În lipsa unui plan de reorganizare aprobat de adunarea creditorilor, interesul creditorului de a solicita judecătorului sindic sesizarea unui practician în pentru a-şi exprima opinia privitoare la un eventual plan de reorganizare, nu este de actualitate.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 3860 din 29 iunie 2012
Prin cererea înregistrată la data de 23 noiembrie 2011, creditoarea SC X. SA a solicitat judecătorului sindic desemnarea în conformitate cu dispozițiile art. 102 din Legea nr. 85/2006, a unui practician în insolvență care să-și exprime părerea cu privire la posibilitățile reale de realizare a planului de reorganizare a activității, propus de debitoarea SC Y. SA, susținând că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 95 alin. (5) lit. d), e) și cele ale art. 101 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, în sensul că previziunile financiare expuse sunt nefondate, nu sunt respectate dispozițiile privind tratamentul echitabil și corect al creanțelor, cât și complexitatea analizării mecanismelor și măsurilor propuse prin plan.
Administratorul judiciar, prin raportul de activitate din 24 noiembrie 2011, a solicitat respingerea cererii, arătând că planul de reorganizare a fost analizat și validat de adunarea creditorilor, iar în urma analizei prezentate, acesta a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru a fi confirmat.
Debitoarea a solicitat respingerea sesizării, arătând că dispozițiile art. 101 din sunt atributul direct al judecătorului sindic; că, planul de reorganizare a fost analizat de toți creditorii și votat de aceștia în adunarea generală, administratorul judiciar propus chiar de creditor susținând acest plan și că, societatea a realizat profit în perioada de observație.
Prin sentința nr. 616 din 13 martie 2012, Tribunalul Suceava – Secția civilă a respins sesizarea creditoarei reținând, în esență, că la data de 4 octombrie 2011, debitoarea a depus la dosarul cauzei planul de reorganizare a activității societății, în care au fost analizate activitățile desfășurate, situația financiară aferentă perioadei 2009 – 2011, pasivul, sursele de finanțare, măsurile de punere în aplicare a planului de reorganizare, distribuirile și tratamentul creanțelor și despăgubirile aferente tuturor categoriilor de creanțe, cât și controlul aplicării planului; că, la data de 4 noiembrie 2011, s-a desfășurat adunarea generală a creditorilor, în cadrul căreia a fost votat planul de reorganizare, hotărâre atacată de creditorul SC X. SA, pentru care s-a dispus constituirea unui dosar asociat; că, din procesul-verbal al adunării creditorilor nu rezultă faptul că, anterior votului, creditorul SC X. SA a invocat aspectele de oportunitate a planului, respectiv previziunile financiare și tratamentul defavorizat; că, plecând de la caracterul colectiv al procedurii insolvenței și dispozițiile art. 11 din Legea nr. 85/2006, managementul procedurii aparține practicianului în insolvență, controlat sub aspectul oportunității de creditori prin adunarea creditorilor și comitetul creditorilor și prin urmare, în cadrul procedurii, creditorii, înainte de a se adresa judecătorului sindic, trebuie să facă dovada că au supus discuției și analizei comitetului creditorilor și adunării generale toate aspectele de oportunitate, netemeinicie și nelegalitate a procedurii insolvenței, iar ulterior acestor demersuri, dispozițiile art. 101 din Legea nr. 85/2006 permit judecătorului sindic, față de cauzele concrete analizate, să solicite o opinie independentă; că, în cauză, după depunerea planului de reorganizare, creditoarea putea solicita adunării generale analizarea aspectelor privind reușita acestuia, iar dacă analiza planului depășea sfera judiciară, creditorii BCR SA sau Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava aveau la dispoziție persoane de specialitate care să suplinească lacunele invocate și mai mult, acești creditori au și votat planul de reorganizare, ceea ce presupune analizarea perspectivelor de reușită; că, nici susținerile privind perspectivele financiare nu au fost expuse creditorilor, dar în conținutul planului se arată atât demersurile efectuate pentru obținerea profitului, cât și sprijinul acordat de o parte a creditorilor; că, reușita planului de reorganizare depinde de activitatea aplicată contextului economic, cât și de sprijinul creditorilor și nu se poate realiza prin ruperea ori suspendarea relațiilor economice sau blocarea activității; că, față de caracterul concursual, este posibil ca nu toate creanțele să fie satisfăcute, deci se pune în balanță atât continuarea activității debitorului și acoperirea creanțelor, cât și limitele de acoperire a debitelor cu totalul