Competenţa de soluţionare cerere de învestire contract de asistenţă juridică Avocaţi


În motivarea cererii, s-a aratat, în esenta, faptul ca onorariul a fost convenit de partile contractuale a fi de 4500 euro, platibili lunar pâna la data de 25 a fiecarei luni, pentru tot cursului anului pentru care a fost încheiat. De asemenea, onorariul de succes a fost stabilit procentual, la 10% din valoarea debitului încasat pentru dosarele solutionate.

S-a mentionat ca potrivit art. 5, valabilitatea contractului a fost stabilita la 12 luni, urmând ca în caz de reziliere, partea care reziliaza sa plateasca pretul integral al contractului. Sub acest aspect, s-a invocat faptul ca la data de 31.01.2011, i s-a notificat petentei încetarea contractului de asistenta juridica a carui învestire cu formula executorie s-a solicitat, devenind incidenta clauza prevazuta de art. 5 din contract.

Petenta a citat Decizia nr. 31/2009 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie în solutionarea recursului în interesul legii promovat în materie.

Cererea a fost legal timbrata.

La dosar au fost anexate înscrisuri.

Analizând exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti, invocata din oficiu la termenul din 08.04.2011, instanta retine urmatoarele:

Cererea de învestire cu formula executorie a contractului de asistenta juridica este o cerere necontencioasa, careia îi sunt aplicabile dispozitiile speciale ale art. 331 – 339 Cod procedura civila.

Potrivit art. 334 alin. 1 C.p.c., instanta învestita cu solutionarea unei cereri necontencioase este obligata sa-si verifice competenta chiar si atunci când nu este de ordine publica.

Conform dispozitiilor art. 31 alin. 3 din Lg. 51/1995, învestirea cu formula executorie a contractului de asistenta juridica este de competenta judecatoriei în a carei raza teritoriala se afla sediul profesional al avocatului.

Având în vedere aceste dispozitii legale, si retinând, totodata faptul ca sediul profesional al petentei este situat în sectorul 3 Bucuresti, instanta apreciaza ca revine Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti competenta de solutionare a prezentei cauze.

Pe cale de consecinta, instanta va admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti si, în baza art. 158 alin. 3 C.p.c. si art. 334 C.p.c., va declina competenta de solutionare a cauzei în favoarea instantei de la sediul profesional al petentei, respectiv Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti.