ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1205
Ședința publică din data de 2 iunie 2009
PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu
JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Simona Petruța Buzoianu
– –
Grefier –
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de contestatorul, domiciliat în B, str.-,.131,.8, județul B și de intimata SC SA, cu sediul în B,-, județul B împotriva sentinței civile nr.306 din 18 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 26 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitate avocatului recurentei-intimate să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 2 iunie 2009 când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, în baza lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Buzău, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr.62 din 28.08.2008, prin care a fost concediat, ca netemeinica si nelegala, reintegrarea în funcția deținută anterior emiterii deciziei, plata drepturilor bănești pe perioada cuprinsă între data concedierii și data reintegrării efective, precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut că decizia de concediere este nulă absolut întrucât la emiterea sa pârâta nu a respectat condițiile de fond și de formă, în sensul că articolul invocat 64 pct.4 din Codul Muncii, nu este prevăzut ca temei al desfacerii contractului de muncă pe de o parte, iar pe de alta că pârâta a adoptat o nouă organigramă și un nou stat de funcții, prin care nu i se desființează postul, ci se “transformă”, termen inexistent în legislația muncii.
S-a mai precizat că sindicatele din unitate au atacat Hotărârea Consiliului local al Municipiului B nr.183/2008, invocată în cuprinsul deciziei,pe calea contenciosului administrativ și apreciază că situația sa trebuie încadrată ca o reorganizare sau restructurare a societății și nicidecum o concediere imputabilă, prin care a fost privat de o serie de drepturi bănești.
S-a mai invocat nulitatea deciziei și pentru lipsa motivării în fapt, în sensul că tot raționamentul din preambulul deciziei nu face decât să arate că societatea trece printr-un proces de reorganizare, fiind inexistentă în Codul Muncii noțiunea de transformare din postul de sef compartiment administrativ în cel de casier încasator.
Legislația muncii prevede ca în cazul restructurării societății prin desființarea unor locuri de muncă, trebuie sa existe o cauză reală și serioasă, iar etapele ce trebuie parcurse pana la emiterea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, sunt prevăzute în art.65 din Codul Muncii.
Pe fondul cauzei, reclamantul a relatat că problemele sale au început din momentul schimbării conducerii societății, care nu a agreat ideea negocierii și a concilierii, iar în calitatea sa de vicelider de sindicat trebuia să atenționeze de fiecare dată conducerea când constata în concret o încălcare a contractului colectiv de muncă, astfel încât în scurt timp a căzut în dizgrația directorilor. De asemenea, s-a ajuns la încercarea îndepărtării sale din societate, prin orice mijloace, inclusiv prin aplicarea de sancțiuni succesive, care au culminat ce desfacerea contractului individual de muncă.
A mai susținut reclamantul că, în calitate de vicelider de sindicat, beneficiază de protecția legii prin art.223 al.2 Codul Muncii, în sensul că nu poate fi concediat pe durata exercitării mandatului și încă 2 ani de la încetarea acestuia, pentru motive care nu țin de persoana sa, pentru necorespundere profesională și pentru motive ce țin de îndeplinirea mandatului și cu toate acestea, asupra sa s-au exercitat în mod continuu presiuni, fiindu-i afectată sănătatea, ceea ce justifică acordarea de daune morale.
In dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar decizia nr.62 din 28.08.2008, hotărâre privind modificarea structurii organizatorice si statului de funcții ale paratei, organigrama si numărul de personal, statul de funcții, adresa nr.3451/01.08.2008(filele 8-17).
Pârâta a formulat întâmpinare (filele 20-21) prin care solicitat respingerea cererii, întrucât decizia contestată este legală și temeinică deoarece prin Hotărârea 183 din 31.07.2008, Consiliul Local al municipiului Baa probat modificarea structurii organizatorice și a statului de funcții ale societății, iar la data de 01.08.2008 a înaintat adresa nr.3451 reclamantului, prin care îl informa că postul de sef de serviciu administrativ a fost desființat și in locul lui a fost înființat un post de casier încasator.
