C. proc. civ., art. 129 alin. 6, art. 137
Pentru a se pronunţa asupra excepţiilor, inclusiv excepţia tardivităţii instanţa trebuie să le pună mai întâi în discuţia părţilor, altfel încalcă dreptul la apărare şi la un proces echitabil.
Nepronunţarea asupra unei acţiuni aşa cum a fost precizată de reclamant echivalează cu o necercetare a fondului cauzei deduse judecăţii.
Prin sentinţa nr. 687 din 16 iunie 2010, Tribunalul Mureş, Secţia Administrativ şi Fiscal a admis excepţia prematurităţii şi a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. M.S. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Mureş, ca prematură.
În considerentele hotărârii instanţa de fond a reţinut, în esenţă că, potrivit art. 205 alin. 1 Codul de procedură fiscală împotriva titlului de creanţă, şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii, care este o cale administrativă de atac, se desprinde concluzia că anterior sesizării instanţei trebuia soluţionată contestaţia administrativă şi instanţa nu poate analiza direct decizia de impunere, care constituie titlu de creanţă.
Această contestaţie se soluţionează de organul administrativ competent, potrivit aceluiaşi Cod de procedură fiscală, iar în conformitate cu art. 218 alin. 2 din acesta, deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.
Pentru aceste considerente, s-a constatat că reclamanta s-a adresat prematur instanţei de judecată, astfel că, în temeiul textelor de lege citate a fost admisă excepţia prematurităţii şi s-a respins acţiunea împotriva decizie de impunere nr. 292/2009 emisă de D.G.F.P. ca fiind prematur introdusă.
În ceea ce priveşte precizarea de acţiune, după soluţionarea contestaţiei administrative prin Decizia nr. 197/25.09.2009, s-a constatat că a fost depusă la instanţă la data de 19.04.2010, deşi potrivit art. 11 alin. 1 lit a din Legea nr. 554/2004 termenul în care se putea exercita este de 6 luni de la comunicarea deciziei. Astfel, instanţa a constatat cu privire la această precizare că nu a fost formulată în termenul prescris de lege.
Împotriva acestei sentinţei a formulat recurs reclamanta S.C. M.S. S.A. În considerente se arată că, admiterea excepţiei prematurităţii pe motiv că s-a adresat instanţei de judecată mai înainte de a-i fi soluţionată contestaţia, echivalează cu o încălcare a dreptului de acces la o instanţă. Pe de altă parte, termenul în care trebuia să fie soluţionată contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere a fost depăşit, motiv pentru care, în opinia recurentei, sunt incidente dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. h din Legea 554/2004. Se mai arată că, termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. 1 lit. a din Legea 554/2004 este un termen de prescripţie susceptibil de întrerupere conform art. 16 din Decretul 167/1958. În speţă este operabilă întreruperea prescripţiei deoarece atât cauza dedusă judecăţii cât şi Decizia 197/25.09.2009 privesc aceeaşi decizie de impunere nr. 292/24.04.2009. Pe fondul cauzei, recurenta solicită anularea Decizia 197/25.09.2009 şi a deciziei de impunere nr. 292/24.04.2009 apreciindu-le nelegale şi netemeinice.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate precum şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. pr. civ., Curtea a apreciat că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Iniţial, prin acţiune, recurenta a înţeles să formuleze contestaţie împotriva deciziei de impunere nr. 292/2009 emisă de D.G.F.P. Mureş, întrucât, în cadrul recursului graţios, pârâta nu a soluţionat contestaţia sa. Ulterior, la data de 19.04.2010, aceasta şi-a precizat acţiunea arătând că înţelege să solicite şi anularea deciziei 197/25.09.2009 emisă de pârâtă ca urmare a soluţionării contestaţiei după declanşarea procesului, ataşând decizia în cauză. La termenul de judecată din aceeaşi dată, instanţa de fond a luat act de această precizare dispunând comunicarea ei către pârâtă, aceasta din urmă formulând întâmpinare la precizarea de acţiune. Cu toate acestea, la soluţionarea cauzei, instanţa de fond s-a pronunţat pe acţiunea iniţială şi nu pe acţiunea aşa cum a fost ea precizată, deşi în considerente, faţă de această precizare, a reţinut că ea este tardivă, nefiind formulată în termenul de 6 luni de la comunicare. Pe lângă aceasta, se constată că instanţa de fond nu a pus excepţia tardivităţii în discuţia părţilor încălcând astfel dreptul de apărare al recurentei şi la un proces echitabil, nedându-i acesteia posibilitatea de a face dovada datei la care decizia 197/25.09.2009 i-a fost comunicată.
Aşadar, Curtea a considerat că prima instanţă, nepronunţându-se asupra acţiunii aşa cum a fost ea precizată, a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 5 C. proc. civ., a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleaşi instanţe. Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond a avut în vedere, pe lângă cele expuse mai sus, şi motivele invocate de recurentă în prezenta cale de atac, cu respectarea drepturilor procesuale a părţilor şi a principiului contradictorialităţii.
