COMERCIAL: Insolvenţă. Antrenarea răspunderii administratorului debitoarei, în temeiul art.138 lit. a) şi d) din Legea nr. 85/2006. Incidenţa art. 142 din lege sub aspectul executării silite Executarea silită


SENTINŢĂ

Prin cererea înregistrată sub nr. X/X/2009 la data de 02.05.2009 pe rolul acestei instanţe, creditoarea ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUZĂU a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului SC C. SRL Buzău în vederea recuperării unei creanţe bugetare în cuantum de 50.766 lei reprezentând taxe, impozite, contribuţii, dobânzi şi penalităţi aferente neachitării debitelor în termenele legale de plată.

În motivarea cererii creditoarea a învederat faptul că potrivit titlului executoriu nr. X din 03.02.2009 debitorul îi datorează suma de 50.766 lei reprezentând taxe, impozite, contribuţii, dobânzi şi penalităţi aferente neachitării debitelor în termenele legale de plată.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile legii a fost admisă cererea creditorului Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Buzău şi prin sentinţa nr. X/2009 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei debitorului , fiind desemnat administratorul judiciar.

Acesta a întocmit Raportul asupra cauzelor care au dus la apariţia stării de a debitorului în care a reţinut că potrivit bilanţului încheiat la 31.12.2007, listat de pe site-ul ANAF , societatea are următoarele active circulante : 26.594 lei, sub forma disponibilităţilor băneşti aflate în conturi şi creanţe.

Cu privire la cauzele care au condus la starea de insolvenţă administratorul judiciar consideră că societatea nu a făcut faţă concurenţei pe piaţa serviciilor prestate întreprinderilor.

Potrivit tabelului definitiv al creanţelor au de recuperat următoarele creanţe: AFPM Buzău – 52982 lei , Primăria Buzău – 561 lei şi ITM Buzău – 249 lei.

La data de 10.06.2009 a avut loc prima Adunare a creditorilor debitorului SC C. SRL , potrivit procesului verbal depus la dosarul cauzei.

Constatând că nici debitorul , nici creditorul şi nici administratorul judiciar nu au propus un plan de reorganizare al activităţii societăţii , a fost admisă cererea administratorului judiciar şi în temeiul art. 107 alin. 1 şi 2 din Legea 85/2006, judecătorul sindic s-a dispus începerea procedurii falimentului debitorului SC C. SRL şi dizolvarea acestuia, prin sentinţa nr. 853/8.10.2009, fiind desemnat lichidator judiciar C.M.

Acesta a formulat cerere de atragere a răspunderii personale a fostului administrator al SC C. SRL – B.M.D.A. în conformitate cu art. 138 alin.1 din Legea 85/2006 având în vedere că potrivit bilanţului încheiat la 31.12.2008 şi aflat pe site-ul ANAF societatea dispune de următoarele active: active imobilizate 13.814 lei, active circulante 23984 lei, că deşi fostul administrator B.M.D.A. al debitoarei a avut ca termen maxim de predare a gestiunii către lichidatorul judiciar data de 20.11.2009 nu s-a prezentat pentru predarea gestiunii şi, în primul rând, a elementelor de patrimoniu. De asemenea, nici evidenţa contabilă nu a fost predată, ceea ce împiedică pe lichidator să stabilească starea patrimonială a societăţii.

Prin Raportul final întocmit, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenţei debitorului, radierea acestuia din şi obligarea fostului administrator B.M.D.A. să suporte pasivul în cuantum de 53792 lei.

Constatând că lichidatorul judiciar C.M. desemnat să administreze procedura falimentului debitorului SC C. SRL a solicitat să se dispună închiderea procedurii , ca urmare a aprobării Raportului final ;

Constatând că fostul administrator B.M.D.A. al debitoarei, exercitându-şi mandatul cu încălcarea îndatoririlor legale referitoare la organizarea contabilităţii şi la buna administrare a activelor debitorului, a condus persoana juridică la încetarea plăţilor;

Prin sentinţa nr. X/2010 , pronunţată de Tribunalul Buzău,

În temeiul art. 131 din Legea 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC C. SRL Buzău şi radierea acestuia din registrul comerţului.

În temeiul art. 136 din Legea 85/2006 s-a descărcat lichidatorul judiciar C.M. de orice îndatorire şi responsabilitate.

În temeiul art. 138 lit.a şi d din Legea 85/2006, a fost obligat administratorul B.M.D.A. să suporte pasivul debitorului în cuantum de 53792 lei din care către AFP Buzău – 52982 lei, Primăria Buzău – 561 lei şi ITM Buzău – 249 lei.

În temeiul art. 142 din Legea 85/2006, s-a dispus ca executarea silită împotriva administratorului B.M.D.A. să se efectueze de judecătoresc, conform Codului de procedură civilă.

În temeiul art. 4 – (4) din Legea 85/2006 s-a dispus plata din fondul de lichidare a sumei de 3618,67 lei de către lichidatorul judiciar C.M.

În temeiul art. 135 din Legea 85/2006 s-a dispus notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, DGFP, ORC Buzău pentru efectuarea menţiunii de radiere şi publicarea în buletinul procedurilor de insolvenţă.

1