Reclamantul a fost invitat să își exprime consimțământul în scris pentru ocuparea postului de casier încasator in termen de 3 zile lucrătoare și i s-a pus în vedere ca adresa reprezintă preavizul pentru concedierea sa în cazul în care refuza încadrarea pe postul oferit.
Pârâta a mai relatat că reclamantul a refuzat să primească această adresă, fiind întocmit un proces verbal în acest sens, iar adresa afișată a fost trimisă salariatului și prin poștă cu confirmare de primire.
Întrucât reclamantul nu și-a exprimat consimțământul pentru unul din posturile oferite, la data de 28.08.2008 s-a emis decizia nr.62, prin care acesta a fost concediat, în temeiul art. 64 al.4 Codul Muncii, decizie apreciată ca legală.
In dovedirea apărărilor din întâmpinare s-au depus la dosar înscrisuri, respectiv: adresa nr.3436/01.08.2008, procesul verbal încheiat la data de 01.08.2008, adresa nr. 3761/21.08.2008, nr.3920/03.09.2008, copia ccm la nivel de – SA B pe anii 2008-2009, Hotararea Consiliului Local B nr.3415/01.08.2008, organigrama si numarul de personal din cadrul societății pârâte, statul de functii,copia nr.1120/07.11.2008 a Tribunalului Buzău, nr.4449/05.09.2007 și nr. 1921/03.04.2007 ale Judecatoriei Buzău, copii de certificate medicale, nota de lichidare(filele 22-54).
La termenul de judecata din data de 08.12.2008, s-a depus la dosar certificat eliberat de instanța supremă din care rezulta ca a fost formulată cerere de strămutare a dosarului de fata, cu termen de judecata la 08.04.2009 fără a se dispune suspendarea judecării cauzei până la soluționarea cererii de strămutare, astfel că s-a procedat la administrarea probelor.
La termenul de judecata din data de 16.02.2009, instanța a respins proba cu martori, solicitată de către apărătorul reclamantului, deoarece acesta a precizat ca urmărește să demonstreze situația de fapt prin administrarea probei respective, situație care rezulta însa din actele dosarului, si care nici nu a fost contestată de către pârâtă. În acest fel, instanța a considerat ca o asemenea probă nu este concludentă, pertinentă și utilă cauzei, iar administrarea ei nu este de natura sa dezlege natura pricinii.
Prin sentința civilă nr.305 din 18 martie 2009, Tribunalul Buzăua admis în parte contestația, dispunând anularea deciziei nr.62/28.08.2008 emisă de intimată și reintegrarea contestatorului în funcția anterioară, cu plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data desfacerii contractului de muncă la reintegrarea sa efectivă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Pârâta SC B adoptat o noua organigramă și un nou stat de funcții (aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului B nr. 183/31.07.2008).
Aceasta noua organigramă transformă unele posturi, precum cel deținut de contestator (sef compartiment administrativ), în altele pentru care este necesară o pregătire inferioara (șofer, casier încasator), ceea ce în realitate semnifică un veritabil proces de restructurare si reorganizare a societății, potrivit prevederilor art. 65 muncii.
Prin Decizia nr. 61 din 28.08.2008 contestatorul a fost concediat începând cu data de 30.08.2008 in temeiul art. 64 (4) din Codul Muncii pentru neexprimarea consimțământului privind încadrarea pe postul de casier-încasator in termenul de trei zile, acordat de unitate.
Contestatorul, ocupa înainte de aplicarea noii organigrame, postul de sef compartiment administrativ.
Conform art. 65 (1), astfel cum a fost modificat prin OUG 55/2006, concedierea care nu tine de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de munca, determinata de desființarea locului de ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității, iar potrivit art. 65 (2) desființarea locului de munca trebuie sa fie efectivă și sa aibă o cauza reală si serioasă. Așadar măsura luată trebuie sa corespunda unor nevoi reale de reducere a personalului, sa se întemeieze pe motive obiective si nu pe justificări aparente.
Aceste prevederi dau posibilitatea angajatorilor să își organizeze activitatea in conformitate cu cerințele unei funcționări eficiente, iar in raport cu aceasta sa dimensioneze numarul de personal angajat pe diferite posturi potrivit nevoilor lor reale. Unitatea poate selectiona salariatii pe care ii opreste exclusiv pe baza criteriului competentei, al corespunderii profesionale, avand in vedere modul de îndeplinire a atributiilor ce le revin in posturile ocupate.
Neexprimarea consimțământului contestatorului cu privire la postul oferit, în opinia instantei, nu echivalează cu o abatere disciplinara, ci cu consimțământul tacit de concediere pe criterii de restructurare.
Potrivit Constitutiei si Codului Muncii “libertatea muncii este garantata”, “dreptul la munca nu poate fi îngradit”, ” Orice persoana este libera în alegerea locului de munca si a profesiei, meseriei sau activității pe care urmează sa o presteze ” si ” Nimeni nu poate fi obligat sa muncească sau sa nu muncească într-un anumit loc de munca ori într-o anumita profesie, oricare ar fi acestea”.
In consecință, contestatorul nu putea fi obligat sa accepte un post sub pregătirea sa profesionala, potrivit actelor de la dosar, iar lipsa opțiunii pentru posturile oferite legal, sa la concedierea sa, potrivit art. 65 din Codul Muncii.
In alta ordine de idei, prevederile art. 64 se aplica in cazuri limitative prevăzute de lege si anume “În cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) si d), precum si în cazul în care contractul individual de munca a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. f), angajatorul are obligația de a-i propune salariatului alte locuri de munca vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesionala sau, după caz, cu capacitatea de munca stabilita de medicul de medicina a muncii”.
Așadar, doar in cazul inaptitudinii fizice si /sau psihice a salariatului, precum si in cazul necorespunderii profesionale sau in cazul in care a fost admisa cererea de reintegrare, exista obligația angajatorului de a-i propune salariatului alte locuri de munca vacante in unitate, compatibile cu pregătirea profesionala sau cu capacitatea sa de munca.
In situația in care unitatea nu dispune de locuri de munca vacante, aceasta are obligatia de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de munca, in vederea redistribuirii salariatului corespunzător pregătirii profesionale, numai în acest cazuri refuzul salariatului de a-si exprima consimțământul este prevăzut de legiuitor ca și motiv de concediere in conformitate cu prevederile art. 64 alin 4.
Mai mult decât atât, CCM la nivel de unitate pe anii 2008 – 2009 negociat intre patronat si sindicate, înregistrat la B sub nr. 993/11.03.2008, in art. 15 alin 3 prevede ca ” refuzul salariatului de a accepta o modificare a clauzelor referitoare la felul muncii, locul muncii sau a drepturilor salariale nu da dreptul angajatorului de a proceda la desfacerea contractului individual de muncă pentru acest motiv”.
O a doua critica adusa Deciziei de concediere o constituie situația privilegiata ce o conferă legea si in care se afla contestatorul, aceea de vicelider de sindicat.
Potrivit actelor depuse la dosar, petentul este viceliderul Sindicatului Liber – potrivit încheierii din Camera de Consiliu din data de 21.03.2007 pronunțată în dosarul nr-.
Aceeași calitate reiese si din adeverința de reprezentativitate nr. 27/28.10.2008 a Federației Sindicale atașată la dosar.
Potrivit art. 60 alin 1 lit. h “Concedierea salariaților nu poate fi dispusa:. pe durata exercitării unei funcții eligibile într-un organism sindical, cu exceptia situației în care concedierea este dispusa pentru o abatere disciplinara sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârșite de către acel salariat “.
Ca vicelider de sindicat, contestatorul beneficia de protecția legii si potrivit art. 223 alin.2 nu putea fi concediat” pe toata durata exercitării mandatului, precum si pe o perioada de 2 ani de la încetarea acestuia pentru motive care nu țin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesionala sau pentru motive ce țin de îndeplinirea mandatului”.
Art. 10 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, prevede ca – (1) În timpul mandatului si în termen de 2 ani de la încetarea mandatului, reprezentanților aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de munca pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasă la aprecierea celui care angajează, decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizației sindicale. 2) Sunt interzise modificarea si/sau desfacerea contractelor individuale de munca, atât ale reprezentanților aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale, cât si ale membrilor acestora, din inițiativa angajatorului, pentru motive care privesc activitatea sindicala.
