şi pentru ignorarea caracterului devolutiv al apelului, ceea ce i-ar fi permis să facă aplicarea dispoziţiilor art. 974
C. civ. şi să califice acţiunea ca fiind o acţiune oblică, pentru exercitarea căreia erau întrunite, în speţă, toate condiţiile.
Examinând recursul reclamantului prin prisma motivului de nelegalitate invocat se constată că acesta nu este fondat.
Se constată în acest sens că instanţa criticată, ca şi instanţa de fond, şi-a exercitat rolul activ, aşa cum este acesta prevăzut de dispoziţiile art. 129 alin. (4) şi (5), instanţa de fond solicitând chiar reclamantului, la termenul din 9 octombrie 2008, să precizeze temeiul de drept pentru fiecare capăt de cerere, iar instanţa de apel examinând şi ea cauza în baza temeiurilor de drept indicate de reclamant, dar, în mod judicios, în limitele prevăzute de art. 129 alin. (6) şi de art. 294 alin. (1) C. proc. civ., dat fiind că reclamantul a invocat dispoziţiile art. 974 C. civ., abia în faza apelului.
Se reţine, de asemenea, că în mod judicios a stabilit instanţa de apel, confirmând soluţia instanţei de fond, că motivul de dizolvare a societăţii comerciale pârâte, invocat de reclamant, nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute de dispoziţiile art. 227, ale art. 2371 alin. (3), ale art. 153 24 şi ale art. 66 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, reclamantul recurent, creditor al asociatului D.S.O. din SC P. SRL, neputând solicita dizolvarea respectivei societăţi spre a-şi putea realiza astfel creanţa, el având numai dreptul de a urmări, pe durata de existenţă a societăţii, partea din beneficii cuvenite asociatului după bilanţul contabil, iar după dizolvarea societăţii, partea ce s-ar cuveni acestuia prin lichidare.
Dizolvarea societăţii comerciale pentru motivul invocat de recurentul reclamant, aşa cum întemeiat a stabilit şi instanţa de apel, nu poate fi încadrată în cauzele vizate de art. 227 alin. (1) lit. g), aceasta
ncfiind prevăzută expres de lege, iar recurentul reclamant nedovedind că ar fi fost prevăzută de actul constitutiv al societăţii vizate.
Astfel fiind, decizia recurată a fost temeinică şi legală, dată cu corecta interpretare a actului juridic dedus judecăţii, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantului împotriva acesteia a fost respins ca nefondat.
