Opozitie formulata impotriva hotararii AGA Societăţi comerciale


R O M Â N I A

TRIBUNALUL BUCUREŞTI

SECŢIA A-VI-A CIVILĂ

Sentinţa civilă nr. 20660

Şedinţa din Camera de Consiliu de la 02 noiembrie 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE: Judecător – Mădălina Afrăsinie

GREFIER : Claudiu Cristinel Andrei

Pe rol judecarea cauzei comerciale privind pe reclamanta A.F şi pe pârâta S.C. T. S.R.L., având ca obiect opoziţie.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns pentru pârâta avocat B. T. R., cu împuternicire avocaţială depusă la fila 15 din dosar, lipsă fiind reclamanta.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, la data de 01.11.2011 reclamanta a depus prin serviciul registratură în copie certificată decizia privind cesiunea părţilor sociale ale pârâtei şi precizări privind obiectul acţiunii şi temeiul juridic al acesteia.

Reprezentantul pârâtei arată că din ultimul certificat fiscal rezultă o datorii, neexistând debite, fiind vorba doar de o amendă aplicată de I.T.M. şi solicită respingerea opoziţiei ca rămasă fără obiect, fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VI-a Comercială sub nr.57641/3/2011 petenta A.F în contradictoriu cu pârâta SC T. SRL a formulat opoziţie împotriva Hotărârii asociatului unic nr.97/13.10.2010, înregistrată la ORCTB sub nr.551757, prin care s-a decis cesionarea de către asociatul unic M.P. a tuturor părţilor sociale deţinute la SC T. SRL.

În motivarea cererii petenta arată că prin adresa nr.502534/20.09.2010 înregistrată la aceasta sub nr7922470, ORCTB i-a adus la cunoştinţă faptul că a fost menţionată Hotărârea nr.97/13.10.2010 prin care s-a decis cesionarea de către asociatul unic a tuturor părţilor sociale deţinute la SC T. SRL către A. B..

Menţionează petenta că din verificările efectuate rezultă că SC T. SRL figurează în evidenţele sale cu debite restante în cuantum total de 6004 lei reprezentând obligaţii fiscale datorate bugetului general consolidat al statului conform fişei de evidenţă pe plătitor editată la data de 09.11.2010.

Prezenta acţiune „vizează atât recuperarea prejudiciului produs bugetului public prin comiterea unor fapte care ţin de un comportament fiscal incorect, cât şi apărarea interesului public legitim prin sancţionarea precuniară de natură reparatorie a celor de rea-credinţă, descurajarea comiterii unor asemenea fapte pe viitor, asigurarea unui mediu economic pe deplin concurenţial”.

În condiţiile în care societatea nu şi-a achitat debitele restante, petenta, în calitate de creditor bugetar, a suferit un prejudiciu constând în obligaţiile datorate bugetului general consolidat al statului, astfel încât, în mod nelegal, asociatul unic al acesteia a decis cesionarea către un terţ a părţilor sociale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.31/1990, republicată, modificată şi completată prin OUG nr.54/2010, coroborate cu cele ale OUG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

In susţinerea cererii reclamanta a depus la dosar înscrisuri: fişă sintetică pe plătitor evaluată la data de 09.11.2010.

Pârâta, depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea opoziţiei ca rămasă fără obiect, în principal, iar în subsidiar ca neîntemeiată, admiterea hotărârii asociatului unic nr.97/13.10.2010 cu privire la cesionarea părţilor sociale.

Arată pârâta că sumele datorate către bugetul de stat la data menţionată sunt compuse din amenzi la care s-au adăugat dobânzi şi penalităţi de întârziere.

Ulterior acestei opoziţii pârâta a efectuat către bugetul de stat mai multe plăţi astfel cum reiese din certificatul de atestare fiscală depus la dosar.

Mai mult decât atât, conform o.p. nr.998/09.09.2011 efectuat în contul Trezoreriei sectorului 1 având ca beneficiar bugetul de stat în sumă de 36000 lei, debitele societăţii au fost achitate integral, astfel că se solicită respingerea opoziţiei ca rămasă fără obiect.

Analizând actele şi lucrările dosarului Tribunalul apreciază că cererea a rămas fără obiect pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art.202 alin.22 creditorii sociali şi orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaţilor privitoare la transmiterea părţilor sociale pot formula o cerere de opoziţie prin care să solicite instanţei judecătoreşti să oblige, după caz, societatea sau asociaţii, la repararea prejudiciului cauzat, precum şi dacă este cazul, atragerea răspunderii civile a asociatului care intenţionează să îşi cedeze părţile sociale.

Rezultă din aceste dispoziţii legale că pentru a fi admisă o cerere de opoziţie trebuie ca reclamanta să facă dovada că actul de transmitere a părţilor sociale are ca efect producerea unui prejudiciu în patrimoniul său.

În speţă, reclamanta nu a administrat nicio probă care să dovedească faptul că decizia asociatului societăţii pârâte privind cesiunea părţilor sociale i-a produs un prejudiciu. Simplul fapt că societatea pârâtă ar figura în evidenţele sale cu debite neachitate nu constituie o dovadă în acest sens, textul de lege impune reclamantului – indiferent dacă acesta are sau nu calitatea de creditor al societăţii – să facă dovada prejudiciului cauzat prin actul de cesiune. Pe de altă parte, reclamanta a invocat existenţa unei creanţe fiscale scadente şi neachitate de către pârâtă însă a depus la dosar înscrisuri intitulate „fişă sintetice”, înscrisuri care nu reprezintă titluri de creanţă sau titluri executorii în conformitate cu dispoziţiile art.85, 110 şi 141 Cod procedură fiscală.

De altfel, reţinem că societatea pârâtă, în prezent nu mai înregistrează nicio datorie către bugetul de stat, dovada fiind în acest sens, certificatul de atestare fiscală emis la data de 04.10.2011(fila 23 dosar).

Având în vedere recuperarea prejudiciului de reclamantă, apreciem că opoziţia acesteia nu mai are obiect, motiv pentru care, Tribunalul va respinge cererea de opoziţie formulată de petenta A.F, în contradictoriu cu pârâta SC T. SRL, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge opoziţia formulată de petenta A.F., cu sediul în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC T. SRL, cu sediul în Bucureşti, ca rămasă fără obiect.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.11.2011.

PREŞEDINTE GREFIER

Judecător Mădălina Afrăsinie Claudiu Cristinel Andrei

Red.jud.AM/22 noiembrie 2011

Dact.RG

Ex.5/11.11.2011

Comunicat……………….

Ex………………………