ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.296
Ședința publică din data de 11 martie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Marilena Panait Alexandru
– –
Grefier –
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC T SA, cu sediul în Târgoviște,–11, județul D, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței civile nr. 1094 din data de 14 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant SINDICATUL LIBER INDEPENDENT T, cu sediul în Târgoviște,–11, județul D – în numele salariatei .
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta-pârâtă SC T SA și intimatul-reclamant Sindicatul Liber Independent Târgoviște – pentru salariata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că recursul este motivat și că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform disp. art. 242 pct. 2 Cod pr.civilă.
De asemenea, se învederează că recursul este tardiv, față de împrejurarea că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 6 decembrie 2007, așa cum rezultă din dovada de comunicare și procesul verbal de predare, aflată la fila 38 – dosar fond, iar recursul a fost înaintat prin poștă la data de 22 ianuarie 2008, conform ștampilei de pe plicul aflat la fila 7 – dosar recurs.
Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității declarării recursului, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției invocată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Dâmbovița sub nr.4592/120/14.08.2007, Sindicatul Liber Independent Târgoviște, în numele reclamantei a chemat în judecată pe pârâta SC Târgoviște SA, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se anuleze dispoziția nr.1971/23.07.2007, emisă de pârâtă, prin care reclamantei i se desface contractul individual de muncă în urma desființării postului de oțelar din cadrul Secției.
În motivarea ceererii, s-a arătat că la emiterea dispoziției contestate societatea pârâtă a încălcat prevederile art.102 alin.1 din prin care aceasta era obligată să anunțe în scris despre situația apărută, numărul total al posturilor reduse și structura acestora cu 60 zile calendaristice înainte de preaviz.
Totodată, aceasta nu a respectat dispozițiile art.2 alin.2 din privind obligația colaborării cu sindicatul în vederea redistriburii salariaților în cadrul unității, utilizării temporare a forței de muncă devenită disponibilă în alte activități, recalificării în alte meserii deficitare, diversificării producției și programului flexibil de salarizare.
La emiterea dispoziției, în opinia reclamantului, s-au încălcat și dispozițiile art.74 din Codul Muncii privind conținutul deciziei de concediere, nefiind prezentate locurile de muncă disponibile, deși s-au făcut angajări, precum și dispozițiile art.64 în sensul consultării Agenției teritoriale de muncă.
În consecință, s-a solicitat anularea dispoziției contestate, reintegrarea salariatei în funcția deținută anterior, cu acordarea drepturilor salariale aferente de la încetarea contractului individual de muncă și până la reintegrarea efectivă, precum și acordarea tichetelor de masă corespunzătoare în valoare nominală.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.283 alin.1 și art.76 din Codul Muncii, depunându-se în copie dispoziția contestată și extras de pe Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii întrucât capitolul VI din reglementează procedura concedierii colective și nu pe cea a concedierii individuale, cum este cazul în speța de față, astfel că nu sunt aplicabile disp.art.102 alin.1 și art.102 alin.3 lit.
S-a mai arătat că din procesul verbal al Ședinței a 15-a de negocieri reiese că s-a stabilit de comun acord ca procedurile referitoare la concediere să fie cele consacrate de Codul Muncii, cu atât mai mult cu cât în există o procedură identică, însă valabilă numai în situația concedierilor colective.
Referitor la art.74 din Codul Munciis -a considerat că toate criticile sunt neîntemeiate, deoarece alineatul “d” face referire expresă la art.64 din Codul Muncii, ce stabilește fără echivoc că obligativitatea ofertei de redistribuire subzistă numai în cazul concedierilor pentru inaptitudine fizică sau psihică, precum și în cazul concedierilor pentru necorespundere profesională,or salariatul nu se regăsește în niciuna dintre situațiile menționate, cu atât mai mult cu cât unitatea nu deținea la data concedierii locuri de muncă compatibile cu starea de sănătate a salariatului și calificarea sa profesională.
S-au anexat în copie: dispoziția contestată, organigrama, extras, extras, proces-verbal de control nr.14075/27.07.2007 încheiat de ITM
Reclamantul a depus dispoziția nr.1542 din 18.06.2007 a societății pârâte și extras.
Prin sentința civilă nr.1094 din 14.11.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovițas -a admis cererea formulată de reclamanta prin reprezentant Sindicatul Liber Independent Târgoviște, în contradictoriu cu pârâta Târgoviște SA, s-a constatat nulitatea dispoziției nr.1971/23.07.2007 emisă de pârâtă și s-a dispus reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior și acordarea drepturilor salariale aferente de la data încetării contractului individual de muncă până la data reintegrării efective, inclusiv a tichetelor de masă.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin dispoziția contestată s-a dispus de către pârâtă încetarea contractului individual de muncă al salariatei în temeiul art.65 din Codul Muncii și 56 din, ca urmare a desființării postului ocupat de aceasta, concedierea fiind individuală, împrejurare cu care ambele părți au fost de acord.
Prin contestație s-a susținut de sindicat că s-au încălcat prevederile art.102 alin.1 și alin.2 din cu privire la concedierea salariaților, precum și dispozițiile art.74 din Codul Muncii cu privire la conținutul deciziei de concediere.
A apreciat instanța de fond ca fiind întemeiată contestația, întrucât dispozițiile art.102 alin.1 din prevăd că în situația în care unitatea este nevoită a efectua o reducere de personal ca urmare a restrângerii activității ori reorganizării procesului de producție, ce ar determina desfaceri de contracte de muncă, angajatorul este obligat să anunțe în scris sindicatul despre situația apărută și numărul total al posturilor ce ar urma să fie reduse precum și structura acestora.
Textul de lege nu distinge după cum concedierea ar fi individuală sau ar fi colectivă. În speță, s-a considerat de către angajator că textul vizează doar concedierea colectivă și din acest motiv nu a anunțat în scris sindicatul în acest sens. Tot din acest motiv angajatorul nu a îndeplinit nici obligațiile prevăzute în art.102 alin.2 din care impun angajatorului să întreprindă în colaborare cu sindicatul măsuri pentru diminuarea în plan social a efectelor concedierii.
Susținerea angajatorului în sensul că art.102 alin.1 și 102 alin.2 lit.a sunt aplicabile strict în cazul concedierilor colective și nu a celor individuale, că referitor la această din urmă modalitate de concediere s-a convenit cu sindicatul la negocierea în anul 2004 că rămân aplicabile prevederile Codului Muncii, nu sunt întemeiate.
Art.70 din prevede măsuri de protecție a salariaților identice cu cele ale art.102 din.
S-a mai reținut de către instanța de fond că,în ceea ce privește susținerea reclamantului că nu s-au precizat în dispoziția de concediere locurile de muncă disponibile și că nu a fost consultată Agenția teritorială de muncă D și că, de asemenea,nu s-au respectat reglementările privind suspendarea scurgerii preavizului pe perioada suspendării contractului individual de muncă, urmează a se observa că în societate nu au existat locuri de muncă disponibile, iar consultarea ITM se impunea doar în cazul concedierilor colective. De asemenea, din probele administrate nu rezultă că a avut loc o suspendare a contractului de muncă pentru a suspenda termenul de preaviz.
S-a concluzionat de instanța de fond că pârâta nu a îndeplinit obligațiile prevăzute în referitoare la concedierea individuală iar potrivit art.76 din Codul Muncii concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege este lovită de nulitate absolută, cu aplicarea dispozițiilor art.78 din Codul Muncii referitoare la obligarea angajatorului la reintegrarea salariatei în funcția avută anterior și acordarea drepturilor salariale de la încetarea contractului individual de muncă până la reintegrarea efectivă, inclusiv a tichetelor de masă.
Tot în cadrul sentinței civile nr.1094 pronunțată la data de 14.11.2007 în dosarul nr- de Tribunalul Dâmbovița, domnul asistent judiciar și-a exprimat opinia separată în sensul respingerii cererii formulate de Târgoviște în numele salariatului pentru care solicită anularea dispoziției de concediere, reintegrarea salariatului în funcția avută anterior, acordarea drepturilor salariale aferente, de la încetarea contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă, precum și acordarea tichetelor de masă corespunzătoare în valoare nominală.
În motivarea opiniei separate s-a reținut că Târgoviște a introdus acțiunea în baza art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003, normă în care se arată că organizațiile sindicale în exercitarea atribuțiilor prevăzute de acest articol au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție, în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză, însă conform aceleiași norme legiuitorul a stabilit că acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată.
Pentru respectarea acestor dispoziții imperative era obligatorie introducerea în cauză a salariatului în calitate de reclamant. Dovada că acest lucru nu s-a realizat, sunt citațiile emise pe adresa Târgoviște. Chiar dacă se prezumă că sindicatul putea să formuleze acțiune în numele salariatului, instanța nu putea trece peste dispozițiile art.28 (2) din Legea nr.54/2003 atâta timp cât salariatul nu a știut de proces.
