Distincţia dintre încetarea de drept a contractului individual de muncă şi concediere. Regim juridic diferit.
Art.56 Codul muncii
Potrivit art.56 alin.1 lit d) din Codul Muncii, contractul de muncă încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi stagiu minim de cotizare pentru pensionare, iar constatarea cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea acestuia, în scris, prin decizie a angajatorului şi se comunică persoanelor aflate în situaţiile respective în termenele de 5 zile lucrătoare .
O decizie de încetare de drept a contractului individual de muncă în această situaţie nu este lovită de nulitate dacă este emisă în perioada când salariatul se afla în concediu medical, deoarece disp. art. 60 din Codul Muncii nu se aplică cazurilor de încetare de drept a contractului de.
Dispoziţiile art.60 se aplică doar concedierilor dispuse în formele reglementate de art. 58 Codul Muncii.
Dispoziţiile art.60 se aplică doar concedierilor dispuse în formele reglementate de art. 58 Codul Muncii.
(Decizia 243/9 februarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale)
Prin cererea înregistrată sub nr.2795/114/2010 contestatoarea BN a formulat contestaţie împotriva deciziei de încetare de drept a contractului individual de muncă nr. A4022/13.05.2010 emis de intimata UM, solicitând anularea acestei decizii, obligarea la plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă din bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate potrivit art.12 din OUG nr.158/2005.
În motivarea contestaţiei, contestatoarea a arătat că a fost angajată la UM din anul 1983, în funcţia de bibliotecară, iar prin decizia nr.A 4022/13.05.2010, angajatorul UM a dispus încetarea de drept a contractului său individual de muncă cu nr.B10/25.04.1983, începând cu data de 09.05.2010, dată la care s-au îndeplinit condiţiile cumulative privind vârsta standard de pensionare şi stagiu minim de cotizare realizat în sistemul public, măsură luată în baza art.56 lit. b şi art. 60 alin 1 lit. a din Codul Muncii .
Contestatoarea consideră că decizia de încetare de drept a contractului de muncă a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale şi astfel, prin emiterea deciziei de încetare de drept a contractului individual de muncă la data la care se afla în concediu medical, angajatorul i-a încălcat dreptul legal de a beneficia atât de cât şi de indemnizaţie pentru incapacitatea temporară de muncă .
A mai arătat contestatoarea că potrivit art.83 alin 1 şi 2 din Legea 19/2000 drepturile de se plătesc la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, dacă cererea a fost depusă cu 30 zile înainte de data îndeplinirii acestor condiţii. Dacă cererile de pensionare se depun cu depăşirea termenului prevăzut la alin.1, drepturile de pensie se cuvin şi se plătesc de la data depunerii cererii de pensionare .
Or, a arătat contestatoarea, se afla în concediu medical şi implicit şi în incompatibilitatea de a depune cererea de pensionare împreună cu actele care dovedesc îndeplinirea codiţilor prevăzute de Legea nr. 49/2010.
De asemenea, a mai arătat că la data emiterii deciziei de încetare a contractului de muncă, 13.05.2010 se afla în concediu medical, angajatorul fiind anunţat în termen că se află în incapacitate temporară de muncă, iar începând cu data 05.03.2010 şi până la 02.06.2010 se afla în concediu medical conform certificatelor medicale anexate.
A precizat contestatoarea că datorită bolii, fiind diagnosticată cu neoplazie, ceea ce a implicat internarea sa în spital, a fost pusă în imposibilitatea de a depune dosarul de pensionare în termenele legale, cât şi în imposibilitatea de a efectua demersurile necesare la arhiva Piteşti pentru obţinerea adeverinţelor privind sporurile avute în perioada 1971-1990.
Într-un alt motiv, contestatoarea a arătat că prin emiterea deciziei de încetare de drept a contractului de muncă la data la care se află în concediu medical, angajatorul i-a încălcat dreptul legal de a beneficia de indemnizaţii pentru incapacitatea temporară de muncă .
De asemenea, a mai arătat că la data de 09.05.2010 prin decizia de încetare de drept a contractului individual de muncă a încetat şi calitatea sa de salariat ca urmare a îndeplinirii condiţiilor cumulative privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare realizate în sistemul public, însă cererea de pensionare nu a fost depusă din motive imputabile întrucât starea de incapacitate temporară de muncă intervenită a fost o cauză mai presus de voinţa sa şi nu de o acţiune premeditată , astfel încât, în prezent , nu poate beneficia de indemnizaţii de asigurări sociale, deşi cuantumul lunar al indemnizaţiei pentru incapacitatea temporară de muncă ce i se cuvenea este de 100% din baza de calcul stabilită conform OUG nr. 158/2005.
