ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 872
Ședința publică din data de 30 mai 2008
PREȘEDINTE: Alexandru Bobincă
JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Cristina Mihaela Moiceanu Traian
– –
Grefier –
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,–14, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1557 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P și intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul P și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector.5.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul-pârât Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, intimata-reclamantă, intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen iar recurentul-pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit disp.art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămânând în deliberare a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului declarat de pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr. 1557 din 5 decembrie 2007 Tribunalului Prahova, constată următoarele:
Reclamanta în calitate de consilier analist programator la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa chemat în judecata pe pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că începând cu data de 1 ianuarie 2005 deținut funcția de informatician – personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe
– 2 –
lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, să se dispună obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă ÎCCJ să facă toate demersurile pentru modificarea statului de funcții în sensul dispozițiilor Legii nd. 304/2004 republicată privind organizarea judiciară, obligarea pârâților la emiterea și comunicarea deciziei de numire în funcția de informatician-personal auxiliar de specialitate conform de funcții de specialitate informatică, obligarea de la 1 ianuarie 2005 a pârâtului Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, iar de la 1 iulie 2005 pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI la stabilirea și plata continuă a drepturilor bănești lunare cu sporurile aferente (inclusiv plata celui de-al 12-lea salariu) conform încadrării profesionale de informatician – personal auxiliar de specialitate stabilită la nivelul funcției de grefier cu studii superioare de execuție conform art. 93 alin.3 din Legea nr.567/2004, plata actualizată cu indicele de inflație până la remiterea efectivă drepturilor lunare neachitate, cu dobânzi compensatorii pentru fiecare drept pecuniar, drept neachitat la scadență, obligarea pârâților la efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea de muncă, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată în caz de opoziție la acțiune.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că începând cu data de 7 februarie 1996 are calitatea de angajată în funcția de analist programator corespondenta funcției de informatician prevăzută de Legea nr. 567/2004 în cadrul pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI având calitatea de angajator, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova era în acel moment ordonator secundar de credite conform legii, iar începând cu data de 1 iulie 2005 ordonatorul secundar de credite este Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
A mai arătat reclamanta că după intrarea în vigoare a Legii nr.567/2004, respectiv 1 ianuarie 2005 fost inclusă în categoria personalului auxiliar de specialitate și că aceasta îndeplinește cerințele și condițiile cuprinse în art.34 și urm. din Legea nr.567/2004 cu mențiunea expresă ca numirea în funcția de informatician-personal auxiliar de specialitate trebuie făcută de către pârâți prin emiterea și comunicarea ordinului scris necesar.
Prin aceeași acțiune a fost chemat în judecată și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru ca în cazul admiterii acțiunii să ia măsurile necesare rectificării bugetului Ministerului Public prin includerea sumelor necesare plății.
Pârâtul Parchetului de pe lângă ICCJ a depus la dosar o întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, arătând că litigiul este de competența instanței de administrativ întrucât reclamanta are calitatea de funcționar public și se află sub incidența Legii nr. 188/1999.
Pe fond, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât încadrarea reclamantei în calitate de informatician – personal auxiliar de specialitate nu s-a realizat datorită nemodificării statului de funcțiuni, cu toate că a făcut toate demersurile în acest sens.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova prin sentința sus-menționată respins excepția de necompetență materială invocată de Parchetul de pe lângă ICCJ, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a MEF invocată de instanță din oficiu, respingând pe cale de consecință acțiunea față de acest pârât, a admis în parte acțiunea, a constatat că reclamanta îndeplinește funcția de informatician – personal auxiliar de specialitate la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI începând cu 1 ianuarie 2005 obligând acest pârât să facă demersurile
– 3 –
necesare pentru modificarea statului de funcțiuni în acest sens și să emită decizia de numire în această funcție.
Totodată pârâții au fost obligați să-i plătească reclamantei drepturile salariale aferente funcției îndeplinite cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamanta nu are calitatea de funcționar public și nici un statut asimilat acestuia pentru a- fi aplicabilă Legea nr.188/1999 care să atragă competența instanței de contencios administrativ, ci dimpotrivă, statutul acesteia este prevăzut de Legea nr. 567/2004, fiind asimilată personalului auxiliar de specialitate din instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea cu consecința unei salarizării în aceleași condiții cu cele aplicabile grefierilor cu studii superioare.
A mai reținut tribunalul că MEF nu are calitate procesuală pasivă, deoarece aceasta nu este ordonator principal de credite în raport cu instituția în care reclamanta își desfășoară activitatea și nici calitatea de angajator, între aceste părți neexistând raporturi de muncă.
Cu privire la încadrarea reclamantei instanța de fond a reținut și punctul de vedere al pârâtului Parchetul de pe lângă ICCJ care a recunoscut pretențiile acesteia și a făcut demersurile necesare în vederea suplimentării fondului de salarii necesar reîncadrării informaticienilor în rândurile personalului auxiliar de specialitate.
Împotriva acestei sentințe pârâtul Parchetul de pe lângă ICCJ a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a avut în vedere numai prevederile Legii nr. 567/2004 fără a ține seama și de dispozițiile Legilor nr. 303/2004 și 188/1999, deoarece încadrarea reclamantei ca personal auxiliar de specialitate nu a fost posibilă în lipsa unui Ordin al Ministrului Justiției de aprobare a statelor de funcțiuni ale parchetelor, iar acest ordin a fost emis de abia la 1.10.2007 sub nr. 2477/
Pe cale de consecință se poate constata că nu există culpă din partea recurentului care a făcut toate demersurile necesare aplicării dispozițiilor Legii nr. 567/2004 și în cazul reclamantei.
O altă critică vizează faptul că instanța de fond a dispus nelegal plata drepturilor bănești actualizate cu rata inflației pentru că potrivit legii nr. 388/2007 privind bugetul de stat pe anul 2008, Ministerului Public nu i-au fost alocate sume pentru plata de drepturi salariale acordate de către instanță, actualizate cu indicele de inflație.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia așa după cum se va arăta în continuare:
Referitor la primul motiv de recurs urmează a se reține că includerea reclamantei în cadrul personalului auxiliar de specialitate a fost făcută prin lege, respectiv prin Legea nr. 567/2004 ale cărei dispoziții sunt obligatorii în egală măsură și față de angajat și față de angajator și faptul că datorită unor cauze mai mult sau mai puțin obiective s-a ajuns la aprobarea statului de funcțiuni după circa 2 ani nu constituie cauză exoneratoare de răspundere, litigiul putând fi evitat în măsura în
– 4 –
care prin Ordinul la solicitarea recurentului s-ar fi prevăzut și faptul că de drepturile stabilite prin acest Ordin personalul vizat beneficiază începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 567/2004.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este întemeiat pentru că lipsa alocațiilor bugetare nu a constituit și nici nu poate constitui un temei de exonerare a instituțiilor bugetare de la plata drepturilor bănești stabilite prin hotărâri judecătorești și chiar mai mult prin lege este stabilită procedura prin care aceste fonduri pot fi procurate.
Față de aceste considerente recursul se privește ca nefundat și urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,–14, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1557 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P și intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P, str. B -, nr.1A, județul P, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul P și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector.5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Cristina Mihaela Moiceanu Traian
– – – – – –
Grefier,
Red. /
2 ex./19.06.2008
f-
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120