activelor în cazul lichidării; că, tratamentul creanțelor defavorizate nu reprezintă o cauză de reușită a planului de reorganizare și prin urmare, analiza practicianului în insolvență nu poate să determine reușita planului prin schimbarea acestui tratament, pentru aceste aspecte privind managementul procedurii existând căi de atac distincte; că, raportat la dispozițiile art. 723 C.proc.civ. privind exercitarea cu bună credință a drepturilor procedurale în scopul apărării intereselor legitime, prin demersurile sale, creditorul încearcă, prin intercalarea judecătorului sindic, să obțină o analiză separată, care pe de o parte, nu a fost prezentată creditorilor pentru a fi discutată în mod colectiv, iar pe de altă parte, în vederea acoperirii unor aspecte de oportunitate a procedurii și nu de legalitate și că, în condițiile în care perspectivele de reușită au fost apreciate în concret atât de debitor, practicianul în insolvență, cât și de creditori, solicitarea unei alte păreri independente nu face decât să tergiverseze în mod inutil aplicarea procedurii insolvenței.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs creditoarea SC „X”SA București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în dezvoltarea motivelor de recurs care, în drept, se încadrează în prev. art. 3041, art. 304 pct. 9 C.proc. civ., recurenta a arătat, în esență, că niciun text de lege nu condiționează numirea unui practician în insolvență care să-și exprime opinia cu privire la posibilitatea de realizare a planului, de parcurgere a unei proceduri prealabile în sensul ca această problemă să fie supusă analizei creditorilor, anterior sesizării judecătorului sindic; că, nu-și putea exercita dreptul de vot decât în legătură cu chestiunile înscrise pe ordinea de zi, care, în speță, se rezumau exclusiv la votarea planului de reorganizare, nefiind puse niciodată pe ordinea de zi aspectele referitoare la oportunitatea planului, previziunile financiare, tratamentul defavorizat și necesitatea desemnării unui practician în insolvență care să își exprime opinia cu privire la plan, neavând astfel posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la aceste chestiuni; că, întrucât nu deține o creanță egală cu 30% din valoarea totală a creanțelor debitoarei, nu putea proceda la convocarea adunării creditorilor pentru a pune în discuție chestiuni care țin de oportunitatea planului, previziunile financiare și tratamentul defavorizat, cum în mod eronat a apreciat judecătorul sindic; că, niciun text de lege nu o obligă să își motiveze votul negativ acordat cu privire la ordinea de zi, simpla exprimare a unui astfel de vot față de orice problemă discutată în adunarea creditorilor sau față de orice fel de măsură luată împotriva administratorului judiciar fiind suficientă să deschidă calea unei contestații pentru analiza nelegalității de către judecător a hotărârilor/măsurilor criticate; că, DGFP Suceava nu este trecută ca și creditor în tabelul definitiv de creanțe, iar creditorii bugetari nu au votat cu privire la planul de reorganizare, fiind considerați acceptanți ai planului întrucât nu au creanțe defavorizate; că, acordarea unui tratament preferențial creditorilor DGFP Suceava și BCR SA echivalează cu o încălcare a drepturilor procedurale și materiale pe care i le conferă procedura insolvenței; că, analiza posibilității efective de realizare a planului de reorganizare prin raportare la probabilitatea teoretică de suplinire a eventualelor lacune sesizate cu privire la implementarea planului de către personalul celor doi creditori preferențiali nu are niciun suport legal; că, potrivit dispozițiile art. 101 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, distinct de dreptul la vot, legiuitorul conferă și dreptul la examinarea planului de reorganizare de către un specialist, singura cerință impusă fiind ca această opinie să fie solicitată anterior confirmării planului și prin urmare, este eronat raționamentul potrivit căruia simpla exprimare a unui vot favorabil de către creditorii DGFP Suceava și BCR SA echivalează cu o analiză a perspectivelor de reușită, fiind mai mult decât suficientă și pentru o confirmare a planului; că, în mod nelegal s-a reținut că ar prevala un eventual sprijin din partea unor creditori – pe care de altfel l-a contestat și formează obiectul dosarului nr. 6826/86/2009/a1*, în detrimentul desemnării unui expert care să exprime o opinie avizată cu privire la planul de reorganizare și că, se impunea consultarea opiniei unui practician în insolvență independent și imparțial, cu atât mai mult cu cât a invocat faptul că prin planul propus de debitoare nu este îndeplinită cerința tratamentului corect și echitabil al creditorilor.
Prin întâmpinare, debitoarea SC Y. SA Suceava a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, apreciind că potrivit dispozițiile art. 101 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, doar judecătorul sindic poate să ceară unui practician în insolvență să-și exprime o opinie cu privire la posibilitatea de realizare a planului, o astfel de cerere venită din partea unui creditor fiind inadmisibilă. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică arătând, în esență, că la data de 4.11.2011, creditorii și-au exprimat părerea prin votul acordat în adunarea creditorilor, când planul de reorganizare propus de debitoare a fost votat favorabil.
Prin decizia nr.3860/29.06.2012, Curtea de Apel Suceava – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a respins recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Procedând, în prealabil, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C.proc.civ., la analiza excepției inadmisibilității, invocată de debitoare, Curtea a reținut că, în realitate, motivele arătate în susținere se circumscriu unei pretinse lipse de abilitare procesuală a creditoarei SC X. SA de a solicita ca, un practician în insolvență să-și exprime opinia privind posibilitatea de realizare a planului, înainte de confirmarea acestuia, în aplicarea art. 101 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
într-adevăr, potrivit textului legal citat, „judecătorul-sindic va stabili termenul pentru confirmarea planului în termen de 15 zile de la depunerea la tribunal de către administratorul judiciar a procesului-verbal al adunării creditorilor prin care acesta a fost aprobat. Judecătorul-sindic poate să ceară unui practician în insolvență să își exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului, înainte de confirmarea lui (… )”.
De altfel, în speță, este necontestată împrejurarea că prerogativa solicitării unei opinii din partea unui practician în insolvență a fost atribuită de legiuitor exclusiv în competența judecătorului sindic, iar din ansamblul probator rezultă fără echivoc faptul că recurenta-creditoare a solicitat doar judecătorului sindic să se sesizeze din oficiu cu privire la problema pusă în discuție și să dispună numirea unui practician în insolvență, care să își exprime o opinie cu privire la planul de reorganizare, în măsura în care apreciază oportun.
Ori, văzând, pe de o parte, caracterul colectiv, concursual al procedurii, ca și scopul acesteia, instituit de art. 2 din Legea nr. 85/2006 (acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență), iar pe de altă parte, faptul că niciun text din legea cadru în materie nu interzice unui creditor adresarea unei solicitări către judecătorul sindic, în vederea unei sesizări din oficiu în legătură cu o anumită chestiune, cererea creditoarei SC X. SA București apare ca fiind admisibilă, excepția invocată de debitoare neputând fi reținută.
Pe fondul recursului, Curtea a constatat că soluția de respingere a sesizării creditorului SC X. SA București, privind desemnarea unui practician în insolvență care să-și exprime opinia cu privire la posibilitățile reale de realizare a planului de reorganizare a activității debitoarei SC Y. SA, se impune a fi menținută, însă pentru motivul invocat din oficiu, referitor la caracterul prematur al interesului acesteia, incident pentru următoarele considerente:
După cum s-a mai arătat, potrivit art. 101 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, „judecătorul-sindic va stabili termenul pentru confirmarea planului în termen de 15 zile de la depunerea la tribunal de către administratorul judiciar a procesului-verbal al adunării creditorilor prin care acesta a fost aprobat. Judecătorul-sindic poate să ceară unui practician în insolvență să își exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului, înainte de confirmarea lui (…)”.
în speță, la data de 4.10.2011, debitoarea a depus la dosar planul de reorganizare a activității societății SC Y. SA Suceava, iar la data de 4.11.2011 s-a desfășurat Adunarea generală a creditorilor debitoarei, în cadrul căreia a fost votat planul de reorganizare, hotărâre anulată de judecătorul-sindic prin sentința civilă nr. 1180/18 mai 2012 a Tribunalului Suceava – Secția civilă, prin admiterea contestației creditoarei SC X. SA București (filele 136-139 dosar recurs).
Deși este reală susținerea creditoarei-recurente în sensul că, prin dispozitivul sentinței sus-menționate nu s-a dispus și anularea in terminis a planului de reorganizare în discuție, totuși, din analiza considerentelor acesteia rezultă fără echivoc faptul că instanța a dispus „refacerea planului de reorganizare și reluarea votului”, aspect ce echivalează practic cu desființarea celui dintâi, fiind unanim admis că și considerentele au putere de lucru judecat în măsura în care explică, sprijină dispozitivul și se reflectă în acesta.
Cum hotărârile judecătorești pronunțate în primă instanță în materia insolvenței beneficiază ope legis de caracter executoriu, în aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, în speță, se impune concluzia că, în lipsa unui plan de reorganizare, interesul creditoarei în adresarea sesizării judecătorului-sindic, apare ca fiind prematur.
Este cunoscut că, activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes, privit ca folos practic material sau moral urmărit de titularul oricărui act procedural îndeplinit în desfășurarea acesteia.
Literatura de specialitate și practica judiciară sunt unanime în a recunoaște că, prin finalitatea sa, interesul de a acționa se află într-o evidentă conexiune cu dreptul subiectiv, fără a se confunda însă cu acesta.
De asemenea, legitimitatea interesului presupune conformitatea sa cu ordinea de drept și cu regulile de conviețuire socială, interesul fiind, așadar, legitim doar atunci când este în concordanță cu dreptul obiectiv, adică numai dacă pretențiile formulate izvorăsc dintr-un raport juridic recunoscut de lege.
Pe de altă parte, una din cerințele pe care trebuie să le îndeplinească interesul este ca acesta să fie născut și actual, în sensul că, dacă cel interesat nu ar recurge la acțiune în momentul respectiv, s-ar expune prin aceasta, la un prejudiciu.
Cu alte cuvinte, în speță, sesizarea creditoarei apare ca fiind prematură în acest stadiu procesual, nefiind îndeplinită condiția imperativă impusă de lege a depunerii de către administratorul judiciar la dosarul cauzei, a procesului-verbal al adunării creditorilor prin care noul plan a fost aprobat și, respectiv, a stabilirii datei pentru confirmarea acestuia în termen de 15 zile de la depunere.
Din această perspectivă, soluția se impune și în ipoteza reformării în recurs a sentinței civile nr. 1180/18 mai 2012 a Tribunalului Suceava – Secția civilă și respingerii contestației creditoarei-recurente împotriva hotărârii adunării creditorilor debitoarei din 4.11.2011.
Mai mult, prerogativa judecătorului-sindic de a solicita exprimarea unei opinii privind realizarea planului, anterior confirmării, este facultativă și nu imperativă.
Față de cele ce preced, și în raport de care, cercetarea motivelor de recurs nu se mai impune, Curtea de Apel Suceava – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, văzând că nu există motive de nulitate și constatând legalitatea sentinței atacate, însă pentru motivul de ordine publică invocat din oficiu, în temeiul art. 312 alin. (1) din Codul de procedură civilă, a respins recursul, ca nefondat, menținând soluția judecătorului-sindic, cu substituirea motivării în sensul celor arătate.