A mai precizat că anterior situaţiei prezentate, a solicitat rămânerea în activitate, însă angajatorul nu i-a dat acordul .
Intimatul MAN a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale de exerciţiu a UM şi a solicitat introducerea în cauză a MAN şi citarea acestuia, iar pe fond a solicitat respingerea contestaţiei.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale de exerciţiu a UM, s-a invocat disp art.3 din Legea 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea MAN acesta are personalitate juridică şi reprezintă în justiţie structurile armate care nu au personalitate juridică.
Structurile Ministerului care au personalitate juridică, potrivit legii , pot fi reprezentate în justiţie de organele de specialitate ale MAN , în condiţiile stabilite prin ordin al Ministrului Apărării şi în acest sens s-a emis Ordinul nr. 75/14.07.209 „ Instrucţiuni privind activitatea legislativă şi de asistenţă juridică în Ministerul Apărării Naţionale „, prin care a delegat pe şeful Direcţiei pentru relaţia cu Parlamentul şi asistenţă juridică , să reprezinte interesele instituţiei în faţa instanţelor de judecată şi a acestor organe cu activitate jurisdicţională – art. 64 alin 1.
Capacitatea procesuală de exerciţiu constă în aptitudinea unei persoane care are folosirea în drept, de a valorifica singură acest drept în justiţie , exercitând personal drepturile procesuale şi îndeplinind tot astfel obligaţiile procesuale.
Dacă nu s-ar face aplicarea actelor normative care reglementează reprezentarea acestor entităţi în faţa instanţelor de judecată , ar trebui ca unităţile militare să angajeze şi să conducă personal procesul, adică să aibă capacitatea de a sta în judecată, ceea ce ar contraveni statului propriu .
Cât priveşte fondul cauzei, pârâtul MAN a arătat că în perioada 15.01.2002-09.05.2010 contestatoarea BN a fost angajată la UM.
Conform art.41, art.167 alin.2 din Anexa 3 din Legea 19/2000, contestatoarea, născută la data de 09.07.1951 a îndeplinit cumulativ condiţiile de vârstă standard -58 ani şi 10 luni şi stagiul minim de cotizare pentru pensionare la data de 09.05.2010.
La începutul lunii martie 2010, contestatoarea a solicitat în conformitate cu art.41 alin.5 din Legea 19/2000, să fie menţinută în funcţie după data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare.
UM a înaintat Statului Major al Forţelor Aeriene pentru aprobarea Notă raport nr.A/S331/09.03.2010 la care i-a fost comunicat prin adresa nr.A1 /2995/01.05.2010 a Şefului Serviciului Personal şi Mobilizare din SMFA, răspunsul transmis de către locţiitorul şefului Direcţiei Management Resurse Umane prin fax-ul G 210/29.03.2010 privind imposibilitatea menţinerii personalului civil după îndeplinirea condiţiilor cumulative de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare .
Acest răspuns i-a fost adus la cunoştinţă contestatoarei la data de 08.04.2010 , când a fost prezentă la sediul unităţii deşi se afla în concediu medical, ocazie cu care i s-au comunicat şi modificările aduse de art.56 alin 1 lit. d din Codul Muncii prin Legea 42/2010.
Prin Notificarea nr.A3470/28.04.2010, unitatea i-a comunicat contestatoarei data la care îndeplineşte cumulativ condiţiile de vârstă şi stagiu minim de cotizare pentru pensionare, precum şi solicitarea de a depune cererea de pensionare la Casa Judeţeană de Pensii în raza căreia domiciliază, în termenele prevăzute de art. 82 şi 83 din Legea 19/2000.
Această notificare i-a fost comunicată personal contestatoarei la data de 28.04.2010 când a fost prezentă la sediul unităţii, cu toate că se afla în concediu medical la acea dată , la rugămintea reprezentanţilor unităţii de a-şi depune cererea de pensionare conform art.82 şi 83 din Legea 19/2000 cu modificările şi completările ulterioare, pentru a beneficia de drepturile de pensie de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, contestatoarea a menţionat că „ îşi asumă riscurile nedepunerii cererii de pensionare înainte de data de 09.05.2010”.
Intimatul consideră că a respectat disp art.56 alin.1 lit.d din Codul Muncii care stipulează că, contractul individual de muncă încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi stagiu minim de cotizare pentru pensionare.
Contractul individual de muncă a încetat de drept, chiar dacă, contestatoarea se afla în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, deoarece în conformitate cu prev. art.60 alin 1 lit. a din Legea 53/203, concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificatul medical conform legii, nu prin încetarea de drept a contractului.
Intimatul a mai arătat că decizia nr.A 402/13.05.2010 de încetare de drept a contractului individual de muncă, adeverinţa de sporuri pentru perioada 191-2001, copii ale răspunsurilor primit de la Direcţia de Legislaţie a Muncii , şi Relaţii cu Parlamentul din cadrul ministerului muncii , Familie şi Protecţie Sociale , au fost comunicate şi contestatoarei la data de 16.05.2010 , în termenul legal de 5 zile prevăzut de art.56 alin.2 din Codul Muncii, prin intermediul şefului Secţiei Învăţământ din cadrul UM, aceasta a semnat de primirea deciziei , dar a refuzat să primească carnetul de muncă cu seria ID nr.0235118 care a rămas la dispoziţia acesteia la structura de personal a unităţii militare.
Ca atare, intimatul a solicitat să fie respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere prin care contestatoarea solicită obligarea la plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă din Bugetul fondului Naţional unic de asigurări sociale de sănătate potrivit art. 12 din OUG nr. 158/2005 , intimatul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a MAN şi a solicitat respingerea acestei cereri ca fiind introdus împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă .
Astfel, a arătat că în conformitate cu disp art. 12 din OUG nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţia pentru incapacitatea temporară de muncă se suportă de angajator , din prima zi pană în a 5 zi de incapacitate temporară de muncă
din bugetul Fondului Naţional unic de asigurări sociale de sănătate începând cu ziua următoare celei suportate de angajator , conform lit.a şi pană la data încetării incapacităţii temporare de muncă a asiguratului sau a pensionării acestuia ; prima zi de incapacitate temporară de muncă , în cazul persoanelor asigurate prev la art. 1 alin 1 lit. c şi alin 2 .
Având in vedere că, la data încetării de drept a contractului individual de muncă 09.05.2010 contestatoarea se află în concediu medical pentru incapacitate de muncă, potrivit art.12 din OUG nr 12/205, indemnizaţia aferentă se suportă de Fondul National Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi se plătesc de Casa teritorială d Pensii Buzău.
Potrivit art.32 alin 2 din OUG 158/2005, în situaţia în care a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul individual de muncă, drepturile prev. la art.2 alin .1 care s-au născut anterior ieşirii acestor situaţii, se achită de la bungetul Fondului Naţional unic de asigurări sociale de sănătate de către casele de asigurări de sănătate .
După administrarea probatoriilor, prin sentinţa civilă nr.1337 din data de 12 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Buzău, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a UM privind primul capăt de cerere ; s-a respins primul capăt de cerere al contestaţiei, ca neîntemeiat ; s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a UM şi MAN privind cel de-al doilea capăt de cerere ce vizează obligarea la plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă şi în consecinţă s-a respins acest capăt de cerere ca atare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a apreciat în ceea ce priveşte contestaţia împotriva deciziei de încetare de drept a contractului de muncă al contestatoarei, că intimata UM are calitate procesuală pasivă cât şi calitate procesuală de exerciţiu.
Capacitatea procesuală de exerciţiu constă în oportunitatea unei persoane care are folosinţă în drept, de a valorifica singură acest drept în justiţie, exercitând personal drepturile procesuale şi îndeplinind tot astfel obligaţiile procesuale .
Capacitatea procesuală de exerciţiu este urmarea firească a capacităţii de folosinţă , pentru că în lipsa unui drept nu este de conceput nici exerciţiul lui .
Calitatea de părţi în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului şi respectiv al obligaţiei ce favorizează conţinutul raportului de drept naţional dedus judecăţii .
În cauză, obiectul pricinii îl constituie anularea deciziei de încetare de drept a contractului de muncă , emisă de UM.
Prin urmare, calitatea procesuală o are UM Boboc care a emis actul a cărui anulare se cere .
Dacă UM nu ar fi avut capacitatea de exerciţiu, nu ar fi putut exercita dreptul de a dispune asupra unui drept ce formează conţinutul raportului de dreptul muncii.
Persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale iar actele juridice făcute de organele persoanei juridice sunt actele persoanei juridice însăşi ( art. 35 alin D31/1954).
Deci, intimata UM are calitate procesuală pasivă şi poate fi reprezentată de MAN, iar potrivit art.3 din Legea 346/2006, instanţa de fond a înlăturat astfel confuzia ce o face intimatul MAN între calitatea de parte în proces şi aceea de reprezentat .
Cât priveşte fondul soluţionării acestui capăt de cerere, referitor la contestaţia împotriva deciziei de încetare de drept a contractului de muncă nr. A 4022/13.05.2010, instanţa de fond a constatat că este nefondat, potrivit următoarelor considerente :
Contestatoarei i-a încetat de drept contractul de muncă conform art.56 alin. 1 lit d) din Codul Muncii astfel cum a fost modificat prin Legea 49/2010.
Potrivit art.56 alin.1 lit d) din Codul Muncii, contractul de muncă încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi stagiu minim de cotizare pentru pensionare .
Potrivit art.56 alin.1 lit d) din Codul Muncii, contractul de muncă încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi stagiu minim de cotizare pentru pensionare .
La alineatul 2 din acelaşi articol statuează că pentru situaţiile prevăzute la alin 1 lit d-k, constatarea cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea acestuia, în scris, prin decizie a angajatorului şi se comunică persoanelor aflate în situaţiile respective în termenele de 5 zile lucrătoare .
În speţă, contestatoarea, născută la 09.07.1951 a îndeplinit cumulativ condiţiile de vârstă standard – 58 ani şi 10 luni şi stagiu minim de cotizare pentru pensionare la data de 09.05.2010 conform art 41, art 167 şi anexa 3 la Legea 19/2000.
Anterior acestei date, contestatoarea a solicitat conform art 41 alin 5 din Legea 19/2000 să fie menţinută în funcţie după data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de pensionare, dar i s-a respins cererea, situaţie adusă la cunoştinţa acesteia
În atare situaţie, intimata UM a procedat la emiterea deciziei nr A 4022/13.05.2010 , de încetare de drept a contractului de muncă.
Contestatoarea consideră că această decizie este lovită de nulitate deoarece a fost emisă în perioada când se afla în concediu medical ( 05.03.2010- 02.06.2010), însă instanţa de fond nu a reţinut punctul de vedere al acesteia întrucât, disp. art. 60 din Codul Muncii de interzicere a concedierii pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilite prin certificat medical nu se aplică cazurilor de încetare de drept a contractului de muncă prev de art.56 Codul Muncii.
Dispoziţiile art.60 se aplică doar concedierilor dispuse în formele reglementate de art 58 Codul Muncii.
E drept că la art.61 alin.1 lit.e Codul Muncii era reglementată concedierea pentru cazul în care salariatul îndeplineşte condiţiile de vârstă standard şi stagiu de cotizare, dar acest alineat lit e ) a fost abrogat prin Legea 49/2010 şi se regăseşte introdus prin aceeaşi lege la art 56 lit d) din Codul Muncii astfel cum a fost modificat şi completat, la secţiunea încetării de drept a contractului de muncă.
Decizia salariatului ( în speţă a contestatoarei ) de a se pensiona sau nu, nu modifică decizia angajatorului de a înceta de drept contractul şi obligaţia lui de a constata acest fapt .
Pentru angajatorii din sistemul public este o obligaţie să constate încetarea de drept, astfel aceştia vor răspunde patrimonial pentru neaplicarea art.56 lit d) din Codul Muncii cât şi contravenţional în baza art. 17 alin. 1 şi art.23 din Legea 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri .
Fiind vorba de o încetare la termen, nu are importanţă dacă anterior intervenise o situaţie de suspendare a contractului de muncă fie ea şi de drept ( cum este în speţă incapacitatea temporară de muncă ) acesta nu va amâna data încetării de drept a contractului de muncă .
În ce priveşte al doilea capăt de cerere prin care contestatoarea solicită obligarea la plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă din bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate potrivit art 12 din OUG 158/2005, instanţa de fond a respins acest capăt de cerere ca fiind introdus împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală pasivă.
Astfel, la art.12 din OUG nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate se stipulează că indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă se suportă de către angajator, din prima pană în a 5 zi de incapacitate temporară de muncă şi din bugetul Fondului Naţional unic de asigurări sociale de sănătate începând cu ziua următoare celor suportate de angajator, până la încetarea incapacităţii temporare de muncă a asiguratului sau a pensionării acestuia .