Chiar si in CCM la nivel de unitate pe anii 2008 – 2009 negociat intre patronat si sindicate, înregistrat la B sub nr. 993/11.03.2008 atașat la dosar, se inserează un articol semnat de patronat prin care sunt interzise (Art.100) “acțiunile de intimidare sau represalii împotriva membrilor aleși in conducerea sindicatelor, a comisiilor de negociere, a altor comisii organizate de sindicat, precum si împotriva sindicaliștilor care revendica drepturi prevăzute în legislația muncii, contractului colectiv de munca si a contractului individual de munca.”
Unitatea nu a făcut dovada ca petentul ar fi săvârșit abateri grave sau repetate, ci doar ca nu si-a exprimat optiunea in scris pentru ocuparea postului de casier încasator, obligativitate inexistenta in vreo prevedere legala.
In consecință prima instanță a apreciat ca si din acest punct de vedere Decizia nr. 62/28.08.2008 este nelegala și a anulat-o cu consecința reintegrării reclamantului în funcția avută anterior și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data desfacerii contractului de muncă si până la reîncadrarea efectivă.
În termen legal, împotriva acestei sentințe, au exercitat recursuri contestatorul (fila 4) și intimata SC – SA B (filele 5-8) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul-contestator a susținut că în mod greșit instanța de fond a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de apărător pentru dovada căruia a depus, odată cu concluziile scrise și dovada plății, astfel că este incident cazul de recurs prev.de art.304 pct.9 cod pr.civ.
Recurenta-intimată, invocând același caz de recurs, a susținut că în mod greșit instanța de fond a dispus reintegrarea contestatorului, deși postul ocupat de acesta nu mai există în schema societății, angajatorul având, în această situație, eventual obligația de a-l despăgubi pe salariat iar nu de a-l reîncadra, în condițiile în care prin abuz de drept, contestatorul a stat în pasivitate la toate ofertele care i-au fost făcute.
În plus, recurenta-intimată a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut culpa sa în concedierea contestatorului, pronunțând o soluție nedreaptă, deoarece probele dosarului, ignorate de tribunal, conduceau la soluția respingerii contestației, fiindcă cel care a nerespectat dispozițiile legale referitoare la concediere este contestatorul-salariat care a refuzat nejustificat încadrarea pe postul de casier-încasator.
Recurenta-intimată a dezvoltat criticile din recurs și prin concluziile scrise depuse la dosar (filele 17-19) solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței și respingerea contestației, cu menținerea ca legală și temeinică a deciziei de concediere.
Curtea, verificând sentința recurată prin prisma criticilor aduse de recurenți, a mijloacelor de probă administrate în cauză și a dispozițiilor legale incidente, dar și sub toate aspectele, astfel cum impune art.3041cod pr.civ. constată următoarele:
Referitor la recursul exercitat de recurentul-contestator, se constată că într-adevăr, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere referitor la plata cheltuielilor de judecată, pe care le-a solicitat atât prin acțiunea introductivă cât și prin concluziile orale și scrise (filele 72,76-77) și care trebuiau acordate în raport de prevederile art.274 cod pr.civ. și de soluția pronunțată, aceea de admitere a contestației.
În privința recursului declarat de recurenta-intimată, Curtea constată că niciuna dintre criticile aduse sentinței nu se justifică, pentru considerentele care succed:
Instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile art.64 alin.4. art.65 alin.1 și 2 din Codul Muncii, în sensul că măsura concedierii dispuse împotriva contestatorului este nelegală.
Sub un prim aspect, Curtea constată că temeiul de drept pentru care s-a dispus concedierea salariatului, așa cum este indicat în decizia nr.62 din 28 august 2008 depusă în copie la fila 11 dosar fond, este art.64(4) din Codul Muncii, potrivit cu care:
(1) În cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) și d), precum și în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. f), angajatorul are obligația de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii.
(2) În situația în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante potrivit alin. (1), acesta are obligația de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale și/sau, după caz, capacității de muncă stabilite de medicul de medicină a muncii.
(3) Salariatul are la dispoziție un termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea angajatorului, conform prevederilor alin. (1), pentru a-și manifesta în scris consimțământul cu privire la noul loc de muncă oferit.
(4) În cazul în care salariatul nu își manifestă consimțământul în termenul prevăzut la alin. (3), precum și după notificarea cazului către agenția teritorială de ocupare a forței de muncă conform alin. (2), angajatorul poate dispune concedierea salariatului.
Așadar, concedierea s-a dispus pentru motive ce țin de persoana salariatului, deși acesta nu s-a aflat în nicuna din cele 3 ipoteze reglementate de aceste prevederi legale, respectiv de art. 61 lit.c, art.61 lit.d sau art.56 lit. f din Codul Muncii, adică:
– c) în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică și/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare locului de muncă ocupat;
-d) în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat;
-f) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de reintegrare.
Este evident că salariatul nu s-a aflat în niciuna dintre aceste 3 situații pentru a i se aplica procedura prevăzută de art.64 din Codul Muncii. În realitate așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, concedierea a fost dispusă ca efect al Hotărârii Consiliului local B nr.183 din 31 iulie 2008(fila8 dosar fond) prin care s-a aprobat modificarea structurii organizatorice a societății și s-a aprobat statul de funcții pentru anul 2008 al personalului din cadrul acesteia, deci din motive ce nu țin de persoana salariatului, astfel că atât temeiul juridic cât și procedura de urmat sunt cele reglementate prin art. 65 din Codul Muncii, care stabilește următoarele:
(1) Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
(2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
În consecință, pentru considerentele care preced, Curtea constată că decizia nr. 62 din 28 august 2008 este afectată de nelegalitate, deoarece nu conține motivele de fapt și de drept care au determinat concedierea, conform art.74 lit.a și art.76 din Codul Muncii, fiind nulă absolut, astfel că soluția primei instanțe este legală și temeinică din acest punct de vedere.
Cea de-a doua critică legată de măsura reintegrării contestatorului în funcția deținută anterior concedierii, așa cum a dispus tribunalul, fără a ține seamă de împrejurarea că postul respectiv nu mai figurează în organigrama și statul de funcții ale societății, Curtea constată că în mod just, prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile art.78 din Codul Muncii, în soluționarea capetelor 2 și 3 din contestația cu care a fost învestită.
Consecința anulării ca nelegale a deciziei de concediere este repunerea părților în situația anterioară actului desființat, respectiv reîncadrarea salariatului pe postul sau funcția deținută și, la cerere, plata despăgubirilor la care se referă textul de lege sus-citat.
Drept urmare, cum niciuna dintre criticile aduse sentinței primei instanțe de recurenta-intimată nu este întemeiată, în temeiul art.312 cod pr.civ, Curtea va respinge recursul acesteia, ca nefondat, va admite recursul exercitat de recurentul-contestator, pentru considerentele expuse, cu consecința modificării în parte a hotărârii în sensul obligării intimatei SC – SA B la plata către contestator a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la instanța de fond și reprezentând onorariul avocatului ales.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta-intimată să plătească aceluiași contestator și contravaloarea cheltuielilor de judecată din recurs, în sumă de 500 lei, în raport de soluția pronunțată în prezenta cale de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata SC SA, cu sediul în B,-, județul B împotriva sentinței civile nr.306 din 18 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău.
Admite recursul declarat de contestatorul, domiciliat în B, str.-,.131,.8, județul B, împotriva sentinței civile nr.306 din 18 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata SC SA, cu sediul în B,-, județul B și în consecință:
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă intimata la 500 lei cheltuieli de judecată către contestator.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Obligă intimata la 500 lei cheltuieli de judecată către recurentul-contestator.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 2 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Adriana Florina Secrețeanu, Simona Petruța Buzoianu
– – – – – – –
fiind în concediu de odihnă,
prezenta se semnează de
președintele instanței
Grefier,
Red.
2 ex./03.07.2009
dosar fond- – Tribunalul Buzău
judecători fond-
– G
operator de date cu caracter personal;
număr notificare 3120/2006
