Conflict de muncă. Decizia 310/2009. Curtea de Apel Tg Mures


ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU –

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 310/

Ședința publică din 25 martie 2009

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător:

Judecător:

Grefier:

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta Confederația Națională Sindicală “Cartel ” – Uniunea Sindicală Teritorială Filiala H, cu sediul în M-C, P-ța -, nr. 15, cam. 44, județul H, împotriva sentinței civile nr. 59 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr-.

La apelul nominal se prezintă pentru reclamanta recurentă Confederația Națională Sindicală “Cartel ” – Uniunea Sindicală Teritorială Filiala H, , lipsă restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatând-se că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar pârâta intimată Direcția Sanitară și pentru Siguranța Alimentelor Had epus la dosar, prin registratura instanței, la data de 24 martie 2009 respectiv 25 martie 2009, întâmpinare.

Reprezentantul reclamantei recurente depune la dosar delegația de reprezentare și declară că nu mai are alte cereri.

Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii introductive și obligarea pârâtei la acordarea contravalorii tichetelor de masă neacordate din 9 decembrie 2006. Învederează instanței faptul că se acordă tichete de masă începând cu data de 15 octombrie 2008. Depune la dosar practică judiciară, respectiv copia sentinței civile nr. 317 din 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.

CURTEA DE APEL

Prin Sentința civilă nr. 59 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghitaa fost respinsă acțiunea civilă formulată de Uniunea Sindicală Teritorială Filiala Ha C onfederației Sindicale “Cartel ” în contradictoriu cu pârâta Direcția Sanitară și pentru Siguranța Alimentelor a județului

Două au fost motivele pentru care acțiunea reclamantei, formulată în numele membrilor de sindicat, angajați ai pârâtei, pentru acordarea tichetelor de masă începând cu data de 09.12.2006, a fost respinsă.

În primul rând, alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă reprezintă o vocație și nu un drept așa cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. XIV din 18.02.2008.

În al doilea rând, Legea nr. 435/2006 invocată de reclamantă ca temei a dreptului pretins stabilește la art. 33 că sumele necesare acordării tuturor drepturilor salariale trebuie să se încadreze în cheltuieli de personal, aprobate în bugetele de venituri și cheltuieli.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești, a declarat recurs Uniunea Sindicală Teritorială, solicitând desființarea hotărârii și, în urma rejudecării, să se admită acțiunea civilă.

În drept, reclamanta a invocat motivele de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.

În primul rând, reclamanta a criticat hotărârea atacată pentru că au fost încălcate dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 435/2006, potrivit căreia tichetele de masă, reprezintă un drept și nu o vocație, Decizia nr. XIV/18.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție neavând incidență în cauză.

Apoi, reclamanta a subliniat că angajații pârâtei, ale căror interese le reprezintă, au dreptul de a li se acorda tichete de masă conform art. 23 din Legea nr. 435/2006 și este conținut în raportul obligațional de muncă. Neacordarea acestui drept de către reclamantă constituie o prejudiciere a dreptului la despăgubiri.

În fine, în opinia reclamantei, nu poate fi primit argumentul ultim invocat de instanța de fond pentru că obligația de a prevede în bugetul de venituri și cheltuieli a sumelor necesare acordării tichetelor de masă revine exclusiv pârâtei. Oricum, dispozițiile prevăzute de art. 33 din Legea nr. 435/2006 vin în contradicție cu dispozițiile art. 38 Codul muncii.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat, reluând argumentele avute în vedere la soluționarea cauzei de instanța de fond. În plus, pârâta a precizat că în contractul colectiv de muncă, pe anii 2007 – 2010, nu se stabilește obligația de a acorda tichete de masă.

Verificând hotărârea atacată, Curtea constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta deși a invocat trei motive de nelegalitate în dezvoltarea considerentelor, s-a limitat doar la unul dintre acestea – aplicarea greșită a legii. Reclamanta nu invocat că hotărârea instanței de fond nu este motivată ori că motivele sunt contradictorii ori străine de cauză. De altfel, soluționând cauza, instanța de fond și-a argumentat soluția arătând că cel puțin din două puncte de vedere, cererea reclamantei este neîntemeiată. De asemenea, reclamanta nu a indicat care act juridic dedus judecății a fost greșit interpretat, schimbându-i sensul vădit neîndoielnic. Oricum, temeiul acțiunii reclamantei a fost art. 23 din Legea nr. 435/2006 și art. 67- 82 din Legea nr. 168/1999 iar instanța de fond a stabilit că cererea reclamantei a fost neîntemeiată având în vedere condițiile impuse de Legea nr. 435/2006 și decizia dată într-un recurs în interesul legii.

În privința motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea constată că nu este întemeiat. Pe lângă argumentele avute în vedere de instanța de fond, trebuie avut în vedere că prin art. III din nr.OUG 88/2006 și prin art. II din nr.OUG 90/2007, s-a interzis acordarea de tichete de masă pentru anii 2007 și 2008 angajaților instituțiilor publice centrale și locale.

Față de cele reținute, Curtea va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 pct. 1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de Uniunea Sindicală Teritorială – Filiala H, a Confederației Naționale Sindicale “Cartel “, cu sediul în M-C, P-ța -, nr. 15, cam. 44, județul H, împotriva sentinței civile nr. 59 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2009.

Red.

Tehnored.

2 exp./24.04.2009

Jud.fond.;

Asist.jud.;