Având în vedere că la data de 09.05.2010 contractul de muncă al contestatoarei a încetat de drept, în acest caz se aplică disp. art.32 alin.2 din OUG 158/2009 care precizează că în situaţia în care a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul individual de muncă drepturile prev. de art. 2 alin. 1 care s-au născut anterior ivirii acestor situaţii, se achită din bugetul Fondului Naţional unic de asigurări sociale de sănătate de către casele de asigurări de sănătate .
Raportat la situaţia reţinută, instanţa de fond a apreciat că nu intimatele au calitate procesuală pasivă pentru a fi obligate la plata acestei indemnizaţii, ci casa de asigurări de sănătate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatoarea BN, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Criticând sentinţa, recurenta-contestatoare arată că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art.60 se aplică doar concedierilor dispuse în formele reglementate de art.58 Codul Muncii şi nu se aplică cazurilor de încetare de drept a contractului de muncă prevăzut de art.56 Codul muncii.
De asemenea, recurenta-contestatoare arată că înainte de emiterea deciziei de pensionare de către U.M., i-a fost suspendat abuziv contractul de muncă, conform art.50 lit.b din Legea nr.53/2003 cu modificările şi completările ulterioare pe durata concediului pentru incapacitate temporară de muncă.
Într-adevăr potrivit art.56 alin.1 lit.d din Codul muncii, contractul de muncă statuează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârsta standard şi stagiul minim de cotizare pentru pensionare, dar acest articol odată ce este însoţit de certificatele de concediu medical nu mai are valoare juridică faţă de disp. art.50 lit. b şi art. 60 alin.1 lit. a, deoarece nu a renunţat voluntar la privilegiile oferite de lege, acest lucru fiind coroborat şi cu art.13 alin.3 lit.b din OUG nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări de sănătate cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru aceste considerente, recurenta-contestatoare solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe de fond, în vederea rejudecării cauzei.
Curtea, verificând sentinţa recurată în raport de criticile formulate de recurenta-contestatoare, de dispoziţiile legale incidente în cauză şi de mijloacele de probă administrate dar şi sub toate aspectele, astfel cum impune art.3041 Cod procedură civilă constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
La data de 9.05.2010, recurenta a îndeplinit cumulativ condiţiile de vârstă standard şi stagiu minim de cotizare pentru pensionare, astfel că unitatea militară intimată a constatat încetat de drept contractul de muncă conform art.56 alin. 1 lit d) din Codul Muncii astfel cum a fost modificat prin Legea 49/2010.
Corect a reţinut instanţa de fond că la alin. 2 din acelaşi articol se statuează că pentru situaţiile prevăzute la alin 1 lit. d-k, constatarea cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă se face în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea acestuia, în scris, prin decizie a angajatorului şi se comunică persoanelor aflate în situaţiile respective în termenele de 5 zile lucrătoare .
Nu poate fi primită susţinerea recurentei că această decizie este lovită de nulitate fiind emisă în perioada când salariata se afla în concediu medical (05.03.2010- 02.06.2010), deoarece disp. art. 60 din Codul Muncii de interzicere a concedierii pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilite prin certificat medical nu se aplică cazurilor de încetare de drept a contractului de muncă prev. de art.56 Codul Muncii, cum corect a reţinut instanţa de fond.
În prezenta cauză nu ne aflăm, însă, în prezenţa unei concedieri ci a unei încetări de drept a contractului de muncă, situaţii diferite cu regim juridic diferit.
Corect a reţinut instanţa de fond şi faptul că, fiind vorba de o încetare de drept a contractului de muncă, nu are importanţă dacă anterior intervenise o situaţie de suspendare a contractului de muncă, fie ea şi de drept (cum este în speţă incapacitatea temporară de muncă) şi că acesta nu va amâna data încetării de drept a contractului de muncă.
Corectă este hotărârea instanţei de fond şi cu privire la al doilea capăt de cerere, care, făcând aplicarea disp. art.12 şi 32 din OUG nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, raportat la data încetării de drept a contractului individual de muncă, a constatat că intimatele din prezenta cauză nu au calitate procesuală pasivă, drepturile pentru concediul medical achitându-se din bugetul Fondului Naţional unic de asigurări sociale de sănătate de către casele de asigurări de sănătate.
Pentru motivele expuse, curtea, văzând disp. art.304, 3041 şi 312 alin.1 C.pr.civ. a respins recursul ca nefondat.