Legea nr.54/2003 dă dreptul sindicatelor să formuleze acțiuni care urmăresc realizarea unui interes colectiv, a unei sume de interese individuale, însă prin definiție, interesul nu este personal, ci este înlocuit cu unul colectiv, acționând astfel fără să urmărească valorificarea unor drepturi substanțiale proprii, ci ale unor drepturi ale aderenților.
Referitor la art.102 din prin care unitatea era obligată să anunțe în scris despre situația apărută, numărul total de posturi reduse, structura acestora și obligația colaborării cu sindicatul în vederea diminuării efectelor sociale, pârâta nu era ținută de respectarea acestui articol în vederea concedierii întrucât art.102 din este în concordanță cu art.70 din care arată procedura legală de concediere colectivă iar unitatea pârâtă a efectuat în mod corect o concediere individuală ( raportându-se la numărul de angajați și cei disponibilizați) prevăzută de art.65 din Codul Muncii, conform negocierii din runda a 15-a (punctul 14) din 02.08.2004 în care părțile au stabilit de comun acord că articolele care se referă la concediere care nu țin de persoana salariatului vor fi luate din Codul Muncii – Secțiunea 1,2 și 3 iar Secțiunea 4 va fi ca la ramură.
Articolul 70 din la nivel de ramură a fost negociat de părți și ca urmare a respectării și implementării atât în Codul Muncii cât și în contractele colective de muncă dintre membrii sociali ai Direcției Consiliului nr.98/59/CE din 20 iulie 1998 care reglementează armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la concedierile colective și nu individuale.
În aceste împrejurări pârâta a respectat condițiile de legalitate impuse de lege și anume că desființarea locurilor de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă (art.65 (2) Codul Muncii ).
Pârâta a dovedit această stare de lucruri prin suprimarea efectivă a locurilor de muncă din structura acesteia. Aceste locuri de muncă din sectorul întreținere a căror eficiență era foarte scăzută și neeconomicoasă au fost desființate de către pârâtă în urma unor analize serioase, ele nemaigăsindu-se în organigrama societății nr.0120/5061/01.08.2007.
Mai mult, datorită apariției acestei situații ITM D prin procesul-verbal de control nr.14075/27.07.2007 pune în vedere părților să negocieze art.102 din (tipul concedierii), cum de altfel s-a procedat și la negocierea 2004-2008 privind concedierile colective (art.70).
În ceea ce privește faptul că nu au fost prezentate locurile de muncă disponibile, pârâta a făcut mențiunea în decizia de concediere că unitatea nu deținea la data concedierii locuri de muncă vacante, compatibile cu starea de sănătate a salariatului și calificarea sa profesională.
Solicitarea tichetelor de masă nu a fost susținută de nicio prevedere legală sau contractuală în baza căreia pârâta trebuia obligată la acordarea acestora.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC T SA,apreciind-o ca netemeinică și nelegală.
Recursul a fost înregistrat sub numărul – la ribunalul Dâmbovița la data de 23.01.2008,fiind însoțit de plicul în care a fost expediat,purtând data de 22.01.2008.
În ședința publică din data de 11.03.2008 Curtea a invocat din oficiu excepția tardivității declarării recursului.
Curtea,examinând excepția invocată din oficiu în condițiile prev. de art. 137 proc. civ.,constată că aceasta e întemeiată din considerentele ce se vor arăta în continuare:
Conform art.80 din Legea nr.168/1999 termenul de declarare al recursului împotriva acestei hotărâri este de 10 zile și curge de la data comunicării ei.
Din dovada de comunicare a hotărârii rezultă că recurenta-pârâtă a primit această hotărâre la data de 06.12.2007.
Văzând disp.art.101 Cod procedură civilă privind calculul termenelor procedurale rezultă că la data de 22.01.2008(data depunerii la poștă a plicului cuprinzând cererea de recurs), termenul de recurs era împlinit.
În consecință, în baza art. 312 proc. civ. Curtea va respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de pârâta T SA cu sediul în Târgoviște,Șoseaua G,nr.9-11,jud. D prin reprezentant legal în calitate de director general, împotriva sentinței civile nr.1094 din 14.11.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă,prin reprezentant Sindicatul Liber Independent Târgoviște cu sediul în Târgoviște,Șoseaua G,nr.9-11,jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 11martie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Marilena Panait Alexandru
– – – – – –
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120/2006
Tehnored. MP/AȚ
2 ex./11.04.2008
Dosar fond nr. –
Tribunalul Dâmbovița
Judecători fond:
