Contract de împrumut autentificat de notarul public – caracterul de titlu executoriu al acestui contract. Art. 66 din Legea nr. 36/1995. Cereri


In motivarea actiunii reclamantul a aratat ca la data de 03.10.2008 a împrumutat paratului suma de 12.000 lei conform contractului de împrumut autentificat sub nr. 2711/03.10.2008 la BNP M.G. si A.R., contract prin care paratul s-a obligat la restituirea sumei mentionate la data de 30.10.2008. Ulterior a convenit cu paratul prelungirea termenului de restituire la data de 10.12.2008 conform Actului Aditional la Contractul de împrumut autentificat sub nr. 2711 din 03.10.2008, Act Aditional autentificat sub nr. 348/25.11.2008. Sustine reclamantul ca paratul refuza restituirea sumei mentionate.

In drept au fost invocate dispozitiile art. 1576 si 1584 Cod civil.

Instanta a invocat din oficiu exceptia lipsei de interes a reclamantului in ceea ce priveste cererea formulata, exceptie ce a fost admisa pentru urmatoarele considerente.

Interesul ca una dintre conditiile de exercitiu ale actiunii civile, presupune ca orice cerere de chemare în judecata poate fi promovata numai daca aduce reclamantului un folos practic, nascut si actual, legitim, personal si direct. Interesul trebuie sa fie nascut si actual, deci sa existe in momentul in care se exercita actiunea civila in sensul ca partea s-ar expune la un prejudiciu numai daca nu ar recurge in acel moment la actiune.

In cauza instanta constata ca prin contractul autentificat sub nr. 2711/03.10.2008 la BNP M. G. si A. R. reclamantul a împrumutat paratului G. V. suma de 12.000 lei partile convenind ca restituirea sumei mentionate sa se faca la data de 30.10.2008. Ulterior, prin Actul Aditional la Contractul de împrumut autentificat sub nr. 2711 din 03.10.2008, act aditional autentificat sub nr. 348/25.11.2008, partile au convenit prelungirea termenului de restituire a sumei mentionate pentru data de 10.12.2008.

Prin cererea formulata reclamantul a solicitat obligarea paratului la restituirea sumei de 12.000 lei ce a facut obiectul contractului de împrumut mentionat.

Conform art. 66 din Legea nr. 36/1995 actul autentificat de notarul public care constata o creanta certa si lichida are putere de titlu executoriu la data exigibilitatii acesteia. In lipsa actului original, titlul executoriu îl poate constitui duplicatul sau copia legalizata de pe exemplarul din arhiva notarului public.

Fata de aceste dispozitii legale si constatând ca reclamantul se afla deja în posesia unui titlu executoriu (respectiv contractul de împrumut autentificat sub nr. 2711/03.10.2008 la BNP M. G. si A. R.), instanta apreciaza ca acesta nu justifica interesul formularii prezentei cereri prin care se urmareste obtinerea unui nou titlu executoriu. Calea legala pe care o are deschisa reclamantul în realizarea creantei sale este punerea în a contractului de împrumut autentificat sub nr. 2711/03.10.2008 la BNP M. G. si A. R., care constituie titlu executoriu prin puterea legii.