ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1247/
Ședința publică din 26 august 2008
Completul compus din:
– Președinte
– Judecător
– Judecător
Grefier –
Pe rol judecarea cererii de revizuire formulate de reclamanta, domiciliată în orașul, str.1 -.24.D.3, jud.H, împotriva deciziei civile nr.20/R din 16 ianuarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Tg.M în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentanta revizuientei, av., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că au fost acvirate dosarele nr.3344/2006 al Tribunalului Harghita și – al Curții de Apel Tg.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.
Reprezentanta revizuientei susține cererea de revizuire astfel cum a fost motivată în scris, solicitând admiterea ei, anularea deciziei civile atacate și rejudecarea recursului declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr.2800 din 28 iunie 2006 Tribunalului Harghita. Își întemeiază cererea de revizuire pe prevederile art.322, 324, 326 și 327 Cod procedură civilă. Susține că a făcut dovada formulării în termen a cererii de revizuire, astfel că excepția tardivității cererii, invocată de intimată prin întâmpinare, nu se susține, solicitând respingerea ei. Solicită, de asemenea, respingerea ca nefondată a excepției inadmisibilității cererii de revizuire.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.2800 din 28 iunie 2006, Tribunalul Harghitaa respins acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC””SA.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitând casarea sentinței atacate, rejudecarea cauzei și admiterea cererii introductive de instanță așa cum a fost formulată iar în subsidiar a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță.
Curtea de Apel Tg-M, prin decizia civilă nr.20/R din 16 ianuarie 2007, respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă, menținând ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.
Reclamanta a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr.20/R/2007 a Curții de Apel Tg-
In motivarea cererii se arată că susținerea recurentei că a lucrat ca electrician la stația de compresoare ventilatoare nu a fost dovedită.
Se susține ca revizuienta a lucrat în permanență la sectorul de exploatare în proporție de 70 % și a dovedit aceste aspecte cu declarații extrajudiciare depuse de și.
Revizuienta susține că la data de 28 mai 2008 observat că s-a depus la dosarul cauzei de către SC””SA un tabel nominal în care sunt nominalizate persoanele propuse pentru încadrarea în grupa a 2 de muncă, revizuienta fiind exclusă.
Se arată că în acest tabel la nr.19 figurează care i-a fost coleg de muncă în perioada 1978-1999 fapt dovedit și prin declarația dată de către acesta în fața notarului public, declarație autentificată sub nr.127/20.03.2006.
S-a susținut că cererea de revizuire este formulată în termen pentru că a luat la cunoștința de existența acestui tabel doar la data de 28.05.2008.
In revizuirea formulată se arată că revizuienta în perioada 1978-1999 fost colegă de muncă la aceiași secție cu, persoane care figurează în tabelul celor care beneficiază de grupa a 2 de muncă și încadrată în prevederile art.35 din Ordinul nr.50/1990 care revizuienta susține că, fiind o eroare de fapt, s-ar impune revizuirea hotărârii, schimbarea în tot a acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriului în sensul audierii în calitate de martor a persoanelor care i-au fost colegi de muncă la exploatare și care figurează pe lista celor care beneficiază de grupa a 2 muncă.
In întimpinarea depusă se solicită respingerea cererii de revizuire arătându-se că este tardivă în baza art.324 pr.civ. precum și inadmisibilă întrucât părțile din proces au obligația și îndatorirea ca să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, și că revizuienta nu poate să invoce că a descoperit înscrisuri noi așa cum prevede art.324 alin.4 pr.civ.
Analizând cererea de revizuire formulată instanța constată că este nefondată având în vedere că în economia dosarului se invocă faptul că revizuienta ar fi fost colegă de muncă cu persoanele care apar în tabelul aflat la fila 4 dosar, dar se constată ca revizuienta nu apare în acest tabel.
Pe de altă parte se constată că excepția de tardivitate este nefondată având în vedere că la fila 5 dosar recurs există cererea prin care a solicitat copii de pe înscrisurile din dosarul nr- anexat la dosarul nr.3344/2006, înregistrată la 28 mai 2008, iar acțiunea a fost înregistrată la 13.06.2008.
In ce privește excepția inadmisibilității invocată de intimată, instanța apreciază că este nefondată având în vedere că înscrisul invocat ca înscris nou nu a fost prezentat la soluționarea cauzei revizuientei.
Pe de altă parte, din tabelul depus reiese cu claritate că revizuienta nu apare în acest tabel.
Faptul că oamenii lucrează împreună nu atrage concluzia că toți au aceeași calificare pentru angajator, sau că toți prestează aceleași servicii.
Faptul că revizuienta nu este inclusă în tabelul invocat în revizuire dovedește tocmai acest aspect și nu contrariul cum a susținut revizuenta.
De altfel și în tabelul depus exista ocupații diverse ca de exemplu compresorist, electrician întreținere,etc.
Încadrarea în grupa a 2 de muncă pentru persoanele menționate de revizuienta s-a făcut în funcție de punctul de lucru al acestora, la stația de compresoare.
De fapt chiar în tabelul depus apare lista persoanelor care au lucrat în stația compresoare și stația pompe, iar revizuenta a lucrat la atelierul electric.
Așa fiind se respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată, înscrisul nou atestând legalitatea hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de reclamanta revizuientă, domiciliată în orașul, str.1 -.24,.D,.3, județul H, privind decizia civilă nr.20/R din 16 ianuarie 2007 Curții de Apel Tg-M, pronunțată în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 26 august 2008.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
21.10.2008.
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Jud.recurs:–